Din aceeasi categorie
|
Odiseea deportarii episodul 3 814 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Deportarile in Baragan 294 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
) Deportarile in Baragan 237 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
ISTORIILE ORASULUI | EXPERIMENTUL CATELU | 32 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
UNIONISTII 626 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Poporului roman de la anul 200 inainte de Hristos 696 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Povestiri din Baragan. 687 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Basarabia – Doua veacuri de strainie 747 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Basarabia -prabusirea unei lumi 557 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Foametea din Basarabia 451 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Deportarile din Basarabia
| Adaugat de Cozana | 28.10.2013 |  Adauga
la favorite |
974 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteDeportarile din Basarabia si Nordul Bucovinei au fost o forma a represiunii politice puse in practica de autoritatile sovietice.
Nu se cunoaste o cifra exacta a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimarile ridicandu-se la cateva sute de mii de persoane deportate in perioada 28 iunie 1940 - 5 martie 1953.[1]
Au existat trei valuri de deportari ale populatiei din Basarabia si Bucovina de Nord. Cu toate acestea, actiuni de stramutare a basarabenilor si bucovinenilor au avut loc si intre cele trei valuri.
Primul val de deportari (12-13 iunie 1941)
Generalul NKVD Sergo Goglidze, unul din organizatorii deportarilor din 12-13 iunie 1941
De organizarea deportarii s-a ocupat Biroul politic al CC al PC (b.) al URSS, iar structurile NKGB-iste au fost baza logistica a mecanismului deportarii.
In mai 1941, Sergo Goglidze a fost numit imputernicit al partidului si guvernului sovietic in Moldova. Peste o saptamana, la 31 mai 1941, Goglidze i-a trimis lui Stalin o Rugaminte (rus. Prosiba), in care relata ca in Basarabia au activat multe partide si organizatii burgheze. Dupa alipirea Basarabiei la URSS, conducerea acestor formatiuni politice s-au refugiat in Romania. Ramasitele acestor partide si organizatii, fiind sustinute activ de serviciile romanesti de spionaj, si-au intensificat activitatea antisovietica. Acelasi document includea in categoria elementelor antisovietice si mosierii, comerciantii, politistii si jandarmii, albgardistii, primarii, refugiatii din URSS si alte elemente sociale straine. In legatura cu activizarea acestor elemente, Goglidze ruga sa fie stramutate in regiunile indepartate de nord si est ale URSS 5.000 de familii.[2]
Ca baza juridica a stramutarii a servit Regulamentul cu privire la modul de aplicare a deportarii fata de unele categorii de criminali, aprobat in mai 1941.
La 7 iunie 1941, NKGB al RSS Moldovenesti a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportatilor.[3]
Desi directivele veneau de la Moscova, cei care le-au executat au fost din Basarabia. Oamenii noi ai bolsevicilor erau avansati in posturi si sustinuti in activitatea profesionala.
Listele cu deportati au fost facute de NKVD pe baza de delatiuni, tinandu-se cont de pregatirea si activitatea capului familiei, de averea sa si de faptul ca a colaborat cu administratia romaneasca.[4]
Operatiunea de deportare a inceput in noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) si a cuprins teritoriile anexate de URSS de la Romania in iunie 1940.
Urmau sa fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 sa fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate si 14.542 persoane deportate din RSS Moldoveneasca).
De obicei, o echipa formata din doi-trei militari inarmati si un lucrator al securitatii batea la geamul casei, in plina noapte, luand prin surprindere gospodarii. Intr-un sfert de ora sa fiti gata!, acesta era ordinul care li se dadea oamenilor cuprinsi in spaima de cele intamplate, neintelegand unde merg si de ce. Deseori, printre cei care veneau sa ridice oamenii se gasea si binevoitorul sau binefacatorul care a denuntat familia si, astfel, ajuta NKVD-ul sa depisteze elementele periculoase.
Deportatilor le era permis sa ia cate 10 kg de fiecare persoana, numai ca, de multe ori, tot ce era mai de pret sau mai util in bagajele celor deportati le imparteau intre ei cei care i-au ridicat in miez de noapte. Indata, erau urcati in camioane sau chiar – in unele sate – in carute, fiind dusi pana la gara de trenuri.
In statiile de cale ferata, membrii fiecarei familii erau separati in felul urmator: capii de familii intr-o parte, tinerii peste 18 ani in alta parte, iar femeile cu copii mici si batranii – aparte. A urmat imbarcarea in vagoanele de marfa, cate 70-100 persoane, fara apa si hrana. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori romani care au fugit din Romania, de sub jugul boierilor, ca sa vina in raiul sovietic. Iesiti-le in cale cu flori! sau Emigranti voluntari.
