Din aceeasi categorie
|
Antonio Sfantul miracolelor 973 vizite - 0 comentarii adaugat de corina |
||||||||||||||||||
|
Citate celebre 1.767 vizite - 0 comentarii adaugat de Ramona Bebu |
||||||||||||||||||
|
Sfantul Andrei 1.592 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Sfantul Augustin 2.111 vizite - 0 comentarii adaugat de sirena |
||||||||||||||||||
|
Viata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe 1.847 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Traditii si superstitii de Sf. Gheorghe 1.558 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Pitagora - Teoria numerelor si a armoniei 1.901 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria Sfantului Dimitrie (27 Oct) / Dublat Romana 1.906 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Rugul aprins ep 5, Universul credintei 1.606 vizite - 0 comentarii adaugat de Alexandra |
||||||||||||||||||
|
Boboteaza semnificatie - Mitropolit Bartolomeu Anania 1.665 vizite - 0 comentarii adaugat de marco |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Educatie
Sfantul Augustin - Iluminarea si teoria ideilor divine
| Adaugat de zaharia | 04.08.2016 |  Adauga
la favorite |
1.916 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteAugustin de Hipona (Sfantul Augustin la catolici, lat. Sanctus Augustinus, Fericitul Augustin la ortodocsi, n. 13 noiembrie 354, Thagaste, Numidia - d. 28 august 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi) a fost un episcop, filozof, teolog si doctor al Bisericii.
In scrierile sale, utilizeaza argumente logice incercand sa demonstreze veridicitatea religiei crestine.
Caracterizare
Sfantul Augustin (numit uneori Aurelius Augustinus, in urma confuziei cu Aurelius de Cartagina, contemporanul sau) este unul din Cei patru Parinti ai Bisericii Occidentale, alaturi de Ambrozie, Ieronim si Grigore cel Mare. Este unul dintre cei mai importanti teologi si filosofi crestini, ale carui opere au modificat substantial gandirea europeana. Opera sa constituie o punte de legatura intre filosofia antica si cea medievala.
In tinerete a studiat retorica. Impresionat de "Hortensius" al lui Cicero s-a profilat pe filosofie. A urmat intai maniheismul, apoi scepticismul si in final neoplatonismul. Dupa convertirea sa la crestinism (387) prin Ambrosius de Milano a devenit in 396 episcop de Hippo Regius, in nordul Africii.
Teologia sa a influentat gandirea lui Martin Luther, care initial apartinuse ordinului augustinian.
Din punct de vedere politic, Augustin vede organizarea de stat ca fiind folositoare si lupta pentru despartirea intre Stat si Biserica. In opera sa tarzie, "Despre cetatea lui Dumnezeu" (De Civitate Dei) apreciaza istoria omenirii ca pe o evolutie a cetatii terestre, a oamenilor ("civitas terrena"), ce aspira spre cetatea lui Dumnezeu ("Civitas Dei"). Augustin identifica Cetatea lui Dumnezeu cu Biserica. El explica decaderea Imperiului Roman prin faptul ca devenise un loc pagan, care a trebuit sa faca loc Cetatii lui Dumnezeu, adica Bisericii.
Viata
Sf. Augustin s-a nascut la Tagaste (astazi Souk Ahras), Numidia, in nordul Africii, in anul 354. Tatal sau, Patricius, era pagan iar mama sa,(Sfanta Monica), era o practicanta exemplara a crestinismului. Educatia elementara a lui Augustin, primita in orasul natal, era crestina. A invatat mai apoi la Madaura si Cartagina. Aici a intrat pe drumul pacatului, dupa cum spune in Confesiuni, adica a dus o viata carnala si a avut un fiu din flori. Inainte de a se crestina, a fost adeptul mai multor culte si orientari filozofice, in special maniheismul si a tratat problema diviziunii clare intre bine si rau, fiind preocupat de problema originii raului.
