Lupii - vanatoarea de Coioti | HD|

Adauga la playlist

Adaugat de buster

02.04.2012

Adauga la favorite

5.646 vizualizari

Nota film: 4.5 / 5 (2 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Coiotul (Canis latrans) sau „lupul de preerie nordamerican" este un animal carnivor din familia Canidae care are un aspect asemanator lupului.

Coiotul are o lungime de 110 cm, inaltimea la umar de 50 cm, avand o greutate intre 9 si 22 kg. Blana lui este dungata cu culori alternative de un cenusiu galbui si brun galbui, sub barbie si pieptul fiind de culoare alba. Animalul este mai mic si mai suplu decat lupul. Coiotul are un bot mai lung, mai ingust, urechi mai mari si picioare mai scurte decat lupul. Tipic coiotilor este coada stufoasa pe care o tin in timpul mersului aproape de sol.

Coiotul traieste in America de Nord de la regiunile subpolare din Canada si Alaska, pe tot teritoriul SUA si Mexicului pana in Costa Rica, fiind adaptat la habitate diferite ca regiuni de preerie sau de padure.

Mod de viata:

Animalul consuma in mare parte cadavre, dar si rozatoare ca soareci, iepuri, mai rar pasari, serpi sau vulpi. Cand sunt bolnavi sau batrani cerbii pot fi atacati de o haita de coioti. In afara de carne ei mai consuma fructe de padure, iar in regiunile locuite consuma resturi de alimente din gunoi. Animalele pot trai in grupuri ca si lupul, in haita fiind o ierarhie respectata. In perioada de imperechere se separa de grup, femela avand de obicei la sfarsitul lui aprile si inceputul lui mai intre 4 si 6 catei care vor fi hraniti de ambii parinti, si care toamna sunt deja apti pentru reproductie. Un coiot traieste in medie 6 ani, revirul lui de vanatoare fiind pe o raza de ca. 15 km

LUPUL:

Biologia lupului
Femelele adulte cantaresc intre 18-55 kg si masoara 1,37-1,52 m lungime totala; masculii cantaresc 20-70 kg si 1,27-1,64 m lungime totala, in functie de subspecii. In Romania Promberger si Ionescu (2000) mentioneaza o greutate medie de 35-60 kg si o lungime totala a corpului de 1,10-1,50 m. Botul este triunghiular de aproximativ 10 cm lungime, expunand organelor olfactive o suprafata extinsa. Aceasta permite lupului sa detecteze mirosul prazii la o distanta de 2,4 km in conditii favorabile. Se poate distinge de coiot (Canis latrans) prin marime. Coiotul are bot mai larg, urechi relativ scurte si cutia craniana proportional micsorata. Canis rufus din Texasul de est si Louisiana este similar cu Canis lupus fiind intermediar in multe caracteristici intre lup si coiot.
Lupul se aseamana cu ciobanescul german domestic sau husky la configuratia capului, distingandu-se de acestia prin faptul ca are unghiul orbital de 45o in comparatie cu 53o pana la 60o la caini si o bula timpanica larga, convexa si aproape sferica in comparatie cu cea a cainilor care este mai mica, comprimata si usor indoita. Se deosebeste de caine, ca aspect si elemente morfologice, prin urmatoarele caracteristici: ochii sunt asezati oblic, mai distanti decat la caine. Urechile sunt mai mici si cu varfurile ascutite, totdeauna indreptate in sus, iar coada usor curbata spre stanga. Un alt criteriu de deosebire fata de caine este lipsa perilor lungi pe partea posterioara a piciorului dinapoi, intre calcai si coada. In comparatie cu cainele, lupul are gatul mai scurt, mai gros si mai puternic.
Lupii au parul lung si variind in culoare, de la albul pur la cenusiu stropit si maro, putand ajunge la negru carbune. In general in Romania lupul are culoarea cenusiu carunt. Blana este formata din doua randuri de peri: un rand des, lanos, langa piele, de culoare galbui-cenusie si un al doilea rand, spicul, format din peri mai lungi, asprii, cu varful negru, astfel incat, in ansamblu, culoarea generala a blanii este brun-cenusie. Sunt intalnite insa destul de multe variatii cromatice, in functie de sezon si de mediul ambiant.
Blana este dispusa in 2 straturi protectoare: primul strat este alcatuit din peri protectori care au 60-100 de mm lungime (120-150 mm la coama, find dispusi in scari suprapuse), crenat (dintat, dantelat) medial si turtit periferic. Perii dorsali sunt in general mai lungi si mai intunecati decat cei ventrali; un grup de peri tari inconjoara glanda precodala in partea dorsala a cozii cam 70 mm de la baza. Blana interioara este pierduta pe timpul verii. Naparlirea are loc primavara tarziu. Pielea fina de sub blana si perii lungi protectori conserva o proportie ridicata a caldurii corpului, permitand lupilor sa traiasca in conditii de temperaturi mai scazute de –40oC.
Lupul traieste 15-16 ani insa in salbaticie poate atinge doar 10 ani. Varsta unui exemplar se poate aprecia cu oarecare aproximatie in functie de uzura dentitiei. Din punct de vedere al dezvoltarii ontogenice, lupii se clasifica in: nou nascuti: 0-6 luni; juvenili: 6-18 luni; subadulti: 18-30 luni; adulti: peste 30 luni.

