Din aceeasi categorie
|
Secunda 848 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Vietile secrete si mortile misterioase ale scriitorilor 9 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istorii nestiute despre centrul vechi al Bucurestiului 491 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Echinoctiul de primavara 611 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Aurul dacilor e legat cu farmece Ielele la Sarmisegetusa 580 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Povestiri din Baragan. 798 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Egiptul magic – Stiinta invizibila 495 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Regatul Vechi si Regatul si mai vechi 432 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Universul elegant 2- Chestiunea Stringurilor 1.321 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria celor mai ciudate mituri si legende ale omului | 228 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Istorii ale orei exacte
| Adaugat de Cozana | 29.12.2014 |  Adauga
la favorite |
956 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteProcesul de uniformizare a orei pe teritoriul britanic, initiat de caile ferate in 1840, avea sa se incheie spre 1855, cand reteaua lor acoperea cea mai mare parte a tarii.
Sustinatorii cailor ferate credeau, pe buna dreptate, ca uniformizarea timpului era o cheie, un instrument spre o natiune unita, coerenta, care se indreapta spre progres, raspunzand, ca un tot unitar, la un singur impuls.
Batalia pentru impunerea orei Londrei a fost puternic sustinuta de ascensiunea rapida a telegrafiei si de implicarea Observatorului astronomic de la Greenwich.
Din 1850, acesta isi ia ca principala misiune „furnizarea timpului oricui si oricand are nevoie". Doi ani mai tarziu, observatorul avea sa fie legat de garile londoneze prin reteaua telegrafica, furnizand ora exacta la fiecare 60 de minute.
Incepand din 1852, unele orase adopta de buna voie ora feroviara – ora Londrei – iar Manchester este primul exemplu in acest sens. Asa se face ca 98% din ceasurile existente in Marea Britanie in 1855 aratau timpul dupa Greenwich (GMT), iar acest fapt se datora cailor ferate, care, pana la acea data, impanzisera toata tara. Acestei retele i se furniza zilnic ora exacta. Au urmat curand si oficiile telegrafo-postale, ajungandu-se ca ora exacta sa fie transmisa zilnic la orele 10 a.m. si 1 p.m. catre diferite localitati din provincie sau chiar catre persoane fizice abonate la acest serviciu. Pentru ca devenise o stare de fapt ca toata tara sa utilizeze timpul Londrei, in 1880, Parlamentul englez a adoptat Statutes (Definition of Time) Act, prin care s-a legalizat utilizarea timpului standard. Astfel, pe parcursul primilor 50 de ani de existenta, caile ferate au avut marele merit de a fi fost un agent al progresului si un liant al natiunii.
Si in Franta a existat initial un refuz al adoptarii orei centrale aduse de caile ferate, iar solutia a fost gasita la Nantes, unde au fost montate orologii cu trei ace indicatoare, ori „limbi" cum li se spune popular la noi: unul indica ora, iar celelalte doua indicau minutele, dupa ora Parisului si dupa ora locala a Nantes-ului. Catre 1884, acest sistem a fost imbratisat de mai toate localitatile de provincie. Daca englezii au gasit solutia telegrafierii orei exacte catre diverse puncte din tara, la Paris, aceasta este adoptata un pic mai tarziu, dupa 1860, sistemul nefiind generalizat nici in 1880, cand si in Franta se pune la punct serviciul orei exacte. Particularitatea locala era aceea ca, din 1856, Observatorul astronomic parizian permitea ceasornicarilor si comerciantilor de ceasuri sa se deplaseze la sediul sau pentru a-si potrivi ceasurile dupa luneta meridiana (instrumentul de calcul al orei exacte) a acestuia, iar din 1877 acest serviciu era accesibil de doua ori pe saptamana: marti si vineri, intre orele 13:00-15:00. Fenomenul era prezentat in ziarele epocii sub forma unor caricaturi infatisandu-i pe ceasornicari asteptand la o coada uriasa pentru a-si potrivi ceasurile.
Trecerea la o singura ora oficiala in Franta – calculata dupa meridianul Parisului – are loc tarziu, in 1891. Si, ca o curizitate, amintim si faptul ca salvarea „odioasei coloane de placi si suruburi de metal" – cum a fost numit Turnul Eiffel de catre contestatarii sai – s-a datorat si faptului ca acesta avea o importanta aplicatie practica:turnul a servit pe post de antena pentru o statie radio-telegrafica, fiind intrebuintat in serviciul armatei si al serviciului orar al Observatorului astronomic, dand diferite coordonate pentru calculul exact al orei universale.
