Viata Sf Dimitrie, Izvoratorul de Mir

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

26.10.2023

Adauga la favorite

165 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Dimitrie, un tanar credincios si cu o educatie aleasa, a fost prefect al Tesalonicului. Pentru ca L-a marturisit pe Hristos si pe multi i-a intors la credinta, mai intai a fost intemnitat, iar mai apoi ucis cu sulitele, la porunca imparatului Maximian. Trupul Sfantului Dimitrie a fost ingropat cu cinste de catre crestini si, dupa un timp, din mormantul sau au inceput sa curga picaturi de mir frumos mirositor, prin care s-au savarsit multe minuni si vindecari. Din acest motiv, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este numit si Izvoratorul de Mir si este cunoscut pana astazi ca mare facator de minuni.

Sfantul si marele mucenic Dimitrie s-a nascut in cetatea Solun (Tesalonic), din parinti de neam bun si dreptcredinciosi. Tatal lui era voievod in cetatea Solunului, crezand in taina in Domnul nostru Iisus Hristos si slujind Lui. Dar nu indraznea sa marturiseasca preasfant numele Lui, caci atunci era mare prigoana asupra crestinilor din partea paginilor imparati. Temandu-se de groaznica prigonire a nelegiuitilor, tinea ascuns in sine margaritarul cel de mult pret al credintei lui Hristos. El avea in palatul sau o camara ascunsa de rugaciune, in care erau doua sfinte icoane, impodobite cu aur si cu pietre scumpe: una a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a intrupat, iar alta a Preasfintei Sale Maici, Fecioara Maria, inaintea carora intotdeauna aprindea candela si aducea tamaie si se ruga impreuna cu sotia sa, cea de o credinta, adevaratului Dumnezeu, Cel ce locuieste intru cei de sus, Fiului Sau Unul nascut si Fecioarei Maria cea preanevinovata. De asemenea, era si milostiv catre saraci si aducea mari faceri de bine celor care le trebuiau. Dar nu aveau fii, si pentru aceasta erau in mare mahnire si se rugau lui Dumnezeu cu tot dinadinsul, ca sa le dea mostenitori casei lor.

Dupa multa vreme au fost auziti, pentru ca, aducandu-si aminte Cel Preainalt de rugaciunile si de milosteniile lor, le-a dat lor un fiu; pe acest sfant si vrednic de fericire Dimitrie, la a carui nastere s-a veselit tot Solunul impreuna cu voievodul lor, care a dat la toata cetatea, dar mai ales saracilor, un mare ospat, multumind lui Dumnezeu pentru acest mare dar. Apoi, cand copilul a ajuns in varsta, ca sa poata cunoaste si sa inteleaga adevarul, l-au dus parintii in casa lor de rugaciune si, aratandu-i sfintele icoane, i-au zis: „Aceasta este icoana adevaratului Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul si aceasta este icoana Preasfintei Fecioare Maria, Nascatoarea lui Dumnezeu". Deci, I-au invatat pe el sfanta credinta, spunandu-i toate cele ce lumineaza cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si toate cele privitoare la desertaciunea necuratilor zei pagani si a idolilor cei neinsufletiti. Iar Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care incepuse a lucra intr-insul. El cu tot sufletul a crezut in Dumnezeu si, inchinandu-se sfintelor icoane, le-a sarutat cu osardie. Parintii lui, chemand in taina un preot si pe cativa crestini, prieteni ai lor, in acea ascunsa camara de rugaciune, au botezat pe fiul lor in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Copilul, luand Sfantul Botez, a invatat cu amanuntul Legea lui Dumnezeu. El crestea cu anii si cu intelepciunea, mergand cu fapte bune ca pe o scara, din putere in putere, si era in el darul lui Dumnezeu care il lumina si il facea intelept. Dupa ce a ajuns la varsta cea desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasandu-l pe Sfantul Dimitrie mostenitor nu numai al averilor, ci si al faptelor lor cele bune.

