In muntii Bucegi exista o zona de un kilometru patrat in care organismul nu oboseste, iar functiile fizico-chimice se revigoreaza brusc. Specialistii spun ca avem de-a face cu legendarul loc dintre cer si pamant.
In 1999, un institut de cercetari particular din Bucuresti, angajat de o firma straina pentru a studia subteranul unei zone din Bucegi, a gasit ceva care poate fi asimilat cu legendara “Gura de Rai". E vorba despre o panta cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, unde se manifesta o anomalie magnetica atipica, dupa cum o definesc specialistii, zona care are efecte benefice uluitoare asupra organismului uman. Este, foarte probabil, cea mai ciudata descoperire facuta vreodata in Romania.
Sabina Ispas, cercetator la Institutul de Etnografie si Folclor, considera ca termenul de “Gura de Rai" exprima o realitate simbolica a sacrului si una metaforica, in poezia populara, ca imagine artistica a atingerii armoniei absolute. Cu alte cuvinte este vorba doar despre o traditie populara, fara o baza in realitatea concreta, palpabila.
Locul in care organismul nu oboseste
Acestor date li s-a adaugat insa si o imagine fizica, concreta, a unei “Guri de Rai", un loc cu o suprafata de aproximativ un kilometru patrat, care are efecte terapeutice exceptionale asupra organismului uman. In 1999, Institutul particular de cercetare “Terra" a fost angajat de o firma romano-franceza sa studieze o zona din Bucegi, situata in apropierea Pesterii Ialomicioara. Societatea era interesata de stabilirea detaliilor din subsolul acestei zone si a oportunitatii de a construi un complex hotelier. La studiu au participat specialisti din mai multe domenii, in special fizicieni si geofizicieni. Cercetarile s-au facut cu aparatura de geodetectie.
Dupa mai multe zile de urcat si coborat pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stanica, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzational in preajma varfului Doamnei: ajuns intr-un anume loc, i-a disparut oboseala.
“Ne-am speriat cand ne-a strigat alertat, nu stiam ce s-a intamplat. Evident ca am privit cu neincredere fenomenul, la inceput. In timp insa am constatat, pe propria noastra piele, ca el este real. Abia apoi am demarat investigatiile asupra acestui loc"
spune Vasile Rudan, coordonatorul echipei.
Primul stadiu al investigatiilor a constat in verificarea tuturor versantilor din zona.
“Am constatat ca oricat ai urca, oricat de obosit ai fi dupa mers, in momentul in care ai ajuns in zona respectiva dispare oboseala, lucru care nu se manifesta pe alti versanti. Este vorba de o revigorare a functiilor fizico-chimice cu o rapiditate iesita din comun",
declara Dumitru Stanica.
O anomalie geomagnetica atipica
Gura-de-raiA doua faza a constat in testarea medicala. A fost adus un medic, care a verificat tensiunea fiecarui subiect care urca panta cu “ciudatenii". Testele medicale au fost reluate si pe o alta culme din apropiere, cu o inaltime aproximativ similara. Rezultatele au condus catre o singura concluzie: in zona cu pricina, exclusiv, se intampla ceva deosebit. Nu numai ca ritmul cardiac isi revine uluitor de repede, desi urcusul se face pe o panta abrupta, dar oamenii in varsta care au fost supusi testelor au declarat o stare de bine general cand stau in acel loc.
S-a trecut apoi la testarea zonei prin magnetometrie diferentiala, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot masura, printre altele, magnetismul Pamantului. Asa a fost depistata o anomalie magnetica atipica, pe o suprafata de aproximativ un kilometru patrat. “Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialistii din domeniu apar in rupturile de falii, in reflexii ale scoartei terestre sau in alte asemenea fenomene geologice care se inregistreaza intr-o forma atipica pe diagrame. Aici e vorba insa despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stanica, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a stiut sa-l interpreteze. In acel moment am facut legatura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp si care se manifesta printr-o emisie de radiatii patogene, inca ramase cu o origine necunoscuta", ne-a spus Vasile Rudan.