In 1911, odata cu adoptarea orei meridianului Greenwich, dispare si ora feroviara (cu cinci minute dupa ora Parisului); iar ceasurile din interiorul si exteriorul garilor incep sa arate una si aceeasi ora. Cu toate acestea, multa vreme, pana inspre 1960, in Franta a ramas aceasta traditie a ceasului intarziat[5], pentru a ajuta calatorii sa prinda trenurile.
In SUA, ca si in restul lumii, intalnim aceleasi caracteristici ale procesului: diferente locale, rezistenta la schimbare, proiecte respinse si, in cele din urma, solutii ingenioase care cuceresc lumea. Particularitatea cea mai importanta in acest caz era intinderea uriasa a teritoriului american, care facea ca diferentele dintre orele locale sa fie foarte mari. Un calator american care mergea de pe coasta de vest spre cea de est, de la Portland la New York, intalnea pe parcursul calatoriei sale patru ore diferite, iar pe alte rute erau sase ore diferite. Caile ferate, fiind construite de companii private, aveau propriul timp standard, iar la o conferinta a acestora, desfasurata in New York in 1869, se remarca faptul ca in SUA se foloseau 80 de orare cu timpuri standard diferite, la care se adauga si particularitatea ca, in mai fiecare gara, ceasurile indicau o multitudine de ore locale. Gara din Pittsburgh avea nu mai putin de sase ceasuri care indicau, evident, ore diferite. O alta sursa arata ca in Statele Unite ale Americii existau 144 de ore/timpuri locale
In SUA, ca si in restul lumii, intalnim aceleasi caracteristici ale procesului: diferente locale, rezistenta la schimbare, proiecte respinse si, in cele din urma, solutii ingenioase care cuceresc lumea. Particularitatea cea mai importanta in acest caz era intinderea uriasa a teritoriului american, care facea ca diferentele dintre orele locale sa fie foarte mari. Un calator american care mergea de pe coasta de vest spre cea de est, de la Portland la New York, intalnea pe parcursul calatoriei sale patru ore diferite, iar pe alte rute erau sase ore diferite. Caile ferate, fiind construite de companii private, aveau propriul timp standard, iar la o conferinta a acestora, desfasurata in New York in 1869, se remarca faptul ca in SUA se foloseau 80 de orare cu timpuri standard diferite, la care se adauga si particularitatea ca, in mai fiecare gara, ceasurile indicau o multitudine de ore locale. Gara din Pittsburgh avea nu mai putin de sase ceasuri care indicau, evident, ore diferite. O alta sursa arata ca in Statele Unite ale Americii existau 144 de ore/timpuri locale
A contat enorm si faptul ca in primele trei decenii de existenta la noi a cailor ferate majoritatea functionarilor erau germani, austrieci, oameni pentru care rigoarea, respectarea regulilor erau ceva de la sine inteles, iar lucratorii romani, in majoritate veniti din lumea rurala, au avut un model de urmat.
Ca peste tot, Caile Ferate au avut grija sa-si doteze lucratorii cu ceasuri de buzunar, ulterior, in perioada interbelica, si cu ceasuri de masa (desteptatoare), facilitand astfel patrunderea acestora in mediul rural. In acelasi timp, caile ferate au fost si cel mai mare cumparator pe piata ceasurilor, furnizorii pentru cele din gari fiind firmele Paul Garnier si J.G Bayer, pentru functionarii superiori – ceasuri de buzunar Longines, iar pentru restul – marca Roskopf. CFR a avut si privilegiul de a comanda producatorului personalizarea ceasurilor prin inscriptionare: „patent CFR", ori „cronometru CFR", „observatorul CFR", iar magazinele si atelierele de ceasornicarie locala au dat si ele comenzi pentru ceasuri care sa contina inscriptia „patent CFR" pentru a-si convinge cumparatorii de fiabilitatea acestora[16]. Legat de ceasurile garilor produse de Garnier, anecdotica si folclorul romanesc au incercat sa acrediteze ceasul garii Caracal ca fiind a opta minune a orasului, pentru ca ora 4 este indicata cu cifre romane astfel: IIII, in loc de IV. Cert este ca in tara sunt si alte ceasuri similare – a se vedea cel de la statia Ploiesti Vest.