Haitele si perechile: Unitatile sociale de baza
Unitatea sociala de baza a unei populatii de lupi este perechea. Variatiile cunoscute includ:
- un mascul matur si doua femele mature;
- un mascul matur, urmasul sau (de 1 – 2 ani) de la o pereche anterioara si noua partenera;
- o femela matura cu un nou partener si fratele mai tanar al acestuia.

Nu exista vre-un motiv pentru a crede ca alte combinatii nu ar fi posibile. Exista doua raportari de haite formate din masculi insa este posibil ca acestea sa fie temporare pana la gasirea perechii. In Yellowstone a fost observata o haita care continea doi masculi si 4 femele. Acesti lupi au produs cate doi catelusi in vizuini separate.
De asemenea Mech a inregistrat odata un mascul adult, puiul sau de 1-2 ani si cei trei pui, ramanand impreuna dupa ce perechea lui a fost omorata de alti lupi, aceasta considerandu-se o exceptie; o noua femela matura s-a alaturat haitei dupa 10 saptamani.
Extensia naturala a unei perechi reproducatoare o reprezinta progeniturile sau familia in general. Urmasii raman impreuna cu parintii lor intre 10-54 luni, insa in afara de cateva cazuri speciale (unele haite pot include progenituri de pana la 4 ani), acestia parasesc haita natala.

Indivizi adoptati
O exceptie putin inteleasa fata de modelele de baza sunt cazurile cand lupi straini se alatura unei haite care deja contine o pereche reproducatoare. Acestia au fost numiti “adoptati" pentru a-i distinge de lupii care intra in haita pentru a inlocui un partener reproducator. Majoritatea adoptatilor sunt masculi iar majoritatea adoptiilor au loc din februarie pana in mai.
Unul din principalele mistere ale acestui comportament este de ce lupii straini sunt uneori acceptati sa se alature haitei in timp ce, in atatea alte cazuri ei sunt vanati, atacati sau omorati. O banuiala ar fi faptul ca majoritatea adoptatilor au intre 1-3 ani in timp ce un procent ridicat de lupi ucisi sunt adulti. Testele din captivitate au demonstrat ca gradul de agresivitate depinde de varsta si statutul de rezidenta al lupului implicat. Din 27 haite studiate, 9 contin indivizi adoptati. Lupii adoptati pot ramane in haita o zi pana la un an.

Formarea perechilor
Principala metoda este dispersarea lupilor de sexe diferite pentru a se intalnii unii cu altii. Trebuie precizat clar ca fiecare lup este un potential reproducator, iar din momentul in care incepe sa se maturizeze, tendinta este sa incerce sa se imperecheze. Aceasta idee este contrara aceleia ca unii lupi renunta la imperechere “spre binele speciei".
Pentru a se imperechea cu succes, lupi individuali trebuie sa gaseasca o pereche si un teritoriu cu resurse suficiente de hrana. Intr-o populatie saturata, toate teritoriile sunt ocupate, astfel singurele modalitati de imperechere ar fi:
- sa astepte pana se deschide pozitia stabilita de imperechere
A) in haita natala
B) intr-o haita invecinata

- intr-o haita invecinata
- sa devina un reproducator suplimentar in interiorul haitei
- uzurparea unui reproducator activ
- sa-si taie un nou teritoriu din cel deja existent al haitei.

