La 7 iulie 1887 vine pe lume la Vitebsk, in Rusia (azi Belarus), Mose Segal, care se va face cunoscut mai tarziu ca artist cu numele de Marc Chagall. Copilul este primul nascut al familiei Zachar si Faiga Segal, evrei hasidici de limba idis. Parintii lui Chagall sunt oameni saraci si foarte credinciosi. Viata de familie se desfasoara in ritmul sarbatorilor religioase in cartierul destinat de autoritatile tariste evreilor. Parintii sunt analfabeti, dar fiul invata sa scrie, sa citeasca si sa cante la vioara. Primele cunostinte le primeste la scoala evreiasca, apoi va urma o scoala laica. Doreste sa devina pictor, la inceput insa lucreaza ca ucenic la un fotograf (1906), dar reuseste sa mearga timp de doua luni in atelierul lui Iehuda Pen, de la care primeste primele lectii de pictura. Infruntand multe greutati, in anul urmator pleaca la St. Petersburg, unde in 1907 devine elevul lui Nicolai Roerich, director al Academiei de Arte Frumoase. Chagall isi va continua studiile mai tarziu cu Lev Bakst, la Scoala Svansev, care ii reunea pe reprezentantii avangardei ruse.
In anul 1910 ia parte la expozitia colectiva organizata de Scoala. Se hotaraste sa plece in Franta. In acest timp se logodeste cu Bella Rosenfeld, care il va astepta la Vitebsk vreme de patru ani. Se vor casatori in anul 1915.
Ajuns la Paris, artistul isi adapteaza numele limbii franceze. La inceput locuieste in cartierul Montparnasse, apoi se muta in La Ruche, unde existau aproximativ o suta de ateliere de pictura. Chagall traieste in saracie. Noaptea picteaza in atelierul ticsit si dezordonat, pe panze improvizate din fete de masa, cearsafuri sau camasi de noapte, ziua continua sa studieze. Ii cunoaste pe poetii Max Jacob si Guillaume Apollinaire. Cu sprijinul pictorului Robert Delaunay, lucrarile lui Chagall sunt primite la Salonul de Toamna (1912).
In anii 1913 si 1914 isi expune la Berlin tablourile pictate la Paris. In 1914 isi viziteaza familia in Vitebsk si, surprins de izbucnirea razboiului, va ramane in Rusia timp de opt ani.
In primul an de razboi, lucreaza ca functionar de stat in St. Petersburg. In cercul cunoscutilor din capitala se afla poetii Vladimir Maiakovski, Serghei Esenin si Alexandr Blok. Se apropie anul 1917, care aduce cu sine revolutia si razboiul civil. In Rusia sovietica, evreii vor deveni in sfarsit cetateni cu drepturi depline. Cand in anul 1914 se intoarce in orasul natal, Chagall isi regaseste cu emotie radacinile in folclorul si cultura evreiasca, care cunostea in acea vreme o adevarata renastere. Etnografii evrei aduna povesti si legende care fusesera pana atunci pastrate numai prin viu grai. Aceasta traditie nationala neobisnuit de bogata reprezinta o completare a textelor cartilor sfinte Tora si Talmudul.
In Poarta cimitirului motivul care da titlul tabloului este o poarta monumentala incununata cu steaua lui David si acoperita cu inscriptii in ebraica. Textul de la baza frontispiciului reda cuvintele lui Dumnezeu din cartea profetului Iezechiel: "Iata, Eu voi deschide mormintele voastre si voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre si va voi duce in tara lui Israel...".
In anul 1918, Chagall primeste functia de comisar al artelor frumoase in gubernia Vitebsk. In ianuarie 1919, inaugureaza scoala de arte frumoase din Vitebsk si muzeul municipal. Aceasta euforie este totusi de scurta durata. In "Atelierul Liber"" infiintat de el, Chagall ajunge in conflict cu pictorul Kazimir Malevici, leader al artei avangardiste. Fortat sa-si dea demisia, paraseste orasul Vitebsk in mai 1920 si se muta la Moscova. Aici picteaza decoruri teatrale si realizeaza totodata decoratiile peretilor Teatrului Evreiesc. Totusi, picturile sale nu incap in tiparele esteticii impuse de revolutie. In anul 1922, fara sa mai astepte ca situatia sa devina disperata, Chagall se hotaraste sa emigreze.
Prima etapa din viata lui Chagall ca exilat se desfasoara la Berlin, oras in care si-au gasit deja refugiul multi emigranti rusi. In anul 1923, la chemarea lui Blaise Cendrars, Chagall paraseste Germania indreptandu-se spre Franta. Are cateva expozitii, printre altele la New York (1926). Ambroise Vollard, proprietarul unei galerii si editor de gravuri, ii comanda ilustratii pentru "Suflete moarte" de Gogol; mai ilustreaza si alte carti, "Fabulele" lui La Fontaine si Biblia. Situatia materiala a pictorului se imbunatateste, calatoreste in Palestina, Olanda, Spania si Italia. Se inmultesc insa semnele amenintatoare ce prevestesc apropierea unui nou razboi mondial. In anul 1937, unele din operele sale ajung la expozitia de "arta degenerata" (Entartete Kunst), organizata la Munchen de nazisti[1]. Dupa izbucnirea razboiului in 1939, se muta cu familia in sudul Frantei. In cele din urma, in anul 1941, familia Chagall pleaca la New York. In septembrie 1944, sotia sa Bella moare in urma unei infectii. In America, pe langa tablouri, artistul creeaza si scenografii pentru spectacolele de balet "Aleko" de Ceaikovski si "Pasarea de foc" de Stravinsky.
]
In 1948 se stabileste impreuna cu pictorita canadiana Virginia Haggard la Orgeval, in apropierea Parisului. Legatura lor dureaza pana in 1952, cand Marc Chagall o intalneste pe Valentina Brodski, numita de el "Vava". Se vor stabili la Paris in apatamentul Vavei, pe insula Saint Louis.
Din anul 1966, locuiesc la Saint-Paul-de-Vence, langa Nisa. Chagall merge de mai multe ori in Israel, unde realizeaza picturi murale in cladirea Knesseth-lui (Parlamentul) din Ierusalim. In ultimii ani ai vietii, Chagall continua sa lucreze neobosit. Picteaza, se ocupa de sculptura, ceramica si litografie, proiecteaza vitralii. La solicitarea ministrului Culturii, scriitorul Andre Malraux, decoreaza intre anii 1963-1964 plafonul Operei din Paris. Pe 7 iulie 1973 se inaugureaza la Nisa "Musee National Message Biblique Marc Chagall", a carui colectie cuprinde opere donate de pictor statului francez.
Pe la inceputul anilor optzeci, Chagall revine la formate mici. Cu arta lui atat de personala, va crea inca multe tablouri si gravuri. Moare la 28 martie 1985 in Saint-Paul-de-Vence, la nouazeci si opt de ani. Marc Chagall a intrat in istoria picturii fara sa-si fi creat propria scoala. Pana in ziua de azi nu se cunoaste un alt artist care sa se fi raportat la creatia lui. Poezia sentimentala a tablourilor sale, onirismul lor care isi are radacinile in folclorul evreiesc si in spiritul poporului rus, culorile stralucitoare care ar fi putut fascina pe multi artisti nu si-au gasit adepti. Chagall nu a incercat sa schimbe cursul istoriei picturii. A dorit pur si simplu ca, in felul sau original, sa ilustreze povesti minunate, nascute din propriile experiente, sa-si exprime propriul misticism care poarta mai mult insemnele poeziei decat ale religiei.