De la coltii dragonului la retelele malefice Hartmann
hartmann reteaProblema zonelor geopatogene – sau a anomaliilor magnetice atipice malefice – a fost ridicata de Institutul “Terra" cu mai multi ani in urma. Un nod geopatogen inseamna un loc in care se manifesta fenomene de natura necunoscuta care sunt ostile vietii.
Trebuie mentionat insa ca existenta acestor zone “rele" este cunoscuta de societatea omeneasca de foarte mult timp.
In China antica, spre exemplu, nimeni nu avea voie sa construiasca o locuinta pana ce zona nu era testata de specialistii imperiali, oameni inzestrati cu capacitati paranormale, pentru a vedea daca subsolul are sau nu are “coltii dragonului". Daca acesti “colti" subpamanteni erau detectati de functionarii imperiali, locul respectiv era etichetat malefic, pe el nu se putea construi nici o casa.
Pornind de la aceeasi idee, in perioada interbelica, o serie de experiente dintr-un orasel din Elvetia au condus la teoria “Retelelor Hartmann". Doctorul Ernst Hartmann a observat ca soarecii aflati intr-o anumita incapere stateau grupati dupa directia liniilor si nodurilor unei retele invizibile. Aceiasi soareci se comportau insa normal intr-o incapere diferita. Acest tip de reactie al animalelor i-a dat de gandit si astfel a inceput sa studieze fenomenul si sa traga concluzii interesante. Conform teoriei Hartmann, interiorul scoartei terestre ascunde retele longitudinale si latitudinale malefice. Fenomenul se manifesta insa ca atare doar in nodurile de la intretaierea acestor retele.
Armata este interesata de subiect
“Descoperirea absolut intamplatoare a zonei benefice din Bucegi, “Gura de Rai" in traditie populara, vine sa rotunjeasca ceea ce stiam pana acum despre anomaliile magnetice atipice. In primul rand ne intareste ideea ca nimic din ceea ce avem lasat ca memorie colectiva prin folclor nu este gratuit, are cel putin un sambure de adevar", declara Vasile Rudan.
“Ceea ce am gasit noi in Bucegi are o dispozitie geografica identica cu cea descrisa in folclor. In al doilea rand, stim acum ce si cum sa cautam. Pe diagrame, harti ale subsolului, profilele micromagnetice ale zonelor malefice, despre care avem mai multe date, sunt ascutite, pe cand cele ale zonei benefice sunt liniare, aproape drepte. Timp de mai multi ani am fost ocupati cu alte proiecte de cercetare si am suspendat investigatiile din Bucegi, dar intentionam sa reluam cercetarile si sa facem chiar o demonstratie publica. Apoi vom largi zona investigatiilor, deoarece avem semnale ca asemenea locuri deosebite se mai gasesc, cel putin in zona Masivului Retezat. Interesant este faptul ca din informatiile de pana acum rezulta ca fiecarei zone malefice trebuie sa ii corespunda, undeva in apropiere, o zona benefica, la o distanta de cel mult cateva sute de metri. Deocamdata nu vom divulga locatia exacta"
spune Rudan.
Acesta mai sustine ca, pe tema cercetarii anomaliilor magnetice atipice din Romania, bune sau rele, urmeaza sa apara o carte si ca Ministerul Apararii se arata foarte interesat de acest domeniu.
Cercetatorii de la Institutul “Terra" spera sa se realizeze, cu concursul Armatei, o harta a Romaniei care sa puna in evidenta aceste zone iesite din comun.
Raport secret
Catre Departamentul Apararii SUW,
In urma cercetarilor dispuse de ***(nume de cod*) in conformitate cu Directivele SUW si Nota de serviciu nr.276/28 noiembrie 1981, ca reprezentant al Grupului de Cercetare si Expertiza**, va aduc la cunostinta urmatoarele:
in anul 1982 m-am prezentat impreuna cu echipa tehnica si operativa de cercetatori de inalta clasa din cadrul Departamentului SUW, in locatia “Muntii Bucegi" din Romania.