Imperecheri multiple
- femelele straine sunt rar adoptate in haite;
- in cazul in care fiica femelei dominante se imperecheaza, acest lucru ar putea explica rolul adoptiilor si motivul pentru care majoritatea adoptatilor sunt masculi;
- doua motive par sa sugereze imperecherile multiple: atunci cand hrana este din belsug (mai multe femele au nevoie de hrana suplimentara pentru a produce pui) sau in conditii grele de supravietuire (agresivitatea creste atunci cand hrana este putina):
Suprapunerea teritoriului “budding" si separarea
- alta strategie de imperechere este ca lupul desprins de vechea haita impreuna cu noua lui pereche sa incerce sa-si stabileasca teritoriul de-a lungul marginilor teritoriale ale haitei natale, formand un teritoriu adiacent sau care se suprapune peste cel natal, proces care poarta denumirea de “budding";
- o variatie a acestei strategii este despartirea haitei. Impartirea in acest sens este diferita fata de despartirea haitelor pe perioada de iarna;
- despartirea haitelor ari in perioada imperecherii sau in jurul aceste perioade a fost semnalata in Denali unde o haita de 20 indivizi s-a impartit in doua: una de 11 indivizi, alta de 9 indivizi;
- se pare ca aceasta impartire se produce din cauza perechilor reproducatoare inrudite, atunci cand un mascul strain se imperecheaza cu fiica perechii alfa. Se presupune ca perechea secundara va da nastere unor pui la fel ca si perechea alfa si deoarece perechea dominanta controleaza hranirea progeniturilor, cele doua perechi pot concura pentru aceasta hrana devenind agresive. Solutia este impartirea teritoriului si a resurselor, acest lucru fiind necesar doar atunci cand hrana este insuficienta, explicandu-se astfel de ce haitele mari nu se despart de fiecare data intr-un an;
- indivizii care ocupa o parte a teritoriului apartinand deja altei haite, frecventeaza arii aflate de-a lungul spatiului de imbinare a teritoriilor;
- adesea lupii singuratici frecventeaza mai multe teritorii marginale pana isi intalnesc perechea.

Uzurparea unui reproducator dominant
- ultima modalitate prin care lupii se pot imperechea in propria haita este sa uzurpe pozitia unui lup dominant;
- fara indoiala strategia cea mai periculoasa pentru a castiga o pozitie care sa faciliteze dreptul la imperechere ar fi provocarea unui reproducator dominant. Astfel de lupte care pot deveni mortale in captivitate, nu se produc atat de des in habitatul natural unde partenerul mai slab poate scapa din acest conflict;
- conflictele care duc la uciderea unuia din lupi se produc in libertate iar cei care pierd sunt lupii aflati in apropierea marginii unui teritoriu sau in interiorul teritoriului invecinat;
- un numar disproportionat de cazuri de lupi ucisi se regaseste printre reproducatorii adulti, insa subordonatii maturi sunt de asemenea ucisi;
- s-au intalnit cazuri cand o intreaga haita a uzurpat o alta haita invadandu-le teritoriul si ucigand mai multi indivizi (numarul lupilor apartinand fiecarei haite era egal).

DE CE TRAIESC LUPII IN HAITE?
Lupul si haita de lupi sunt asociate in mintea umana imaginii unui copil conectat la o familie. Familia umana este o buna analogie pentru haita de lupi. Unii pui pot supravietui fara parintii lor de la varsta de 4 luni. Caninii permanenti sunt formati la 7 luni, oasele lungi isi inceteaza cresterea la 12 luni iar unele femele si masculi sunt capabili sa se imperecheze la 10 luni. Atunci de ce lupii raman impreuna cu parintii lor pentru mai mult de 10 – 54 luni cand puii altor specii de mamifere pleaca mai devreme?

