Din aceeasi categorie
|
Muzeul Satului Bucuresti 987 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Muzeul National (Rijksmuseum)-1 1.224 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti" 264 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Muzeul National Secuiesc, Sfantu Gheorghe 1.293 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Muzeul Literaturii Romane din Bucuresti 1.448 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Satul de demult 151 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Muzeul National (Rijksmuseum)-2 1.207 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Muzeul National de Arheologie, Atena 1.273 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Muzeul National (Rijksmuseum)-4 934 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Muzeul Taranului Roman 549 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti"
| Adaugat de Cozana | 06.08.2013 |  Adauga
la favorite |
765 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteMuzeul Satului, o creatie a folcloristului si sociologului Dimitrie Gusti. Muzeul a fost inaugurat la 10 mai 1936, in prezenta regelui Carol al II-lea al Romaniei, iar pentru public, pe 17 mai 1936,[2] fiind in prezent una dintre cele mai mari atractii turistice ale Bucurestiului.
Planurile de amplasament au fost executate de scriitorul, dramaturgul, regizorul si scenograful Victor Ion Popa, iar fondurile financiare necesare au fost puse la dispozitie de Fundatia Culturala Regala.
Viata in mediul rural si obiceiurile rurale au o insemnatate majora in istoria Romaniei. In primele secole ale acestei ere, colonizarea romana a trebuit sa aiba un caracter rural, iar inainte de prima jumatate a secolului trecut, XX, mare parte din populatia Romaniei traia la sat. Comunitatile rurale erau organizate in asa fel incat sa satisfaca toate nevoile zilnice. Hainele erau facute manual. Pentru a construi Muzeul Satului pe care Dimitrie Gusti obisnuia sa il numeasca „sunetul trist al clopotelor istoriei Romaniei", casele au fost dezasamblate, bucata cu bucata, transportate cu trenul, caruta sau cu barca pana la Bucuresti unde au fost asamblate la loc pe suprafata muzeului de astazi aflata pe malul lacului Herastrau. Cea mai veche casa este construita in secolul al XVII-lea, iar cea mai recenta apartine secolului al XIX-lea. Casele din regiunile de deal si din regiunile de munte sunt deosebite de cele din zona de campie prin fundatia inalta, cele de la ses fiind majoritatea cu fundatii joase, cele provenite din zonele unde invadau dusmanii des fiind jumatate ingropate in pamant.
In Romania, ideea crearii unui muzeu in aer liber se infiripa inca din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. In 1867, Alexandru Odobescu, eminent om de cultura, propune prezentarea, in cadrul Expozitiei Universale de la Paris, intr-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectura populara. Ceva mai tarziu, savantul Alexandru Tzigara-Samurcas avea sa preconizeze aducerea in Muzeul Etnografic, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala din Bucuresti, infiintat de el in 1906, a unor „gospodarii autentice si complete din toate regiunile mai insemnate locuite de romani". Proiectul sau se va concretiza prin expunerea, in 1909, in acest muzeu, a casei „Ceauru", adevarata bijuterie arhitectonica in lemn, din zona Gorj. Toate aceste initiative au constituit premisele intemeierii celor dintai muzee etnografice in aer liber de la noi: Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul Hoia, de la Cluj, cu specific regional, si Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti" din Bucuresti, cu caracter national.
Ducand mai departe aceasta idee, intre anii 1925-1935, Universitatea din Bucuresti, Catedra de sociologie, a organizat o serie de cercetari monografice interdisciplinare in sate din diferite regiuni ale tarii, incheiate de fiecare data cu o expozitie temporara: 1925 Goicea-Dolj, 1926 Rusetu-Braila, 1927 Nereju-Vrancea, 1928 Fundu Moldovei, 1929, 1932 Dragus-Fagaras, 1930 Runcu-Gorj, 1931 Cornova-Basarabia. Pe masura obtinerii de noi rezultate in cercetare, prof. Dimitrie Gusti si-a dat seama ca expozitiile temporare organizate la seminarul de sociologie aveau un caracter de improvizatie care nu serveau la demonstrarea ideilor sale, si a propus organizarea Muzeului Satului Romanesc din Bucuresti
La infaptuirea si concretizarea acestei idei si-a adus contributia un grup de mari specialisti care au coordonat cercetarile monografice: Henri H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop, Mac Constantinescu, Traian Herseni etc.. Preocupat de gasirea unui teren potrivit pentru organizarea viitorului muzeu, profesorul Dimitrie Gusti si colaboratorii sai apropiati au acceptat propunerea primariei Municipiului Bucuresti de a-l organiza in Parcul National Carol al II-lea (Parcul Herastrau), pe o suprafata de 4.500 de metri patrati, la marginea Lacului Baneasa. Lucrarile pentru amenajarea terenului au inceput in luna martie a anului 1936.
