Creaturi infricosatoare, demonice, al caror simplu nume este capabil sa starneasca groaza se regasesc in mai toate miturile lumii. Si totusi, ceea ce s-a intamplat in Franta secolului al XVIII-lea nu este un mit. Cele peste o suta de victime, majoritatea femei si copii, sunt dovada faptului ca ‘’Bestia din Gevaudan’’ a existat in realitate.
Totul a inceput in iunie 1764, in apropierea de Langogne, un mic sat din fosta regiune franceza Gevaudan, astazi departamentul Lozere, atunci cand primul din ceea ce avea sa fie o lunga serie de atacuri avea loc la marginea padurii Mercoire. Victima , o tanara femeie va declara in stare de soc ca un animal necunoscut, asemanator cu un lup, dar de dimensiuni mult mai mari, o atacase in timp ce isi pastea vitele in apropiere. Femeia scapase cu viata ca prin minune datorita unui taur care reusise sa puna pe fuga infricosatoarea creatura. Relatarea acesteia avea sa ii socheze pe sateni si in cel mai scurt timp va face inconjurul Frantei. Din declaratiile ei, fiara care o atacase parea un fel de monstru cu un cap urias, urechi ca niste coarne, o coada de leu si gheare imense cam cat trei palme de om. Animalul se deplasa in salturi de cativa metri, fapt confirmat de urmele lasate la locul luptei, si scotea sunete ingrozitoare.
Chiar daca la inceput mai existau sceptici care sa nu dea crezare spuselor tinerei, urmatoarele luni avea sa aduca asupra satului Langogne un val de teroare care nu mai lasa loc de nicio indoiala. Bestia din Gevaudan, asa cum fusese numita, exista in realitate. Victimele, in marea lor majoritate femei si copii, incepusera sa fie descoperite din ce in ce mai des. Corpurile acestora erau decapitate si devorate partial. Putinele persoane care scapasera cu viata in urma atacurilor si care nu cazusera prada nebuniei relatau aceleasi intamplari.
Panica va cuprinde si satele din jur, iar oamenii incepusera sa vorbeasca despre varcolaci, dragoni sau chiar despre diavol. Se parea ca este vorba nu de un singur animal ci de mai multe cu atat mai mult cu cat crimele inexplicabile aveau loc in acelasi timp in locuri aflate la distante apreciabile unul de celalalt. Armele pareau sa nu aiba efect asupra monstrului, dupa cum aveau sa declare doi vanatori care trasesera asupra sa de la numai cativa pasi. Fiara se prabusise pentru ca numai cateva clipe mai tarziu sa se ridice si sa isi piarda urma in padure.Urmele de sange ii facusera pe oameni sa creada ca aceasta fusese ranita grav si ca avea sa isi piarda viata in zilele urmatoare. Spre groaza lor insa, mai multe persoane aveau sa fie ucise la numai cateva zile de la incident.
Localnicii se vor uni intr-una dintre cele mai mari expeditii de vanatoare conduse vreodata. Condusi de un anume capitan Duhamel si de 57 dintre soldatii acestuia, toti satenii care puteau purta o arma vor pleca in cautarea bestiei. Aceasta se va dovedi insa de negasit chiar daca oamenii, in disperare de cauza, ajunsesera sa se imbrace in rochii pentru a o putea pacali. Vanatoarea avea sa dureze timp de o luna, timp in care vanatori din toate colturile Frantei se alaturasera temerarei expeditii, fara nici un succes insa. Sute de lupi fusesera ucisi, dar nici unul dintre ei nu parea sa fie ucigasul misterios.
La numai cateva zile de la incheierea vanatorii, atacurile aveau sa reinceapa cu o ferocitate de nedescris. Oamenii descopereau cu groaza chiar si cate trei victime in aceiasi zi. Moartea a doi copii avea sa fie picatura care sa umple paharul. Insusi regele Ludovic al XV-lea avea sa il numeasca personal pe Jean-Charles d’Enneval, cel mai cunoscut vanator de lupi din Normandia, in fruntea unei expeditii care sa captureze monstrul. Jean Charles, insotit de catre fratele sau Jean Francois, va petrece cateva luni in Gevaudan vanand nu mai putin de 1200 de lupi. Nici unul dintre ei nu era insa cel cautat. In acelasi timp, atacurile continuau sa faca si mai multe victime.
