Merg in turma, unul in spatele celuilalt, tropaind si calcand greoi prin padurile tropicale si savanele din Asia si Africa. Cu o greutate ce depaseste uneori cinci tone (cam cat sapte masini Dacia), si o inaltime de trei metri, elefantul este cel mai mare mamifer terestru din zilele noastre.
Elefantii fac parte din familia pahidermelor (pahiderm inseamna in latina “piele groasa si aspra"), avand trompa in loc de nas si doi colti albi si lungi, numiti fildesi. Pretul mare al acestor colti de fildes, care amintesc de uriasii mamuti ce traiau acum multe milioane de ani, este insa motivul pentru care mii de elefanti sunt vanati. De aceea, in ultimii ani, gigantii gri care tropaiau cantand veseli in “Cartea junglei" au fost trecuti si ei pe lista animalelor pe cale de disparitie, iar vanatoarea lor a fost interzisa prin lege.
Elefantul african (Loxodonta africana) este cel mai mare dintre toate rasele, traieste atat in padurile tropicale dese din Congo, cat si in zonele desertice din Namibia, fiind raspandit pe tot Continentul Negru. Turma este condusa de cea mai batrana dintre femele (care poate atinge chiar si varsta de 70 de ani), iar “familia" este compusa doar din puii acesteia si rudele cele mai apropiate. Elefantul mascul paraseste grupul la varsta de 14 ani, urmand sa traiasca singur sau in turme formate numai din masculi. Puiul de elefant are parte de o ingrijire speciala pana la varsta de 6 ani: toate surorile, verisoarele si matusile lui devin dadacele micutului elefant. De mic, puiul invata sa fie independent, imitandu-le pe “mamele" sale. Astfel, pe la patru luni incepe sa-si foloseasca trompa, rupand iarba sau apucand fructe mici. Abia dupa inca un an de exercitii, se vor dezvolta toti cei 40.000 de muschi ai trompei, cel mai important organ al elefantului.
Desi are pielea foarte groasa si aspra, aceasta nu il apara insa pe elefant de razele puternice ale soarelui. De aceea, mamiferul trebuie sa faca foarte multe bai: cu apa, namol sau chiar cu praf. Si toate acestea cu ajutorul trompei, cu care aspira praful sau apa, pe care apoi si le “arunca" pe spate, racorindu-se. In varful trompei are un fel de buze alungite, ca niste degete, foarte folositoare pentru mirosit, pipait, precum si pentru a sorbi apa sau pentru a apuca fructele sau iarba, pe care apoi le mananca, dandu-le drumul in gura.
La fel ca elefantul african, si cel asiatic (elephas maximus) traieste in turme formate din familia celei mai in varsta dintre femele si puii ei, “sefa" neavand la fel de multe sarcini de indeplinit ca femela elefantului african. Pahidermele asiatice sunt mai mici in greutate si inaltime decat cele de pe continentul african. De asemenea, au doar un “deget" la trompa, spatele este mult mai rotunjit, iar fruntea are doua proeminente in lateral (spre deosebire de elefantul african, care are fruntea dreapta si urechile mult mai mari). Traiesc in insulele Sumatra si Borneo din arhipelagul indonezian, in Sri Lanka, sud-estul Asiei si, bineinteles, pe tot teritoriul Indiei. Sunt animale foarte prietenoase, usor de domesticit, fiind, mai ales in tarile asiatice, un placut - dar nu chiar asa de comod - mijloc de deplasare.
Din cauza ca nu este un animal sperios si traieste in vecinatatea culturilor oamenilor, deseori provoaca pagube mari, pe plantatiile sau campurile prin care trece turma. Pentru a feri elefantii de furia satenilor ale caror culturi sunt puse in pericol, organizatiile mondiale de protectie a animalelor au inventat niste bombe, ingropate in pamant, care, atunci cand explodeaza, degaja in aer un gaz ce contine piper. Acesta le provoaca elefantilor iritatii la ochi sau lacrimari, care insa nu le cauzeaza nimic grav, vederea revenindu-le dupa cateva zile. Sperietura si piperul ii invata insa ca prin locul acela nu trebuie sa mai treaca a doua oara.
Cu toate ca mai strica uneori plantatiile oamenilor, elefantul este foarte important atat pentru natura, cat si pentru celelalte vietati. In perioadele secetoase, cand apa este un lucru foarte rar, elefantul sapa gropi adanci cu ajutorul trompei puternice, in cautare de izvoare subterane. Gropile lasate in urma de acesta sunt adevarate “fantani" pentru celelalte animale, care se reped dupa plecarea lui sa-si potoleasca setea. Uriasul cu urechi mari si clapauge este totodata “arhitect" si “gradinar". Arhitect, pentru ca atunci cand strabate desisurile padurii, rupand si calcand totul in picioare, “constru-ieste" adevarate drumuri. Si gradinar, deoarece, dupa ce mananca fructele sau crengile pe care le rupe cu trompa, scuipa semintele sau mugurii, care prind radacini si apoi devin plante sau copaci. Studiile au aratat ca peste 90 de specii de copaci se inmultesc anual datorita elefantilor.
Totusi, in timp, numarul acestor uriasi a scazut mult, din cauza comertului cu fildes, foarte scump si cautat pe pietele din China sau Japonia. Astfel, din un milion si jumatate de elefanti - cati traiau acum 25 de ani, numarul lor in salbaticie a scazut la cateva zeci de mii. Programul de ocrotire este foarte amplu in toata lumea, sutele de centre speciale din Africa si Asia ocrotindu-i si impiedi-cand disparitia rasei. De asemenea, nici unei gradini zoologice sau vreunui circ nu le lipsesc elefantii, atat de iubiti de copiii din lumea intreaga.