Factorul curativ: rasina
Afectiuni pentru care se recomanda: guturai, gripa, bronsita; oboseala, astenie; stari de neliniste, agitatie psihica, incapacitate de concentrare; indigestie, balonare; sensibilitate la raceli (infectii respiratorii); circulatie periferica deficitara (maini si picioare reci).
Prezentare generala
Denumirea uzuala: Smirna (lat. Commiphora myrrha).
Scurta descriere:
Este rasina unui mic arbore cu ramurile ceruite si cu spini mari, care creste pe tarmurile desertice ale Marii Rosii. Inzestrata cu o mireasma speciala si cu proprietati vindecatoare exceptionale, smirna a fost unul dintre darurile pe care cei Trei Magi de la Rasarit le-au adus pruncului Iisus, in noaptea sfanta a Nasterii Sale. Ce are atat de special aceasta planta, incat sa fie vrednica de a deveni un dar pentru Mantuitor? In primul rand, parfumul sau, despre care se crede inca din Antichitate ca indeparteaza toate ispitele si gandurile negre, predispunand sufletul la rugaciune si la meditatie. Smirna este in traditia multor popoare crestine simbolul cuminteniei, infranarii si intelepciunii.
Calitati curative si actiune farmaceutica:
Amarui, puternic aromat. Antimicrobian puternic, combate febra, starile de greata, agitatie psihica; impotriva sensibilitatii la raceli; impotriva indigestiei, balonarii, etc.
Recomandari:
- tinctura de smirna impotriva guturaiului, gripei, bronsitei: se ia de 3-4 ori pe zi o lingurita de tinctura de smirna, diluata intr-un pahar de apa. Acest preparat amarui si puternic aromat este un antimicrobian puternic, scade febra, combate extrem de eficient starile de greata si durerile de cap care apar in starile gripale. De regula, un tratament dureaza sapte zile, dar se poate prelungi pana la doua saptamani.
Impotriva oboselii, asteniei: se iau 20-30 de picaturi de tinctura de smirna, diluate in putina apa, de 4-6 ori pe zi.
- fumigatii cu smirna impotriva starilor de neliniste, agitatie psihica, incapacitate de concentrare: se fac fumigatii cu smirna in locul in care dormim sau, daca este posibil, chiar in camera de lucru.
Impotriva sensibilitatii la raceli (infectii respiratorii): se fac fumigatii in camera in care dormim, in perioada in care ne simtim predispusi la raceala. Substantele volatile care vor fi raspandite astfel in atmosfera incaperii au efecte imunostimulente si antiinfectioase.
- infuzie din smirna impotriva indigestiei, balonarii: se iau 2-3 lingurite de infuzie, cu un sfert de ora inainte de a manca si la cateva minute dupa ce am mancat. Acest preparat are efecte stimulente puternice asupra digestiei, pe care o normalizeaza.
Impotriva circulatiei periferice deficitare (maini si picioare reci): se vor face frictionari energice al mainilor si picioarelor, cu infuzie concentrata de smirna.
Preparare
Tinctura
Zece grame de smirna se lasa vreme de sapte zile sa se dizolve in 100 de ml de alcool alimentar de 90 de grade, intr-un borcan inchis ermetic. Dupa trecerea acestui interval de timp, preparatul se poate utiliza, administrandu-se intern o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de 2-3 ori pe zi.
Infuzia
1-2 bobite de smirna se pun intr-un pahar de apa clocotita si se lasa vreme de o jumatate de ora. Smirna nu se va dizolva in apa, ci se va topi si va pluti la suprafata, in schimb va imprumuta aroma si ceva din proprietatile sale terapeutice apei. Se vor administra 1-3 lingurite din aceasta infuzie, de 2-3 ori pe zi.
Pentru o solutie concentrata: 3-4 bobite din rasina, la o jumatate de pahar de apa.
Fumigatia
Pe o tabla incinsa la foc (poate fi pusa pe un ochi de aragaz sau deasupra unei lumanari) se pune o bobita de smirna, care va incepe sa fumege, raspandind in incapere un miros specific. Daca rasina se aprinde, o vom stinge, intrucat flacara o va mistui impreuna cu substantele sale aromate, fara ca acestea sa se difuzeze in aer. In schimb, daca este lasata sa arda mocnit pe tabla incinsa, fumul care se va raspandi lent in incapere, de la bobita de smirna (care nu trebuie sa fie mai mare ca o aluna), va inmiresma atmosfera pentru o perioada de cel putin o ora, exercitandu-si efectele terapeutice.
Precautii, contraindicatii si alte comentarii
In primul rand, nu va fi folosita intern decat smirna procurata din magazinele si farmaciile naturiste, despre care se spune explicit pe ambalaj ca poate fi administrata pe cale orala. Se gasesc multe produse vandute drept smirna, dar care au, pe langa rasina naturala, multe alte adaosuri sintetice, extrem de daunatoare pentru organism. Smirna nu va fi folosita intern de catre femeile gravide, intrucat poate conduce la aparitia contractiilor specifice nasterii.