Haita ca si cresa
Un posibil raspuns ar fi ca exista mari variatii in maturizarea unui lup. Psihologic, lupii nu pot fi complet maturi decat pe la 5 ani. Asocierea continua a lupilor tineri cu haita natala poate fi pur si simplu o cale de maturizare a puilor. Din punct de vedere al parintilor, supravegherea puilor pana la maturizare poate fi cel mai bun mod prin care se asigura ca acestia se dezvolta corespunzator. In plus, lunga asociere cu parintii creste oportunitatea progeniturilor de a invata majoritatea subtilitatilor de vanatoare si a comportamentului de hranire care nu sunt instinctive.

Marimea haitei si marimea prazii
Exista cateva marturii cum ca marimea haitei poate fi influentata si de alti factori, anume, marimea haitei variaza in functie de marimea prazii, atingand un numar optim; acest optim ar putea fi acela care permite pradarea cu cel mai mic consum de energie si cea mai mare cantitate de energie returnata. Aceasta relatie intre haita si prada nu este insa definitivata. Haitele mici tind sa se hraneasca cu gunoi (resturi) si animale mici precum si capriori, iar cele mai mari cu elani si bizoni (in Romania cu cerbi).

Factori care complica
Biologii au avansat ideea ca haitele exista deoarece acestea pot promova o eficienta mai mare in vanatoare iar aceasta concluzie pare logica. Insa cativa factori complica lucrurile.
Daca un numar mare de lupi a fost necesar pentru a prada ungulatele mari, ar fi dificil pentru un lup singur sau o pereche sa supravietuiasca si sa produca pui care sa mareasca haita. De fapt nu este necesar un mare numar de lupi pentru a omori o prada mare. Lupi singuratici au fost inregistrati ca au omorat chiar si prada inregistrata ca fiind cea mai mare pentru specia de lup, incluzand elani adulti si bizoni.
Chiar cand o haita ataca prada, nu fiecare membru participa in mod semnificativ la atac. Datorita experientei si puterii pe care o are perechea reproducatoare, ea va avea tendinta de a prelua conducerea in urmarirea si atacarea prazii si in acest caz este neclar cum pot membri mai tineri din haita sa se implice in vanatoare.
Un alt factor este acela ca marimea haitei in sensul obisnuit nu este obligatoriu aceeasi ca marimea grupului de vanatoare. Iarna, cand lupii se concentreaza in special pe vanatoare, nici chiar atunci nu vaneaza toata haita. O haita de 15 lupi s-a despartit in doua in timpul iernii din 1961 si din nou in 1963 si 1965.

Marimea haitei si eficienta vanatorii
Pare evident ca vanatoarea in grup va creste eficienta vanatorii. Un test bun pentru a verifica aceasta ipoteza este determinarea cantitatii de hrana obtinuta per lup pentru haite de marimi diferite. Totusi un posibil pret platit pentru acest avantaj este faptul ca multiplii vanatori trebuie sa imparta intre ei castigul. Numeroase alte consideratii de ordin teoretic si empiric au condus la concluzia ca “ vanatoarea in comun este adesea o consecinta a instinctului de turma decat din cauze evolutive.
O buna testare a ipotezei ca grupurile mari de lupi sunt mai eficiente in vanarea si uciderea prazii este determinarea cantitatii de hrana per lup pe diferite marimi de haite. O haita numarand 15 lupi din Isle Royale a vanat timp de doi ani elani dupa care s-a impartit in doua, insa dupa aceasta cantitatea de hrana obtinuta a fost mai mare decat cea obtinuta pe durata celor doi ani. In mod similar, lupi singuratici din Minnesota au omorat mai multa prada per lup decat o haita de 5 lupi, iar perechile au omorat mai multa prada per lup decat haitele. La o testare mai amanuntita aceste concluzii au ramas neschimbate: cu cat haita este mai mare, cu atat scade cantitatea de hrana care revine fiecarui lup.

Consumarea surplusului de hrana
Haitele care vaneaza prazi mari au ca surplus o cantitate periodica de hrana care ramane in urma lor si permite raspandirea unor specii aflate in competitie cu ei in consumarea animalelor de talie mica. Din punctul de vedere al puilor, daca hrana este asigurata, este avantajos pentru ei sa stea impreuna cu parintii decat sa incerce sa-si gaseasca resursele pe cont propriu.
Lupii care vaneaza capriori nu-si pot permite un numar mare de pui, pe cand cei care vaneaza bizoni si elani au aceasta posibilitate.
S-au intalnit cazuri in care lupi dintr-o haita vanau si animale mici pentru a putea ramane in grup. Daca se poate vana suficienta prada de talie mica, atunci exista sansa ca mai multi indivizi sa poata acompania haita decat in cazuri obisnuite. Acest comportament confirma teoria ca atunci cand factorii de constrangere in ceea ce priveste procurarea hranei se diminueaza, marimea grupului de vanatoare poate creste.