In anii 373 - 383, Sf. Augustin este profesor de Retorica, intai la Tagaste si apoi la Cartagina. In aceasta perioada, s-a ocupat de dialogul Hortensius de Cicero, care indeamna la iubirea intelepciunii eterne, lucru care ii va schimba viata, luand o turnura decisiva: Sf. Augustin va deveni manihean. Dar dupa scurta vreme, episcopul manihean Faustus nu ii poate raspunde la intrebari, iar Augustin se retrage din secta. Pleaca la Roma pentru a intemeia o scoala de Retorica, dar, neavand succesul la care se astepta, in 384 calatoreste la Milano unde il cunoaste pe episcopul crestin Ambrozie.
Se dedica apoi studiului in Noua Academie Platonica, influentata atunci de scepticism. Invataturile conform carora trebuia sa se multumeasca cu pozitia sceptica a adevarului probabil nu il vor multumi. Il intalneste pe Sfantul Ambrozie, asista la predicile acestuia si viata sa trece printr-un nou moment de cotitura. Regasind acea fervoare pentru cautarea adevarului absolut, studiaza invatatura platoniciana, incercand, in acelasi timp, sa lupte cu tentatiile sale carnale.
Tocmai cand se gandea sa se casatoreasca cu mama copilului sau din flori, spre a da legitimitate acelei relatii din tinerete, se implica intr-o noua poveste amoroasa. Este un moment de maxima tensiune in constiinta sa. Acesta este momentul celebrei sale convertiri, relatata in cartea a opta din Confesiuni.
Retras in gradina pe domeniul Cassiacus, spre o „dramatica examinare a adancurilor fiintei sale", Augustin are un moment de revelatie sub un smochin: aude o voce a unui copil din casa vecina, spunand: „Tolle, lege; tolle, lege" („ia si citeste; ia si citeste!"). Nu-si amintea insa nici un cantec de copii care sa contina aceste vorbe si, imediat, si-a dat seama ca ii vorbise o voce divina. Luand „Cartea apostolului", citi primele cuvinte care ii cazura sub ochi: „Nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma; ci imbracati-va in Domnul Iisus Hristos si grija fata de trup sa nu o faceti spre pofte". Acesta este momentul convertirii sale, hotaratoare in acest sens fiind influenta episcopului Ambrozie, care l-a si botezat, in noaptea de Pasti a anului 387.
In 389 revine la Tagaste, unde intemeiaza o comunitate monahala. Se dedica studiului Scripturilor, combaterii Maniheismului si a altor erezii. In 391 devine preot la Hippo Regius,, iar in 395 Episcop.
Moare in 430, dupa treizeci si cinci de ani dedicati activitatii episcopale. In acest moment, Imperiul Roman era deja supraextins si muribund, iar vandalii se pregateau sa atace chiar cetatea episcopala a lui Augustin. Marea Roma avea sa devina o amintire (cucerita in 493 de ostrogoti), iar Europa Occidentala va intra in Evul sau intunecat, vreme de patru secole, pana la renasterea carolingiana.
Filosofia lui Augustin
Augustin este unul din cei mai influenti ganditori, poate cel mai influent dintre toti, mai ales daca tinem seama de faptul ca inclusiv platonismul a influentat gandirea medievala prin intermediul lui Augustin. El ramane o autoritate mai mult de o mie de ani dupa moartea sa, influentand, de exemplu, gandirea lui Descartes.
Inlocuieste conceptia timpului ciclic cu aceea a timpului istoric, linear; istoria este “tamaduitoare" in sensul de drum catre bine. Invatatura autentica este posibila numai prin iluminare.
