Din aceeasi categorie
|
Dictatura lui Carol al II lea 1.403 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Domnitori romani 405 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Recurs la istorie: 10 Mai 1.146 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Regele Carol I - Rigoare, sobrietate si tenacitate 1.064 vizite - 0 comentarii adaugat de escortgu |
||||||||||||||||||
|
Confictele dintre Vlad Tepes si Stefan cel Mare 1.372 vizite - 0 comentarii adaugat de MARCU |
||||||||||||||||||
|
Recurs la istorie: Hannibal, la portile Romei 1.479 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Carol II al Romaniei - tinerete / batranete 2.601 vizite - 0 comentarii adaugat de flautul |
||||||||||||||||||
|
Camera de chihlimbar a tarului Petru cel Mare 1.555 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Regele Carol al II-lea de Romania 1.536 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Regina Maria a Romaniei 2.184 vizite - 0 comentarii adaugat de haga |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Carol cel Mare (Charlemagne)
| Adaugat de Cozana | 06.12.2013 |  Adauga
la favorite |
1.971 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favorite„Era inalt de sase picioare si cinci degete si era cladit pe masura inaltimii sale. Avea un par lung si frumos , alb precum neaua, un nas puternic si o privire demna si neclintita. Era cumpatat la bautura si mancare si s-a pastrat sanatos cu toate ca a indurat greutati si boli precum orice soldat de rand."( Einhard, cronicarul curtii, contemporan cu Charlemagne)
Supranumit pe buna dreptate Carol cel Mare, Charlemagne, cum il numesc cu nedisimulata mindrie nationala francezii, a fost fara doar si poate unul dintre cei mai impresionanti imparati europeni.
Carolus Magnus, cum il denumeau cu mare pompa cronicile scrise in latina, s-a nascut, cel mai probabil, pe data de 2 aprilie, anul 742, in Herstal, un oras aproape de Liege, in Belgia de astazi. Exista controverse intre specialisti privitoare atat la data, cat si la locul nasterii, datorita faptului ca documentele ramase pina azi ofera informatii incomplete si uneori contradictorii.
Carol era cel dintai nascut al regelui Pepin cel Scurt si al reginei Bertrada de Laon. Viitorul lider de proportii continentale avea in spate o ascendenta valoroasa, fiind nepotul lui Carol Martel, o temuta capetenie politica si militara a francilor. In acord cu ascendenta sa ilustra si faptele de arme ale stramosilor sai, nepotul lui Carol Martel avea sa scrie el insusi unele din cele mai glorioase pagini de istorie ale Europei Occidentale. El este vazut de multi istorici nu doar drept parinte fondator al Frantei si Germaniei, ci si ca un fondator al Europei unite, daca tinem cont de faptul ca Charlemagne a fost primul conducator al unui imperiu in Europa, de la caderea Imperiului Roman, iar realizarile sale au contribuit hotarator la crearea unei identitati europene comune, pentru numeroase populatii din vestul si centrul Europei - viitorul nucleu al Europei unite.
El a fost primul rege european care si-a transformat castelul intr-un important centru de studiu, invitand savanti si oameni invatati din toata lumea si acordandu-le adapost, libertate si sprijin. El a fost cel care a lansat o reforma monetara fara precedent si a fixat taxe in functie de veniturile supusilor sai. Constient de abuzurile colectorilor de taxe, a introdus plata taxelor prin intermediul monedelor de argint, standardizand valoarea fiecarei monede.
Era iubit si temut in egala masura. Conform descrierilor din cronici, era o fire vesela, dinamica si increzatoare. Rar mergea la pas, cel mai adesea calarea in graba, astfel incat oricine vroia sa i se adreseze, fie el sfetnic de curte sau taran umil, trebuia sa tina pasul cu regele!
Stia dupa nume pe toti cei care locuiau in castelul sau, de la consilierii apropiati la cel mai de jos servitor. Era un mare iubitor de caini, fiind tot timpul inconjurat de haita credinciosilor sai prieteni necuvantatori. Cu toate ca era un rege din toate punctele de vedere, rar era de gasit in palat. Cand nu participa personal la batalii, era la vanatoare sau vizita administratorii locali, decretand la fata locului legi noi menite sa-si protejeze poporul, deoarece Charlemagne se baza pe oamenii de rand pentru a-si asigura grosul armatei.
