Din aceeasi categorie
|
Asasinarea lui Ion Gheorghe Duca 1.004 vizite - 0 comentarii adaugat de escortgu |
||||||||||||||||||
|
Asasinarea lui Robert F Kennedy 965 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Recurs la istorie: Din culisele asasinarii lui I.G. Duca 1.048 vizite - 0 comentarii adaugat de escortgu |
||||||||||||||||||
|
Enigmele asasinarii lui Nicolae Iorga 1.309 vizite - 0 comentarii adaugat de info |
||||||||||||||||||
|
Adevaruri despre trecut: Anul 1990 - Paine si circ 1.120 vizite - 0 comentarii adaugat de babe |
||||||||||||||||||
|
Adevaruri despre trecut - 1990 iarna vrajbei noastre 790 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Jack Ruby si asasinarea Presedintelui John F. Kennedy 754 vizite - 0 comentarii adaugat de dobre |
||||||||||||||||||
|
Maria de Medici 2.151 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Asasinarea lui Franz Ferdinand al Austriei 28 iunie 1914 2.862 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cauzele Primului Razboi Mondial 1.463 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Asasinarea Premierului Armand Calinescu
| Adaugat de escortgu | 17.04.2016 |  Adauga
la favorite |
902 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteZiua de 21 septembrie 1939 a scris o pagina neagra in cartea de istorie a Romaniei. Totul se intampla la doar trei saptamani dupa ce norii celei de-a doua conflagratii mondiale se aduna deasupra Europei si iata ca vremurile tulburi nu iarta nici Romania.
Asadar, joi 21 septembrie, ora 14, Presedintele Consiliului de Ministri, Armand Calinescu, este asasinat fara nicio tagada, in timp ce se deplasa cu automobilul, de la Ministerul Apararii spre locuinta. La intersectia Strazii Barbu Stirbey cu Podul Cotroceni, in fata masinii apare o caruta care sta pe loc, iar din spate, automobilul in care se afla premierul alaturi de un agent de-al sau si de sofer, este lovit de un alt automobil.
Armand Calinescu coboara sa vada ce se intampla, insa nici nu apuca bine sa faca un pas si este ciuruit de 20 de gloante trase de un comando de 8 legionari. Imediat dupa comiterea atentatului, atentatorii s-au urcat intr-o masina de piata, dupa ce au somat pe sofer sa opreasca , demarand spre Radiodifuziune de unde au oprit emisia in timpul Valsului Imperial si au anuntat: „ Atentiune, Primul Ministru Armand Calinescu a fost omorat. El a fost executat astazi de o echipa de legionari".
Cel care a pus la cale asasinatul este avocatul Dumitru Dumitrescu, iar cea mai mare parte a atentatorilor este formata din tineri studenti: Popescu Traian, student anul IV la Drept, Moldovenu Ion, student la Politehnica, Ionescu R. Ion, student la Drept, Popescu Cezar si Vasiliu Ion, desenator. Toti cei enumerati mai sus erau din judetul Prahova. De asemenea, cercetarile au mai stabilit ca de planurile atentatorilor mai stiau Ovidiu Isaia- fotograf si Stanciulescu Marin- lacatus, cel din urma fiind trimis de ceilalti sa recunoasca terenul unde urma sa aiba loc atentatul. In urma descinderii politiei la locuinta lor, Ovidiu Isaia, Stanciulescu Marin si Paraschivescu Gheorghe (student Politehnica), s-au baricadat, tragand focuri de arma asupra politiei, iar in final s-au sinucis.[1]
Represiunea
La aflarea vestii asasinarii, Regele Carol al II-lea noteaza : „ Dupa 6 ani nu m-am asteptat ca trebuie sa insemnez o pagina de sange in istoria politica a tarii. La ora 14, Calinescu a fost miseleste asasinat de o banda de gardisti. (...) Adevarul l-am aflat prin Urdareanu, care, mergand in oras, l-a gasit pe Armand cazut jos, cu picioarele inca in masina. (...) E ceva ingrozitor ca dupa toate masurile luate in ultimul timp, sa se poata intampla asa ceva. E asa de neromanesc aceasta fapta, incat se vede clar ca este vadita inspiratie straina. Sunt tipice metode teroriste slave."[2]
Iata ca Regele invoca de la bun inceput un complot strain, nu insa din partea germana (care era sustinatoare a miscarii legionare), ci din partea rusa. Insa cele notate de Carol sunt la cald. Informatii pe care acesta le avea preliminar anchetei asupra asasinatului.
Ancheta este minutios expusa in ziarul „Universul" din data de 24 septembrie 1939, de unde aflam ca: „Lovitura vine in momente de grave preocupari externe, dar cercetarile au stabilit ca e vorba de un atentat al ultimelor ramasite gardiste si nicidecum cu ramificatii externe sau cu semnificatie internationala".