Omul se poate indoi de multe dar nu si de certitudinea existentei sale (premerge rationalismul cartezian)
Oamenii sunt impartiti in doua categorii : damnati si alesi; avem raspunderea de a recunoaste drumul dat de Dumnezeu. Absurdul este semnul divinului – tot ceea ce asculta regulile logicii noastre este omenesc, ceea ce transcende logica noastra este divin. Sufletul este un alt ordin de realitate decat materia (corpul), este nemuritor fiind din aceeasi substanta cu Adevarul. Adevarul este Dumnezeu, este in suflet, mai launtric mie decat sinele meu cel mai launtric. Credinta precede intelegerea, cunoasterea. Virtutilor preluate de la Platon – dreptate, cumpatare, curaj, intelepciune – Augustin le adauga virtutile crestine: credinta, speranta, iubire; acestea au fost completate cu “virtuti umanitare": iubirea aproapelui, fidelitatea, increderea, umilinta.
DE CIVITATE DEI si crearea istoriei S-au scris de-a lungul timpului multe despre Sf.Augustin si lucrarea sa „De Civitate Dei" - opera fara de care nu va putea fi niciodata inteleasa istoria Evului Mediu Occidental Catolic. Considerat de unii ca fiind un mare parinte al bisericii sau un mare istoric, Sf. Augustin este considerat de altii ca fiind un vizionar. Sf Augustin nu este un istoric, cel putin nu in intelesul general al cuvantului. El nu nareaza, nu reconstituie istoria, nu interpreteaza evenimente. Totodata, autorul lui „De civitate Dei" nu este un vizionar, nu este un profet. El este mai mult decat un profet. El poate fi considerat un demiurg. Augustin construieste tipare psihice si o mentalitate care vor fi comune catorva zeci de generatii. „De Civitate Dei" este opera care va penetra in subconstientul celor care vor apartine Occidentului catolic, al celor care vor incerca, intr-un mod constient sau nu, sa impuna lumii intregi aceasta carte sfanta pentru ei, un adevarat testament religios si politic totodata. Opera Sf. Augustin a daruit viata, coeziune si mai ales vocatie istorica Occidentului catolic, lume ce devine o sinteza reusita intre civilizatia latina, vitalitatea germanica si marturisirea crestina. De la papa si pana la ultimul taran habotnic, catolicii vor fi marcati de crezul istoric al Sf. Augustin si vor sili istoria medievala sa se incadreze in cadrele si tiparele stabilite de acesta.
In perioada clasica a Imperiului Roman, partea occidentala a acestuia si, in special Roma, are o preponderenta autoritara pe toate planurile. Aceasta stare de lucruri se modifica odata cu mutarea capitalei la Constantinopol. Secolul al IV-lea d.Chr aduce sfarsitul lumii antice si triumful noii religii, cea crestina, ce este adoptata acum ca fiind religie oficiala in stat. Tot in aceasta perioada, datorita presiunii popoarelor barbare, a germanicilor mai ales, precum si a razboaielor civile, apare o criza deosebita ce duce la ruperea unitatii politice si economice a Imperiului. Acesta se rupe in doua: Orientul si Occidentul- lumi ce mai pastreaza inca elemente comune. O vreme, echilibrul dintre cele doua lumi va fi pastrat, dand o aparenta senzatie de unitate a lumii romane. In timp insa, cele doua entitati politice romane vor avea evolutii culturale, lingvistice si religioase diferite. Esuarea incercarilor de a restabili ordinea si unitatea Imperiului vor dovedi clar acest lucru. Mai mult decat atat, echilibrul este rupt definitiv, de data asta in favoarea Orientului grecofon. Pentru prima oara in istoria lumii romane Rasaritul se impune. Dupa disparitia in 476 a Imperiului Roman de Apus, centrul de greutate al istoriei europene paraseste Occidentul prabusit economic si politic pentru a se stabili la Constantinopol. Aici, crestinismul in forma sa ortodoxa (lb. gr.-dreapta credinta), va deveni o superba expresie a marturisirii credintei in Christos.