Era sangeros, dar popular si iubit. Era un politician feroce, dar cunostea bine dedesubturile sufletului omenesc si tinea mereu cont de starea de spirit a celor din jur, fie ei supusi sau dusmani de pe campul de lupta. Mantia albastra pe care o purta in batalii, alaturi de faimoasa Joyeuse, spada sa, sunt considerate si astazi obiecte de cult de catre majoritatea francezilor. Nu degeaba Papa Ioan Paul al II-lea se referea la el, intr-o cuvantare, ca al un Pater Europae .
In anul 768, cand Charlemagne avea 26 ani, adunarea generala a francilor i-a declarat regi atat pe el, cat si pe fratele sau mai mic, Carloman. In anul 771, Carloman moare in urma unei boli, iar Carol mosteneste jumatatea de regat a fratelui sau, devenind astfel rege al tuturor francilor.
Francii, la acea vreme erau tentati de intoarcerea la traditiile si credintele lor "pagane", precrestine. Nici situatia din imprejurimi nu era diferita. Saxonii din nord erau inca pagani, iar in sud, puternica Biserica nu precupetea niciun efort pentru a-si recupera pamanturile confiscate de regatul longobarzilor din nordul Italiei.
Conducator innascut, politician abil si fire pragmatica, Charlemagne dorea de pe atunci intarirea influentei sale si restabilirea ordinii in Europa Apuseana. Evident, sub conducerea sa...
Asa ca, in anul 772, regele francilor a lansat o campanie militara de mari proportii, ce a durat peste 30 de ani si in urma careia si-a atins toate obiectivele. In preajma anului 800, Charlemagne domnea cu o mana de fier peste toata Europa occidentala.
Primele operatiuni militare lansate de regele fara seaman al francilor au vizat conflictul din Aquitania (partea de sud a Galiei romane), inceput de tatal sau, dar abandonat de acesta. Prin hartuiri repetate si manevre politice, l-a convins pe Lupus, duce de Gasconia, sa-i predea atat Aquitania, cat si Gasconia natala. Dupa episodul Aquitaniei, s-a lasat convins de papa Hadrian I sa porneasca un razboi cu lombarzii. Tatal sau incercase sa indeplineasca aceasta misiune incredintata de papi, dar in urma unor neintelegeri intre capeteniile france, a abandonat campania. Carol, in schimb, i-a infrant pe longobarzii condusi de regele Desiderius, dupa o campanie hotarata, ce a culminat cu asediul de la Pavia (774), in urma caruia longobarzii s-au recunoscut invinsi.
Cei aproximativ 30 de ani de razboaie au avut drept componenta principala atacurile sale asupra saxonilor. Carol a fost incurajat de papii Romei, care vroiau de mult o spada cu care sa se razbune pe barbarii saxoni, vinovati de macelarirea tuturor misionarilor trimisi de-a lungul anilor sa-i crestineze. Niciun razboi dus de franci nu s-a comparat cu cel dus impotriva saxonilor, nici unul nu a fost atat de costisitor si sangeros.
Saxonii erau un neam razboinic, nesupus, ostil religiilor impuse de altii. Dar, in ciuda pierderilor mari, Charlemagne si soldatii sai patrundeau tot mai adanc in inima padurilor salbatice ale vechii Europe, urmarind si supunand cu forta orice trib saxon intalnit. Dupa ce a supus toate uniunile tribale aflat in calea sa, Carol a stramutat aproximativ 10.000 de saxoni care traisera pe malurile Elbei si i-a dus in Galia si Germania. Razboiul cu saxonii a durat multi ani, iar supravietuitorii au avut de ales intre crestinare si exterminare. Termenii impusi de Carol dictau saxonilor sa renunte la cultele lor religioase, sa accepte crestinismul si sa traiasca in buna intelegere cu vecinii lor franci.
In timpul lungilor sale conflicte cu saxonii, Charlemagne a dorit sa-si securizeze frontiera de sud, din Pirinei, astfel ca a lansat o expeditie in Spania. Toate orasele si castelele atacate i s-au supus aproape instantaneu. Faima sa depasise cu mult granitele regatului franc. Tot atunci, a suferit si singura sa infrangere memorabila, in momentul in care trupele sale au fost atacate de basci, aliatii cu gasconii tradatori. Atacul s-a petrecut in Trecatoarea Roncevalles din Pirinei. Momentul a fost consemnat in cantecele si povestirile menestrelilor de la curtile europene, sub numele de Cantecul sau Epopeea lui Roland, in care se povestesc faptele de arme si sfarsitul tragic al Contelui Roland, unul dintre cei mai iubiti si apreciati razboinici de la curtea lui Charlemagne.