Regele va face o noua incercare, demitandu-l pe d’Enneval si numindu-l in locul acestuia pe Francois Antoine, archebuzierul regal si seful vanatorilor din Franta. La data de 20 septembrie 1765, Francois personal avea sa doboare un lup de dimensiuni uriase pe care il va impaia si il va trimite la Versailles. Animalul avea aproape doi metri lungime, 80 de centimetri inaltime si circa 65 de kilograme. Considerand ca a ucis bestia care terorizase regiunea timp de peste un an, seful vanatorilor se va intoarce la Paris, acolo unde va fi primit ca un erou. Regele avea sa il rasplateasca pe Francois Antoine cu o suma imensa de bani interzicand in acelasi timp sa se mai vorbeasca despre monstrul ucigas.Lunile care vor urma vor aduce o liniste relativa. Autoritatile nu mai noteaza atacurile fiarei si nicio victima nu mai este inregistrata. Realitatea era insa alta. Atacurile continuau si, in ciuda decretului regal de a nu se mai pomeni despre bestia din Gevaudan, tot mai multe crime ajung pana la urechile lui Ludovic la XV-lea.
Doi ani mai tarziu, la 19 iunie 1767, totul avea sa ia sfarsit la fel de misterios precum incepuse. Un vanator local, Jean Chastel, avea sa ucida fiara intr-un mod care va da nastere la multe speculatii. In timpul unei noi partide de vanatoare, martorii oculari relateaza cum Chastel, abordand un calm neobisnuit unei asemenea situatii, s-a asezat la umbra unui copac acolo unde a inceput sa citeasca Biblia. Aproape imediat, fiara a aparut la numai cativa pasi de acesta fara a schita insa vreun semn de amenintare. Chastel si-ar fi terminat rugaciunea si abia apoi ar fi ridicat arma in care se aflau cateva gloante de argint pregatite anume pentru aceasta ocazie. A fost nevoie de numai doua focuri pentru ca totul sa ia sfarsit. Bestia disparuse.
Ea avea sa fie impaiata si plimbata prin toate regiunea Gevaudan pentru ca oamenii sa o poata vedea. Desi nimeni nu i-a realizat vreo schita, se parea ca fiara era un lup de dimensiuni uriase, mai mare chiar decat cel ucis de Francois Antoine in 1765. Ludovic al XV-lea il va chema pe Chasel la Versailles pentru a prezenta monstrul intregii curti, dar cum metodele de impaiere fusesera unele rudimentare, vanatorul nu va putea oferi regelui decat un cadavru in descompunere. Dezgustat, monarhul va cere imediat ingroparea bestiei in timp ce pe Chasel il va alunga de la palat fara a-i oferi vreo recompensa.
La numai o saptamana de la vanarea primului animal, un alt lup urias, de data aceasta o femela, va fi ucisa de catre Jean Terisse, un vanator local. Se pare ca aceasta era perechea monstrului. Odata cu moartea celor doua fiare, niciun alt atac nu a mai fost semnalat.
Teorii cu privire la natura bestiei din Gevaudan
Cei mai multi experti sunt de parere ca monstrul care a terorizat Franta in secolul al XVIII-lea era un lup urias. Totusi, acestia nu pot explica comportamentul atipic al creaturii care se pare ca prefera sa atace mai degraba oamenii decat vitele. Se stie ca lupii sunt animale care, in general, evita contactul cu omul si nu ataca decat extrem de rar. De altfel, modul de a ucide al bestiei nu are nimic in comun cu felul in care lupii isi doboara prada.
In schimb, teoria conform careia monstrul ar fi fost, de fapt, o hiena scapata din vreo menajerie pare sa se incadreze mult mai bine pe profilul acestuia. Intr-adevar, se stie ca hienele pot atinge staturi impresionante, iar modul in care ataca oamenii, in special in zona faciala, pare similar cu cel al bestiei. In schimb, acestea nu pot executa salturi, cu atat mai mult unele de cativa metri, fapt care pare sa contrazica declaratiile martorilor oculari. De asemenea, nu exista nicio marturie cum ca vreun animal salbatic ar fi reusit sa evadeze dintr-o menajerie a vremii.
O alta teorie este cea a unui animal dresat, cel mai probabil un caine de lupta de dimensiuni uriase. De altfel, ideea unei fiare dresate capatase contur inca din 1765, atunci cand mai multe persoane au relatat ca monstrul s-ar fi aflat in compania unui om. Felul in care bestia se comportase in prezenta lui Chastel ii indreptatise pe multi sa creada ca el era cel care pusese totul la cale.
Se crede chiar ca bestia din Gevaudan ar fi fost un leu din muntii Atlas, cea mai mare specie de leu, disparuta la inceputul secolului XX. Teoria pare a fi insa numai una care tine de folclor, fiind greu de crezut ca oamenii nu ar fi putut recunoaste un asemenea animal, chiar daca el nu mai exista in Europa de mii de ani.