Reglementari ale marimii haitei
Deoarece parintii lor i-au hranit de cand erau pui, tendinta lor va fi sa ramana impreuna cu parintii lor pana cand ceva ii va obliga sa paraseasca haita. Oricum, deoarece in fiecare an apar noi progenituri, vechii pui trebuie sa concureze cu cei mici pentru hrana. Prioritatea parintilor este sa-i hraneasca intai pe cei mici; daca este suficienta hrana, celor mari le este permis accesul la hrana.
Unii lupi pleaca la 5 luni, altii raman peste 3 ani, astfel competitia pentru hrana poate fi unul din principalele motive pentru parasirea haitei si poate fi mecanismul de feedback care regleaza marimea haitei prin dispersie (parasirea haitei).
Alt factor ar fi ierarhia de dominanta a haitei. Cand creste competitia pentru hrana, primii care vor pleca vor fi membrii unei clase inferioare.
Cea mai buna dovada ca competitia pentru hrana afecteaza dispersia vine din SV-ul Quebecului. Acolo tinerii si adultii, intr-o arie cu densitate scazuta a elanului, au facut mai multe deplasari de 5km si mai mult de la teritoriul lor decat au facut lupii din teritoriile invecinate cu densitate mare de hrana; mai mult, femelele fac astfel de deplasari intr-un procent mai mare decat masculii. Acestea dureaza de la cateva zile, la cateva luni, avand o media de mai mult de 22 km distanta in linie dreapta si eventual culminata prin dispersie.

TERITORIALITATE

Marimea teritoriului
Exista o relatie generala intre marimea unui exemplar de lup si marimea domeniului propriu. In general, cu cat este mai mare animalul, cu atat cerinta de hrana a acestuia creste, la fel si spatiul necesar obtinerii hranei.
Marimea teritoriului haitei depinde de o varietate de factori, putand varia de la 18 kmp/haita la 1300 kmp/haita. Lupii traiesc in teritorii mici, bine definite atunci cand au o prada abundenta, ei ramanand multi ani in acelasi loc. Teritoriile mici sunt caracteristice zonelor in care prada nu migreaza iar teritoriile foarte mari - zonelor in care prada migreaza (in Alaska, unde prada este caribou, lupii migreaza sute de km in fiecare an). Alti factori care influenteaza marimea teritoirului pe care haita il apara sunt climatul, prezenta altor haite si natura terenului. In arealele cu densitate mare de locuitori, lupii au teritorii mici. Lupii au tendinta de a avea teritorii mari in arealele in care exista alte carnivore mari: rasi, ursi.