La adapostul armatelor imperiale bizantine, biserica crestin-ortodoxa va fauri si va darui lumii crestine o bogatie spirituala mistica ce-i este specifica. Dar, indreptandu-si intreaga energie spre dumnezeire si manifestandu-se sub mantia protectoare a symphoniei (colaborarea armonioasa cu statul dar si subordonarea fata de acesta ), biserica bizantina se va auto-izola de lumea de dincolo de frontierele ortodoxiei si se va desprinde de caracterul dinamic si profan, pamantesc si material al istoriei. Ortodoxia ramane astfel izolata pe un plan spiritual care ii este propriu, lasand astfel bisericii romano-catolice loc de manifestare pe un alt plan care nu este insa neaparat profan, dar care este mai ales material si dinamic.
In Occident, procesul de afirmare a religiei crestine, in forma sa catolica (lb. gr. – universal in sensul de in toate locurile si in toate timpurile, biserica trebuind sa-i cuprinda pe toti crestinii) a avut o alta evolutie. Intr-o lume aruncata in dezordine si haos politico-social de catre invaziile popoarelor barbare, intr-o lume ce incearca sa-si regaseasca echilibrul si totodata sa integreze intr-o noua sinteza valorile romane si crestine cu cele germanice, proces complex desfasurat de-a lungul secolelor V-VIII, ei bine, in aceasta noua civilizatie ce este pe cale sa apara, religia crestina si Biserica insumeaza toate energiile viabile. Ele devin singurele realitati stabile. De acum inainte, crestinismul inseamna viata si viitor iar istoria Evului mediu nu poate fi conceputa fara istoria Bisericii crestine din aceasta parte a Europei.
Spiritul crestin (viitor catolic) devine esenta acestei noi lumi. Silita de istorie sa devina elementul stabil al identitatii acestei noi civilizatii, biserica romana regaseste in interiorul sau caracterul dinamic, vocatia creatoare indreptata spre viitor, specifica crestinismului. Caci, daca ortodoxie inseamna har divin si marturisire, geniul catolic este expresia sublima a fortei crestinismului de creare a unei noi lumi. Toate acestea, biserica romana le datoreaza Sf Augustin si operei sale.
“De Civitate Dei" a fost scrisa intr-un moment de criza in care Apusul era descumpanit in fata invaziei si jefuirii cumplite a Romei de catre vizigotii lui Alaric in 410. Conceputa initial ca o scriere polemica fata de acuzatiile aduse crestinilor de catre pagani, “De Civitate Dei “ a devenit un raspuns providential si genial al bisericii crestine occidentale la provocarile viitorului iar idealul augustinian a constituit punctul de plecare pentru zidirea unei noi civilizatii.
Iluminarea si teoria ideilor divine
Problema cunoasterii la Augustin presupune si doctrina iluminarii. Cunoasterea presupune prezenta nemijlocita a obiectului cunoscut in fata agentului cunoscator (mintea), motiv pentru care Augustin nu poate prelua in totalitate ideea platonica a reminiscentei si nici nu va dezvolta, propriu-zis, o doctrina a ideilor innascute. Pentru Augustin este importanta teza ca, in toate cazurile de cunoastere, este necesara iluminarea divina si mai ales faptul ca obiectele cunoasterii autentice sunt de natura ideala, idei divine. In discutia anterioara am aratat ca cunoasterea senzoriala nu este o cunoastere autentica ci este mai degraba felul in care sufletul „guvernator" este atent la trupul pe care il comanda. Cunoasterea in sens propriu este numai cunoastere a unor idei de natura divina.
Libertatea oamenilor
In al doilea rand, Augustin afirma ca libertatea oamenilor ramane intacta. Augustin nu renunta niciodata la principiul libertatii vointei, astfel incat sistemul sau incearca obtinerea unei sinteze intre afirmarea libertatii si a gratiei divine. Din acest motiv, el nu postuleaza existenta unei puteri umane complete de alegere: ceea ce face omul nu depinde in totalitate de libera alegere; acceptarea sau respingerea credintei este anticipata dinainte de Dumnezeu.
