Palatul Quirinale, resedinta presedintelui Republicii, inglobeaza cateva secole de istorie si de arta. Una din caracteristicile acestei constructii este imensitatea: ocupa o suprafata de 9 ha (jumatate constituite gradina), cuprinde 2000 de incaperi (saloane si camere) legate intre ele prin kilometri intregi de coridoare si scari, plus doua capele, una din ele tot atat de mare ca si Capela Sixtina.
Papa Gregorio al XIII-lea a inceput constructia acestui palat in anul 1574; neputand suporta zapuseala apasatoare care se inregistra pe malurile Tibrului a hotarat amplasarea noii resedinte de vara pe creasta colinei pe care stramosii romani o dedicasera zeului Quirino si unde se afla, atunci, o vila a cardinalului Ippolito d’Este, fiul Lucretiei Borgia. Autor al proiectului original a fost Ottaviano Mascherino si lui ii apartine elementul arhitectonic poate cel mai interesant al intregului complex: scara in spirala cu coloane dorice duble. In anul 1700 a fost definitivata gradina in stil italian, bogata in fantani, jocuri de apa si grote artificiale. Napoleon l-a proclamat “palat imperial" si a ordonat sa i se amenajeze un apartament in Maneca Lunga, aripa palatului dinspre strada Quirinalo. Din 1948 a devenit sediul birourilor presedintiei republicii, fara insa a fii folosita de catre toti presedintii, ca locuinta.
Constructia Palatului Quirinale,a fost incredintata arhitectului Ottaviano Mascarino, care termina, in 1585, lucrarile la constructia ce se afla acum in partea de nord a Curtii de Onoare, caracterizata printr-o loggia dubla surmontata de un turn cunoscut acum sub numle de "torrino". Moartea Papei in acelasi an impiedica transformarea edificiului intr-un mare palat. Papa Sixtul al V-lea apeleaza la Flaminio Ponzio, care construieste aripa ce da spre gradina, Sala Consistoriului si Capela "Della Annunziata", decorata intre 1609 si 1612 de o echipa de pictori condusa de Guido Reni.
Dupa moartea lui Ponzio, in 1613, lucrarile sunt continuate de Carlo Maderno, autorul aripii dinspre strada Quirinale, unde realizeaza "Capela Paolina", apartamentele pontificale si "Sala Regia", decorata cu o friza pictata de Agostino Tassi, si de alti pictori cunoscuti ai vremii. Gian Lorenzo Bernini proiecteaza, sub Papa Alessandro VII, cladirea cunoscuta sub numele Manica Lunga, a carei prima parte este ridicata intre 1657 si 1659.
Constructia este continuata de Alessandro Specchi, pentru Papa Inocent al XIII-lea, si terminata, intre 1722 si 1724, de Ferdinando Fuga pentru Clement al XII-lea.
Galeria "Alessandro VII Chigi" se poate lauda cu capodoperele pictorului Pietro da Cortona (1596-1669), care formeaza, impreuna cu Bernini si Borromini, trioul marilor maestri ai Barocului roman.
Extraordinara decoratie a peretilor, realizata in 1655 si 1656, a disparut in 1811, cand Napoleon a ordonat arhitectului sau de incredere, Raffaele Stern, sa segmenteze aceasta galerie de aproximativ 60 de metri lungime si 700 de metri patrati, bogat decorata si extrem de luminoasa datorita marilor ferestre ce dadeau spre Curtea de Onoare, in trei sali (Salonul Galben, Salonul Augustus si Salonul Ambasadorilor) pentru apartamentele Mariei Luisa.