Din aceeasi categorie
|
15 cele mai uimitoare situri arheologice din Portugalia 329 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cea mai bogata tara din lume.... 546 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Statuia libertatii din New York. 1.239 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Vot universal 7 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Romani care au schimbat lumea: Emil Racovita 724 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria luminitelor de Craciun 1.570 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Ultimul mare trib razboinic 198 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria Craciunului 272 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Damasc, Siria Cel maivechi oras din lume,locuit 275 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Istoria Craciunului 392 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Bedlam, primul azil de nebuni din lume
| Adaugat de Cozana | 27.05.2019 |  Adauga
la favorite |
361 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteAstazi, Spitalul Regal Bethlem, din Londra, este un spital de psihiatrie modern. Insa, daca ai fi avut ghinionul sa fii trimis aici mai demult, ti-ai fi dat seama de ce numele sau era sinonim cu groaza si cu haosul.
Spitalul Bethlem (de la „Bethlehem", prescurtat prin „Bedlam") a fost primul azil de nebuni din lume. Fondat de biserica drept azil de binefacere in 1247, a devenit in 1357 prima institutie care a incercat tratarea celor nebuni.
Episcopul italian Goffredo de Prefetti a fost primul care infiintat aici un centru de colectare a donatiilor pentru a sprijini Cruciadele. Totusi, nu era ceva neobisnuit pentru fetele bisericesti sa le ofere adapost celor nevoiasi, care sufereau adeseori de boli mintale.
Nu se stie cand a inceput institutia sa se concentreze asupra tratarii bolnavilor mintal, insa, in 1330, locul era deja numit „spital". In 1377, deja era cunoscut in primul rand drept azil de nebuni.
De aproape sapte sute de ani, Bedlam ii primeste pe cei cu tulburari mintale. Insa, de-a lungul acestei perioade de timp, cei internati aici au supravietuit in conditii de mizerie, groaza si abuzuri inimaginabile.
O inspectie din secolul XVI a descoperit ca scurgerile de sub cladire erau mereu blocate, iar mizeria se aduna in gramezi la intrari. La acea vreme, nu se facea nicio legatura intre sanatate si igiena, iar apa trebuia carata cu mana.
Asa ca pana si spitalele obisnuite erau murdare, si cu atat mai mult Bedlam. Pana la sfarsitul secolului XVII, nevoia unei reorganizari era evidenta – desi nu in scopul de a imbunatati serviciile.
In schimb, spitalul a fost reconstruit in afara orasului si s-a acordat o mare atentie infatisarii sale. Noul design al Bedlam-ului a fost proiectat de Robert Hooke, un inspector al orasului, si includea coloane corintice si o tureta care avea in varf o cupola.
Fatada a fost inspirata de Palatul Tuileries, din Paris, construit de Ludovic al XIV-lea. Cladirea avea vedere spre niste gradini amenajate cu promenade insiruite cu copaci.
Insa interiorul spitalului era groaznic. Exteriorul frumos ornat era mult prea greu, cauzand craparea peretelui din spatele cladirii. Peretii se imbibau cu apa atunci cand ploua. Construite pe pietris, fundatiile institutiei au inceput in curand sa se naruie.
Tot in secolul XVII, celebrul azil a inceput sa inspire numeroase piese de teatru si balade din epoca lui Iacob I. Spitalul era folosit pentru a explora semnificatiile nebuniei si pentru a discuta cine anume avea puterea de a decide cine era sanatos din punct de vedere psihic.
James Munro a devenit medicul sef de la Bedlam in 1728. Familia sa avea sa controleze azilul in urmatorii 125 de ani. Sub auspiciile acestei familii, tratamentul s-a inrautatit drastic, metodele trecand de la medicamente la cele practicate de chirurgi.
Multi pacienti erau batuti, infometati si scufundati in bai reci ca gheata in mod frecvent. Dieta pacientilor era necorespunzatoare si multi sufereau de infometare sau malnutritie.