Fara indoiala, omul are puterea de a alege intre bine si rau, caci altfel nu ar fi posibila responsabilitatea, meritul sau culpa; Augustin, reprosand insa pelagienilor exagerarea rolului alegerii individuale, spune ca nu exista un echilibru perfect intre alegere si gratie: acest echilibru se gasea numai la Adam, dar a fost distrus odata cu pacatul originar. In starea cazuta, omul este in situatia de a lupta impotriva inclinatiei spre rau; el si-a pierdut acea libertate perfecta si senina, libertatea fara lupta, de care dispunea Adam. Libertatea omului cazut este una tensionata, conflictuala, problematica. Aceasta libertate nu ne ajuta decat cel mult sa ne directionam alegerea catre acceptarea gratiei.
Sursa:Wikipedia
In scrierile sale, utilizeaza argumente logice incercand sa demonstreze veridicitatea religiei crestine.
Caracterizare
Sfantul Augustin (numit uneori Aurelius Augustinus, in urma confuziei cu Aurelius de Cartagina, contemporanul sau) este unul din Cei patru Parinti ai Bisericii Occidentale, alaturi de Ambrozie, Ieronim si Grigore cel Mare. Este unul dintre cei mai importanti teologi si filosofi crestini, ale carui opere au modificat substantial gandirea europeana. Opera sa constituie o punte de legatura intre filosofia antica si cea medievala.
In tinerete a studiat retorica. Impresionat de "Hortensius" al lui Cicero s-a profilat pe filosofie. A urmat intai maniheismul, apoi scepticismul si in final neoplatonismul. Dupa convertirea sa la crestinism (387) prin Ambrosius de Milano a devenit in 396 episcop de Hippo Regius, in nordul Africii.
Teologia sa a influentat gandirea lui Martin Luther, care initial apartinuse ordinului augustinian.
Din punct de vedere politic, Augustin vede organizarea de stat ca fiind folositoare si lupta pentru despartirea intre Stat si Biserica. In opera sa tarzie, "Despre cetatea lui Dumnezeu" (De Civitate Dei) apreciaza istoria omenirii ca pe o evolutie a cetatii terestre, a oamenilor ("civitas terrena"), ce aspira spre cetatea lui Dumnezeu ("Civitas Dei"). Augustin identifica Cetatea lui Dumnezeu cu Biserica. El explica decaderea Imperiului Roman prin faptul ca devenise un loc pagan, care a trebuit sa faca loc Cetatii lui Dumnezeu, adica Bisericii.
Viata
Sf. Augustin s-a nascut la Tagaste (astazi Souk Ahras), Numidia, in nordul Africii, in anul 354. Tatal sau, Patricius, era pagan iar mama sa,(Sfanta Monica), era o practicanta exemplara a crestinismului. Educatia elementara a lui Augustin, primita in orasul natal, era crestina. A invatat mai apoi la Madaura si Cartagina. Aici a intrat pe drumul pacatului, dupa cum spune in Confesiuni, adica a dus o viata carnala si a avut un fiu din flori. Inainte de a se crestina, a fost adeptul mai multor culte si orientari filozofice, in special maniheismul si a tratat problema diviziunii clare intre bine si rau, fiind preocupat de problema originii raului.
In anii 373 - 383, Sf. Augustin este profesor de Retorica, intai la Tagaste si apoi la Cartagina. In aceasta perioada, s-a ocupat de dialogul Hortensius de Cicero, care indeamna la iubirea intelepciunii eterne, lucru care ii va schimba viata, luand o turnura decisiva: Sf. Augustin va deveni manihean. Dar dupa scurta vreme, episcopul manihean Faustus nu ii poate raspunde la intrebari, iar Augustin se retrage din secta. Pleaca la Roma pentru a intemeia o scoala de Retorica, dar, neavand succesul la care se astepta, in 384 calatoreste la Milano unde il cunoaste pe episcopul crestin Ambrozie.