De altfel, masurile imediate luate de Rege au fost din cele mai dure, amintind mai degraba de Evul Mediu : „ Aceasta stare de lucruri nu se poate tolera, vor trebui luate masuri drastice care sa curme aceasta chestie. Lupta s-a deschis din nou, e o lupta pe viata si pe moarte, este momentul de a hotari cine pe cine."[3]
Lupta s-a deschis, iar toti cei 8 care au participat la asasinat au fost prinsi si executati in locul in care au comis crima. La fel si la nivelul tarii, au fost ucisi cate 2-3 lideri legionari din fiecare judet. Lesurile lor au fost lasate in vazul lumii mai multe zile. Totalul victimelor aduse de replica Regelui au fost de ordinul sutelor, in randul legionarilor. Insa trebuie sa mentionam ca daca in zilele noastre o astfel de masura este inacceptabila, atat legal, cat si moral, la acea vreme contraofensiva fata de legionari a fost „aplaudata" de marea parte a opiniei publice. Desigur, contextul in care se afla Romania nu era deloc favorabil, ceea ce face ca orice amenintare la adresa integritatii sale sa fie aspru taxata de toate palierele societatii.
Regele, constient de radicalismul masurii, noteaza: „ Este o masura oribila, de fapt in afara de lege, dar care, in urma celor intamplate, isi are justificarea in interesul linistei tarii. Azi nu ne mai putem juca, azi nu mai putem targoveti viitorul, cand primejdii asa de acute pandesc tara din inauntru si din afara. Este o crima care nu-i doar o crima, ci si un act de inalta tradare in aceste vremuri."[4]
Trebuie mentionat faptul ca la adresa lui Armand Calinescu au fost organizate mai multe tentative de atentat la viata sa.
Totul avea sa inceapa din pricina masurilor „energice" luate de acesta contra legionarilor si a liderului acestei miscari, Corneliu Zelea Codreanu. Astfel, odata cu proclamarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea, in a carui guvernare Calinescu ocupa portofoliul internelor, se trece la arestarea „elementelor turbulente legionare", in frunte cu liderul Zelea Codreanu.
La scurt timp dupa arestarea acestora, s-a trecut la asasinarea lor in inchisoare, in 1938.
Acest episod avea sa-l urmareasca pe „Primul Sfetnic al Tronului" pana in ultima clipa.
Ultimul drum al lui Calinescu era deja batatorit de numeroase tentative asupra vietii sale, lucru cunoscut si de catre Primul Ministru prin raportarile primite de la Serviciile Secrete.
Testamentul lui Armand Calinescu
Constient de pericolul in care se afla, dar si ca urmare a numeroaselor note din partea Serviciilor de Informatii, Armand Calinescu lasa un testament pe care l-a scris la 21 iulie 1938, cu un an si doua luni inainte de a-si gasi tragicul sfarsit.
In acest document vedem ca averea premierului nu era una prea mare, gandindu-ne la demnitatile pe care acesta le-a ocupat. De asemenea, in acest moment, ies in evidenta profunzimea si devotamentul cu care acesta si-a exercitat serviciul in slujba tarii si a tronului. Textul integral al Testamentului il redam si noi mai jos:
In caz de moarte a mea, casele din str. Dr. Clunet 12 Bucuresti, vor fi imediat vandute, trecandu-se asupra cumparatorului datoria de la Institutul de credit hipotecar. Suma ce se va prisosi din pret va reveni iubitei mele sotii, Adela, care o va intrebuinta fie spre a-si cumpara un apartament mai mic, fie spre a achita datoria ce greveaza mosia Ciupa.
Mosia Ciomagesti, lotul din Poiani, mobile, tablourile si biblioteca din Bucuresti, rente de stat (1.430.000 lei) ce se va gasi in casa, raman fiului meu. Folosinta acestor bunuri, insa, va apartine, pe cat timp va trai, sotiei mele Adela.
Rog pe iubitul meu fiu, Barbu, sa fie cuminte, sa o respecte pe mama lui si sa se gandeasca la numele pe care i-l las si pe care si eu l-am cinstit precum l-am mostenit dela tatal meu. Il sfatuiesc sa imbratiseze cariera militara sau magistratura. Sa slujeasca Tara si Tronul cu credinta si devotament asa cum am facut-o eu.
Doresc sa fiu inmormantat la Curtea de Arges alaturi de parintii mei. Voi fi purtat de un car imbracat in verdeata si tras de sase boi. Dupa car sa mearga delegatii satelor din jud. Arges pentru cari am luptat in viata cu drag !
21 Iulie 1938, Bucuresti.
AR. M. CALINESCU
Despre Armand Calinescu, in presa si nu numai
Daily Telegraph, intr-un articol din 1938, il caracterizeaza pe vicepremierul, ministrul de interne si ministrul apararii(cele 3 portofolii pe care Calinescu le ocupa la acel moment, fiind seful de facto al Guvernului Romaniei), ca „Omul forte" al Cabinetului roman. Iar in ceea ce priveste consideratiile asupra aspectului fizic, acelasi jurnal noteaza:
„ Domnul Calinescu castiga in energie ceea ce ii lipseste in inaltime. Datorita staturii scunde, este adesea comparat cu Napoleon si Dolfuss. Si-a pierdut un ochi intr-un accident si poarta intotdeauna un monoclu negru."
Inteligenta, mare putere de munca, deosebita cultura generala, curaj unanim recunoscut, in ciuda amenintarilor zilnice primite din partea „gardistilor", indragostit de realism. Acestia sunt termenii pe care ii regasim in presa vremii, atat interna, cat si internationala, referitor la Armand Calinescu.