Carol si-a continuat peregrinarile razboinice prin supunerea bretonilor, dupa care si-a strans armata si a poposit in Roma, unde s-a rugat, si s-a intors apoi in Galia.
Nici acolo nu a stat mult, deoarece aroganta si prostia Ducelui Tassilo al Bavariei au dus la un conflict armat. Odata calmate lucrurile in Bavaria (prin infrangerea lui Tassilo, care in 794 a fost silit sa renunte la orice pretentie asupra Bavariei, acesta intrand in componenta Regatului Franc), a izbucnit un nou razboi, de data aceasta cu triburile slave ale wiltzilor (veletilor). Acestia au fost, in cele din urma, invinsi si au devenit, impreuna cu vecinii lor abodritii (sau obotrizii), aliati ai francilor, sprijinindu-l ulterior pe Charlemagne in lungul sau razboi cu saxonii. Au urmat razboaiele cu avarii, considerate de unii istorici drept cele mai dure confruntari ale lui Charlemagne, dupa cele cu saxonii. Carol a iesit din nou invingator.
Cum regele franc parea ca are de onorat un contract nelimitat cu Zeul Ares, au izbucnit luptele cu vikingii danezi. Regele danez Godfred apucase deja sa-i subjuge pe obotrizii aliati cu francii, cand Carol l-a atacat. Regele danez nu a trait pana la sfarsitul confruntarilor, fiind ucis de catre un razboinic din propria-i garda.
Charlemagne a impiedicat de asemenea extinderea dominatiei musulmane in Europa apuseana, in schimb extinzand constant granitele regatului franc spre sud.
Considerat pe buna dreptate drept cel mai grandios lider medieval vest-european, Charlemagne nu s-a limitat doar la razboaie si cuceriri. Din contra, a fost un vizionar, un excelent administrator si un conducator de exceptie, interesat si de prosperitatea maselor largi ale populatiei. In timpul vietii sale, imperiul se intindea peste teritoriile de astazi ale Frantei, Germanie, Elvetiei, Olandei, precum si in jumatate din Spania si Italia.
Prin stabilirea unui centru de comanda asupra Europei vestice, Charlemagne a restabilit partial unitatea si gloria defunctului Imperiu Roman de Apus si a pavat drumul catre dezvoltarea Europei moderne. A stabilit relatii diplomatice fara precedent cu regii din Galicia si Asturia, precum si cu triburile inversunatilor scoti. A avut chiar o relatie de amicitie cu legendarul calif Harun al-Rasid, cu toate ca cei doi nu s-au intalnit niciodata.
Imparatii bizantini Niceforus, Mihail si Leo i-au cautat prietenia si au incercat sa incheie aliante cu el. Carol cel Mare a ramas toata viata un om fascinat de straini, de oameni de pe alte meleaguri, care vorbeau alte limbi si aveau credinte si obiceiuri necunoscute lui. In imperiul sau si-au gasit adapost si protectie numerosi refugiati, care cautau sa scape de persecutiile din tarile lor de bastina. A fost un om pios, in ciuda exceselor sale de pe campul de lupta si a crestinarilor fortate. Istoria l-a retinut si ca pe un rege cu o generozitate aparte, nemaiintalnita la monarhii care i-au succedat. A fost iubit de mase pentru mila pe care o avea fata de cei sarmani.
Puterea, faima si geniul sau nativ au dus la incoronarea sa publica. Cu toate acestea, modestia sa proverbiala a facut ca evenimentul sa fie aproape de anulare, deoarece, la aflarea vestii ca urma sa fie incoronat ca imparat de catre Papa Leo al III-lea, Carol cel Mare a declarat ca nu va pune piciorul in biserica in acea zi. Cu toate acestea, evenimentul s-a produs. Era ziua de Craciun a anului 800, iar Charlemagne a primit titlul suprem in Basilica Sfantului Petru din Vatican.
Cu toate acestea, sfarsitul bate chiar si la usile celor mai puternici oameni ai lumii. Nici Charlemagne nu a fost crutat. Suferea de pleurezie si a avut ambitia personala sa nu manance nimic, deoarece credea ca se va vindeca prin post negru. Cand si-a simtit sfarsitul aproape, l-a chemat langa el pe Louis cel Pios, rege al Aquitaniei, singurul dintre fii sai legitimi care ramasese in viata, si l-a desemnat succesor. Charlemagne s-a sfarsit din viata pe data de 28 ianuarie anul 814.