Auzind atunci imparatul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia, pe Sfantul Dimitrie, si, vazandu-i intelepciunea si vitejia in razboi, l-a facut antipat si i-a incredintat lui Tesalonicul, zicandu-i: „Pazeste patria ta si s-o cureti de necuratii crestini, ucigandu-i pe toti cei care cheama numele lui Iisus Hristos Cel rastignit". Sfantul Dimitrie, luand de la imparat dregatoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetateni si indata a inceput a marturisi inaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care il preamarea, precum si a invata pe toti credinta. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducandu-i pe ei la cunostinta adevaratului Dumnezeu si dezradacinand inchinarea la idoli. Apoi, nu dupa multa vreme s-a facut cunoscut imparatului Maximilian ca Dimitrie, antipatul, este crestin si pe multi ii aducea la credinta sa, lucru pe care auzindu-l imparatul, s-a maniat foarte tare.

Intorcandu-se atunci de la razboiul pe care l-a purtat cu scitii si cu sarmatii, pe care i-a supus sub stapanirea imparatiei Romei si venind biruitor, a facut din cetate in cetate praznice si jertfe idolesti, apoi a venit si in Tesalonic.

Dimitrie, inca inaintea venirii imparatului in Solun, a incredintat toata averea sa unui credincios slujitor al sau, pe care il chema Lupul, si l-a insarcinat cu toata bogatia ce ramasese de la parintii lui, aurul, argintul, pietrele de mare pret, si hainele, sa le imparta in graba la cei carora le trebuiau si la saraci, zicand: „Imparte bogatia cea pamanteasca, ca sa cautam pe cea cereasca". Iar el s-a pus pe rugaciuni si pe post, pregatindu-se inainte pentru a primi cununa cea muceniceasca. Imparatul a intrebat daca sunt adevarate cele auzite despre Dimitrie. Iar Dimitrie, stand inaintea imparatului, cu mare indrazneala a marturisit ca el este crestin si a defaimat inchinarea de idoli cea paganeasca. Atunci imparatul a poruncit sa fie dus nu in temnita cea de obste, ci intr-un loc mai defaimat, intr-o baie mare si veche, care era aproape de palatele unde sedea imparatul. L-au pus, deci, pe sfant in camarile acelei bai, care era adanca si in care, intrand el, se ruga, graind ca David: „Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte Doamne, ca sa imi ajuti mie, grabeste, ca Tu esti rabdarea mea Doamne, Doamne, nadejdea mea din tineretile mele. Spre Tine m-am intarit din pantece, din sanul maicii mele, Tu esti acoperitorul meu pana ce voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea, cand voi canta Tie si limba mea toata ziua va invata dreptatea Ta".

Sfantul Dimitrie sedea acolo in temnita ca intr-o camera luminoasa, cantand si slavind pe Dumnezeu. Apoi sfantul a vazut o scorpie inaintea sa, care voia sa-l muste de picior; iar el, insemnandu-se cu semnul crucii si dupa ce a zis: „In numele lui Hristos care a zis sa calcam peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului", a calcat peste scorpia aceea. Stand asa in temnita, a fost cercetat de ingerul lui Dumnezeu care i s-a aratat intru lumina mare, cu o preafrumoasa cununa din Rai, si i-a zis lui: „Pace tie, patimitorule al lui Hristos, Dimitrie! Imbarbateaza-te si te intareste si biruieste pe vrajmasii tai". Zicandu-i acestea, i-a si pus cununa pe cap. Iar sfantul a raspuns: „Ma bucur intru Domnul si ma veselesc intru Dumnezeu, Mantuitorul meu". Si sfantul se aprindea cu inima catre dragostea lui Dumnezeu, voind sa-si verse cu osardie sangele sau pentru Dansul.