In Basarabia, 90 vagoane au pornit din statia Taraclia, 44 vagoane – din statia Basarabeasca, 44 vagoane – din statia Causeni, 48 vagoane – din statia Tighina, 187 vagoane – din statia Chisinau, 48 vagoane – din statia Ungheni, 83 vagoane – din statia Ocnita, 133 vagoane – din statia Balti, 73 vagoane – din statia Floresti, 40 vagoane – din statia Rabnita, 38 vagoane – din statia Bolgrad, 103 vagoane – din statia Artiz, 340 vagoane – din statia Cernauti.
Drumul spre punctele de destinatie a durat vreo doua-trei saptamani. Conditiile erau ingrozitoare. In plina vara, ei duceau lipsa de apa potabila, fiecaruia revenindu-i doar cate 200 grame de apa pe zi, iar de mancare li se dadea doar peste sarat. La fiecare oprire a trenului, in camp se aruncau cadavre, care, fie ca erau ingropate sumar, fie ca erau lasate ca hrana animalelor. Pe parcursul drumului, deportatilor nu le-a fost acordata nici o asistenta sau consultatie medicala. Astfel, in vagoanele murdare si fara asigurarea celor mai elementare conditii sanitare s-au raspandit diverse boli infectioase si multi suferinzi au decedat din aceasta cauza. La unele gari feroviare, catorva persoane li se permitea sa iasa pentru cateva minute afara, la aer curat. Cineva era trimis dupa apa potabila. In cazul tentativelor de evadare, imediat se dadea ordinul de impuscare, astfel ca nu era nicio posibilitate reala de a scapa din acel tren al mortii.
Contingentul deportat era distribuit in felul urmator: capul familiei, arestat, era izolat de sotie si copii si dus in lagarul de munca fortata, in GULAG. Ceilalti membri ai familiei erau trimisi in Siberia sau Kazahstan.
Cei deportati in Siberia sau Kazahstan, de la copil la batran, erau repartizati la munca in intreprinderile industriei silvice, in sovhozuri si in cooperative mestesugaresti. Pentru munca depusa nu erau remunerati echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.
Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflam ca, in toamna acelui an, deportatii din RSSM au fost amplasati in RSS Kazaha (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) si Krasnoiarsk (470). In Kazahstan, deportatii din RSSM se aflau in regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kizil-Ordinsk (1.024) si Kazahstanul de Sud (2.735), iar in regiunea Omsk erau dispersati in 41 de raioane.[5]
Numarul celor deportati se ridica la peste 22.000 de persoane[3]. Dupa alte surse, numarul deportatilor ar fi fost de 24.360 [6] , sau chiar de 30.000 de persoane.[7]
Al doilea val de deportari (5-6 iulie 1949)
Copii basarabeni. Siberia. 1950
Operatiunea din 1949 a fost denumita conspirativ IUG (rom. SUD). Pe drept cuvant, evenimentul a fost catalogat ulterior drept “cea mai mare deportare a populatiei basarabene".[8]
Pregatirea ideologica si decizionala a deportarii masive a demarat activ in primavara anului 1949, cand s-a pus deschis problema. La 17 martie 1949, V. Ivanov, presedintele Biroului pentru RSSM, si N. Covali, intr-o scrisoare adresata lui Stalin, rugau CC al PC(b) din toata Uniunea sa permita deportarea din republica a 39.091 de persoane: chiaburi, activisti ai partidelor profasciste, etc.
