Venerat de crestini, evrei si musulmani deopotriva, Haram Al-Sharif sau Templul Muntelui atrage ca un magnet milioane de turisti care il venereaza ca pe un adevarat loc sacru.
Cunoscut musulmanilor sub denumirea de Haram Al-Sharif si evreilor sub denumirea de Har HaBayit, Templul Muntelui este un loc iconic atat pentru cei credinciosi cat si pentru cei care vin aici pentru a-l putea admira in liniste, ca si turisti, neimplicati religios.
Acesta este locul in care se spune ca Avraam i-a oferit lui Dumnezeu unicul sau fiu, ca jertfa, locul in care Solomon a construit Primul Templu al Chivotului Legamantului, cel care ar fi continut primele zece porunci primite de Moise pe Muntele Sinai dar si locul in care se crede ca Profetul Mohamed s-a inaltat la cer.
Templul Muntelui este poate cel mai reprezentant loc din Ierusalim, atat datorita importantei sale religioase cat si a privelistilor pe care le ofera asupra Orasului Vechi. Sub cupola aurita veti gasi piatra sacra, un element important atat pentru musulmani cat si pentru evrei. Acesta ar indica locul exact in care Avraam si-ar fi oferit unicul fiu lui Dumnezeu dar si locul de unde Profetul Muhammad si-a inceput calatoria sa in ceruri. Partea sudica al Haram Al-Sharif gazduieste Moscheea Al-Aqsa, despre care se spune ca ar fi una dintre cele mai vechi moschei din lume.