Jules Renard (n. 1864, Chalons-du-Maine – d. 1910, Paris) a urmat cursurile de retorica si filozofie ale Liceului Charlemagne din Paris. Dupa bacalaureat, a ramas la Paris unde a inceput sa colaboreze la diverse reviste si sa frecventeze cafenelele din Cartierul Latin, locul de intalnire al boemei literare pariziene. Tot aici a intalnit-o pe actrita Danielle Davyle, care i-a inspirat personajul Blanche din Le Plaisir de rompre.
In 1889, impreuna cu cativa prieteni, a fondat revista literara Mercure de France, in care a publicat povestiri care au aparut in 1890 sub titlul Sourires pinces. In aceasta perioada a inceput sa se implice din ce in ce mai mult in viata artistica a capitalei si sa frecventeze spectacolele in compania catorva prieteni, printre care Maurice Barres, Andre Gide sau Marcel Schwob. In casa lui Alphonse Daudet i-a cunoscut pe Auguste Rodin si Edmond de Goncourt. I s-a propus sa faca parte din comitetul de lectura al Theatre d’Art.
Din 1890 a publicat in cele mai prestigioase ziare pariziene: Le Figaro, Gil Blas sau L’Echo de Paris, iar in 1894 i-a aparut romanul autobiografic Poil de Carotte, excelent primit de critici, a carei versiune teatrala a obtinut un succes fenomenal in 1990.
Gratie lui Edmond Rostand, a intalnit-o in 1895 pe Sarah Bernhardt. In 1900 a fost ales consilier municipal al comunei Chaumont si a fost decorat cu Legiunea de Onoare, apoi din 1904 pana in 1910 a fost primarul orasului Chitry-les-Mines. In 1907 a fost ales membru al Academiei Goncourt.
Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt Poil de Carotte (1894), Les Histoires Naturelles (1896), Le Plaisir de rompre (1898) si Huit jours a la campagne (1906). Jurnalul sau intim, o capodopera de introspectie, ironie si umor, ii domina opera