La 6 aprilie 1949 este adoptata hotararea strict secreta Nr. 1290-467cc a Biroului Politic al CC al PC "Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneasca a chiaburilor, fostilor mosieri, marilor comercianti, complicilor ocupantilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele politiei germane si romanesti, a membrilor partidelor politice, a gardistilor albi, membrilor sectelor ilegale, cat si a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus"[6]
Hotararea prevedea deportarea a 11.280 familii care intruneau 40.850 persoane. Acestea urmau sa fie stramutate pentru totdeauna in regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul si Aktiubinsk, precum si regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia. Se preconiza ca deportarea sa aiba loc in iunie 1949, sub controlul si raspunderea Ministerului Securitatii de Stat (KGB). Deportarea culacilor, fostilor mosieri, marilor comercianti si a familiilor lor urma sa aiba loc conform listelor vizate de Sovietul Ministrilor din RSSM, iar a celorlalte persoane – conform deciziei Consfatuirii Speciale (Osoboie Sovescianie) a Ministerului Securitatii de Stat a URSS. Ministerul de Interne al URSS, (personal tov. Kruglov) era imputernicit sa organizeze escortarea si transportarea deportatilor din RSSM, controlul administrativ al acestora in teritoriile noi pentru a evita posibilitatea evadarii, angajarea lor in colhozuri, sovhozuri si la intreprinderi.[9]
Organizarea echipei care urma sa se ocupe de deportare s-a facut in perioada 23-24 iunie. Din conducere faceau parte: general-maiorul Iosif Lavrentievici Mordovet - ministrul Securitatii RSSM, general-maiorul Ivan Ilici Ermolin - imputernicitul MGB al URSS, colonelul Aleksandr Alexeevici Kolotuskin- adjunctul ministrului Securitatii RSSM pe cadre. Tot aici era specificata echipa grupelor informativa, operativa, de evidenta, de transmisiune, conducerea grupurilor operative de serviciu, echipa masinistilor. Per total erau 30 de persoane, absolut toate din structurile MGB al RSSM. Din Moscova in RSSM au venit 32 de medici si 64 asistente medicale, care au fost cazati, asigurandu-li-se hrana si toate conditiile necesare in asa fel, incat sa se tina in secret scopul venirii lor. Echipa de conducere a operatiunii „IUG" si-a inceput activitatea la 24 iunie 1949.
Dupa ce au decurs toate pregatirile, la 3 iulie 1949, conducerea de la Chisinau (Selivanovskii, Mordovet, Ermolin) a trimis tuturor organelor KGB locale telefonograma cu urmatorul text: Raportati pana la ora 14.30 daca sunteti pregatiti pentru realizarea operatiei „IUG". Intre orele 11.30-13.10, toate sectoarele din republica au primit aceasta telefonograma si urmau sa raspunda. Intrucat raspunsul a fost pozitiv, in aceeasi seara la statiile de imbarcare au fost aduse trupele operative si militare necesare, ele fiind dosite si tinute in secret.
Catre 4 iulie, tot efectivul era mobilizat pentru inceputul operatiunii. Ministrului de Interne al URSS i s-a raportat finisarea pregatirilor pentru desfasurarea operatiunii „IUG". La 4 iulie 1949, tuturor sectoarelor locale MGB din republica le-a fost trimisa directiva strict secreta a MGB al URSS si MGB al RSSM cu privire la inceputul operatiunii „IUG". Se ordona inceputul deportarii si raportarea peste fiecare doua ore a evolutiei operatiunii, a tuturor incidentelor, problemelor si dificultatilor care apar pe parcurs. Peste 24 de ore de la finisarea operatiunii, trebuia sa se raporteze despre totalizarea deportarii, indicandu-se numarul celor deportati – al femeilor, barbatilor si copiilor -, al celor care s-au sustras de la deportare (de la locul de trai, pe parcursul transportarii spre statiile de imbarcare sau de la statiile de imbarcare).
General-maiorul Iosif Mordovet, unul dintre organizatorii deportarilor din 5-6 iulie 1949
Operatiunea IUG a inceput in noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la orele 2 de dimineata si a durat pana la ora 8 seara a zilei de 7 iulie.
Asa cum s-a intamplat cu deportarea in masa din iunie 1941, nu toti cei care au fost inclusi initial in liste au fost deportati. Documentele de arhiva arata in mod concludent ca, de aceasta data, vestea despre planificarea unei operatiuni de deportare a facut inconjurul provinciei cu saptamani inainte, gratie informatiei oferite de anumiti reprezentanti ai puterii care si-au instiintat rudele vizate in acest sens.
Autoritatile au incercat, de aceea, sa tina in mare secret macar data desfasurarii operatiunii si din aceasta cauza unele primarii au primit listele abia in ziua operatiunii.
