Incendiul din Chicago, din octombrie 1871, a lasat peste 17.000 de imobile in ruine si peste 90.000 de oameni pe strazi. Insa focul s-a raspandit incet, majoritatea oamenilor avand timp sa fuga din fata flacarilor – au murit sub 300 de oameni. Totusi, aceasta nu a fost o consolare pentru oamenii ramasi fara adapost, obligati sa infrunte iernile geroase ale Vestului Mijlociu. Focul a izbucnit intr-un hambar de pe Strada DeKoven, nr 137, pe proprietatea familiei O’Leary. Desi nu exista vreo dovada, s-a crezuz ca o vaca a dat pese felinar si astfel paiele s-au aprins (dar s-a dovedit ca povestea fusese inventata de un ziarist, „pentru a da mai multa culoare" incidentului). Oricare ar fi fost scanteia care a pornit incendiul, focul s-a dovedit purificator, ca si in cazul Londrei, permitand orasului sa se ridice din propria cenusa spre un viitor nou si imbunatatit – iar in numai cateva decenii sa ajunga una dintre cele mai mari metropole din lume. Totodata s-a impus si reformarea sistemului de combatere a incendiilor, ajungandu-se ca Chicago sa aiba unul dintre cele mai performate departamente de pompieri din tara, un model pentru alte state.