Despre aceasta institutie s-au pastrat putine lucruri si detalii. Multe din reprezentarile pictorilor din diverse epoci sunt doar legende fanteziste. In primul rand haremul este exclusiv o institutie musulmana. Totusi casatorii multiple si apartamente rezervate sotiilor, concubinelor si sclavelor se intalnesc si la alti lideri din Asia si nu numai. Un exemplu celebru este imparatul chinez, care avea mai multe sotii de diferite ranguri, dar si concubine. Acestora le erau rezervate apartamente specifice in Palatul Interzis.
Haremuleste una din temele favorite ale feministelor cand se aduce vorba despre exploatare a femeilor de catre barbati. Pe de alta parte, antropologii si etologii trimit la harem pentru a sublinia natura poligama a speciei Homo Sapiens. Intr-o astfel de situatie ne intrebam unde este adevarul?
Casatoriile multiple sunt inca o practica destul de intalnita si azi. Interesant este ca ele se fac in ambele sensuri. In vreme ce noi cunoastem mai mult forma poligina, sub forma haremurilor la musulamani, africani sau al celor din antichitate de la egipteni, persani sau chinezi, toate acestea compuse din femei, trebuie spus ca in mai multe regiuni din Tibetul de azi se practica casatoriile poliandre, in care o femeie se casatoreste cu toti fratii sotului ei.
El facea parte integranta din sistemul de robi (kul) pe care se baza intreaga societate otomana, nu doar cea a Palatului Imperial. Palatul Sultanilor era centrul guvernarii statului otoman. Guvernatorii, comandantii militari si toti cei care exercitau autoritatea imperiala veneau din Palat si erau servitorii – robii sultanului. Acestia trebuiau sa datoreze tot sultanului si sa il urmeze orbeste. In palat ei primeau o educatie speciala, dupa care erau numiti in diverse functii de stat.
Robii datorau totul sultanului si de aceea legaturile cu familia crestina sau de o alta religie decat cea islamica erau retezate inca de la intrarea in devsirme. Copii erau recrutati la varste fragede pentru a deveni robi ai sultanului (la 3-7 ani), doar de la familiile crestine sau de o alta religie decat cea musulmana, din toate regiunile care apartineau exclusiv Imperiului.
Tarile Romane, care erau platitoare de tribut si vasale nu aveau acest tribut de sange, asa cum se insinueaza in filmul lui Sergiu Nicolaescu, Mihai Viteazul. In plus, dreptul de viata si de moarte asupra robilor il avea doar sultanul, nimeni altcineva. Asadar, recrutarea robilor avea loc doar din raiale si din provinciile guvernate de pasa-le. Acestora se adaugau si robii proveniti din conflicte.
Femeilor nu le era ingaduit sa il intalneasca oricum pe sultan. Ele trebuiau sa se ascunda cand ii auzeau papucii de casa ai acestuia tinutuiti in cuie de argint. Nu era permis ca sultanul sa se indragosteasca de vreo novice. Personalul haremului ca si pajii primeau un stipendiu zilnic si o inzestrare cu haine, fiecare avand o uniforma speciala. Ideea ca 400 sau mai multe femei stateau timp de zeci de ani la dispozitia unui sultan este gresita pentru ca multe fete deveneau sotii ale pajilor atunci cand acestia paraseau Palatul pentru servicii in afara acestuia. Recrutarea si iesirea din serviciul direct al sultanului era un proces continuu.
Paza haremului era asigurata de eunuci, seful celor care pazeau haremul sultanului fiind cel negru. Ideea aceasta ca niste barbati, care totusi nu puteau ravni la sotiile liderului, sa le pazeasca este dustul de veche si intalnita din anticul Sumer . Termenul de eunuc provine din greaca veche si semnifica “pazitorul dormitorului", insa dupa cum am vazut meseria era mult mai veche. Originea eunucilor in cadrul haremurilor este cu mult mai veche, chiar decat nasterea religiei musulamne. Acestia si-au insusit-o din Imperiul Bizantin, pe care l-au cucerit bucata cu bucata. In cadrul curtii imperiale a Bizantului activau multi astfel de eunuci angajati in functii administrative si comerciale. Practica o regasim chiar pana la inceputurile secolului XX in Palatul Interzis din Beijing.