Comportamentul teritorial
Teritoriul unui animal este definit simplu ca fiind arealul in care se poate apara de alte animale din specia sa. Aceasta este diferenta intre teritoriu si areal de raspandire, in ultimul animalele traind dar interferand cu alti indivizi ai speciei, de care nu se pot apara. Este foarte dificil sa se stabilieasca cat de teritoriali sunt lupii pentru ca acest lucru presupune monitorizarea miscarilor intregii haite pentru o perioada mare de timp, si determinarea modului de interactionare cu alti lupi din teritoirul sau. Specialistii au observat haite de lupi care ataca alti lupi (Mech, 1970) precum si haite mari care ataca haite mai mici. Lupii rareori sunt prietenosi cu alti lupi nerelationati cu haita, acestia din urma avand un teritoriu bine delimitat in care pot sa stea. Teritoriul haitei va cuprinde si arealele de vanatoare si calatorie, deci sunt foarte mari, dar haitele sunt despartite de distante mari, ca atare suprapunerea teritoriilor fiind nesemnificativa. Atunci cand teritoriile se suprapun, haitele vor proceda astfel incat sa stea departe una de alta.
In stabilirea unui teritoriu, o pereche de lupi trebuie sa selecteze o arie mult mai mare decat le este necesar deoarece este de asteptat ca acestia sa produca in medie un numar de 5 sau 6 pui care trebuie hraniti. Cand puii au 6 luni ei consuma la fel de multa hrana ca si un adult, ceea ce inseamna ca marimea haitei se tripleaza, la fel si resursele necesare supravietuirii. Mai mult decat atat, unele haite includ nu numai o pereche de lupi impreuna cu puii ci si progeniturile din anii trecuti, marimea haitei putandu-se ridica la peste 15 indivizi. Perechile de lupi care colonizeaza habitate deja ocupate si care incearca sa-si taie o parte din teritoriu din mozaicul deja existent vor trebui sa inceapa cu arii mici si apoi sa incerce sa se extinda. In multe populatii de lupi persecutate de catre om, aceasta exploatare lasa spatii intinse libere in acest mozaic. Astfel perechile pot sa-si insuseasca teritorii intregi ale caror ocupanti au fost recent exterminati.
Lupii isi schimba frecvent teritoriul in cautarea prazii sau il maresc sau diminueaza ca raspuns la miscarile prazii. Haitele au fost observate calatorind pe distante mari in timpul iernii, nefiind un lucru neobisnuit ca o haita sa se deplaseze si 50 km pe zi.
Lupii singuratici nu au un teritoriu definit si calatoresc pe distante impresionante pentru a-si gasi perechea si a se reproduce (Van Tighem, 1999). De exemplu, unei lupoaice denumita Opal i-a fost montat un emitator radio in Kananaskis (in Alberta) si a fost gasita mai tarziu in Idaho, nord de Yellowstone. Aceasta a calatorit deci peste 1000 km. O alta lupoaica numita "Pluie", care a fost prinsa si radiocolata in Alberta Centrala, a calatorit intr-un areal de peste 100 000 kmp. Dupa ce a fost radiocolata, a plecat spre Banff, s-a alaturat haitei de acolo, a parasit haita si a plecat spre valea plata din British Columbia, s-a indreptat spre Ihaho, dupa care a revenit in Banff. Aceasta calatorie a durat 3 ani. Mai tarziu colarul a fost gasit cateva sute de km sud in nordul Waterton-Glacier International Peace Park. Cercetatorii i-au pierdut urma, dupa care au gasit-o langa Invermere, British Columbia. Din nefericire a fost impuscata de un vanator.

Marcarea teritoriului
Lupii utilizeaza multe metode pentru a-si marca teritoriul. In teritoriile bine definite cea mai importamta metoda este marcarea cu miros. Lupii urineaza pentru a-si marca teritoriul, astfel ca alti lupi pot detecta prezenta haitei. Lupii au un simt al mirosului foarte bun, astfel ca un intrus este repede descoperit. Lupii tolereaza foarte rar alti lupi in teritoriu, R.D. Lawrence, in cartea Trail of the Wolf descriind insa cateva scene in care nu au existat altercatii atunci cand s-au intalnit doua haite.
Cand un lup isi marcheaza teritoriul, va ridica unul din picioarele posterioare si va improsca cu o mica cantitate de urina locul marcat (un trunchi, un tufis, o roca). Acest tip de urninare, numita urinare prin ridicarea piciorului (raised leg urination - RLU) este diferita de urinarea ordinara, in care lupul va improsca urina pe pamant. RLU este realizata de alfa lupi (masculi si femele), cu o tendinta mai mare la alfa masculi. Alfa femela marcheaza teritoriul mai ales in timpul imperecherii, femela urinand mai intai direct pe sol. Toate celelalte femele din haita, ca si lupii inferiori sau juvenili vor urina indoindu-si piciorele din spate. Candace Savage in cartea The Nature of Wolves mentioneaza ca uneori toti lupii din haita vor marca un loc, lupii asteptand in linie sa le vina randul la marcat. Lupii singuratici nu vor marca teritoriul prin RLU pentru ca haita sa nu le descopere prezenta.
Lupii alfa vor marca limitele teritoriului cu urina la fiecare 350 m. Limitele vor fi marcate de mai multe ori, aceste limite importante pentru a nu se produce altercatii intre haite. Lupii nu vor marca acolo unde exista deja marcaje lasate de alti lupi, de vulpi, caprioare, etc.
Lupii isi vor freca gatul de trunchiul copacilor il vor linge sau vor scurma pamantul (adesea dupa urinat). Astfel la mirosul urinei se va adauga mirosul lasat de glandele de pe gat sau dintre degete.

