Lecce este un oras istoric in provincia cu acelasi nume din regiunea italiana Apulia (Puglia), situat la jumatatea peninsulei Salento - calcaiul "cizmei italiene".
In Lecce se afla atatea monumente arhitecturale in stil baroc - construite din calcarul gasit in regiune, in perioada de glorie a secolelor XVI - XVIII - incat orasul a fost supranumit "Florenta sudului". Printre aceste cladiri, langa Piazza Oronzo, se afla si un amfiteatru roman datand din secolul II.
Datorita studentilor universitatii din Lecce, orasul beneficiaza de o viata de noapte interesanta. In serile calde de primavara si vara strazile sunt pline de oameni iesiti la o plimbare - passeggiata - relaxanta. Dupa lasarea intunericului distractia se concentreaza in piata principala a orasului, sau in Piazzetta del Duca d`Atena. Una dintre cele mai obisnuite "indeletniciri de vacanta" in Lecce este si shoppingul - aici veti gasi unele dintre cele mai interesante magazine italiene.