Din totalul de 12 860 de familii incluse initial in liste, n-au fost ridicate 1 567 familii, iar acest lucru s-a intamplat din cauze diferite: 274 familii intrasera intre timp in colhoz; 240 – au prezentat, chiar in timpul operatiunii de stramutare, dovezi documentare care atestau ca unii membri ai familiei faceau armata; 35 familii aveau ordine si medalii sovietice; 508 – isi schimbasera domiciliul, iar 105 familii reusisera sa se ascunda.[11]
Arestarile s-au facut noaptea cu fortele soldatilor veniti in sate cu masinile. Unii cetateni care au incercat sa scape cu fuga au fost impuscati. Gospodarii arestati impreuna cu familiile lor, cu copiii, cu batrani, fara a li se permite sa ia rezerve cu ei, au fost urcati cu forta in vagoane pentru vite si dusi. Toate bunurile – casele, utilajul taranilor deportati – au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vandute de catre organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofiterilor care erau aici in NKVD, nomenclaturii etc. Multi dintre gospodarii deportati nu au mai revenit in patrie, au fost impuscati pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufleteasca, de munca peste puterile lor.[12]
In urma deportarii din iunie 1949 impactul dorit de autoritatile comuniste sovietice a depasit toate asteptarile. Acest lucru este adevarat mai ales in ceea ce priveste efectul asupra ritmului de colectivizare in urmatoarele luni dupa deportare. Astfel, numai in lunile iulie – noiembrie 1949 cota gospodariilor taranesti care au intrat in colhozuri s-a majorat de la 32% la 80% din total, pentru ca sa se ridice la 97% in ianuarie 195167. Prin urmare, dupa operatiunea de deportare, din iunie 1949, cei care alcatuiau majoritatea populatiei locale, taranii, si cei care erau cei mai refractari fata de puterea sovietica, sunt nevoiti sa-si schimbe atitudinea. Frica de o noua operatiune, poate de o mai mare amploare, a determinat agricultorii individuali sa renunte la gospodariile lor si sa accepte compromisul cu regimul sovietic, un regim care daduse de inteles ca nu va cruta nici un fel de protestatar ori rebel. Mai ales ca cei deportati in iunie 1949 erau inclusi in categoria celor care nu aveau dreptul sa mai revina niciodata pe meleagurile natale, conform unei decizii speciale a autoritatilor de la Moscova.[13]
Conform datelor oficiale, in ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate in Siberia 11.293 de familii din Moldova sau peste 35 mii de oameni . Sursele neoficiale afirma ca aceste cifre nu reflecta intreaga proportie a dramei moldovenilor, deoarece numarul victimelor deportarilor a fost calculat reiesind din 3 membri ai familiilor. Se stie, insa, ca au fost ridicate familii cu 7-8 si chiar 14 copii.[14]
Dupa alte surse, cele 11.293 de familii reprezentau 35.796 persoane, din care 9.864 barbati, 14.033 femei si 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate chiaburi, iar celelalte acuzate de colaborare cu fascistii, de apartenenta la partidele burgheze romanesti sau la secte religioase ilegale.[6]
Al treilea val de deportari (31 martie – 1 aprilie 1951)
Ultima deportare in masa a populatiei basarabene a avut loc in noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951 si a vizat, de aceasta data, elementele religioase considerate un pericol potential la adresa regimului comunist stalinist. In cadrul operatiunii, numita SEVER (rom. Nord), au fost vizati in primul rand membrii sectelor religioase, mai cu seama cei care se numeau martorii lui Iehova[15]
Operatiunea SEVER a fost pusa in aplicare in baza aceleiasi Hotarari a Consiliului de Ministri al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 si Hotararii Consiliului de Ministri al URSS nr.667-339cc din 3 martie 1951, care prevedea deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneasca a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehovistilor si membrilor familiilor acestora, in total 5917 persoane.[6]
Actiunea a inceput la ora 04,00 si s-a incheiat la ora 20,00 in aceeasi zi. Au fost arestate si deportate in Siberia (reg.Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2.617 persoane (808 barbati, 967 femei si 842 copii), in special acuzate de apartenenta la secta religioasa Martorii lui Iehova.
La aceasta operatiune au participat 546 de lucratori operativi ai Securitatii, 1.127 ofiteri si soldati din Ministerul Securitatii, 275 ofiteri si soldati de militie si 750 de persoane din cadrul organelor sovietice de partid din Moldova.
Deportarea s-a facut in doua esaloane, cu vagoanele care au ajuns la destinatie la 13-14 aprilie 1951.
Pe drum s-au nascut cativa copii si au murit cateva persoane bolnave
Abia pe 10 aprilie 1989 a fost adoptata hotararea Consiliului de Ministri al RSSM, prin care deportatii au fost complet reabilitati.
Ulterior, atat Executivul, cat si Legislativul Republicii Moldova au emis, in contextul luarii masurilor reparatorii fata de cei deportati si familiile acestora, peste 20 de modificari si acte normative contradictorii. Din aceasta cauza, pana in prezent, o mare parte dintre persoanele reabilitate inca nu-si pot primi compensatiile pentru averea confiscata sau nationalizata in 1940-1941 si dupa 1944. Totodata, persoanele care au reusit sa obtina o despagubire derizorie sunt, de asemenea, in asteptarea emiterii unor acte ce ar stabili un mecanism viabil si eficace de despagubire.[18]
Pe de alta parte, nu exista pana acum vreun monument dedicat celor ce au suferit de pe urma deportarilor staliniste, cu toate ca atat autoritatile publice centrale ale Republicii Moldova, cat si autoritatile municipale din Chisinau au pomenit deseori despre inaltarea unui asemenea monument. Tot tergiversata este si construirea bisericii in memoria deportatilor, care urmeaza sa fie edificata in regiunea garii feroviare din Chisinau.