Toate acestea l-au ajutat in viitoarea cariera politica.
Cand vorbim despre Armand Calinescu trebuie sa spunem ca acesta a avut un Cursus honorum „ca la carte" , urcand pe rand toate treptele ierarhiei politice. Acesta a inceput prin a activa in randurile Partidului Taranesc, in 1919, fiind ales in mai multe legislaturi deputat de Arges, intre 1926 si 1937. In 1928 este numit prefect al Argesului, tinutul sau natal. In 1929 este numit subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii si Domeniilor, iar in 1930 este numit subsecretar de stat la Interne. Intre 1937 si 1939 ocupa pe rand portofoliile Ministerelor de Interne, Sanatatii, Educatiei si Apararii(ad-interim). La 1 februarie 1939 este numit vicepresedinte al Consiliului de Ministri, iar la 7 martie devine Presedinte al Consiliului de Ministri, dupa moartea predecesorului sau Patriarhul Miron Cristea.
Relatia cu Regele. Perspectiva lui Carol al II-lea
Tot acest parcurs organic in viata politica romaneasca, dar si numeroasele calitati, l-au determinat pe Rege sa isi investeasca toata increderea si sa-l faca pe Calinescu cel mai de incredere om al sau si „Primul Sfetnic al Tronului".
Cei doi au avut o relatie care o extrepoleaza pe cea institutionala, lucru pe care il sesizam in notele din Jurnalul lui Carol al II-lea, din care aflam lucruri extrem de interesante privitor la atasamentul pe care il avea Carol pentru Armand Calinescu. Astfel, despre pierderea Presedintelui Consiliului de Ministri, Regele noteaza: „Pierderea aceasta este ireparabila. N-am gasit la noi in tara pe cineva care sa fi corespuns mai bine misiunii cu care fusese insarcinat. Pentru mine personal este o pierdere de neinlocuit. Puteam sa fiu linistit cu el, era energic, capabil, spirit politic clar, care vedea departe si lua masuri potrivite situatiilor. Pe langa aceasta, imi va aduce nesfarsite complicatii politice atat interne, cat si externe. Inlocuirea lui va fi o problema intre cele mai grele si delicate. (...) M-am culcat, dar nu pot dormi, gandurile fug. Nu pot realiza ca acest slujbas atat de bun si credincios nu mai e si, in acelasi timp, simt in sufletul meu nu numai durerea, dar si un vid ingrozitor."
In continuare, in data de 22 septembrie, Regele Carol II noteaza despre cat de afectata era Elena Lupescu (Duduia), „amica" sa: „Duduia e complet franta, eu ma tin, dar in suflet ma doare nespus de mult".
Dupa doua zile de „tarie regala" se produce declicul:
„ Astazi, la mine, reactiunea s-a produs. Je me suis effondre (fr. m-am prabusit) si am plans, intr-o criza oribila de nervi, toata dupa-amiaza. Incep sa realizez cu adevarat ce enorma pierdere este pentru mine si tara aceasta disparitie cu mult mai devreme a acestui om in care puteam avea incredere. Pe zi ce va trece vremea, imi voi putea si mai bine da seama cat va lipsi aceasta minte vioaie, aceasta energie de neinfrant, aceasta activitate creatoare si rodnica. Rar am simtit in sufletul meu si in mintea mea un sentiment de vid asa de complet. Se zice ca nimeni nu este indisensabil, desigur ca in cele mai multe cazuri asa este, dar iata exceptia care confirma regula."
Amploarea si gravitatea istorica a situatiei in care se afla regimul autoritar instaurat de Carol II prin Constitutia din februarie 1938, sunt evocate in continuare in jurnal, in zilele ce s-au succedat de la moartea lui Calinescu:
„Cu aceasta zi (de dupa inmormantarea lui Armand Calinescu la Curtea de Arges) s-a incheiat o epoca a istoriei noastre. O epoca care dadea mari sperante si pe care eu ma bizuiam sa pot face lucruri mari, sa am o epoca de guvernare rodnica, cu un om care impunea, pe zi ce trecea, mai mult respect chiar si celor mai invresunati dusmani ai lui. Maine ce se arata, ce zori se vor deschide pentru mine si pentru tara? Actualmente nu vad decat neant. Pe cine sa ma bizui?
Azi e in primejdie chiar regimul si, prin regim, eu si ideea monarhica!"
Pasajul de mai sus este unul extrem de relevant din punct de vedere istoric. Tocmai pentru ca Regele recunoaste esecul pe care regimul il sufera odata cu pierderea lui Calinescu. Acest esec fiind precedat de un altul reprezentat de regimul constitutional, desfiintat prin noua Constitutie din 1938. Este primul semn de slabiciune dintr-o serie ce va culmina cu parasirea Tronului si a Tarii, la 6 septembrie 1940.
In continuarea insemnarilor lui Carol II este vadita urma adanca lasata de asasinarea lui Calinescu :
Joi 28 septembrie: „ S-a implinit saptamana de cand s-a intamplat marea nenorocire. Golul ce l-a lasat Calinescu il simt din clipa in clipa mai mult.(...) La 9, noul Guvern a depus juramantul. Mi-a trecut un fior cand i-am vazut pe toti adunati si ca din capul lor lipsea figura energica si sprintena a lui Calinescu.