A fost ingropat in catedrala de la Aix-la-Chapelle (astazi Aachen, in Germania) catedrala construita din ordinul sau. Portretul facut de cronicarul Einhard a fost unul fidel realitatii. In anul 1861, mormantul lui Charlemagne a fost deschis de o echipa de cercetatori francezi care i-au analizat in premiera scheletul. Pe baza unor cercetari ulterioare, din anul 2010, a reiesit ca gloriosul rege al francilor isi merita intr-adevar supranumele de Cel Mare, fie si pe considerente antropometrice. Charlemagne avusese inaltimea de 1,84 metri, ceea ce il transformase intr-un gigant al vremurilor sale, mai ales ca inaltimea medie a unui barbat din acea perioada era de 1,67 metri. A fost un rege mare, la propriu si la figurat!
Supranumit pe buna dreptate Carol cel Mare, Charlemagne, cum il numesc cu nedisimulata mindrie nationala francezii, a fost fara doar si poate unul dintre cei mai impresionanti imparati europeni.
Carolus Magnus, cum il denumeau cu mare pompa cronicile scrise in latina, s-a nascut, cel mai probabil, pe data de 2 aprilie, anul 742, in Herstal, un oras aproape de Liege, in Belgia de astazi. Exista controverse intre specialisti privitoare atat la data, cat si la locul nasterii, datorita faptului ca documentele ramase pina azi ofera informatii incomplete si uneori contradictorii.
Carol era cel dintai nascut al regelui Pepin cel Scurt si al reginei Bertrada de Laon. Viitorul lider de proportii continentale avea in spate o ascendenta valoroasa, fiind nepotul lui Carol Martel, o temuta capetenie politica si militara a francilor. In acord cu ascendenta sa ilustra si faptele de arme ale stramosilor sai, nepotul lui Carol Martel avea sa scrie el insusi unele din cele mai glorioase pagini de istorie ale Europei Occidentale. El este vazut de multi istorici nu doar drept parinte fondator al Frantei si Germaniei, ci si ca un fondator al Europei unite, daca tinem cont de faptul ca Charlemagne a fost primul conducator al unui imperiu in Europa, de la caderea Imperiului Roman, iar realizarile sale au contribuit hotarator la crearea unei identitati europene comune, pentru numeroase populatii din vestul si centrul Europei - viitorul nucleu al Europei unite.
El a fost primul rege european care si-a transformat castelul intr-un important centru de studiu, invitand savanti si oameni invatati din toata lumea si acordandu-le adapost, libertate si sprijin. El a fost cel care a lansat o reforma monetara fara precedent si a fixat taxe in functie de veniturile supusilor sai. Constient de abuzurile colectorilor de taxe, a introdus plata taxelor prin intermediul monedelor de argint, standardizand valoarea fiecarei monede.
Era iubit si temut in egala masura. Conform descrierilor din cronici, era o fire vesela, dinamica si increzatoare. Rar mergea la pas, cel mai adesea calarea in graba, astfel incat oricine vroia sa i se adreseze, fie el sfetnic de curte sau taran umil, trebuia sa tina pasul cu regele!
Stia dupa nume pe toti cei care locuiau in castelul sau, de la consilierii apropiati la cel mai de jos servitor. Era un mare iubitor de caini, fiind tot timpul inconjurat de haita credinciosilor sai prieteni necuvantatori. Cu toate ca era un rege din toate punctele de vedere, rar era de gasit in palat. Cand nu participa personal la batalii, era la vanatoare sau vizita administratorii locali, decretand la fata locului legi noi menite sa-si protejeze poporul, deoarece Charlemagne se baza pe oamenii de rand pentru a-si asigura grosul armatei.
Era sangeros, dar popular si iubit. Era un politician feroce, dar cunostea bine dedesubturile sufletului omenesc si tinea mereu cont de starea de spirit a celor din jur, fie ei supusi sau dusmani de pe campul de lupta. Mantia albastra pe care o purta in batalii, alaturi de faimoasa Joyeuse, spada sa, sunt considerate si astazi obiecte de cult de catre majoritatea francezilor. Nu degeaba Papa Ioan Paul al II-lea se referea la el, intr-o cuvantare, ca al un Pater Europae .
In anul 768, cand Charlemagne avea 26 ani, adunarea generala a francilor i-a declarat regi atat pe el, cat si pe fratele sau mai mic, Carloman. In anul 771, Carloman moare in urma unei boli, iar Carol mosteneste jumatatea de regat a fratelui sau, devenind astfel rege al tuturor francilor.