Comunicarea
Urlatul si marcarea teritoriului prin urinat si zgarieturi sunt metodele de comunicare cele mai des folosite de lupi.Urlatul este unul din cele mai importante mijloace de comunicare intre lupi. Exista numeroase idei preconcepute referitoare la urlatul lupilor. Contrar credintelor populare, lupii nu urla numai in zilele cu luna plina si nici nu urla doar atunci cand stau. De asemenea lupii nu urla doar noaptea, ei putand urla si in timpul zilei, seara sau dimineata. Adesea lupii urla impreuna, activitatea fiind inceputa de un membru al haitei, care este urmat rapid de alti lupi. In conditii ideale o haita se aude de la aproximativ 16 km. In timpul urlatului lupul isi schimba tonalitatea vocii de cateva ori, astfel ca multi oameni pot crede ca au de-a face cu mai multi lupi decat sunt in realitate.
Urlatul se produce din mai multe motive. Adesea lupul urla inainte de a pleca la vanat, posibil pentru a aduna haita sau dupa o vanatoare incununata de succes. Ei nu urla in timp ce vaneaza pentru a nu atentiona prada asupra prezentei haitei. Un lup poate urla singur atunci ii este dificil sa localizeze haita. Lupii pot urla si dupa moartea puilor sau parintilor. Urlatul este si un mod de comunicare intre haite. Mech (1970) arata ca adesea lupii pastreaza 20-30 minute de tacere dupa o perioada de urlat. El considera ca aceasta perioada da ragaz haitei sa asculte daca raspunde o alta haita. Lupii urla mai putin intre lunile mai si iulie deoarece sunt ocupati cu cresterea puilor nascuti in acel an. Este posibil ca in aceasta perioada sa se pastreze tacerea tocmai pentru a nu atrage pradatorii precum cainii ciobanesti sau ursii.
In afara de urlat lupii pot produce sunete precum: scancete, marait, latrat si scheunat (Mech, 1970). Scancitul serveste ca sunet de supunere sau prietenie, astfel ca atunci cand cateii sau lupii vor sa arate ca sunt supusi scancesc. Lupii maraie doar atunci cand vor sa puna pe fuga un alt lup sau cand devin agresivi. Lupii latra destul de rar, atunci cand o fac reprezentand fie un sunet de alarma fie de joaca.

Ordinea sociala si comunicarea vizuala
Lupii in mod normal traiesc in grupuri familiale numite haite. Cele mai multe haite au in componenta perechea conducatoare (alfa masculul si alfa femela) si puii lor (de pana la 3 ani). Cateodata pot aparea si alti lupi, rude ale celor alfa. In cazuri exceptionale, apar in haita si lupi neinruditi cu perechea conducatoare. In fiecare haita exista o ordine respectata, limbajul corpului exprimand pozitia lupului in haita. Se afirma ca exista patru clase de lupi intr-o haita:
(1) Perechea alfa. Cel mai adesea identificata cu perechea reproducatoare, perechea alfa este alcatuita dintr-o femela si un mascul. Acesti lupi se vor imperechea si vor produce urmasi. Acesti lupi sunt conducatorii haitei, ei directionand adesea, dar nu intotdeauna, activitatea din haita.
(2) Animale mature subordonate (beta). Aici sunt inclusi lupii din haita care sunt subordonati perechii alfa. Adesea exista doua categorii de dominanta in haita: una a femelei si alta a masculilor, dar Mech (1999) considera ca acest lucru nu se intampla la haitele in libertate. Cea mai mare pozitie pe care o poate atinge un animal subordonat perechii alfa este statutul de beta lup.
(3) Lupii omega. Multe haite au unul sau cativa lupi omega care sunt ignorati de haita. Acesti lupi incearca sa devina membri ai haitei dar sunt respinsi de haita.
(4) Juvenili. Lupii tineri care nu isi pot purta inca singuri de grija au propria pozitie in haita. Ei vor invata prin lupte in joaca sa supravietuiasca, acestea determinand o ordine ierarhica intre juvenili, ordine ce se schimba frecvent.
Se presupune ca unii lupi sunt nascuti ca alfa iar altii ca subordonati. Aceste afirmatii au fost respinse recent de Mech care a urmarit din anul 1988 pana in 1998 haite din Ellesmere, Teritoriile de Nord-Vest, Canada. Fiecare lup are sansa de a deveni alfa iar cei care nu devin alfa parasesc haita pentru a intemeia o alta noua. Dominanta in haita se poate schimba atunci cand un lup alfa moare sau un alt lup se ataseaza haitei. Aceste schimbari au loc mai ales in timpul sezonului de imperechere, cand lupii devin mai agresivi unii cu altii. Luptele rituale devind frecvente, desi se intampla rar ca lupii sa se raneasca intre ei.

