Din aceeasi categorie
|
Arta conceptuala 407 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Sarutul - Gustav Klimt 169 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cele mai mari picturi din lume - S01 EP08 218 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Pieter Brueghel . 1.778 vizite - 0 comentarii adaugat de nina |
||||||||||||||||||
|
- Cele mai mari picturi din lume - S01 EP09 179 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
William Bouguereau (1825-1905) 232 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cele mai mari picturi din lume - S01 EP04 -Picasso 142 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Christoph Willibald Gluck 1.359 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cele mai mari picturi din lume - S01 EP06-The Hay Wain 185 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Rondul de noapte, de Rembrandt 566 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Arta
Mari tenori ai operei
| Adaugat de Cozana | 21.01.2014 |  Adauga
la favorite |
1.467 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteTenorul este cea mai inalta voce barbateasca, sau si cantaretul cu o astfel de voce.
Etimologic, numele de „tenor" provine din latinescul "tenere", care se traduce cu „a tine". In perioada medievala si in polifonia renasterii tenorul era vocea de baza (vocala sau instrumentala), celelate voci fiind calculate in relatie cu aceasta. Tenorul tinea adesea note prelungi si constituia, prin melodia sa, asa numitul „cantus firmus". Mai tarziu va fi inlocuit in polifonie de soprana.
Incepand cu secolul XV, termenul de tenor incepe sa desemneze vocea masculina care canta, nascandu-se astfel o noua tipologie de voce masculina
O definitie mai complexa a tenorului: un cantaret masculin cu un ambitus vocal ce porneste de la Do din octava mica si merge pana in La din octava I in muzica corala, sau pana in Do2 (tenor C, tenor high C) in muzica de opera.
Cu toate acestea, ambitusul nu este singura caracteristica definitorie a vocii de tenor. Un rol important in stabilirea tipului de voce la un tanar cantaret il are timbrul vocal, precum si pasajul, sau punctul de tranzitie (passaggio). La baza trebuie sa stea si tesatura tanarului cantaret, adica portiunea de note unde acesta se simte cel mai bine si unde timbrul este de cea mai buna calitate.
Este recunoscut in general ca pasajul la tenor are loc in preajma lui Fa#1. Aici are loc ruptura de voce. Marii profesori de canto, dar si marii tenori pun un accent foarte important pe rezolvarea pasajului, unanim recunoscand ca rezolvarea lui este cheia succesului. Rezolvarea acestuia este un proces de durata. Printre secretele utilizate in aceasta trecere amintim: laringele jos pozitionat, faringele larg deschis, centrarea coloanei sonore, cantatul in masca, sombrarea/intunecarea sunetului, verticalizarea pozitiei de cantat, pregatirea mentala a pasajului.
Ludovic Spiess mentiona la inceputul lucrarii sale importanta ambitusului necesar pentru abordarea diverselor roluri. Drept curiozitati iata cateva dintre notele extreme care apar in repertoriul rolurilor de tenor. Limita de jos a tenorului este situata teoretic la do din octava mica, cu toate ca rareori linia muzicala coboara sub re, re bemol. Cea mai extrema nota grava este la din octava mare, nota intalnita in roluri mai putin cunoscute ca Mime din "Salome" de Richard Strauss sau Herodes din "Siegfried" de Richard Wagner. La limita opusa, in acut, acuta cea mai des intlnita la tenori este si bemol1. Adeseori apar: si-ul natural 1 si celebrul do2 al tenorului. Multe obstacole impun si note cu mult mai rare, care apar de obicei in repertoriul de belcanto, cum ar fi do#2, re2. Nota extrema in acut este fa2, intalnita in rolul lui Arturo din "I Puritani" de V. Bellini.
In functie de calitatile vocale (ambitus, volum, culoare) dar si de temperamentul solistului, tenorii s-au grupat in aproximativ sase mari subcategorii: tenorul lirico-lejer, tenorul liric, tenorul spint, tenorul dramatic, heldentenor, tenorul buff.
Etimologic, numele de „tenor" provine din latinescul "tenere", care se traduce cu „a tine". In perioada medievala si in polifonia renasterii tenorul era vocea de baza (vocala sau instrumentala), celelate voci fiind calculate in relatie cu aceasta. Tenorul tinea adesea note prelungi si constituia, prin melodia sa, asa numitul „cantus firmus". Mai tarziu va fi inlocuit in polifonie de soprana.
Incepand cu secolul XV, termenul de tenor incepe sa desemneze vocea masculina care canta, nascandu-se astfel o noua tipologie de voce masculina
O definitie mai complexa a tenorului: un cantaret masculin cu un ambitus vocal ce porneste de la Do din octava mica si merge pana in La din octava I in muzica corala, sau pana in Do2 (tenor C, tenor high C) in muzica de opera.
Cu toate acestea, ambitusul nu este singura caracteristica definitorie a vocii de tenor. Un rol important in stabilirea tipului de voce la un tanar cantaret il are timbrul vocal, precum si pasajul, sau punctul de tranzitie (passaggio). La baza trebuie sa stea si tesatura tanarului cantaret, adica portiunea de note unde acesta se simte cel mai bine si unde timbrul este de cea mai buna calitate.
Este recunoscut in general ca pasajul la tenor are loc in preajma lui Fa#1. Aici are loc ruptura de voce. Marii profesori de canto, dar si marii tenori pun un accent foarte important pe rezolvarea pasajului, unanim recunoscand ca rezolvarea lui este cheia succesului. Rezolvarea acestuia este un proces de durata. Printre secretele utilizate in aceasta trecere amintim: laringele jos pozitionat, faringele larg deschis, centrarea coloanei sonore, cantatul in masca, sombrarea/intunecarea sunetului, verticalizarea pozitiei de cantat, pregatirea mentala a pasajului.
Ludovic Spiess mentiona la inceputul lucrarii sale importanta ambitusului necesar pentru abordarea diverselor roluri. Drept curiozitati iata cateva dintre notele extreme care apar in repertoriul rolurilor de tenor. Limita de jos a tenorului este situata teoretic la do din octava mica, cu toate ca rareori linia muzicala coboara sub re, re bemol. Cea mai extrema nota grava este la din octava mare, nota intalnita in roluri mai putin cunoscute ca Mime din "Salome" de Richard Strauss sau Herodes din "Siegfried" de Richard Wagner. La limita opusa, in acut, acuta cea mai des intlnita la tenori este si bemol1. Adeseori apar: si-ul natural 1 si celebrul do2 al tenorului. Multe obstacole impun si note cu mult mai rare, care apar de obicei in repertoriul de belcanto, cum ar fi do#2, re2. Nota extrema in acut este fa2, intalnita in rolul lui Arturo din "I Puritani" de V. Bellini.
In functie de calitatile vocale (ambitus, volum, culoare) dar si de temperamentul solistului, tenorii s-au grupat in aproximativ sase mari subcategorii: tenorul lirico-lejer, tenorul liric, tenorul spint, tenorul dramatic, heldentenor, tenorul buff.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.