Au trecut 8 zile de la acel act miselesc si tot nu-mi vine a crede ca e posibil.
Prin juramantul de asta seara se formeaza al 17-lea guvern al meu in 9 ani si al 3-lea din anul acesta; cand voi ajunge oare la o stabilitate mai mare? Cu Calinescu imi pusesem aceasta speranta si, daca nu s-ar fi intamplat nenorocirea, el ar fi putut guverna inca multi ani, cel putin 6, daca nu mai mult."
Sambata, 21 octombrie 1939 : „ A trecut luna de la moartea lui Calinescu si, pe zi ce trece si fiecare data cand lucrez cu Argetoianu, simt mai mult lipsa lui."
Din toate cele notate catre de Rege in jurnalul sau reiese clar afectiunea pe care o avea fata de Armand Calinescu, dar dincolo de acest fapt, sesizam factorul deosebit pe care premierul il constituia in stabilitatea tarii, a lui Carol si a regimului. Si mai interesante sunt ultimele ganduri marturisite de Rege in jurnalul sau. Anume „cel putin 6 ani, daca nu mai mult", de guvernare cu Calinescu in frunte. Tel ce pana atunci nu fusese nicidecum atins, avand in vedere faptul ca in 9 ani fusesera 17 guverne.
Regele Carol al II-lea avea sa intuiasca bine „Inceputul sfarsitului", asasinarea constituind o lovitura decisiva creatorare de instabilitate, culminand cu abdicarea sa, doar un an mai tarziu, la 6 septembrie 1940, desigur pe fondul cedarilor teritoriale.
Reactii in presa
La auzul tragediei s-a decretat doliu national, scolile fiind inchise doua zile.
Atat presa vremii, cat si opinia publica au condamnat actul comis asupra Primului Ministru. Opiniile erau unanim impotriva unor astfel de acte „teroriste", in momente in care Tara avea nevoie de liniste si stabilitate mai mult ca oricand, avand in vedere evolutiile pe plan international. In acest sens ziarul Universul, in editia dedicata asasinarii lui Armand Calinescu, noteaza :
„Nu e roman care sa nu resimta toata ingrijorarea pe care un asemenea asasinat o inspira in zilele grave de astazi, cand linistea, ordinea si solidaritatea nationala sunt imperative care trebuie sa comande de la un capat la altul al tarii."
Vestea asasinarii „ Primului Dregator al Tarii" a starnit indignare si revolta mai ales in cercurile universitare si in special la facultatile de unde proveneau studentii asasini. Astfel, Facultatea de Drept a dispus radierea din matricolele si registrele Facultatii, a celor doi studenti implicati in asasinat, astfel incat acestia „sa nu mai figureze alaturi de studentii constinciosi si muncitori."[5]
La fel si Consiliul Politehnicii, a dispus radierea din toate scriptele facultatii a studentului care a participat la asasinat, mentionandu-se ca acesta urma sa fie oricum exmatriculat din pricina neparticiparii la cursuri sau la vreun examen.
De asemenea, in aceste comunicate sunt evocate sprijinul si intelegerea de care a dat dovada fostul Presedinte al Consiliului de Ministri in materie de neobosita sustinere a invatamantului.
La nivel international reactiile au fost la fel de categorice impotriva unor astfel de gesturi, precum au fost si in tara.
Ziarul Universul publica, la 22 septembrie 1939 o serie de reactii internationale la tragicul eveniment din Romania, punandu-l in stransa legatura cu situatia internationala:
Oficiosul Vaticanului, Osservatore Romano titreaza: „ Asasinarea Presedintelui de Consiliu al Romaniei apare cu atat mai sinistra cu cat se profileaza pe scena furtunoasa a zilelor in care traim. Condoleantele noastre natiunei romane. Ne unim, profund indurerati, la doliul poporului roman."
„Presa iugoslava este unanima in a condamna actiunea criminala a asasinilor presedintelui de consiliu Armand Calinescu."[6]
„Presa elena condamna in termeni energici asasinatul si afirma ca intreg poporul elen ia parte din toata inima la durerea natiunei romane, amica si aliata."[7]
„Omagiul presei belgiene pentru Armand Calinescu" este titlui din Universul care citeaza ziarul belgian Vinghtieme Siecle care publica un amplu „articol consacrat memoriei premierului roman, scriind printre altele": „Mic de statura si palid, acest om detinea secretul unei mari puteri de seductiune, datorita inteligentei sale stralucite. La tribuna Camerei era cel mai vehement si cel mai sobru dintre oratori, intr-adevar omul necesar Romaniei, in aceste momente cruciale ale existentei sale. Romania se strange in jurul Tronului si face fata cu liniste situatiei din jurul frontierelor sale." In continuare este condamnat asasinatul, acuzand asa-zisa „Garda de Fier" si asa-zisii „cavaleri ai mortii" de fanatism sectant.
Sigur ca, privind in urma, avem avantajul de a sti pentru cat timp a facut Romania „fata cu liniste situatiei din jurul frontierelor sale", ceea ce nu a durat decat un an de la tragicul eveniment.