Nu se cunoaste o cifra exacta a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimarile ridicandu-se la cateva sute de mii de persoane deportate in perioada 28 iunie 1940 - 5 martie 1953.[1]
Au existat trei valuri de deportari ale populatiei din Basarabia si Bucovina de Nord. Cu toate acestea, actiuni de stramutare a basarabenilor si bucovinenilor au avut loc si intre cele trei valuri.
Primul val de deportari (12-13 iunie 1941)
Generalul NKVD Sergo Goglidze, unul din organizatorii deportarilor din 12-13 iunie 1941
De organizarea deportarii s-a ocupat Biroul politic al CC al PC (b.) al URSS, iar structurile NKGB-iste au fost baza logistica a mecanismului deportarii.
In mai 1941, Sergo Goglidze a fost numit imputernicit al partidului si guvernului sovietic in Moldova. Peste o saptamana, la 31 mai 1941, Goglidze i-a trimis lui Stalin o Rugaminte (rus. Prosiba), in care relata ca in Basarabia au activat multe partide si organizatii burgheze. Dupa alipirea Basarabiei la URSS, conducerea acestor formatiuni politice s-au refugiat in Romania. Ramasitele acestor partide si organizatii, fiind sustinute activ de serviciile romanesti de spionaj, si-au intensificat activitatea antisovietica. Acelasi document includea in categoria elementelor antisovietice si mosierii, comerciantii, politistii si jandarmii, albgardistii, primarii, refugiatii din URSS si alte elemente sociale straine. In legatura cu activizarea acestor elemente, Goglidze ruga sa fie stramutate in regiunile indepartate de nord si est ale URSS 5.000 de familii.[2]
Ca baza juridica a stramutarii a servit Regulamentul cu privire la modul de aplicare a deportarii fata de unele categorii de criminali, aprobat in mai 1941.
La 7 iunie 1941, NKGB al RSS Moldovenesti a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportatilor.[3]
Desi directivele veneau de la Moscova, cei care le-au executat au fost din Basarabia. Oamenii noi ai bolsevicilor erau avansati in posturi si sustinuti in activitatea profesionala.
Listele cu deportati au fost facute de NKVD pe baza de delatiuni, tinandu-se cont de pregatirea si activitatea capului familiei, de averea sa si de faptul ca a colaborat cu administratia romaneasca.[4]
Operatiunea de deportare a inceput in noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) si a cuprins teritoriile anexate de URSS de la Romania in iunie 1940.
Urmau sa fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 sa fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate si 14.542 persoane deportate din RSS Moldoveneasca).
De obicei, o echipa formata din doi-trei militari inarmati si un lucrator al securitatii batea la geamul casei, in plina noapte, luand prin surprindere gospodarii. Intr-un sfert de ora sa fiti gata!, acesta era ordinul care li se dadea oamenilor cuprinsi in spaima de cele intamplate, neintelegand unde merg si de ce. Deseori, printre cei care veneau sa ridice oamenii se gasea si binevoitorul sau binefacatorul care a denuntat familia si, astfel, ajuta NKVD-ul sa depisteze elementele periculoase.
Deportatilor le era permis sa ia cate 10 kg de fiecare persoana, numai ca, de multe ori, tot ce era mai de pret sau mai util in bagajele celor deportati le imparteau intre ei cei care i-au ridicat in miez de noapte. Indata, erau urcati in camioane sau chiar – in unele sate – in carute, fiind dusi pana la gara de trenuri.
In statiile de cale ferata, membrii fiecarei familii erau separati in felul urmator: capii de familii intr-o parte, tinerii peste 18 ani in alta parte, iar femeile cu copii mici si batranii – aparte. A urmat imbarcarea in vagoanele de marfa, cate 70-100 persoane, fara apa si hrana. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori romani care au fugit din Romania, de sub jugul boierilor, ca sa vina in raiul sovietic. Iesiti-le in cale cu flori! sau Emigranti voluntari.