Francii, la acea vreme erau tentati de intoarcerea la traditiile si credintele lor "pagane", precrestine. Nici situatia din imprejurimi nu era diferita. Saxonii din nord erau inca pagani, iar in sud, puternica Biserica nu precupetea niciun efort pentru a-si recupera pamanturile confiscate de regatul longobarzilor din nordul Italiei.
Conducator innascut, politician abil si fire pragmatica, Charlemagne dorea de pe atunci intarirea influentei sale si restabilirea ordinii in Europa Apuseana. Evident, sub conducerea sa...
Asa ca, in anul 772, regele francilor a lansat o campanie militara de mari proportii, ce a durat peste 30 de ani si in urma careia si-a atins toate obiectivele. In preajma anului 800, Charlemagne domnea cu o mana de fier peste toata Europa occidentala.
Primele operatiuni militare lansate de regele fara seaman al francilor au vizat conflictul din Aquitania (partea de sud a Galiei romane), inceput de tatal sau, dar abandonat de acesta. Prin hartuiri repetate si manevre politice, l-a convins pe Lupus, duce de Gasconia, sa-i predea atat Aquitania, cat si Gasconia natala. Dupa episodul Aquitaniei, s-a lasat convins de papa Hadrian I sa porneasca un razboi cu lombarzii. Tatal sau incercase sa indeplineasca aceasta misiune incredintata de papi, dar in urma unor neintelegeri intre capeteniile france, a abandonat campania. Carol, in schimb, i-a infrant pe longobarzii condusi de regele Desiderius, dupa o campanie hotarata, ce a culminat cu asediul de la Pavia (774), in urma caruia longobarzii s-au recunoscut invinsi.
Cei aproximativ 30 de ani de razboaie au avut drept componenta principala atacurile sale asupra saxonilor. Carol a fost incurajat de papii Romei, care vroiau de mult o spada cu care sa se razbune pe barbarii saxoni, vinovati de macelarirea tuturor misionarilor trimisi de-a lungul anilor sa-i crestineze. Niciun razboi dus de franci nu s-a comparat cu cel dus impotriva saxonilor, nici unul nu a fost atat de costisitor si sangeros.
Saxonii erau un neam razboinic, nesupus, ostil religiilor impuse de altii. Dar, in ciuda pierderilor mari, Charlemagne si soldatii sai patrundeau tot mai adanc in inima padurilor salbatice ale vechii Europe, urmarind si supunand cu forta orice trib saxon intalnit. Dupa ce a supus toate uniunile tribale aflat in calea sa, Carol a stramutat aproximativ 10.000 de saxoni care traisera pe malurile Elbei si i-a dus in Galia si Germania. Razboiul cu saxonii a durat multi ani, iar supravietuitorii au avut de ales intre crestinare si exterminare. Termenii impusi de Carol dictau saxonilor sa renunte la cultele lor religioase, sa accepte crestinismul si sa traiasca in buna intelegere cu vecinii lor franci.
In timpul lungilor sale conflicte cu saxonii, Charlemagne a dorit sa-si securizeze frontiera de sud, din Pirinei, astfel ca a lansat o expeditie in Spania. Toate orasele si castelele atacate i s-au supus aproape instantaneu. Faima sa depasise cu mult granitele regatului franc. Tot atunci, a suferit si singura sa infrangere memorabila, in momentul in care trupele sale au fost atacate de basci, aliatii cu gasconii tradatori. Atacul s-a petrecut in Trecatoarea Roncevalles din Pirinei. Momentul a fost consemnat in cantecele si povestirile menestrelilor de la curtile europene, sub numele de Cantecul sau Epopeea lui Roland, in care se povestesc faptele de arme si sfarsitul tragic al Contelui Roland, unul dintre cei mai iubiti si apreciati razboinici de la curtea lui Charlemagne.
Carol si-a continuat peregrinarile razboinice prin supunerea bretonilor, dupa care si-a strans armata si a poposit in Roma, unde s-a rugat, si s-a intors apoi in Galia.
Nici acolo nu a stat mult, deoarece aroganta si prostia Ducelui Tassilo al Bavariei au dus la un conflict armat. Odata calmate lucrurile in Bavaria (prin infrangerea lui Tassilo, care in 794 a fost silit sa renunte la orice pretentie asupra Bavariei, acesta intrand in componenta Regatului Franc), a izbucnit un nou razboi, de data aceasta cu triburile slave ale wiltzilor (veletilor). Acestia au fost, in cele din urma, invinsi si au devenit, impreuna cu vecinii lor abodritii (sau obotrizii), aliati ai francilor, sprijinindu-l ulterior pe Charlemagne in lungul sau razboi cu saxonii. Au urmat razboaiele cu avarii, considerate de unii istorici drept cele mai dure confruntari ale lui Charlemagne, dupa cele cu saxonii. Carol a iesit din nou invingator.