In acea vreme imparatul se indeletnicea cu jocuri publice si cu privelisti; pentru ca imparatii elinilor, in vremea de demult, aveau obiceiul ca atunci cand intrau intr-o cetate puneau pe oameni sa se lupte, aruncau pietre si sareau, apoi aruncau cu sulite la semn si se luptau cu pumnul. Acest fel de lupte se numeau pentatlon si cei care ar fi biruit in aceste cinci lupte primeau daruri de la imparat. Imparatul a vrut sa vada aceste cinci feluri de lupte si s-a asezat la un loc inalt ca sa-i vada pe luptatori, intre care era si vestitul Lie, din neamul vandalilor. Acesta era inalt cu trupul, puternic cu virtutea si infricosat la chip, caruia i-a facut un loc inalt de priveliste. Imparatul se bucura, vazand cum acel Lie se lupta cu oamenii cei viteji si ii ucidea pe ei, aruncandu-i de sus in sulite: Mai era acolo si tanarul crestin Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Acela, vazand pe Lie ca ucide pe multi si mai ales ca ii pierde pe crestini fara crutare, s-a aprins de ravna si, vrand sa se lupte cu Lie, a alergat la Sfantul Dimitrie care era in temnita si i-a spus lui despre luptatorul Lie ca a ucis multime de crestini. Nestor cerea de la dansul binecuvantare si rugaciuni, ca sa-l poata birui pe acel nemilostiv ucigas de oameni. Sfantul Dimitrie, insemnandu-l pe el cu semnul Sfintei Cruci, i-a zis: „Du-te si il vei birui pe Lie, marturisind pe Hristos". Apoi Nestor a alergat in acel loc si cu mare glas a strigat: „O, Lie! Vino sa ne luptam amandoi!". Imparatul, sezand la loc inalt si privind pe oameni luptandu-se, daca a vazut pe Nestor tanar si frumos la fata, fiind cam de douazeci de ani, l-a chemat la dansul si i-a zis: „Tinere, pentru ce nu-ti cruti viata ta? Oare nu vezi pe cati i-a biruit Lie si cat sange a varsat? Nu iti este mila de frumusetea ta si de tineretea ta? Daca esti sarac, vino sa te imbogatesc, numai nu te duce sa te lupti cu Lie, ca o sa-ti pierzi viata". A raspuns Nestor: „Imparate, eu sarac nu sunt, nici nu vreau sa-mi pierd viata, ci vreau sa ma lupt cu Lie si sa-l biruiesc pe el".

Acestea zicandu-le, striga: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!". Apoi a inceput sa se lupte cu potrivnicul, pe care, trantindu-l jos in sulitele cele ascutite, l-a omorat. Imparatul s-a mahnit foarte tare de pierderea lui Lie, mai mult decat daca ar fi cazut el din imparatia sa. Chemand la el pe Nestor, i-a zis: „Tanarule, cu ce farmece l-ai biruit pe Lie? EI a omorat atatia oameni mai puternici decat tine si tu cum l-ai omorat pe dansul?". Sfantul Nestor a raspuns: „Imparate, eu nu am biruit pe Lie cu farmece, ci cu puterea lui Hristos, adevaratul Dumnezeu, am facut aceasta". Acestea daca le-a auzit paganul imparat, s-a maniat foarte tare si a poruncit unui boier pe care il chema Marchian, sa-l scoata pe Nestor afara de poarta cea de aur si sa-i taie capul cu cutitul. In acest chip s-a sfarsit Sfantul Nestor, dupa cuvantul Sfantului Dimitrie.

Nu s-a mangaiat imparatul pentru pierderea lui Lie, caci toata ziua si toata noaptea era mahnit. Apoi, afland ca Dimitrie a fost pricinuitorul mortii lui Lie, a poruncit sa-l ucida pe el cu sulitele. „Precum Lie a fost aruncat in sulite de Nestor si a murit, asa si Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele, ca de aceeasi moarte sa moara cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie" – asa zicea imparatul. Dar s-a inselat nebunul imparat, socotind ca sfintii mor cu aceeasi moarte ca si pacatosii, pentru ca moartea pacatosilor este cumplita, iar a sfintilor este cinstita inaintea Domnului.

Incepand a se lumina de ziua, in ziua de douazeci si sase a lunii octombrie, au intrat ostasii in temnita si, aflandu-l pe Sfantul Dimitrie stand la rugaciune, l-au impuns pe el cu sulitele. Intaia sulita cu care a fost impuns a fost in coasta dreapta, in locul in care a fost impuns si Hristos pe cruce. Caci sfantul, cum a vazut pe ostasi, singur a ridicat mana dreapta si acestia I-au si impuns. Astfel, inchipuind patima lui Hristos Domnul, Cel impuns cu sulita, sfantul si-a dat in mainile Lui cinstitul sau suflet. Iar trupul lui care zacea pe pamant fara cinste, mergand noaptea un oarecare dintre credinciosi, l-a luat in taina si l-a ingropat.

