A fost nevoie de mii de ani pentru ca painea sa evolueze in forma pe care o cunoastem in prezent.
Populatia Egiptului antic prajea la inceput grau si orz la flacara deschisa. Ulterior, egiptenii au descoperit ca aroma, consistenta si digestia grauntelor intregi sau pisate puteau fi imbunatatite prin adaugarea apei, obtinandu-se astfel un terci. Atunci cand straturi dintr-un terci consistent si vascos au fost puse la copt pe pietre incinse deasupra focului, a aparut painea plata.
Aceasta evolutie, de la seminte prajite la paine, se pare ca a inceput in jurul anului 6000 i.Hr., incheindu-se in 2600 i.Hr., cand brutarii egipteni au facut o descoperire remarcabila: daca amestecul de seminte pisate si apa nu era copt imediat, se declansa un proces de fermentatie, in urma caruia rezulta un aluat aromat. Cand era copt, aluatul respectiv crestea, obtinandu-se o paine mai moale si mai usoara.
Dupa ce au descoperit procesul de dospire, egiptenii si-au perfectionat aptitudinile de brutari, producand peste 50 de varietati de paine. Principala materie prima era graul, dar se mai adauga si orzul, ce are un continut mai ridicat de gluten si produce astfel o paine mai grea. Principalul agent de dospire, un aluat fermentat, era preparat in cantitati mari si pastrat pentru a fi amestecat cu aluatul proaspat. Astfel, painea putea fi produsa ori de cate ori era necesar.
Aceste abilitati culinare au impus inlocuirea pietrelor folosite la coacere cu un dispozitiv mai complex, astfel ca egiptenii au inventat cuptorul. Si in prezent se mai intalnesc asemenea relicve, confectionate din lut de Nil, terminate in partea superioara printr-un con deschis si cu interiorul divizat de polite orizontale. Prin gaura superioara a cuptorului, brutarul putea, la nevoie, sa intepe aluatul care crestea.
Brutaritul a ramas neschimbat timp de mai multe secole.
Desi romanii coceau paine, cronicarii nu mentioneaza existenta brutarilor pana in secolul al II-lea i.Hr. Brutarii erau in mare parte sclavi eliberati ce scuteau femeile de povara gatitului, acestea evitand apropierea de cuptoarele incinse.
Painea romana tipica avea o greutate de aproximativ jumatate de kilogram, asemenea painilor moderne, si era modelata manual sub forma de movilita. Un sortiment, panis artopicius, era copt pe o frigare, in timp ce alt sortiment, panis testuatis, se cocea intr-un vas de lut.