Concluzie
Totul a fost un joc. De la asasinarea lui Codreanu la asasinarea lui Armand Calinescu. Un joc intre ambitiile Regelui si legionari. Joc care nu a facut altceva decat sa erodeze tara. O insiruire de evenimente tragice soldate cu victime in ambele parti, care nu au stabilit vreun castigator, ci a stabilit cu siguranta invinsul: Romania, victima ce a cazut mai tarziu prada rapturilor teritoriale. O victima imbolnavita de factiunile ce s-au luptat pentru putere in momentele cele mai vitale premergatoare tragediei celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Am putea spune despre Armand Calinescu ca a fost un pion al Regelui, insa, cu certitudine, mai putem spune ca a fost un patriot, un om fidel tarii, cu o viziune benefica dezvoltarii Romaniei de pana in Marele Razboi.
http://www.historia.ro/
Asadar, joi 21 septembrie, ora 14, Presedintele Consiliului de Ministri, Armand Calinescu, este asasinat fara nicio tagada, in timp ce se deplasa cu automobilul, de la Ministerul Apararii spre locuinta. La intersectia Strazii Barbu Stirbey cu Podul Cotroceni, in fata masinii apare o caruta care sta pe loc, iar din spate, automobilul in care se afla premierul alaturi de un agent de-al sau si de sofer, este lovit de un alt automobil.
Armand Calinescu coboara sa vada ce se intampla, insa nici nu apuca bine sa faca un pas si este ciuruit de 20 de gloante trase de un comando de 8 legionari. Imediat dupa comiterea atentatului, atentatorii s-au urcat intr-o masina de piata, dupa ce au somat pe sofer sa opreasca , demarand spre Radiodifuziune de unde au oprit emisia in timpul Valsului Imperial si au anuntat: „ Atentiune, Primul Ministru Armand Calinescu a fost omorat. El a fost executat astazi de o echipa de legionari".
Cel care a pus la cale asasinatul este avocatul Dumitru Dumitrescu, iar cea mai mare parte a atentatorilor este formata din tineri studenti: Popescu Traian, student anul IV la Drept, Moldovenu Ion, student la Politehnica, Ionescu R. Ion, student la Drept, Popescu Cezar si Vasiliu Ion, desenator. Toti cei enumerati mai sus erau din judetul Prahova. De asemenea, cercetarile au mai stabilit ca de planurile atentatorilor mai stiau Ovidiu Isaia- fotograf si Stanciulescu Marin- lacatus, cel din urma fiind trimis de ceilalti sa recunoasca terenul unde urma sa aiba loc atentatul. In urma descinderii politiei la locuinta lor, Ovidiu Isaia, Stanciulescu Marin si Paraschivescu Gheorghe (student Politehnica), s-au baricadat, tragand focuri de arma asupra politiei, iar in final s-au sinucis.[1]
Represiunea
La aflarea vestii asasinarii, Regele Carol al II-lea noteaza : „ Dupa 6 ani nu m-am asteptat ca trebuie sa insemnez o pagina de sange in istoria politica a tarii. La ora 14, Calinescu a fost miseleste asasinat de o banda de gardisti. (...) Adevarul l-am aflat prin Urdareanu, care, mergand in oras, l-a gasit pe Armand cazut jos, cu picioarele inca in masina. (...) E ceva ingrozitor ca dupa toate masurile luate in ultimul timp, sa se poata intampla asa ceva. E asa de neromanesc aceasta fapta, incat se vede clar ca este vadita inspiratie straina. Sunt tipice metode teroriste slave."[2]
Iata ca Regele invoca de la bun inceput un complot strain, nu insa din partea germana (care era sustinatoare a miscarii legionare), ci din partea rusa. Insa cele notate de Carol sunt la cald. Informatii pe care acesta le avea preliminar anchetei asupra asasinatului.
Ancheta este minutios expusa in ziarul „Universul" din data de 24 septembrie 1939, de unde aflam ca: „Lovitura vine in momente de grave preocupari externe, dar cercetarile au stabilit ca e vorba de un atentat al ultimelor ramasite gardiste si nicidecum cu ramificatii externe sau cu semnificatie internationala".
De altfel, masurile imediate luate de Rege au fost din cele mai dure, amintind mai degraba de Evul Mediu : „ Aceasta stare de lucruri nu se poate tolera, vor trebui luate masuri drastice care sa curme aceasta chestie. Lupta s-a deschis din nou, e o lupta pe viata si pe moarte, este momentul de a hotari cine pe cine."[3]
Lupta s-a deschis, iar toti cei 8 care au participat la asasinat au fost prinsi si executati in locul in care au comis crima. La fel si la nivelul tarii, au fost ucisi cate 2-3 lideri legionari din fiecare judet. Lesurile lor au fost lasate in vazul lumii mai multe zile. Totalul victimelor aduse de replica Regelui au fost de ordinul sutelor, in randul legionarilor. Insa trebuie sa mentionam ca daca in zilele noastre o astfel de masura este inacceptabila, atat legal, cat si moral, la acea vreme contraofensiva fata de legionari a fost „aplaudata" de marea parte a opiniei publice. Desigur, contextul in care se afla Romania nu era deloc favorabil, ceea ce face ca orice amenintare la adresa integritatii sale sa fie aspru taxata de toate palierele societatii.