Cand Sfantul Dimitrie a fost strapuns de sulite in temnita de catre ostasi, era de fata la moartea lui si credinciosul sau slujitor, cel pomenit mai inainte, Lupul. Acela a luat haina stapanului sau cea inmuiata in sange. La fel si inelul lui l-a inmuiat in sange si multe minuni facea cu haina si cu inelul, tamaduind toate bolile si gonind duhurile cele viclene, incat s-a dus vestea minunilor prin tot Solunul si toti bolnavii alergau la dansul. Afland despre acestea Maximilian, a poruncit ca sa-l prinda pe fericitul Lupul si sa-i taie capul. Si astfel, sluga cea buna si credincioasa a sfantului s-a dus la Domnul dupa stapanul sau, adica dupa Sfantul Dimitrie, caci unde este stapanul, acolo sa fie si sluga lui.

Apoi, nu dupa multa vreme, a incetat prigoana asupra crestinilor. Deasupra mormantului Sfantului Dimitrie era zidita o biserica mica, in care se savarseau multe minuni si bolnavii primeau tamaduire. Atunci, un boier din cei mari, slavit si credincios, din partile Iliricului, pe nume Leontie, fiind cuprins de o boala grea si nevindecabila, a alergat cu credinta la Sfantul Mare Mucenic Dimitrie. Cand au ajuns la biserica sfantului, l-au asezat in acel loc unde se aflau in pamant moastele mucenicului si indata acesta a primit tamaduire si s-a sculat sanatos, multumind lui Dumnezeu si preamarind pe Sfantul Dimitrie, placutul Lui. Acesta a vrut sa zideasca sfantului o biserica mare si frumoasa in semn de multumire.

Daramand biserica cea mica, cand s-a inceput temelia celeilalte biserici, au fost gasite moastele Sfantului si Marelui Mucenic Dimitrie intregi si nestricate, din care au izvorat mir frumos mirositor si a umplut toata cetatea de mireasma buna. Apoi s-a adunat tot poporul si cu bucurie au luat din pamant moastele sfantului si s-a tamaduit multime de bolnavi, prin ungerea cu mirul care izvora. Leontie, bucurandu-se, nu atat pentru sanatatea sa, cat pentru aflarea sfintelor moaste, degraba a savarsit lucrul pe care il incepuse si a ridicat in acel loc o biserica preafrumoasa in numele Sfantului Mare Mucenic Dimitrie. Intr-insa a pus cinstitele lui moaste, intr-o racla ferecata cu aur si impodobita cu pietre de mare pret. Apoi, cumparand sate si vii, le-a dat bisericii spre intretinerea celor ce slujeau in ea. Leontie, intorcandu-se la locul sau, a vrut sa ia cu sine o parte din moastele sfantului, ca sa zideasca. o biserica si in patria sa. Dar sfantul, aratandu-i-se in vis, i-a zis sa nuindrazneasca a lua ceva din moastele lui. Atunci el a luat numai giulgiul cel inmuiat in sangele sfantului si, punandu-l in racla de aur, a plecat: Multe minuni s-au facut pe cale cu acel giulgiu, prin puterea rugaciunilor sfantului, caci trecand el un rau mare si foarte tulburat de o furtuna, pentru care era cuprins de mare frica, i s-a aratat Sfantul Mucenic Dimitrie, zicandu-i: „Racla cu giulgiu ia-o in mainile tale si nu te teme". Astfel facand el, a reusit sa treaca impreuna cu insotitorii sai, fara primejdie raul acela. Ajungand in patria sa a zidit o preafrumoasa biserica in cinstea sfantului mucenic. Acolo s-a vindecat Marin, eparhul Iliricului, care era plin de rani din cap si pana la picioare. De asemenea, au mai fost tamaduiti unul caruia ii curgea sange din nari si unul indracit a fost izbavit si multe alte minuni se savarseau acolo cu ajutorul rugaciunilor sfantului. Insa multe minuni se faceau in Tesalonic, acolo unde se aflau moastele lui cele sfinte.

Apoi a fost o foamete mare in Tesalonic, incat mureau oamenii din pricina lipsei de hrana. Sfantul mucenic Dimitrie, nesuferind sa vada oamenii din cetatea sa pierind de foame, s-a aratat pe mare corabierilor, inconjurand limanurile, adaposturile si ostroavele, apoi a poruncit corabierilor care duceau grau sa mearga in Tesalonic. Astfel a izbavit cetatea sa de foamete.