Cum regele franc parea ca are de onorat un contract nelimitat cu Zeul Ares, au izbucnit luptele cu vikingii danezi. Regele danez Godfred apucase deja sa-i subjuge pe obotrizii aliati cu francii, cand Carol l-a atacat. Regele danez nu a trait pana la sfarsitul confruntarilor, fiind ucis de catre un razboinic din propria-i garda.
Charlemagne a impiedicat de asemenea extinderea dominatiei musulmane in Europa apuseana, in schimb extinzand constant granitele regatului franc spre sud.
Considerat pe buna dreptate drept cel mai grandios lider medieval vest-european, Charlemagne nu s-a limitat doar la razboaie si cuceriri. Din contra, a fost un vizionar, un excelent administrator si un conducator de exceptie, interesat si de prosperitatea maselor largi ale populatiei. In timpul vietii sale, imperiul se intindea peste teritoriile de astazi ale Frantei, Germanie, Elvetiei, Olandei, precum si in jumatate din Spania si Italia.
Prin stabilirea unui centru de comanda asupra Europei vestice, Charlemagne a restabilit partial unitatea si gloria defunctului Imperiu Roman de Apus si a pavat drumul catre dezvoltarea Europei moderne. A stabilit relatii diplomatice fara precedent cu regii din Galicia si Asturia, precum si cu triburile inversunatilor scoti. A avut chiar o relatie de amicitie cu legendarul calif Harun al-Rasid, cu toate ca cei doi nu s-au intalnit niciodata.
Imparatii bizantini Niceforus, Mihail si Leo i-au cautat prietenia si au incercat sa incheie aliante cu el. Carol cel Mare a ramas toata viata un om fascinat de straini, de oameni de pe alte meleaguri, care vorbeau alte limbi si aveau credinte si obiceiuri necunoscute lui. In imperiul sau si-au gasit adapost si protectie numerosi refugiati, care cautau sa scape de persecutiile din tarile lor de bastina. A fost un om pios, in ciuda exceselor sale de pe campul de lupta si a crestinarilor fortate. Istoria l-a retinut si ca pe un rege cu o generozitate aparte, nemaiintalnita la monarhii care i-au succedat. A fost iubit de mase pentru mila pe care o avea fata de cei sarmani.
Puterea, faima si geniul sau nativ au dus la incoronarea sa publica. Cu toate acestea, modestia sa proverbiala a facut ca evenimentul sa fie aproape de anulare, deoarece, la aflarea vestii ca urma sa fie incoronat ca imparat de catre Papa Leo al III-lea, Carol cel Mare a declarat ca nu va pune piciorul in biserica in acea zi. Cu toate acestea, evenimentul s-a produs. Era ziua de Craciun a anului 800, iar Charlemagne a primit titlul suprem in Basilica Sfantului Petru din Vatican.
Cu toate acestea, sfarsitul bate chiar si la usile celor mai puternici oameni ai lumii. Nici Charlemagne nu a fost crutat. Suferea de pleurezie si a avut ambitia personala sa nu manance nimic, deoarece credea ca se va vindeca prin post negru. Cand si-a simtit sfarsitul aproape, l-a chemat langa el pe Louis cel Pios, rege al Aquitaniei, singurul dintre fii sai legitimi care ramasese in viata, si l-a desemnat succesor. Charlemagne s-a sfarsit din viata pe data de 28 ianuarie anul 814.
A fost ingropat in catedrala de la Aix-la-Chapelle (astazi Aachen, in Germania) catedrala construita din ordinul sau. Portretul facut de cronicarul Einhard a fost unul fidel realitatii. In anul 1861, mormantul lui Charlemagne a fost deschis de o echipa de cercetatori francezi care i-au analizat in premiera scheletul. Pe baza unor cercetari ulterioare, din anul 2010, a reiesit ca gloriosul rege al francilor isi merita intr-adevar supranumele de Cel Mare, fie si pe considerente antropometrice. Charlemagne avusese inaltimea de 1,84 metri, ceea ce il transformase intr-un gigant al vremurilor sale, mai ales ca inaltimea medie a unui barbat din acea perioada era de 1,67 metri. A fost un rege mare, la propriu si la figurat!
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.