Lupul alfa nu este liderul haitei desi in cele mai multe cazuri el conduce direct activitatea haitei. Desi masculul alfa este de regula cel mai puternic lup al haitei, femela alfa influenteaza cel mai mult viata haitei. Ea selectioneaza locul culcusului si implicit locul central de desfasurare a activitatii in perioada de crestere a puilor. Lupul alfa poate conduce alti lupi pe timpul vanatorii, poate alege locul de inoptat sau poate conduce apararea haitei impotriva atacurilor ursilor de exemplu. Orice lup motivat poate face acest lucru si poate fi urmat de unii membrii ai haitei. Mech (1970) afirma ca acesta poate fi un element al democratiei intr-o haita.
Lupii utilizeaza o mare varietate de gesturi faciale sau un limbaj al corpului specific pentru a-si arata locul in haita. Postura cozii lupului poate fi utilizata pentru a spune daca este un lup dominant sau dominat. In timpul interactiunilor sociale lupii alfa isi tin coada foarte ridicata iar lupii dominati isi tin coada jos. Lupii care sunt pe pozitii foarte joase in haita isi tin coada curbata pe corp sau intre picioare atunci cand un alfa lup se aproprie de el.
Lupii au si alte moduri de a-si arata pozitia in ierarhie. Un lup inferior se va culca la pamant la apropierea unui lup dominant, blana fiind aplatizata. De asemenea lupul dominat va linge botul masculului alfa. Daca un lup inferior va opune rezistenta unui alfa lup atunci acesta din urma va incerca sa se impuna. Cand lupul dominat cedeaza se va culca la pamant expunindu-si abdomenul si va urina. Acest act se numeste supunere pasiva si alfa lupul va accepta actul ca un fel de scuza.
Lupii din haita pot deveni agresivi fata de omega lupi daca acestia se apropie prea mult de haita. Mici conflicte pot apare si cand lupii se hranesc dintr-o carcasa. Un lup dominant poate lua hrana de la un lup inferior. (Mech, 1999 si 1970). In salbaticie luptele pentru dominanta sunt mai putin comune decat in captivitate (Mech,1999). In timpul a 13 sezoane petrecute intre haitele de lupi arctici Mech (1999) nu a observat nici o contestare serioasa a dominantei perechii alfa. Lupii care pot contesta ierarhia parasesc haita la inainte de a atinge maturitatea sexuala, la 2 ani, deci haita va fi stabila si nu vor aparea lupte pentru imperechere. Alfa femela este supusa alfa masculului, aparand contestari ale ierarhiei doar exceptional, atunci cand alfa lupul se apropie de vizuina in care sunt puii (Mech, 1999).

Dieta lupului
Lupii sunt carnivori, avand tendinta de a-si diversifica tipul de hrana. Atunci cand vaneaza in haita ucid caprioare, cerbi, capre negre sau oi, vaci, cai si caini. In timpul primaverii tendinta este de a captura ungulate juvenile. In Romania, cea mai importanta sursa de hrana o reprezinta cerbul. Lupii pot vana si animale mici precum iepuri, vidre, veverite, soareci, pasari etc. Acolo unde sunt multi lupi, vulpea devine o raritate. Lupii consuma si carcase ale animalelor moarte pe care nu le-au vanat. De asemenea pot consuma si insecte, viermi de pamant, gunoaie si, mai ales cand sunt infometati afine, mure, scorus, porumb si alte vegetale. Lupii consuma si iarba ca purgativ.

Lupii - vanatoarea de Coioti | HD|

Semnaleaza o problema