Regele, constient de radicalismul masurii, noteaza: „ Este o masura oribila, de fapt in afara de lege, dar care, in urma celor intamplate, isi are justificarea in interesul linistei tarii. Azi nu ne mai putem juca, azi nu mai putem targoveti viitorul, cand primejdii asa de acute pandesc tara din inauntru si din afara. Este o crima care nu-i doar o crima, ci si un act de inalta tradare in aceste vremuri."[4]
Trebuie mentionat faptul ca la adresa lui Armand Calinescu au fost organizate mai multe tentative de atentat la viata sa.
Totul avea sa inceapa din pricina masurilor „energice" luate de acesta contra legionarilor si a liderului acestei miscari, Corneliu Zelea Codreanu. Astfel, odata cu proclamarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea, in a carui guvernare Calinescu ocupa portofoliul internelor, se trece la arestarea „elementelor turbulente legionare", in frunte cu liderul Zelea Codreanu.
La scurt timp dupa arestarea acestora, s-a trecut la asasinarea lor in inchisoare, in 1938.
Acest episod avea sa-l urmareasca pe „Primul Sfetnic al Tronului" pana in ultima clipa.
Ultimul drum al lui Calinescu era deja batatorit de numeroase tentative asupra vietii sale, lucru cunoscut si de catre Primul Ministru prin raportarile primite de la Serviciile Secrete.
Testamentul lui Armand Calinescu
Constient de pericolul in care se afla, dar si ca urmare a numeroaselor note din partea Serviciilor de Informatii, Armand Calinescu lasa un testament pe care l-a scris la 21 iulie 1938, cu un an si doua luni inainte de a-si gasi tragicul sfarsit.
In acest document vedem ca averea premierului nu era una prea mare, gandindu-ne la demnitatile pe care acesta le-a ocupat. De asemenea, in acest moment, ies in evidenta profunzimea si devotamentul cu care acesta si-a exercitat serviciul in slujba tarii si a tronului. Textul integral al Testamentului il redam si noi mai jos:
In caz de moarte a mea, casele din str. Dr. Clunet 12 Bucuresti, vor fi imediat vandute, trecandu-se asupra cumparatorului datoria de la Institutul de credit hipotecar. Suma ce se va prisosi din pret va reveni iubitei mele sotii, Adela, care o va intrebuinta fie spre a-si cumpara un apartament mai mic, fie spre a achita datoria ce greveaza mosia Ciupa.
Mosia Ciomagesti, lotul din Poiani, mobile, tablourile si biblioteca din Bucuresti, rente de stat (1.430.000 lei) ce se va gasi in casa, raman fiului meu. Folosinta acestor bunuri, insa, va apartine, pe cat timp va trai, sotiei mele Adela.
Rog pe iubitul meu fiu, Barbu, sa fie cuminte, sa o respecte pe mama lui si sa se gandeasca la numele pe care i-l las si pe care si eu l-am cinstit precum l-am mostenit dela tatal meu. Il sfatuiesc sa imbratiseze cariera militara sau magistratura. Sa slujeasca Tara si Tronul cu credinta si devotament asa cum am facut-o eu.
Doresc sa fiu inmormantat la Curtea de Arges alaturi de parintii mei. Voi fi purtat de un car imbracat in verdeata si tras de sase boi. Dupa car sa mearga delegatii satelor din jud. Arges pentru cari am luptat in viata cu drag !
21 Iulie 1938, Bucuresti.
AR. M. CALINESCU
Despre Armand Calinescu, in presa si nu numai
Daily Telegraph, intr-un articol din 1938, il caracterizeaza pe vicepremierul, ministrul de interne si ministrul apararii(cele 3 portofolii pe care Calinescu le ocupa la acel moment, fiind seful de facto al Guvernului Romaniei), ca „Omul forte" al Cabinetului roman. Iar in ceea ce priveste consideratiile asupra aspectului fizic, acelasi jurnal noteaza:
„ Domnul Calinescu castiga in energie ceea ce ii lipseste in inaltime. Datorita staturii scunde, este adesea comparat cu Napoleon si Dolfuss. Si-a pierdut un ochi intr-un accident si poarta intotdeauna un monoclu negru."
Inteligenta, mare putere de munca, deosebita cultura generala, curaj unanim recunoscut, in ciuda amenintarilor zilnice primite din partea „gardistilor", indragostit de realism. Acestia sunt termenii pe care ii regasim in presa vremii, atat interna, cat si internationala, referitor la Armand Calinescu.
Toate acestea l-au ajutat in viitoarea cariera politica.
Cand vorbim despre Armand Calinescu trebuie sa spunem ca acesta a avut un Cursus honorum „ca la carte" , urcand pe rand toate treptele ierarhiei politice. Acesta a inceput prin a activa in randurile Partidului Taranesc, in 1919, fiind ales in mai multe legislaturi deputat de Arges, intre 1926 si 1937. In 1928 este numit prefect al Argesului, tinutul sau natal. In 1929 este numit subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii si Domeniilor, iar in 1930 este numit subsecretar de stat la Interne. Intre 1937 si 1939 ocupa pe rand portofoliile Ministerelor de Interne, Sanatatii, Educatiei si Apararii(ad-interim). La 1 februarie 1939 este numit vicepresedinte al Consiliului de Ministri, iar la 7 martie devine Presedinte al Consiliului de Ministri, dupa moartea predecesorului sau Patriarhul Miron Cristea.