In Basarabia, 90 vagoane au pornit din statia Taraclia, 44 vagoane – din statia Basarabeasca, 44 vagoane – din statia Causeni, 48 vagoane – din statia Tighina, 187 vagoane – din statia Chisinau, 48 vagoane – din statia Ungheni, 83 vagoane – din statia Ocnita, 133 vagoane – din statia Balti, 73 vagoane – din statia Floresti, 40 vagoane – din statia Rabnita, 38 vagoane – din statia Bolgrad, 103 vagoane – din statia Artiz, 340 vagoane – din statia Cernauti.
Drumul spre punctele de destinatie a durat vreo doua-trei saptamani. Conditiile erau ingrozitoare. In plina vara, ei duceau lipsa de apa potabila, fiecaruia revenindu-i doar cate 200 grame de apa pe zi, iar de mancare li se dadea doar peste sarat. La fiecare oprire a trenului, in camp se aruncau cadavre, care, fie ca erau ingropate sumar, fie ca erau lasate ca hrana animalelor. Pe parcursul drumului, deportatilor nu le-a fost acordata nici o asistenta sau consultatie medicala. Astfel, in vagoanele murdare si fara asigurarea celor mai elementare conditii sanitare s-au raspandit diverse boli infectioase si multi suferinzi au decedat din aceasta cauza. La unele gari feroviare, catorva persoane li se permitea sa iasa pentru cateva minute afara, la aer curat. Cineva era trimis dupa apa potabila. In cazul tentativelor de evadare, imediat se dadea ordinul de impuscare, astfel ca nu era nicio posibilitate reala de a scapa din acel tren al mortii.
Contingentul deportat era distribuit in felul urmator: capul familiei, arestat, era izolat de sotie si copii si dus in lagarul de munca fortata, in GULAG. Ceilalti membri ai familiei erau trimisi in Siberia sau Kazahstan.
Cei deportati in Siberia sau Kazahstan, de la copil la batran, erau repartizati la munca in intreprinderile industriei silvice, in sovhozuri si in cooperative mestesugaresti. Pentru munca depusa nu erau remunerati echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.
Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflam ca, in toamna acelui an, deportatii din RSSM au fost amplasati in RSS Kazaha (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) si Krasnoiarsk (470). In Kazahstan, deportatii din RSSM se aflau in regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kizil-Ordinsk (1.024) si Kazahstanul de Sud (2.735), iar in regiunea Omsk erau dispersati in 41 de raioane.[5]
Numarul celor deportati se ridica la peste 22.000 de persoane[3]. Dupa alte surse, numarul deportatilor ar fi fost de 24.360 [6] , sau chiar de 30.000 de persoane.[7]
Al doilea val de deportari (5-6 iulie 1949)
Copii basarabeni. Siberia. 1950
Operatiunea din 1949 a fost denumita conspirativ IUG (rom. SUD). Pe drept cuvant, evenimentul a fost catalogat ulterior drept “cea mai mare deportare a populatiei basarabene".[8]
Pregatirea ideologica si decizionala a deportarii masive a demarat activ in primavara anului 1949, cand s-a pus deschis problema. La 17 martie 1949, V. Ivanov, presedintele Biroului pentru RSSM, si N. Covali, intr-o scrisoare adresata lui Stalin, rugau CC al PC(b) din toata Uniunea sa permita deportarea din republica a 39.091 de persoane: chiaburi, activisti ai partidelor profasciste, etc.
La 6 aprilie 1949 este adoptata hotararea strict secreta Nr. 1290-467cc a Biroului Politic al CC al PC "Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneasca a chiaburilor, fostilor mosieri, marilor comercianti, complicilor ocupantilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele politiei germane si romanesti, a membrilor partidelor politice, a gardistilor albi, membrilor sectelor ilegale, cat si a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus"[6]
Hotararea prevedea deportarea a 11.280 familii care intruneau 40.850 persoane. Acestea urmau sa fie stramutate pentru totdeauna in regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul si Aktiubinsk, precum si regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia. Se preconiza ca deportarea sa aiba loc in iunie 1949, sub controlul si raspunderea Ministerului Securitatii de Stat (KGB). Deportarea culacilor, fostilor mosieri, marilor comercianti si a familiilor lor urma sa aiba loc conform listelor vizate de Sovietul Ministrilor din RSSM, iar a celorlalte persoane – conform deciziei Consfatuirii Speciale (Osoboie Sovescianie) a Ministerului Securitatii de Stat a URSS. Ministerul de Interne al URSS, (personal tov. Kruglov) era imputernicit sa organizeze escortarea si transportarea deportatilor din RSSM, controlul administrativ al acestora in teritoriile noi pentru a evita posibilitatea evadarii, angajarea lor in colhozuri, sovhozuri si la intreprinderi.[9]
Organizarea echipei care urma sa se ocupe de deportare s-a facut in perioada 23-24 iunie. Din conducere faceau parte: general-maiorul Iosif Lavrentievici Mordovet - ministrul Securitatii RSSM, general-maiorul Ivan Ilici Ermolin - imputernicitul MGB al URSS, colonelul Aleksandr Alexeevici Kolotuskin- adjunctul ministrului Securitatii RSSM pe cadre. Tot aici era specificata echipa grupelor informativa, operativa, de evidenta, de transmisiune, conducerea grupurilor operative de serviciu, echipa masinistilor. Per total erau 30 de persoane, absolut toate din structurile MGB al RSSM. Din Moscova in RSSM au venit 32 de medici si 64 asistente medicale, care au fost cazati, asigurandu-li-se hrana si toate conditiile necesare in asa fel, incat sa se tina in secret scopul venirii lor. Echipa de conducere a operatiunii „IUG" si-a inceput activitatea la 24 iunie 1949.