Fundatia Culturala Regala „Principele Carol" a sustinut moral si material proiectul. Pe parcursul lucrarilor, regele viziteaza de patru ori santierul, fiind dornic ca deschiderea Muzeului sa aiba loc la data stabilita cand se sarbatorea si implinirea a 70 de ani de la intemeierea dinastiei de Hohenzollern in Romania. Constructiile selectate in timpul cercetarilor dupa criteriul reprezentativitatii, au fost demontate si aduse la Bucuresti in 56 de vagoane de tren. Odata cu materialele de constructie, au sosit si 130 de mesteri, cunoscatori ai tehnicilor traditionale de lucru, care urmau sa refaca monumentele intr-un timp record.
Deschiderea oficiala a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, in prezenta regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o saptamana mai tarziu, pe 17 mai 1936.
Muzeul Satului a fost conceput ca un muzeu social si nu ca unul etnografic. Dimitrie Gusti a declarat:[4]
„El [muzeul] este in stare sa oglindeasca mai bine decat orice altceva bogatia si varietatea de viata taraneasca, ideile de atatea ori adanci, de stil arhitectonic taranesc, marea stiinta a adaptarii la mediu si a prelucrarii mediului, originalitatea in impodobire si siguranta instinctiva sau chibzuita a folosirii spatiului mai larg pentru oameni, vite si lucruri; arta si tehnica romaneasca de la brazda isi dau mana."
In discursul inaugural, Dimitrie Gusti precizeaza ca nu i-au fost sursa de inspiratie muzeele in aer liber din tarile nordice. Muzeele din Skansen, Bigdo, Lillehammer erau, dupa parerea sa, prea romantice si etnografice, preocupate mai mult de piesele muzeale si mai putin de problemele omului contemporan, de mediul si faptele acestuia.[5] Noul muzeu trebuia „sa placa nu numai ochiului, ci si sa infatiseze lucruri adevarate", el fiind, in viziunea sa „un muzeu sociologic al satului romanesc de azi", „un sat-muzeu", sinteza a tuturor satelor din intreaga Romanie. Totodata, dupa cum preciza Henry H. Stahl, muzeul urma sa-si exercite si functia de principal mijloc „... de actiune al pedagogiei sociale
Perioada cuprinsa intre anii 1950-1970 a fost benefica: s-a constituit un corp de specialisti, s-au efectuat campanii ample de cercetare pe teren soldate cu identificarea de noi monumente si cresterea patrimoniului, s-a inceput organizarea evidentei stiintifice, au fost publicate ghiduri si lucrari de specialitate etc.. In anul 1978, Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti" fuzioneaza cu Muzeul de Arta Populara al R.S.R., sub titulatura de Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti" si de Arta Populara. El va functiona ca atare pana in martie 1990. A urmat o perioada dificila, care a durat pana in anul 1990 cand, Muzeul Satului s-a aflat din nou in dificultate, datorita ideii conducerii Romaniei, ca satul reprezinta un stadiu de inapoiere si, ca atare, Muzeul trebuie desfiintat. Din fericire, un numar insemnat de oameni de cultura, specialisti din diferite domenii si chiar politicieni, precum si personalul muzeului, au facut tot ceea ce le-a stat in putere pentru a tergiversa desfiintarea.
Anul 1990 marcheaza o noua etapa in dezvoltarea Muzeului Satului caracterizata prin extinderea teritoriului, efectuarea de restaurari masive, completarea patrimoniului cu noi monumente valoroase, organizarea de expozitii, publicarea de studii etc.. Intr-un incendiu care a avut loc pe 5 septembrie 1997 au fost distruse gospodarii din totalul de 42 ale muzeului. Atunci au ars gospodarii din secolele XVI-XVIII din satele Berbesti-Maramures (secolul XVIII), Surdesti-Maramures (secol XVIII), Cherelus-Arad (secol XVIII), Dragus-Brasov si Dumitra-Alba (ambele secolul XVI).
Pe 20 februarie 2002, dupa amiaza, in jurul orei 15:30, la Muzeul Satului din Bucuresti a izbucnit un incendiu devastator, care s-a extins rapid din cauza vantului extrem de puternic si a secetei, afectand obiective etnografice de mare valoare din zona de nord a muzeului, la limita dintre sectoarele dedicate zonelor etnografice Moldova si Dobrogea Peste 70 de pompieri militari din cadrul Brigazii „Dealul Spirii" au intervenit, fiind alertati in jurul orei 15:40. Desi au actionat cu 15 masini de lupta, pompierii au reusit sa stinga incendiul dupa mai bine de o ora, din cauza vantului puternic si a lemnului uscatPrin eforturile intregului colectiv al muzeului, prin sprijinul unor muzee din tara si prin sustinerea financiara a Ministerului Culturii si Cultelor precum si a unor sponsori, lucrarile de restaurare, efectuate la constructiile care au avut de suferit de pe urma dezastrului, au fost finalizate intr-un termen relativ scurt, iar o parte dintre monumente au fost redate circuitului de vizitare. Campaniile de cercetare si achizitii din ultimii ani au dus la cresterea patrimoniului din expozitia in aer liber si din colectii. In prezent, expozitia permanenta cuprinde peste 300 de monumente.