Relatia cu Regele. Perspectiva lui Carol al II-lea
Tot acest parcurs organic in viata politica romaneasca, dar si numeroasele calitati, l-au determinat pe Rege sa isi investeasca toata increderea si sa-l faca pe Calinescu cel mai de incredere om al sau si „Primul Sfetnic al Tronului".
Cei doi au avut o relatie care o extrepoleaza pe cea institutionala, lucru pe care il sesizam in notele din Jurnalul lui Carol al II-lea, din care aflam lucruri extrem de interesante privitor la atasamentul pe care il avea Carol pentru Armand Calinescu. Astfel, despre pierderea Presedintelui Consiliului de Ministri, Regele noteaza: „Pierderea aceasta este ireparabila. N-am gasit la noi in tara pe cineva care sa fi corespuns mai bine misiunii cu care fusese insarcinat. Pentru mine personal este o pierdere de neinlocuit. Puteam sa fiu linistit cu el, era energic, capabil, spirit politic clar, care vedea departe si lua masuri potrivite situatiilor. Pe langa aceasta, imi va aduce nesfarsite complicatii politice atat interne, cat si externe. Inlocuirea lui va fi o problema intre cele mai grele si delicate. (...) M-am culcat, dar nu pot dormi, gandurile fug. Nu pot realiza ca acest slujbas atat de bun si credincios nu mai e si, in acelasi timp, simt in sufletul meu nu numai durerea, dar si un vid ingrozitor."
In continuare, in data de 22 septembrie, Regele Carol II noteaza despre cat de afectata era Elena Lupescu (Duduia), „amica" sa: „Duduia e complet franta, eu ma tin, dar in suflet ma doare nespus de mult".
Dupa doua zile de „tarie regala" se produce declicul:
„ Astazi, la mine, reactiunea s-a produs. Je me suis effondre (fr. m-am prabusit) si am plans, intr-o criza oribila de nervi, toata dupa-amiaza. Incep sa realizez cu adevarat ce enorma pierdere este pentru mine si tara aceasta disparitie cu mult mai devreme a acestui om in care puteam avea incredere. Pe zi ce va trece vremea, imi voi putea si mai bine da seama cat va lipsi aceasta minte vioaie, aceasta energie de neinfrant, aceasta activitate creatoare si rodnica. Rar am simtit in sufletul meu si in mintea mea un sentiment de vid asa de complet. Se zice ca nimeni nu este indisensabil, desigur ca in cele mai multe cazuri asa este, dar iata exceptia care confirma regula."
Amploarea si gravitatea istorica a situatiei in care se afla regimul autoritar instaurat de Carol II prin Constitutia din februarie 1938, sunt evocate in continuare in jurnal, in zilele ce s-au succedat de la moartea lui Calinescu:
„Cu aceasta zi (de dupa inmormantarea lui Armand Calinescu la Curtea de Arges) s-a incheiat o epoca a istoriei noastre. O epoca care dadea mari sperante si pe care eu ma bizuiam sa pot face lucruri mari, sa am o epoca de guvernare rodnica, cu un om care impunea, pe zi ce trecea, mai mult respect chiar si celor mai invresunati dusmani ai lui. Maine ce se arata, ce zori se vor deschide pentru mine si pentru tara? Actualmente nu vad decat neant. Pe cine sa ma bizui?
Azi e in primejdie chiar regimul si, prin regim, eu si ideea monarhica!"
Pasajul de mai sus este unul extrem de relevant din punct de vedere istoric. Tocmai pentru ca Regele recunoaste esecul pe care regimul il sufera odata cu pierderea lui Calinescu. Acest esec fiind precedat de un altul reprezentat de regimul constitutional, desfiintat prin noua Constitutie din 1938. Este primul semn de slabiciune dintr-o serie ce va culmina cu parasirea Tronului si a Tarii, la 6 septembrie 1940.
In continuarea insemnarilor lui Carol II este vadita urma adanca lasata de asasinarea lui Calinescu :
Joi 28 septembrie: „ S-a implinit saptamana de cand s-a intamplat marea nenorocire. Golul ce l-a lasat Calinescu il simt din clipa in clipa mai mult.(...) La 9, noul Guvern a depus juramantul. Mi-a trecut un fior cand i-am vazut pe toti adunati si ca din capul lor lipsea figura energica si sprintena a lui Calinescu.
Au trecut 8 zile de la acel act miselesc si tot nu-mi vine a crede ca e posibil.
Prin juramantul de asta seara se formeaza al 17-lea guvern al meu in 9 ani si al 3-lea din anul acesta; cand voi ajunge oare la o stabilitate mai mare? Cu Calinescu imi pusesem aceasta speranta si, daca nu s-ar fi intamplat nenorocirea, el ar fi putut guverna inca multi ani, cel putin 6, daca nu mai mult."
Sambata, 21 octombrie 1939 : „ A trecut luna de la moartea lui Calinescu si, pe zi ce trece si fiecare data cand lucrez cu Argetoianu, simt mai mult lipsa lui."
