In 1980, dictatorul iugoslav Iosip Broz Tito a murit lasand in urma lui o lupta apriga pentru putere. Pana in 1982, datoria Iugoslaviei atingea 20 de miliarde de dolari, incat ambasadorul american din Belgrad, Lauwrence Eagleburger, a infiintat un grup numit “Prietenii Iugoslaviei" care au mijlocit “imprumuturi salvatoare" din partea Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale .
Dar in acelasi an, FMI si Banca Mondiala au stabilit termenii unui nou imprumut, numit “Structural Adjustement Programs" (SAPs), care a cedat in mainile acestor Foruri economia tarii, influentand multe decizii politice. Efectul SAPs-ului a fost acela ca a “condus la haos economic si politic… Criza economica afecta stabilitatea politica… ameninta, de asemenea, sa agraveze tensiunile etnice"
In 1989, Slobodan Milosevici ajunge presedintele Serbiei, cea mai mare si mai puternica republica iugoslava. Tot in 1989, prim-ministrul iugoslav calatorea in America pentru a se intalni cu George Bus Sr., pentru a discuta posibilitatea acordarii unui nou ajutor financiar. In 1990 incepe derulalrea programului FMI/Banca Mondiala, iar balanta cheltuielilor Iugoslaviei inclina spre minus.
Ca rezultat, au fost abandonate programele sociale, moneda s-a devalorizat, salariile au ramas aceleasi, dar preturile au crescut. “Reformele au alimentat tendintele secesioniste care se hraneau atat de pe urma factorilor economici cat si a diviziunilor etnice, asigurand practic secesiunea de facto a republicii", culminand cu independenta Croatiei si Sloveniei, in 1991.
In 1990, Serviciile Secrete Americane au emis o nota estimativa in care preziceau dezmembrarea Iugoslaviei, razboaie civile, aratand cu degetul spre Milosevic
Tradus si adaptat de la: GeoPoliticalMonitor.com