Se dedica apoi studiului in Noua Academie Platonica, influentata atunci de scepticism. Invataturile conform carora trebuia sa se multumeasca cu pozitia sceptica a adevarului probabil nu il vor multumi. Il intalneste pe Sfantul Ambrozie, asista la predicile acestuia si viata sa trece printr-un nou moment de cotitura. Regasind acea fervoare pentru cautarea adevarului absolut, studiaza invatatura platoniciana, incercand, in acelasi timp, sa lupte cu tentatiile sale carnale.
Tocmai cand se gandea sa se casatoreasca cu mama copilului sau din flori, spre a da legitimitate acelei relatii din tinerete, se implica intr-o noua poveste amoroasa. Este un moment de maxima tensiune in constiinta sa. Acesta este momentul celebrei sale convertiri, relatata in cartea a opta din Confesiuni.
Retras in gradina pe domeniul Cassiacus, spre o „dramatica examinare a adancurilor fiintei sale", Augustin are un moment de revelatie sub un smochin: aude o voce a unui copil din casa vecina, spunand: „Tolle, lege; tolle, lege" („ia si citeste; ia si citeste!"). Nu-si amintea insa nici un cantec de copii care sa contina aceste vorbe si, imediat, si-a dat seama ca ii vorbise o voce divina. Luand „Cartea apostolului", citi primele cuvinte care ii cazura sub ochi: „Nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma; ci imbracati-va in Domnul Iisus Hristos si grija fata de trup sa nu o faceti spre pofte". Acesta este momentul convertirii sale, hotaratoare in acest sens fiind influenta episcopului Ambrozie, care l-a si botezat, in noaptea de Pasti a anului 387.
In 389 revine la Tagaste, unde intemeiaza o comunitate monahala. Se dedica studiului Scripturilor, combaterii Maniheismului si a altor erezii. In 391 devine preot la Hippo Regius,, iar in 395 Episcop.
Moare in 430, dupa treizeci si cinci de ani dedicati activitatii episcopale. In acest moment, Imperiul Roman era deja supraextins si muribund, iar vandalii se pregateau sa atace chiar cetatea episcopala a lui Augustin. Marea Roma avea sa devina o amintire (cucerita in 493 de ostrogoti), iar Europa Occidentala va intra in Evul sau intunecat, vreme de patru secole, pana la renasterea carolingiana.
Filosofia lui Augustin
Augustin este unul din cei mai influenti ganditori, poate cel mai influent dintre toti, mai ales daca tinem seama de faptul ca inclusiv platonismul a influentat gandirea medievala prin intermediul lui Augustin. El ramane o autoritate mai mult de o mie de ani dupa moartea sa, influentand, de exemplu, gandirea lui Descartes.
Inlocuieste conceptia timpului ciclic cu aceea a timpului istoric, linear; istoria este “tamaduitoare" in sensul de drum catre bine. Invatatura autentica este posibila numai prin iluminare.
Omul se poate indoi de multe dar nu si de certitudinea existentei sale (premerge rationalismul cartezian)
Oamenii sunt impartiti in doua categorii : damnati si alesi; avem raspunderea de a recunoaste drumul dat de Dumnezeu. Absurdul este semnul divinului – tot ceea ce asculta regulile logicii noastre este omenesc, ceea ce transcende logica noastra este divin. Sufletul este un alt ordin de realitate decat materia (corpul), este nemuritor fiind din aceeasi substanta cu Adevarul. Adevarul este Dumnezeu, este in suflet, mai launtric mie decat sinele meu cel mai launtric. Credinta precede intelegerea, cunoasterea. Virtutilor preluate de la Platon – dreptate, cumpatare, curaj, intelepciune – Augustin le adauga virtutile crestine: credinta, speranta, iubire; acestea au fost completate cu “virtuti umanitare": iubirea aproapelui, fidelitatea, increderea, umilinta.