Din toate cele notate catre de Rege in jurnalul sau reiese clar afectiunea pe care o avea fata de Armand Calinescu, dar dincolo de acest fapt, sesizam factorul deosebit pe care premierul il constituia in stabilitatea tarii, a lui Carol si a regimului. Si mai interesante sunt ultimele ganduri marturisite de Rege in jurnalul sau. Anume „cel putin 6 ani, daca nu mai mult", de guvernare cu Calinescu in frunte. Tel ce pana atunci nu fusese nicidecum atins, avand in vedere faptul ca in 9 ani fusesera 17 guverne.
Regele Carol al II-lea avea sa intuiasca bine „Inceputul sfarsitului", asasinarea constituind o lovitura decisiva creatorare de instabilitate, culminand cu abdicarea sa, doar un an mai tarziu, la 6 septembrie 1940, desigur pe fondul cedarilor teritoriale.
Reactii in presa
La auzul tragediei s-a decretat doliu national, scolile fiind inchise doua zile.
Atat presa vremii, cat si opinia publica au condamnat actul comis asupra Primului Ministru. Opiniile erau unanim impotriva unor astfel de acte „teroriste", in momente in care Tara avea nevoie de liniste si stabilitate mai mult ca oricand, avand in vedere evolutiile pe plan international. In acest sens ziarul Universul, in editia dedicata asasinarii lui Armand Calinescu, noteaza :
„Nu e roman care sa nu resimta toata ingrijorarea pe care un asemenea asasinat o inspira in zilele grave de astazi, cand linistea, ordinea si solidaritatea nationala sunt imperative care trebuie sa comande de la un capat la altul al tarii."
Vestea asasinarii „ Primului Dregator al Tarii" a starnit indignare si revolta mai ales in cercurile universitare si in special la facultatile de unde proveneau studentii asasini. Astfel, Facultatea de Drept a dispus radierea din matricolele si registrele Facultatii, a celor doi studenti implicati in asasinat, astfel incat acestia „sa nu mai figureze alaturi de studentii constinciosi si muncitori."[5]
La fel si Consiliul Politehnicii, a dispus radierea din toate scriptele facultatii a studentului care a participat la asasinat, mentionandu-se ca acesta urma sa fie oricum exmatriculat din pricina neparticiparii la cursuri sau la vreun examen.
De asemenea, in aceste comunicate sunt evocate sprijinul si intelegerea de care a dat dovada fostul Presedinte al Consiliului de Ministri in materie de neobosita sustinere a invatamantului.
La nivel international reactiile au fost la fel de categorice impotriva unor astfel de gesturi, precum au fost si in tara.
Ziarul Universul publica, la 22 septembrie 1939 o serie de reactii internationale la tragicul eveniment din Romania, punandu-l in stransa legatura cu situatia internationala:
Oficiosul Vaticanului, Osservatore Romano titreaza: „ Asasinarea Presedintelui de Consiliu al Romaniei apare cu atat mai sinistra cu cat se profileaza pe scena furtunoasa a zilelor in care traim. Condoleantele noastre natiunei romane. Ne unim, profund indurerati, la doliul poporului roman."
„Presa iugoslava este unanima in a condamna actiunea criminala a asasinilor presedintelui de consiliu Armand Calinescu."[6]
„Presa elena condamna in termeni energici asasinatul si afirma ca intreg poporul elen ia parte din toata inima la durerea natiunei romane, amica si aliata."[7]
„Omagiul presei belgiene pentru Armand Calinescu" este titlui din Universul care citeaza ziarul belgian Vinghtieme Siecle care publica un amplu „articol consacrat memoriei premierului roman, scriind printre altele": „Mic de statura si palid, acest om detinea secretul unei mari puteri de seductiune, datorita inteligentei sale stralucite. La tribuna Camerei era cel mai vehement si cel mai sobru dintre oratori, intr-adevar omul necesar Romaniei, in aceste momente cruciale ale existentei sale. Romania se strange in jurul Tronului si face fata cu liniste situatiei din jurul frontierelor sale." In continuare este condamnat asasinatul, acuzand asa-zisa „Garda de Fier" si asa-zisii „cavaleri ai mortii" de fanatism sectant.
Sigur ca, privind in urma, avem avantajul de a sti pentru cat timp a facut Romania „fata cu liniste situatiei din jurul frontierelor sale", ceea ce nu a durat decat un an de la tragicul eveniment.
Concluzie
Totul a fost un joc. De la asasinarea lui Codreanu la asasinarea lui Armand Calinescu. Un joc intre ambitiile Regelui si legionari. Joc care nu a facut altceva decat sa erodeze tara. O insiruire de evenimente tragice soldate cu victime in ambele parti, care nu au stabilit vreun castigator, ci a stabilit cu siguranta invinsul: Romania, victima ce a cazut mai tarziu prada rapturilor teritoriale. O victima imbolnavita de factiunile ce s-au luptat pentru putere in momentele cele mai vitale premergatoare tragediei celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Am putea spune despre Armand Calinescu ca a fost un pion al Regelui, insa, cu certitudine, mai putem spune ca a fost un patriot, un om fidel tarii, cu o viziune benefica dezvoltarii Romaniei de pana in Marele Razboi.
http://www.historia.ro/
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.