Caile ferate au continuat sa „dea ora exacta" a tarii pana in anii ’50, cand radioul public a inlocuit acest adevarat privilegiu. De altfel, radioul public, inca de la inceputurile sale, in 1928, a furnizat ora exacta, comunicata de acelasi observator astronomic, care avea o legatura directa prin cablu cu pendula de la Societatea de radiodifuziune, de unde se transmite in timpul emisiunilor ora exacta, de mai multe ori pe zi. Observatorul Astronomic a indeplinit acest serviciu pana in anii ’70, cand atributiile sale au fost preluate de catre Institutul National de Metrologie. Acesta detine astazi etalonul national de timp (ora exacta).
Sustinatorii cailor ferate credeau, pe buna dreptate, ca uniformizarea timpului era o cheie, un instrument spre o natiune unita, coerenta, care se indreapta spre progres, raspunzand, ca un tot unitar, la un singur impuls.
Batalia pentru impunerea orei Londrei a fost puternic sustinuta de ascensiunea rapida a telegrafiei si de implicarea Observatorului astronomic de la Greenwich.
Din 1850, acesta isi ia ca principala misiune „furnizarea timpului oricui si oricand are nevoie". Doi ani mai tarziu, observatorul avea sa fie legat de garile londoneze prin reteaua telegrafica, furnizand ora exacta la fiecare 60 de minute.
Incepand din 1852, unele orase adopta de buna voie ora feroviara – ora Londrei – iar Manchester este primul exemplu in acest sens. Asa se face ca 98% din ceasurile existente in Marea Britanie in 1855 aratau timpul dupa Greenwich (GMT), iar acest fapt se datora cailor ferate, care, pana la acea data, impanzisera toata tara. Acestei retele i se furniza zilnic ora exacta. Au urmat curand si oficiile telegrafo-postale, ajungandu-se ca ora exacta sa fie transmisa zilnic la orele 10 a.m. si 1 p.m. catre diferite localitati din provincie sau chiar catre persoane fizice abonate la acest serviciu. Pentru ca devenise o stare de fapt ca toata tara sa utilizeze timpul Londrei, in 1880, Parlamentul englez a adoptat Statutes (Definition of Time) Act, prin care s-a legalizat utilizarea timpului standard. Astfel, pe parcursul primilor 50 de ani de existenta, caile ferate au avut marele merit de a fi fost un agent al progresului si un liant al natiunii.
Si in Franta a existat initial un refuz al adoptarii orei centrale aduse de caile ferate, iar solutia a fost gasita la Nantes, unde au fost montate orologii cu trei ace indicatoare, ori „limbi" cum li se spune popular la noi: unul indica ora, iar celelalte doua indicau minutele, dupa ora Parisului si dupa ora locala a Nantes-ului. Catre 1884, acest sistem a fost imbratisat de mai toate localitatile de provincie. Daca englezii au gasit solutia telegrafierii orei exacte catre diverse puncte din tara, la Paris, aceasta este adoptata un pic mai tarziu, dupa 1860, sistemul nefiind generalizat nici in 1880, cand si in Franta se pune la punct serviciul orei exacte. Particularitatea locala era aceea ca, din 1856, Observatorul astronomic parizian permitea ceasornicarilor si comerciantilor de ceasuri sa se deplaseze la sediul sau pentru a-si potrivi ceasurile dupa luneta meridiana (instrumentul de calcul al orei exacte) a acestuia, iar din 1877 acest serviciu era accesibil de doua ori pe saptamana: marti si vineri, intre orele 13:00-15:00. Fenomenul era prezentat in ziarele epocii sub forma unor caricaturi infatisandu-i pe ceasornicari asteptand la o coada uriasa pentru a-si potrivi ceasurile.
Trecerea la o singura ora oficiala in Franta – calculata dupa meridianul Parisului – are loc tarziu, in 1891. Si, ca o curizitate, amintim si faptul ca salvarea „odioasei coloane de placi si suruburi de metal" – cum a fost numit Turnul Eiffel de catre contestatarii sai – s-a datorat si faptului ca acesta avea o importanta aplicatie practica:turnul a servit pe post de antena pentru o statie radio-telegrafica, fiind intrebuintat in serviciul armatei si al serviciului orar al Observatorului astronomic, dand diferite coordonate pentru calculul exact al orei universale.
In 1911, odata cu adoptarea orei meridianului Greenwich, dispare si ora feroviara (cu cinci minute dupa ora Parisului); iar ceasurile din interiorul si exteriorul garilor incep sa arate una si aceeasi ora. Cu toate acestea, multa vreme, pana inspre 1960, in Franta a ramas aceasta traditie a ceasului intarziat[5], pentru a ajuta calatorii sa prinda trenurile.