Timp de peste douazeci de ani am facut cercetari amanuntite, constand in forari ale muntelui, sapaturi si dizlocari de blocuri stancoase, masuratori de radiatii si analize de aer, apa si sol, precum si analize bacteriologice, am cercetat gospodarii taranesti, studii istoriografice si chiar folclorul local, pastrator de datini ce puteau aduce explicatii suplimentare in munca de cercetare.
In urma tuturor acestor demersuri, am redactat urmatoarele concluzii pe care vi le transmit in raport secret, fiind date de cea mai mare importanta nu doar in ceea ce priveste enigma trecutului, dar si viitorul umanitatii, responsabilitatea noastra in urma dobandirii acestor informatii esentiale fiind covarsitoare nu doar pentru destinul planetei, ci al intregului univers:
– Pe toata lungimea Muntilor Bucegi, in adancurile pamantului, am descoperit o retea imensa de tuneluri si incaperi secrete, fara legatura cu exteriorul, improbabil de a fi fost facute de mana omului, deci ele contin aparate extrem de sofisticate.
– De-a lungul tunelurilor exista locatii mistice, aflate intr-o legatura indubitabila cu antice locatii sacre de pe pamant. In documentele anexate AWX1, AWX2 si AWX3 voi proba stiintific existenta de netagaduit a acestor legaturi.
– Unul din tuneluri strabate un baraj energetic ce transforma orice obiect plutitor intr-un praf fin, la capatul caruia aflandu-se o imensa poarta din piatra. In urma tuturor cercetarilor noastre, pot afirma cu probele din anexele BW1-BW13 ca aceasta duce spre o alta lume paralela si intr-un timp definit de caracteristici ce ne-ar fi permis patrunderea, insa nu si reintoarcerea in prezent. Am abandonat cercetarile pe aceasta pista.
– Cautand tezaurul ingropat de Zamolxis in scopul apararii locuitorilor, am constatat ca el se intinde pe o retea de tuneluri ce ia forma unui lup imens cu gura flamanda si colti fiorosi, ca in iuresul unei aprige vanatori. Cercetand straturile de comori, putem afirma ca ele au fost sporite de nenumarati domnitori si conducatori de-a lungul timpului. Valoarea este inestimabila !
– Pe un picior de munte aflat la deschiderea unei pajisti inalte, am descoperit anomalia magnetica numita Gura de Rai si intalnita si in traditia populara, nu doar o locatie cu actiuni incredibile asupra organismului uman, insa, asa cum au evidentiat cercetarile ce urmeaza a fi mentionate in anexe, Tabel WX10-WX20, sacralitatea acesteia este un mediu intre Cer si Pamant, materializandu-se intr-o cale ce duce spre Rai, motiv pentru care, pe vremea Basarabilor, platoul Bucegi era interzis muritorilor. Vom reveni in urmatoarea misiune.
– Pe Valea Ialomitei, in partea estica a masivului, cercetarile noastre au descoperit un lac subteran imens, Locul Celor Sapte Izvoare, in apa carora analizele noastre au relevat nivelul bacteriologic egal cu 0. Marele Zeu Zamolxis de acolo bea apa.
– Nivelul radiatiilor inregistrat pe creste este imens, noi neputand sa-l masuram cu exactitate, deoarece instrumentele noastre de masura nu au fost suficient de performante si au cedat la efortul urias, ce le-a depasit posibilitatile. Am reusit insa sa localizam Triunghiul de Aur, in ale carui colturi se afla energiile impresionante si nemaiintalnite in niciun alt loc de pe pamant.
– Aparatele aflate in tunelurile secrete din adancuri ne-au permis sa vizualizam intregul trecut al omenirii, datele fiind inregistrate in Anexele WXX1-WXX7789.
– Aceleasi dispozitive ne-au permis sa vedem si viitorul, date pe care……………………………."
Aici se intrerupe raportul secret pe care satelitii nostri l-au interceptat printr-un uimitor accident energetico-radiologic si pe care, nestiind unde sa-l transmitem, il publicam in speranta ca cei ce detin orice fel de amanunte ne vor contacta in vederea unui schimb de informatii mai amanuntit.