DE CIVITATE DEI si crearea istoriei S-au scris de-a lungul timpului multe despre Sf.Augustin si lucrarea sa „De Civitate Dei" - opera fara de care nu va putea fi niciodata inteleasa istoria Evului Mediu Occidental Catolic. Considerat de unii ca fiind un mare parinte al bisericii sau un mare istoric, Sf. Augustin este considerat de altii ca fiind un vizionar. Sf Augustin nu este un istoric, cel putin nu in intelesul general al cuvantului. El nu nareaza, nu reconstituie istoria, nu interpreteaza evenimente. Totodata, autorul lui „De civitate Dei" nu este un vizionar, nu este un profet. El este mai mult decat un profet. El poate fi considerat un demiurg. Augustin construieste tipare psihice si o mentalitate care vor fi comune catorva zeci de generatii. „De Civitate Dei" este opera care va penetra in subconstientul celor care vor apartine Occidentului catolic, al celor care vor incerca, intr-un mod constient sau nu, sa impuna lumii intregi aceasta carte sfanta pentru ei, un adevarat testament religios si politic totodata. Opera Sf. Augustin a daruit viata, coeziune si mai ales vocatie istorica Occidentului catolic, lume ce devine o sinteza reusita intre civilizatia latina, vitalitatea germanica si marturisirea crestina. De la papa si pana la ultimul taran habotnic, catolicii vor fi marcati de crezul istoric al Sf. Augustin si vor sili istoria medievala sa se incadreze in cadrele si tiparele stabilite de acesta.
In perioada clasica a Imperiului Roman, partea occidentala a acestuia si, in special Roma, are o preponderenta autoritara pe toate planurile. Aceasta stare de lucruri se modifica odata cu mutarea capitalei la Constantinopol. Secolul al IV-lea d.Chr aduce sfarsitul lumii antice si triumful noii religii, cea crestina, ce este adoptata acum ca fiind religie oficiala in stat. Tot in aceasta perioada, datorita presiunii popoarelor barbare, a germanicilor mai ales, precum si a razboaielor civile, apare o criza deosebita ce duce la ruperea unitatii politice si economice a Imperiului. Acesta se rupe in doua: Orientul si Occidentul- lumi ce mai pastreaza inca elemente comune. O vreme, echilibrul dintre cele doua lumi va fi pastrat, dand o aparenta senzatie de unitate a lumii romane. In timp insa, cele doua entitati politice romane vor avea evolutii culturale, lingvistice si religioase diferite. Esuarea incercarilor de a restabili ordinea si unitatea Imperiului vor dovedi clar acest lucru. Mai mult decat atat, echilibrul este rupt definitiv, de data asta in favoarea Orientului grecofon. Pentru prima oara in istoria lumii romane Rasaritul se impune. Dupa disparitia in 476 a Imperiului Roman de Apus, centrul de greutate al istoriei europene paraseste Occidentul prabusit economic si politic pentru a se stabili la Constantinopol. Aici, crestinismul in forma sa ortodoxa (lb. gr.-dreapta credinta), va deveni o superba expresie a marturisirii credintei in Christos.
La adapostul armatelor imperiale bizantine, biserica crestin-ortodoxa va fauri si va darui lumii crestine o bogatie spirituala mistica ce-i este specifica. Dar, indreptandu-si intreaga energie spre dumnezeire si manifestandu-se sub mantia protectoare a symphoniei (colaborarea armonioasa cu statul dar si subordonarea fata de acesta ), biserica bizantina se va auto-izola de lumea de dincolo de frontierele ortodoxiei si se va desprinde de caracterul dinamic si profan, pamantesc si material al istoriei. Ortodoxia ramane astfel izolata pe un plan spiritual care ii este propriu, lasand astfel bisericii romano-catolice loc de manifestare pe un alt plan care nu este insa neaparat profan, dar care este mai ales material si dinamic.