Cand dreptcredinciosul imparat Iustinian a zidit o preafrumoasa biserica in Constantinopol, in numele intelepciunii lui Dumnezeu, Biserica Sfanta Sofia, a trimis in Tesalonic barbati cinstiti ca sa aduca de acolo o parte din moastele Sfantului Mucenic Dimitrie, pentru impodobirea si sfintirea acelei biserici noi. Ajungand trimisii la Tesalonic si apropiindu-se de cinstita racla a sfantului, deodata a iesit foc din racla, dogorind pe toti si un glas infricosat din acel foc, zicea: „Sa nu indrazniti". Toti cei ce erau acolo au cazut de frica si, luand numai tarina din acel pamant, s-au dus la imparat. Spunandu-i cele ce s-au petrecut, s-au mirat toti de cele ce au auzit. Iar tarina luata de la mormantul sfantului mucenic a dat-o jumatate imparatului, iar cealalta jumatate au pus-o in camara unde se pastrau vasele bisericii.

Altadata un tanar, pe care il chema Onisifor, era randuit la biserica Sfantului Dimitrie sa aprinda lumanarile si sa ingrijeasca candelele. Acela, fiind indemnat de diavol, fura lumanarile si le vindea in taina si isi facea castig necinstit. Iar sfantul, nesuferind un lucru rau ca acesta ce se facea in biserica lui, i s-a aratat in vis lui Onisifor, si fapta cea rea a lui a mustrat-o cu iubire de oameni, zicandu-i: „Frate Onisifore, nu-mi este placut lucrul pe care il faci tu, ca furi lumanarile si faci paguba celor ce le aduc, dar mai ales tie. Ca celui ce face unele ca acestea ii creste osandirea. Deci lasa-te de aceste apucaturi rele si te pocaieste". Onisifor, sculandu-se din somn, s-a rusinat de fapta sa si se temea. Dar dupa o vreme a uitat invatatura mucenicului si a inceput obiceiul sau cel rau, de a fura luminarile. Odata, unul din dreptcredinciosii cetateni, sculandu-se foarte de dimineata, a venit la biserica si a adus niste lumanari foarte mari pe care, aprinzandu-le, le-a dus la mormantul Sfantului Mucenic Dimitrie, apoi, rugandu-se, s-a dus. Iar Onisifor, mergand spre acele lumanari, si-a intins mana sa le ia si indata a auzit un glas din mormantul sfantului mucenic, zicandu-i: „Iarasi faci acelasi lucru rau?". Onisifor, fiind lovit de acest glas, a cazut rau la pamant si zacea ca un mort, pana ce a venit unul din clerici care l-a ridicat pe el, uimit de spaima. Apoi, abia venindu-si in fire, si-a marturisit inaintea tuturor pacatul si le-a povestit despre aratarea cea dintai a sfantului in vis, cat si cea despre a doua mustrare a mucenicului si toti s-au inspaimantat, auzind aceasta.

De multe ori, Sfantul Mare Mucenic Dimitrie si-a izbavit cetatea Solunului de navalirea si de asuprirea barbarilor. In vremea imparatului Mavrichie, fiind razboi cu arabii si cetatea Solunului fiind inconjurata si tare batuta de barbari, atunci era in cetate un om temator de Dumnezeu si foarte imbunatatit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea in biserica Marelui Mucenic Dimitrie, in pridvor fiind, se ruga cu toata taria lui Dumnezeu si purtatorului de chinuri al lui Hristos pentru apararea cetatii sale si i s-a facut o vedenie infricosata. A vazut doi tineri luminati, ca unii din cei ce stau inaintea fetei imparatului, venind in biserica sfantului. Aceia erau ingerii lui Dumnezeu in fata carora s-au deschis usile singure si ei au intrat inauntru. Apoi a intrat si Ilustrie dupa dansii, vrand sa vada ce va fi. Iar cei ce intrasera, cu glas mare au zis: „Unde este stapanul cel ce locuieste aici?". Si iata, s-a aratat alt tanar, ca un slujitor, zicand: „Ce aveti cu el?". Iar ei au zis: „Domnul ne-a trimis la dansul ca sa-i spunem un cuvant". Iar slujitorul, aratand spre mormantul sfantului, a zis: „Aici este". Iar ei au zis slujitorului: „Spune-i despre noi". Si mergand, slujitorul a ridicat perdeaua si a iesit Sfantul Dimitrie in intampinarea lor, cu acel chip precum era zugravit pe icoana.

Era luminat ca soarele, incat nu-i era cu putinta lui Ilustrie sa priveasca la dansul, ci tremura de frica, vazand ceea ce se petrecea.