Planurile de amplasament au fost executate de scriitorul, dramaturgul, regizorul si scenograful Victor Ion Popa, iar fondurile financiare necesare au fost puse la dispozitie de Fundatia Culturala Regala.
Viata in mediul rural si obiceiurile rurale au o insemnatate majora in istoria Romaniei. In primele secole ale acestei ere, colonizarea romana a trebuit sa aiba un caracter rural, iar inainte de prima jumatate a secolului trecut, XX, mare parte din populatia Romaniei traia la sat. Comunitatile rurale erau organizate in asa fel incat sa satisfaca toate nevoile zilnice. Hainele erau facute manual. Pentru a construi Muzeul Satului pe care Dimitrie Gusti obisnuia sa il numeasca „sunetul trist al clopotelor istoriei Romaniei", casele au fost dezasamblate, bucata cu bucata, transportate cu trenul, caruta sau cu barca pana la Bucuresti unde au fost asamblate la loc pe suprafata muzeului de astazi aflata pe malul lacului Herastrau. Cea mai veche casa este construita in secolul al XVII-lea, iar cea mai recenta apartine secolului al XIX-lea. Casele din regiunile de deal si din regiunile de munte sunt deosebite de cele din zona de campie prin fundatia inalta, cele de la ses fiind majoritatea cu fundatii joase, cele provenite din zonele unde invadau dusmanii des fiind jumatate ingropate in pamant.
In Romania, ideea crearii unui muzeu in aer liber se infiripa inca din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea. In 1867, Alexandru Odobescu, eminent om de cultura, propune prezentarea, in cadrul Expozitiei Universale de la Paris, intr-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectura populara. Ceva mai tarziu, savantul Alexandru Tzigara-Samurcas avea sa preconizeze aducerea in Muzeul Etnografic, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala din Bucuresti, infiintat de el in 1906, a unor „gospodarii autentice si complete din toate regiunile mai insemnate locuite de romani". Proiectul sau se va concretiza prin expunerea, in 1909, in acest muzeu, a casei „Ceauru", adevarata bijuterie arhitectonica in lemn, din zona Gorj. Toate aceste initiative au constituit premisele intemeierii celor dintai muzee etnografice in aer liber de la noi: Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul Hoia, de la Cluj, cu specific regional, si Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti" din Bucuresti, cu caracter national.
Ducand mai departe aceasta idee, intre anii 1925-1935, Universitatea din Bucuresti, Catedra de sociologie, a organizat o serie de cercetari monografice interdisciplinare in sate din diferite regiuni ale tarii, incheiate de fiecare data cu o expozitie temporara: 1925 Goicea-Dolj, 1926 Rusetu-Braila, 1927 Nereju-Vrancea, 1928 Fundu Moldovei, 1929, 1932 Dragus-Fagaras, 1930 Runcu-Gorj, 1931 Cornova-Basarabia. Pe masura obtinerii de noi rezultate in cercetare, prof. Dimitrie Gusti si-a dat seama ca expozitiile temporare organizate la seminarul de sociologie aveau un caracter de improvizatie care nu serveau la demonstrarea ideilor sale, si a propus organizarea Muzeului Satului Romanesc din Bucuresti
La infaptuirea si concretizarea acestei idei si-a adus contributia un grup de mari specialisti care au coordonat cercetarile monografice: Henri H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop, Mac Constantinescu, Traian Herseni etc.. Preocupat de gasirea unui teren potrivit pentru organizarea viitorului muzeu, profesorul Dimitrie Gusti si colaboratorii sai apropiati au acceptat propunerea primariei Municipiului Bucuresti de a-l organiza in Parcul National Carol al II-lea (Parcul Herastrau), pe o suprafata de 4.500 de metri patrati, la marginea Lacului Baneasa. Lucrarile pentru amenajarea terenului au inceput in luna martie a anului 1936.
Fundatia Culturala Regala „Principele Carol" a sustinut moral si material proiectul. Pe parcursul lucrarilor, regele viziteaza de patru ori santierul, fiind dornic ca deschiderea Muzeului sa aiba loc la data stabilita cand se sarbatorea si implinirea a 70 de ani de la intemeierea dinastiei de Hohenzollern in Romania. Constructiile selectate in timpul cercetarilor dupa criteriul reprezentativitatii, au fost demontate si aduse la Bucuresti in 56 de vagoane de tren. Odata cu materialele de constructie, au sosit si 130 de mesteri, cunoscatori ai tehnicilor traditionale de lucru, care urmau sa refaca monumentele intr-un timp record.