In Occident, procesul de afirmare a religiei crestine, in forma sa catolica (lb. gr. – universal in sensul de in toate locurile si in toate timpurile, biserica trebuind sa-i cuprinda pe toti crestinii) a avut o alta evolutie. Intr-o lume aruncata in dezordine si haos politico-social de catre invaziile popoarelor barbare, intr-o lume ce incearca sa-si regaseasca echilibrul si totodata sa integreze intr-o noua sinteza valorile romane si crestine cu cele germanice, proces complex desfasurat de-a lungul secolelor V-VIII, ei bine, in aceasta noua civilizatie ce este pe cale sa apara, religia crestina si Biserica insumeaza toate energiile viabile. Ele devin singurele realitati stabile. De acum inainte, crestinismul inseamna viata si viitor iar istoria Evului mediu nu poate fi conceputa fara istoria Bisericii crestine din aceasta parte a Europei.
Spiritul crestin (viitor catolic) devine esenta acestei noi lumi. Silita de istorie sa devina elementul stabil al identitatii acestei noi civilizatii, biserica romana regaseste in interiorul sau caracterul dinamic, vocatia creatoare indreptata spre viitor, specifica crestinismului. Caci, daca ortodoxie inseamna har divin si marturisire, geniul catolic este expresia sublima a fortei crestinismului de creare a unei noi lumi. Toate acestea, biserica romana le datoreaza Sf Augustin si operei sale.
“De Civitate Dei" a fost scrisa intr-un moment de criza in care Apusul era descumpanit in fata invaziei si jefuirii cumplite a Romei de catre vizigotii lui Alaric in 410. Conceputa initial ca o scriere polemica fata de acuzatiile aduse crestinilor de catre pagani, “De Civitate Dei “ a devenit un raspuns providential si genial al bisericii crestine occidentale la provocarile viitorului iar idealul augustinian a constituit punctul de plecare pentru zidirea unei noi civilizatii.
Iluminarea si teoria ideilor divine
Problema cunoasterii la Augustin presupune si doctrina iluminarii. Cunoasterea presupune prezenta nemijlocita a obiectului cunoscut in fata agentului cunoscator (mintea), motiv pentru care Augustin nu poate prelua in totalitate ideea platonica a reminiscentei si nici nu va dezvolta, propriu-zis, o doctrina a ideilor innascute. Pentru Augustin este importanta teza ca, in toate cazurile de cunoastere, este necesara iluminarea divina si mai ales faptul ca obiectele cunoasterii autentice sunt de natura ideala, idei divine. In discutia anterioara am aratat ca cunoasterea senzoriala nu este o cunoastere autentica ci este mai degraba felul in care sufletul „guvernator" este atent la trupul pe care il comanda. Cunoasterea in sens propriu este numai cunoastere a unor idei de natura divina.
Libertatea oamenilor
In al doilea rand, Augustin afirma ca libertatea oamenilor ramane intacta. Augustin nu renunta niciodata la principiul libertatii vointei, astfel incat sistemul sau incearca obtinerea unei sinteze intre afirmarea libertatii si a gratiei divine. Din acest motiv, el nu postuleaza existenta unei puteri umane complete de alegere: ceea ce face omul nu depinde in totalitate de libera alegere; acceptarea sau respingerea credintei este anticipata dinainte de Dumnezeu.
Fara indoiala, omul are puterea de a alege intre bine si rau, caci altfel nu ar fi posibila responsabilitatea, meritul sau culpa; Augustin, reprosand insa pelagienilor exagerarea rolului alegerii individuale, spune ca nu exista un echilibru perfect intre alegere si gratie: acest echilibru se gasea numai la Adam, dar a fost distrus odata cu pacatul originar. In starea cazuta, omul este in situatia de a lupta impotriva inclinatiei spre rau; el si-a pierdut acea libertate perfecta si senina, libertatea fara lupta, de care dispunea Adam. Libertatea omului cazut este una tensionata, conflictuala, problematica. Aceasta libertate nu ne ajuta decat cel mult sa ne directionam alegerea catre acceptarea gratiei.
Sursa:Wikipedia
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.