Apoi, cei ce au venit l-au sarutat pe Sfantul Dimitrie, iar el a grait catre dansii: „Va multumesc, dar pentru ce ati venit la mine?". Iar cei ce venisera au raspuns: „Stapanul ne-a trimis pe noi la sfintia ta, poruncindu-ti ca sa-ti lasi cetatea si sa mergi la Dansul, vrand ca sa o dea pe ea vrajmasilor". Acestea auzindu-le mucenicul, a lacrimat, plecandu-si capul. Iar slujitorul zicea catre cei ce au venit: „Daca as fi stiut ca venirea voastra imi aduce intristare, nu as fi spus Stapanului meu de voi". Apoi Sfantul Mucenic Dimitrie a inceput a grai: „Oare asa voieste Domnul si Stapanul tuturor ca aceasta cetate, pe care a rascumparat-o cu sange, sa o dea in mina vrajmasilor, celor ce nu-L cunosc pe El si nu cred intr-Insul, nici nu cinstesc numele cel sfant al Lui?". Iar cei ce venisera i-au raspuns: „De nu ar fi voit asa Stapanul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfintia ta".

Iar el le-a zis: „Mergeti, fratilor, sa spuneti Stapanului meu ca asa zice Dimitrie, robul Sau: Stiu indurarile Tale, iubitorule de oameni, Stapane, Doamne, care covarsesc pacatele noastre, incat chiar faradelegile a toata lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru pacatele noastre Ti-ai varsat Sangele Tau, si Ti-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arata-Ti mila Ta si spre aceasta cetate si sa nu poruncesti sa o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de straja cetatii acesteia, Tie ma voi asemana, Stapanul meu, caci imi voi pune sufletul pentru cetateni. Si de vor pieri acestia, sa pier si eu cu dansii. Dar sa nu pierzi, Doamne, cetatea in care se pomeneste numele Tau cel sfant, caci cu toate ca a gresit poporul Tau, totusi nu s-a departat de la Tine si Tu singur esti Dumnezeul celor ce se pocaiesc". Apoi l-au intrebat cei ce venisera: „Asa sa raspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?". A zis Dimitrie: „Da, fratilor, asa sa-I spuneti. Pentru ca stiu ca nu pana la sfarsit se va iuti, nici in veac se va mania". Acestea zicandu-le, a intrat in mormant si s-a inchis in sfintita racla. Iar cei ce au vorbit cu dansul s-au facut nevazuti. Toate acestea Ilustrie le-a vazut si le-a auzit in vedenia aceea, apoi, sfarsindu-se vedenia, si-a venit in fire. Si se minuna foarte tare si, cazand la pamant, a multumit sfantului pentru ca are grija de cetate si el roaga pe Stapanul sa nu fie dati in mainile vrajmasilor lor. Iar a doua zi a spus toate acestea poporului si-l intarea spre vitejeasca impotrivire asupra vrajmasilor.

Auzind acestea, cu lacrimi strigau catre Dumnezeu, cerand mila, iar pe sfantul mucenic Dimitrie il chemau ca sa le fie intotdeauna in ajutor, dupa cum si pana aici s-au pazit intregi prin apararea lui. Deci, indata s-au dus vrajmasii de la zidurile cetatii cu rusine, neputand sa ia cetatea cea pazita de marele placut al lui Dumnezeu, si s-au intors deserti in ale lor. Astfel isi apara cetatea sa Sfantul Mucenic Dimitrie.