Guvernatorii nu le ofereau pacientilor mese indestulatoare, bazandu-se adeseori pe proviziile de baza pe care le primeau in dar si pe resursele pe care erau le cumparau paznicii.
Pacientii erau hraniti de doua ori pe zi cu o dieta anosta, in portii insuficiente. Dieta urma teoria umorilor (din Grecia Antica!), potrivit careia impartirea in portii mici si evitarea mancarurilor bogate le permitea celor nebuni „sa isi reechilibreze corpul" si „sa isi domoleasca pornirile irationale".
Initial, institutia si-a deschis usile pentru public in speranta de a atrage membri ai familiei care sa ii viziteze pe cei iubiti. Din pacate, familiile nu au venit…
Insa londonezii bogati au fost imediat atrasi de spital. Suferinta celor internati a devenit o distractie pentru restul Londrei. Desi nu exista dovezi, se speculeaza ca decizia de a deschide spitalul pentru public a fost motivata de nevoia de a strange fonduri.
La pretul de 10 silingi (luati, desigur, sub forma de „donatie"), turul spitalului avea sa se dovedeasca o afacere foarte extrem de profitabila. Cei internati au fost expusi, iar comportamentul lor bizar si „tratamentul" adeseori crud au fost considerate o forma de teatru.
Doamnele in haine fine, cu batiste la nas, faceau turul spitalului de parca ar fi vizitat Casa Groazei dintr-un parc de distractii. Cei considerati periculosi erau permanent inlantuiti
Multi pacienti care ar fi putut supravietui bolii au murit in urma terapiei. De fapt, pacientii considerati prea fragili pentru a supravietui tratamentului au fost refuzati.
Cat timp familia Munro a continuat sa conduca Bedlam, atrocitatile au continuat. Ultimul administrator de la Bedlam din familia Munro a fost Thomas Munro.
In 1816, s-a retras in urma unui scandal care a culminat cu acuza ca era „lipsit de umanitate" fata de pacientii din Bedlam. Dupa plecarea lui Munro, spitalul a inceput sa dezvolte metode mai moderne si mai putin crude de tratare a bolilor mintale.
Desigur, chiar si in anii ’60 ai secolului XX, tratamentul nostru „modern" pentru bolile mintale includea lucruri pe care acum le consideram barbare, cum ar fi celulele matlasate, camasile de forta si lobotomiile.
Si chiar si un spital psihiatric contemporan poate fi un loc sinistru. Insa mizeria si groaza din Bedlam au disparut. Tot ce a ramas in amintire este numele
Spitalul Bethlem (de la „Bethlehem", prescurtat prin „Bedlam") a fost primul azil de nebuni din lume. Fondat de biserica drept azil de binefacere in 1247, a devenit in 1357 prima institutie care a incercat tratarea celor nebuni.
Episcopul italian Goffredo de Prefetti a fost primul care infiintat aici un centru de colectare a donatiilor pentru a sprijini Cruciadele. Totusi, nu era ceva neobisnuit pentru fetele bisericesti sa le ofere adapost celor nevoiasi, care sufereau adeseori de boli mintale.
Nu se stie cand a inceput institutia sa se concentreze asupra tratarii bolnavilor mintal, insa, in 1330, locul era deja numit „spital". In 1377, deja era cunoscut in primul rand drept azil de nebuni.
De aproape sapte sute de ani, Bedlam ii primeste pe cei cu tulburari mintale. Insa, de-a lungul acestei perioade de timp, cei internati aici au supravietuit in conditii de mizerie, groaza si abuzuri inimaginabile.
O inspectie din secolul XVI a descoperit ca scurgerile de sub cladire erau mereu blocate, iar mizeria se aduna in gramezi la intrari. La acea vreme, nu se facea nicio legatura intre sanatate si igiena, iar apa trebuia carata cu mana.
Asa ca pana si spitalele obisnuite erau murdare, si cu atat mai mult Bedlam. Pana la sfarsitul secolului XVII, nevoia unei reorganizari era evidenta – desi nu in scopul de a imbunatati serviciile.