Dupa ce au decurs toate pregatirile, la 3 iulie 1949, conducerea de la Chisinau (Selivanovskii, Mordovet, Ermolin) a trimis tuturor organelor KGB locale telefonograma cu urmatorul text: Raportati pana la ora 14.30 daca sunteti pregatiti pentru realizarea operatiei „IUG". Intre orele 11.30-13.10, toate sectoarele din republica au primit aceasta telefonograma si urmau sa raspunda. Intrucat raspunsul a fost pozitiv, in aceeasi seara la statiile de imbarcare au fost aduse trupele operative si militare necesare, ele fiind dosite si tinute in secret.
Catre 4 iulie, tot efectivul era mobilizat pentru inceputul operatiunii. Ministrului de Interne al URSS i s-a raportat finisarea pregatirilor pentru desfasurarea operatiunii „IUG". La 4 iulie 1949, tuturor sectoarelor locale MGB din republica le-a fost trimisa directiva strict secreta a MGB al URSS si MGB al RSSM cu privire la inceputul operatiunii „IUG". Se ordona inceputul deportarii si raportarea peste fiecare doua ore a evolutiei operatiunii, a tuturor incidentelor, problemelor si dificultatilor care apar pe parcurs. Peste 24 de ore de la finisarea operatiunii, trebuia sa se raporteze despre totalizarea deportarii, indicandu-se numarul celor deportati – al femeilor, barbatilor si copiilor -, al celor care s-au sustras de la deportare (de la locul de trai, pe parcursul transportarii spre statiile de imbarcare sau de la statiile de imbarcare).
General-maiorul Iosif Mordovet, unul dintre organizatorii deportarilor din 5-6 iulie 1949
Operatiunea IUG a inceput in noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la orele 2 de dimineata si a durat pana la ora 8 seara a zilei de 7 iulie.
Asa cum s-a intamplat cu deportarea in masa din iunie 1941, nu toti cei care au fost inclusi initial in liste au fost deportati. Documentele de arhiva arata in mod concludent ca, de aceasta data, vestea despre planificarea unei operatiuni de deportare a facut inconjurul provinciei cu saptamani inainte, gratie informatiei oferite de anumiti reprezentanti ai puterii care si-au instiintat rudele vizate in acest sens.
Autoritatile au incercat, de aceea, sa tina in mare secret macar data desfasurarii operatiunii si din aceasta cauza unele primarii au primit listele abia in ziua operatiunii.
