Povestiri din Baragan. Amintiri din Siberia romaneasca relateaza istoriile cutremuratoare ale unor familii de romani care au trecut prin deportarile din Baragan. Realizat in 2013 de Valeriu Antonovici si Claudia Florentina Dobre, documentarul se axeaza pe amintirile celor ce au experimentat drama deportarii in Baragan. Filmul se bazeaza pe 12 interviuri de tip istorii de viata ce pornesc din noaptea de Rusalii a anului 1951, o data fatidica pentru istoria personala a celor intervievati si pentru Romania.
In aceea seara de iunie, peste 40 000 de oameni au fost deportati din zona Banatului si Olteniei in stepa romaneasca ce se intindea in sud-estul Romaniei, pe teritoriul actualelor judete Ialomita, Calarasi, Galati si Braila.
Documentarul Povestiri din Baragan. Amintiri din Siberia romaneasca creeaza o punte intre memoria acestui eveniment si istoria represiunii comuniste ce a facut din dislocarea familiilor si persoanelor indezirabile o metoda de persecutie care a dus timp de 4 ani la moartea a mai bine de 1.000 de oameni, copii, tineri, batrani.