Deschiderea oficiala a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, in prezenta regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o saptamana mai tarziu, pe 17 mai 1936.
Muzeul Satului a fost conceput ca un muzeu social si nu ca unul etnografic. Dimitrie Gusti a declarat:[4]
„El [muzeul] este in stare sa oglindeasca mai bine decat orice altceva bogatia si varietatea de viata taraneasca, ideile de atatea ori adanci, de stil arhitectonic taranesc, marea stiinta a adaptarii la mediu si a prelucrarii mediului, originalitatea in impodobire si siguranta instinctiva sau chibzuita a folosirii spatiului mai larg pentru oameni, vite si lucruri; arta si tehnica romaneasca de la brazda isi dau mana."
In discursul inaugural, Dimitrie Gusti precizeaza ca nu i-au fost sursa de inspiratie muzeele in aer liber din tarile nordice. Muzeele din Skansen, Bigdo, Lillehammer erau, dupa parerea sa, prea romantice si etnografice, preocupate mai mult de piesele muzeale si mai putin de problemele omului contemporan, de mediul si faptele acestuia.[5] Noul muzeu trebuia „sa placa nu numai ochiului, ci si sa infatiseze lucruri adevarate", el fiind, in viziunea sa „un muzeu sociologic al satului romanesc de azi", „un sat-muzeu", sinteza a tuturor satelor din intreaga Romanie. Totodata, dupa cum preciza Henry H. Stahl, muzeul urma sa-si exercite si functia de principal mijloc „... de actiune al pedagogiei sociale
Perioada cuprinsa intre anii 1950-1970 a fost benefica: s-a constituit un corp de specialisti, s-au efectuat campanii ample de cercetare pe teren soldate cu identificarea de noi monumente si cresterea patrimoniului, s-a inceput organizarea evidentei stiintifice, au fost publicate ghiduri si lucrari de specialitate etc.. In anul 1978, Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti" fuzioneaza cu Muzeul de Arta Populara al R.S.R., sub titulatura de Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti" si de Arta Populara. El va functiona ca atare pana in martie 1990. A urmat o perioada dificila, care a durat pana in anul 1990 cand, Muzeul Satului s-a aflat din nou in dificultate, datorita ideii conducerii Romaniei, ca satul reprezinta un stadiu de inapoiere si, ca atare, Muzeul trebuie desfiintat. Din fericire, un numar insemnat de oameni de cultura, specialisti din diferite domenii si chiar politicieni, precum si personalul muzeului, au facut tot ceea ce le-a stat in putere pentru a tergiversa desfiintarea.
Anul 1990 marcheaza o noua etapa in dezvoltarea Muzeului Satului caracterizata prin extinderea teritoriului, efectuarea de restaurari masive, completarea patrimoniului cu noi monumente valoroase, organizarea de expozitii, publicarea de studii etc.. Intr-un incendiu care a avut loc pe 5 septembrie 1997 au fost distruse gospodarii din totalul de 42 ale muzeului. Atunci au ars gospodarii din secolele XVI-XVIII din satele Berbesti-Maramures (secolul XVIII), Surdesti-Maramures (secol XVIII), Cherelus-Arad (secol XVIII), Dragus-Brasov si Dumitra-Alba (ambele secolul XVI).
Pe 20 februarie 2002, dupa amiaza, in jurul orei 15:30, la Muzeul Satului din Bucuresti a izbucnit un incendiu devastator, care s-a extins rapid din cauza vantului extrem de puternic si a secetei, afectand obiective etnografice de mare valoare din zona de nord a muzeului, la limita dintre sectoarele dedicate zonelor etnografice Moldova si Dobrogea Peste 70 de pompieri militari din cadrul Brigazii „Dealul Spirii" au intervenit, fiind alertati in jurul orei 15:40. Desi au actionat cu 15 masini de lupta, pompierii au reusit sa stinga incendiul dupa mai bine de o ora, din cauza vantului puternic si a lemnului uscatPrin eforturile intregului colectiv al muzeului, prin sprijinul unor muzee din tara si prin sustinerea financiara a Ministerului Culturii si Cultelor precum si a unor sponsori, lucrarile de restaurare, efectuate la constructiile care au avut de suferit de pe urma dezastrului, au fost finalizate intr-un termen relativ scurt, iar o parte dintre monumente au fost redate circuitului de vizitare. Campaniile de cercetare si achizitii din ultimii ani au dus la cresterea patrimoniului din expozitia in aer liber si din colectii. In prezent, expozitia permanenta cuprinde peste 300 de monumente.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.