Din totalul de 12 860 de familii incluse initial in liste, n-au fost ridicate 1 567 familii, iar acest lucru s-a intamplat din cauze diferite: 274 familii intrasera intre timp in colhoz; 240 – au prezentat, chiar in timpul operatiunii de stramutare, dovezi documentare care atestau ca unii membri ai familiei faceau armata; 35 familii aveau ordine si medalii sovietice; 508 – isi schimbasera domiciliul, iar 105 familii reusisera sa se ascunda.[11]
Arestarile s-au facut noaptea cu fortele soldatilor veniti in sate cu masinile. Unii cetateni care au incercat sa scape cu fuga au fost impuscati. Gospodarii arestati impreuna cu familiile lor, cu copiii, cu batrani, fara a li se permite sa ia rezerve cu ei, au fost urcati cu forta in vagoane pentru vite si dusi. Toate bunurile – casele, utilajul taranilor deportati – au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vandute de catre organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofiterilor care erau aici in NKVD, nomenclaturii etc. Multi dintre gospodarii deportati nu au mai revenit in patrie, au fost impuscati pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufleteasca, de munca peste puterile lor.[12]
In urma deportarii din iunie 1949 impactul dorit de autoritatile comuniste sovietice a depasit toate asteptarile. Acest lucru este adevarat mai ales in ceea ce priveste efectul asupra ritmului de colectivizare in urmatoarele luni dupa deportare. Astfel, numai in lunile iulie – noiembrie 1949 cota gospodariilor taranesti care au intrat in colhozuri s-a majorat de la 32% la 80% din total, pentru ca sa se ridice la 97% in ianuarie 195167. Prin urmare, dupa operatiunea de deportare, din iunie 1949, cei care alcatuiau majoritatea populatiei locale, taranii, si cei care erau cei mai refractari fata de puterea sovietica, sunt nevoiti sa-si schimbe atitudinea. Frica de o noua operatiune, poate de o mai mare amploare, a determinat agricultorii individuali sa renunte la gospodariile lor si sa accepte compromisul cu regimul sovietic, un regim care daduse de inteles ca nu va cruta nici un fel de protestatar ori rebel. Mai ales ca cei deportati in iunie 1949 erau inclusi in categoria celor care nu aveau dreptul sa mai revina niciodata pe meleagurile natale, conform unei decizii speciale a autoritatilor de la Moscova.[13]
Conform datelor oficiale, in ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate in Siberia 11.293 de familii din Moldova sau peste 35 mii de oameni . Sursele neoficiale afirma ca aceste cifre nu reflecta intreaga proportie a dramei moldovenilor, deoarece numarul victimelor deportarilor a fost calculat reiesind din 3 membri ai familiilor. Se stie, insa, ca au fost ridicate familii cu 7-8 si chiar 14 copii.[14]
Dupa alte surse, cele 11.293 de familii reprezentau 35.796 persoane, din care 9.864 barbati, 14.033 femei si 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate chiaburi, iar celelalte acuzate de colaborare cu fascistii, de apartenenta la partidele burgheze romanesti sau la secte religioase ilegale.[6]
Al treilea val de deportari (31 martie – 1 aprilie 1951)
Ultima deportare in masa a populatiei basarabene a avut loc in noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951 si a vizat, de aceasta data, elementele religioase considerate un pericol potential la adresa regimului comunist stalinist. In cadrul operatiunii, numita SEVER (rom. Nord), au fost vizati in primul rand membrii sectelor religioase, mai cu seama cei care se numeau martorii lui Iehova[15]
Operatiunea SEVER a fost pusa in aplicare in baza aceleiasi Hotarari a Consiliului de Ministri al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 si Hotararii Consiliului de Ministri al URSS nr.667-339cc din 3 martie 1951, care prevedea deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneasca a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehovistilor si membrilor familiilor acestora, in total 5917 persoane.[6]
Actiunea a inceput la ora 04,00 si s-a incheiat la ora 20,00 in aceeasi zi. Au fost arestate si deportate in Siberia (reg.Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2.617 persoane (808 barbati, 967 femei si 842 copii), in special acuzate de apartenenta la secta religioasa Martorii lui Iehova.
La aceasta operatiune au participat 546 de lucratori operativi ai Securitatii, 1.127 ofiteri si soldati din Ministerul Securitatii, 275 ofiteri si soldati de militie si 750 de persoane din cadrul organelor sovietice de partid din Moldova.
Deportarea s-a facut in doua esaloane, cu vagoanele care au ajuns la destinatie la 13-14 aprilie 1951.
Pe drum s-au nascut cativa copii si au murit cateva persoane bolnave
Abia pe 10 aprilie 1989 a fost adoptata hotararea Consiliului de Ministri al RSSM, prin care deportatii au fost complet reabilitati.
Ulterior, atat Executivul, cat si Legislativul Republicii Moldova au emis, in contextul luarii masurilor reparatorii fata de cei deportati si familiile acestora, peste 20 de modificari si acte normative contradictorii. Din aceasta cauza, pana in prezent, o mare parte dintre persoanele reabilitate inca nu-si pot primi compensatiile pentru averea confiscata sau nationalizata in 1940-1941 si dupa 1944. Totodata, persoanele care au reusit sa obtina o despagubire derizorie sunt, de asemenea, in asteptarea emiterii unor acte ce ar stabili un mecanism viabil si eficace de despagubire.[18]
Pe de alta parte, nu exista pana acum vreun monument dedicat celor ce au suferit de pe urma deportarilor staliniste, cu toate ca atat autoritatile publice centrale ale Republicii Moldova, cat si autoritatile municipale din Chisinau au pomenit deseori despre inaltarea unui asemenea monument. Tot tergiversata este si construirea bisericii in memoria deportatilor, care urmeaza sa fie edificata in regiunea garii feroviare din Chisinau.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.