Story of the French Revolution
Maximilien Francois Marie Isidore de Robespierre, figura importanta in cadrul Revolutiei Franceze, s-a nascut la 6 mai 1756 in orasul Arras din provincia nordica Artois, avand radacini irlandeze. A fost educat in familia nobila a bunicului Jacques Carrot, care, in 1765, si-a inscris nepotul la colegiul calugarilor oratorieni din Arras.
Episcopul i-a oferit copilului o bursa pentru a-si continua studiile la prestigiosul colegiu Ludovic cel Mare. In cei 3 ani de studiu, Maximilien va obtine toate cele 3 grade juridice: bacalaureatul, licentiatul si titlul de avocat. Este numit in functia de judecator al Tribunalului episcopal. In toamna lui 1783 este ales membru al Academiei de Stiinte si Arte din Arras, iar peste 3 ani, in 1786, devine presedinte al acestei institutii. Robespierre si-a inceput activitatea politica energica odata cu initierea discutiilor in vederea alegerilor pentru Adunarea Starilor Generale. La 23 martie 1789, acesta trece cu brio toate treptele scrutinului. In aprilie, soseste la Versailles. Ia parte activa la toate sedintele celor 600 de deputati ai Starii a treia din Adunarea Statelor Generale (convocata la 5 mai 1789 de catre regele Ludovic al XVI-lea: 1774-1792).
Revolutia Franceza, declansata la 14 iulie 1789 odata cu asediul si cucerirea inchisorii Bastilia, simbol al absolutismului monarhic, l-a avut ca personaj central si pe Robespierre. La data de 4 august 1789 sunt desfiintate privilegiile feudale, iar la 26 august in acelasi an este elaborata Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului". Documentul va avea rol constitutional, stand ulterior la baza promulgarii unei Constitutii, la 3 septembrie 1781. Printre prevederile enuntate, in „Declaratie" se regasea si principiul de factura iluminista al separarii puterilor in stat.
Acest document a presupus de asemenea diminuarea prerogativelor regale. Desi nemultumit, Ludovic al XVI-lea accepta limitarile atributiilor monarhice; va incerca insa sa se refugieze in Austria alaturi de clasa nobiliara franceza, dar va fi capturat la 21 iunie 1791 in Varennes. Acesta a fost suspendat temporar din functie, iar in urma unei noi revolte a parizienilor, monarhia este abolita la 10 august 1792, dinastia de Bourbon fiind inlaturata de la guvernarea Frantei.
Conventia Nationala (20 septembrie 1792 - 26 octombrie 1795) a avut doua perioade distincte: Conventia Girondina, in cadrul careia va fi proclamata Republica (21 septembrie 1792), respectiv Conventia Iacobina (2 iunie 1793 - 27 iulie 1794). Decizia radicala a Gruparii Girondine a fost ghilotinarea regelui Ludovic al XVI-lea la 21 ianuarie 1793 in urma acuzatiei de tradare.
„Incoruptibilul"
Criza profunda in plan intern si extern a Frantei cerea solutii extraordinare, astfel incat in 2 iunie 1793, in urma unei lovituri de stat, girondinii sunt inlaturati de iacobini, grupare a carui lider suprem este nimeni altul decat Robespierre. Alaturi de acesta, la conducere se aflau si Saint Just, Jean Paul Marat si Georges Danton. Instaurarea Conventiei Iacobine va reprezenta debutul unui regim de teroare absoluta, al tiraniei arbitrariului, caruia girondinii i se vor opune intru totul, simtindu-se ei insisi vizati de pogromurile cumplite declansate la instigarea lui Robespierre (orice persoana banuita ca submina revolutia era arestata, supusa unei judecati sumare, apoi ghilotinata). Datorita acestui fapt si a impasibilitatii cu care semna condamnarile la moarte, poporul l-a supranumit „Incoruptibilul".
Iacobinii au impus numeroase reforme, atat in planul intern, cat si in cel extern: au adoptat o Constitutie radicala in 1793, dar neaplicata; au impus infiintarea unor noi institutii – „Comitetul Salvarii Publice" (Executivul), „Comitetul Sigurantei Generale", respectiv “„Tribunalul Revolutionar"; in fruntea armatei au fost numiti generali tineri, proveniti din categoriile de jos a societatii (acum incepe sa se afirme si geniul millitar de mai tarziu, Bonaparte); are loc laicizarea calendarului, anul I devenind 1792 ,iar lunile anului au fost denumite in functie de fenomenele naturii.
Desi reformele au adus linistea pe toate planurile a Frantei, masurile dure luate de iacobini au condus la diminuarea sustinerii sociale a regimului, conflicte aparand chiar in interiorul gruparii, care se divizeaza in moderati (condusi de Danton), cei ce doreau sa se puna capat Marii Terori si in radicali (avand ca lider pe Hebert) care sustineau noul regim. La scurt timp, ambele grupari au fost inlaturate prin ghilotinarea liderilor la ordinele lui Robespierre, desi ambii ii erau prieteni (martie, aprilie 1794).
In acelasi an, la 27 iulie/9 thermidor , gruparea iacobina este inlaturata printr-o lvitura de stat, iar Maximilien de Robespierre este arestat. A doua zi, Tribunalul Revolutionar il condamna la moarte si liderul gruparii impreuna cu alti sustinatori sunt ghilotinati.
In anii ce au urmat, generalul Napoleon Bonaparte va deveni din ce in ce mai faimos ,in urma campaniilor militare intreprinse in Italia si Egipt, fapt ce a culminat cu proclamarea sa ca Imparat francez la 2 decembrie 1804.