Apoi pe multi i-a eliberat din robia barbarilor, caci aratandu-i-se unui episcop care era prins de barbari si legat, l-a dezlegat de legaturi si l-a dus pana la Tesalonic. Dupa aceea, navalind barbarii in hotarele Tesalonicului si robind multi oameni dimprejurul cetatii, au luat pe doua fecioare frumoase si, ducandu-le in pamantul lor, le-au daruit stapanitorului. Amandoua erau iscusite la lucrul gherghefului, facand in cusaturi tot felul de flori si de pomi, pasari, fiare si chipuri omenesti. Instiintandu-se stapanitorul de mestesugul lor, le-a zis: „Am auzit ca in pamantul vostru este un Dumnezeu mare, anume Dimitrie, si face multe minuni. Deci sa-mi coaseti pe panza curata chipul aceluia, ca si eu sa ma inchin lui". Iar fecioarele i-au zis: „Dimitrie nu este Dumnezeu, ci mare sluga a lui Dumnezeu si ajutor al crestinilor. Noi nu indraznim a face aceasta, stapanitorule, pentru ca stim ca nu voiesti ca sa-l cinstesti, ci sa-l batjocoresti". Iar stapanitorul a zis: „In mainile mele este viata si moartea voastra, alegeti voi ce voiti: sau sa faceti ceea ce va poruncesc si sa fiti vii, sau daca nu impliniti porunca, sa muriti indata". Iar ele, de frica mortii, au inceput sa coase pe o panza subtire chipul Sfantului Mucenic Dimitrie. Sosind ziua sfintei lui pomeniri, au terminat de cusut chipul mucenicului si noaptea, sezand fecioarele la gherghef, s-au plecat peste chipul acela si au inceput sa planga, zicand: „Sa nu te manii pe noi, mucenice al lui Hristos, pentru ca stim ca nelegiuitul stapanitor are sa batjocoreasca sfantul tau chip. Sa stii ca noi nu am voit sa inchipuim sfanta ta fata, dar fara de voie am facut aceasta, temandu-ne de moartea cea cumplita". Astfel plangand deasupra chipului, au adormit. Si precum oarecand ingerul a luat pe Avacum, asa si sfantul Dimitrie, luand pe acele fecioare cu chipul, le-a dus in acea noapte in Tesalonic, cand era praznicul sau, si le-a pus in biserica langa mormantul sfantului, pe cand se facea cantarea cea de toata noaptea.

Poporul, vazand aceasta minune, s-a mirat, iar fecioarele acelea, desteptandu-se, au strigat: „Slava lui Dumnezeu! Dar unde ne aflam?". Si li se parea ca sunt in vis. Apoi, cunoscand cu adevarat ca sunt in Tesalonic si vazand mormantul sfantului si popor mult stand in biserica, cu mare glas au multumit izbavitorului lor, Sfantului Mucenic Dimitrie si toate cele intamplate le-au spus tuturor. Si s-au bucurat solunienii de aceasta minune preaslavita si au praznuit cu bucurie ziua Sfantului Dimitrie, iar chipul cel cusut l-au pus inaintea altarului.

In vremea in care era sa se predea Tesalonicul in mainile agarenilor (turcilor), mergand cativa crestini cucernici la Tesalonic in ziua praznicului Sfantului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, erau pe drumul cel imparatesc care duce la Vardari, acolo unde se uneste drumul ce vine de la Tesalonic cu drumul ce vine de la Larisa. Aceia au vazut aievea un om in chip de ostas, care venea de la Tesalonic si un altul in chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa si s-au intalnit amandoi. Mai intai ostasul a zis catre arhiereu: „Bucura-te Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!". Arhiereul a raspuns: „Bucura-te si tu, ostasule al lui Hristos, Dimitrie". Iar crestinii aceia auzind astfel de nume, au stat cu frica la o parte ca sa vada sfarsitul. A zis iarasi ostasul catre arhiereu: „De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu, si unde te duci?". Atunci Sfantul Ahilie a lacrimat si i-a zis: „Pentru pacatele si faradelegile lumii, mi-a poruncit Dumnezeu sa ies din Larisa, pe care o pazeam, caci are de gand s-o dea in mainile agarenilor. Deci, am iesit de acolo si ma duc unde imi va porunci". „Dar tu, a zis Ahilie, de unde vii ostasule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog, spune-mi!".

Atunci a lacrimat si Sfantul Dimitrie si i-a zis: „Eu tot asemenea am patimit, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor si i-am izbavit din robie, de primejdie aducatoare de moarte si de toata neputinta. Insa acum, pentru multele pacate si faradelegile lor, S-a departat Dumnezeu de la dansii si mi-a poruncit sa-i las, ca cetatea sa fie cucerita de agareni. Deci, pentru aceasta am ascultat porunca Lui si indata am iesit de acolo si ma duc unde imi va porunci". Zicand acestea, amandoi si-au plecat capetele la pamant si au plans, iar dupa aceea s-au sarutat si si-au luat ziua buna unul de la altul si indata s-au facut nevazuti. Cand au vazut aceasta minune, crestinii aceia n-au mai indraznit sa se duca la Tesalonic, ci s-au intors inapoi, povestind vedenia si minunea aceea.

Viata Sf Dimitrie, Izvoratorul de Mir

Semnaleaza o problema