In schimb, spitalul a fost reconstruit in afara orasului si s-a acordat o mare atentie infatisarii sale. Noul design al Bedlam-ului a fost proiectat de Robert Hooke, un inspector al orasului, si includea coloane corintice si o tureta care avea in varf o cupola.
Fatada a fost inspirata de Palatul Tuileries, din Paris, construit de Ludovic al XIV-lea. Cladirea avea vedere spre niste gradini amenajate cu promenade insiruite cu copaci.
Insa interiorul spitalului era groaznic. Exteriorul frumos ornat era mult prea greu, cauzand craparea peretelui din spatele cladirii. Peretii se imbibau cu apa atunci cand ploua. Construite pe pietris, fundatiile institutiei au inceput in curand sa se naruie.
Tot in secolul XVII, celebrul azil a inceput sa inspire numeroase piese de teatru si balade din epoca lui Iacob I. Spitalul era folosit pentru a explora semnificatiile nebuniei si pentru a discuta cine anume avea puterea de a decide cine era sanatos din punct de vedere psihic.
James Munro a devenit medicul sef de la Bedlam in 1728. Familia sa avea sa controleze azilul in urmatorii 125 de ani. Sub auspiciile acestei familii, tratamentul s-a inrautatit drastic, metodele trecand de la medicamente la cele practicate de chirurgi.
Multi pacienti erau batuti, infometati si scufundati in bai reci ca gheata in mod frecvent. Dieta pacientilor era necorespunzatoare si multi sufereau de infometare sau malnutritie.
Guvernatorii nu le ofereau pacientilor mese indestulatoare, bazandu-se adeseori pe proviziile de baza pe care le primeau in dar si pe resursele pe care erau le cumparau paznicii.
Pacientii erau hraniti de doua ori pe zi cu o dieta anosta, in portii insuficiente. Dieta urma teoria umorilor (din Grecia Antica!), potrivit careia impartirea in portii mici si evitarea mancarurilor bogate le permitea celor nebuni „sa isi reechilibreze corpul" si „sa isi domoleasca pornirile irationale".
Initial, institutia si-a deschis usile pentru public in speranta de a atrage membri ai familiei care sa ii viziteze pe cei iubiti. Din pacate, familiile nu au venit…
Insa londonezii bogati au fost imediat atrasi de spital. Suferinta celor internati a devenit o distractie pentru restul Londrei. Desi nu exista dovezi, se speculeaza ca decizia de a deschide spitalul pentru public a fost motivata de nevoia de a strange fonduri.
La pretul de 10 silingi (luati, desigur, sub forma de „donatie"), turul spitalului avea sa se dovedeasca o afacere foarte extrem de profitabila. Cei internati au fost expusi, iar comportamentul lor bizar si „tratamentul" adeseori crud au fost considerate o forma de teatru.
Doamnele in haine fine, cu batiste la nas, faceau turul spitalului de parca ar fi vizitat Casa Groazei dintr-un parc de distractii. Cei considerati periculosi erau permanent inlantuiti
Multi pacienti care ar fi putut supravietui bolii au murit in urma terapiei. De fapt, pacientii considerati prea fragili pentru a supravietui tratamentului au fost refuzati.
Cat timp familia Munro a continuat sa conduca Bedlam, atrocitatile au continuat. Ultimul administrator de la Bedlam din familia Munro a fost Thomas Munro.
In 1816, s-a retras in urma unui scandal care a culminat cu acuza ca era „lipsit de umanitate" fata de pacientii din Bedlam. Dupa plecarea lui Munro, spitalul a inceput sa dezvolte metode mai moderne si mai putin crude de tratare a bolilor mintale.
Desigur, chiar si in anii ’60 ai secolului XX, tratamentul nostru „modern" pentru bolile mintale includea lucruri pe care acum le consideram barbare, cum ar fi celulele matlasate, camasile de forta si lobotomiile.
Si chiar si un spital psihiatric contemporan poate fi un loc sinistru. Insa mizeria si groaza din Bedlam au disparut. Tot ce a ramas in amintire este numele
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.