In SUA, ca si in restul lumii, intalnim aceleasi caracteristici ale procesului: diferente locale, rezistenta la schimbare, proiecte respinse si, in cele din urma, solutii ingenioase care cuceresc lumea. Particularitatea cea mai importanta in acest caz era intinderea uriasa a teritoriului american, care facea ca diferentele dintre orele locale sa fie foarte mari. Un calator american care mergea de pe coasta de vest spre cea de est, de la Portland la New York, intalnea pe parcursul calatoriei sale patru ore diferite, iar pe alte rute erau sase ore diferite. Caile ferate, fiind construite de companii private, aveau propriul timp standard, iar la o conferinta a acestora, desfasurata in New York in 1869, se remarca faptul ca in SUA se foloseau 80 de orare cu timpuri standard diferite, la care se adauga si particularitatea ca, in mai fiecare gara, ceasurile indicau o multitudine de ore locale. Gara din Pittsburgh avea nu mai putin de sase ceasuri care indicau, evident, ore diferite. O alta sursa arata ca in Statele Unite ale Americii existau 144 de ore/timpuri locale
In SUA, ca si in restul lumii, intalnim aceleasi caracteristici ale procesului: diferente locale, rezistenta la schimbare, proiecte respinse si, in cele din urma, solutii ingenioase care cuceresc lumea. Particularitatea cea mai importanta in acest caz era intinderea uriasa a teritoriului american, care facea ca diferentele dintre orele locale sa fie foarte mari. Un calator american care mergea de pe coasta de vest spre cea de est, de la Portland la New York, intalnea pe parcursul calatoriei sale patru ore diferite, iar pe alte rute erau sase ore diferite. Caile ferate, fiind construite de companii private, aveau propriul timp standard, iar la o conferinta a acestora, desfasurata in New York in 1869, se remarca faptul ca in SUA se foloseau 80 de orare cu timpuri standard diferite, la care se adauga si particularitatea ca, in mai fiecare gara, ceasurile indicau o multitudine de ore locale. Gara din Pittsburgh avea nu mai putin de sase ceasuri care indicau, evident, ore diferite. O alta sursa arata ca in Statele Unite ale Americii existau 144 de ore/timpuri locale
A contat enorm si faptul ca in primele trei decenii de existenta la noi a cailor ferate majoritatea functionarilor erau germani, austrieci, oameni pentru care rigoarea, respectarea regulilor erau ceva de la sine inteles, iar lucratorii romani, in majoritate veniti din lumea rurala, au avut un model de urmat.
Ca peste tot, Caile Ferate au avut grija sa-si doteze lucratorii cu ceasuri de buzunar, ulterior, in perioada interbelica, si cu ceasuri de masa (desteptatoare), facilitand astfel patrunderea acestora in mediul rural. In acelasi timp, caile ferate au fost si cel mai mare cumparator pe piata ceasurilor, furnizorii pentru cele din gari fiind firmele Paul Garnier si J.G Bayer, pentru functionarii superiori – ceasuri de buzunar Longines, iar pentru restul – marca Roskopf. CFR a avut si privilegiul de a comanda producatorului personalizarea ceasurilor prin inscriptionare: „patent CFR", ori „cronometru CFR", „observatorul CFR", iar magazinele si atelierele de ceasornicarie locala au dat si ele comenzi pentru ceasuri care sa contina inscriptia „patent CFR" pentru a-si convinge cumparatorii de fiabilitatea acestora[16]. Legat de ceasurile garilor produse de Garnier, anecdotica si folclorul romanesc au incercat sa acrediteze ceasul garii Caracal ca fiind a opta minune a orasului, pentru ca ora 4 este indicata cu cifre romane astfel: IIII, in loc de IV. Cert este ca in tara sunt si alte ceasuri similare – a se vedea cel de la statia Ploiesti Vest.
Caile ferate au continuat sa „dea ora exacta" a tarii pana in anii ’50, cand radioul public a inlocuit acest adevarat privilegiu. De altfel, radioul public, inca de la inceputurile sale, in 1928, a furnizat ora exacta, comunicata de acelasi observator astronomic, care avea o legatura directa prin cablu cu pendula de la Societatea de radiodifuziune, de unde se transmite in timpul emisiunilor ora exacta, de mai multe ori pe zi. Observatorul Astronomic a indeplinit acest serviciu pana in anii ’70, cand atributiile sale au fost preluate de catre Institutul National de Metrologie. Acesta detine astazi etalonul national de timp (ora exacta).
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.