Henri-Louis Bergson s-a nascut la Paris, la 18 octombrie 1859. Este elev al liceului Bonaparte in perioada 1868 - 1877, apoi studiaza la Ecole Normale Superieure (1878 - 1881), unde este coleg cu Jaures si unde obtine in 1881 examenul de agregat in filozofie. In 1889 isi sustine doctoratul in litere cu doua teze: Essai sur les donnees immediates de la concience (Eseu despre datele imediate ale constiintei) si Quid Aristoteles de loco senserit. A fost numit profesor la College de France in 1897. Duce o viata consacrata studiului, in care singurele evenimente importante sunt aparitiile fundamentalelor lucrari care-i alcatuiesc opera: Matiere et Memoire (Materie si memorie, 1896), Le Rire (Rasul, 1900), L'Evolution creatrice (Evolutia creatoare, 1907), L'Energie spirituelle (Energia spirituala, 1919).
Devine celebru, in Europa si America, inca de la publicarea primelor titluri. Functii si distinctii numeroase ii incununeaza opera, culminand cu alegerea ca membru al Academiei franceze (1914), Premiul Nobel (1927) si Legiunea de Onoare (1930).
A facut politica si, dupa primul razboi mondial, a fost interesat de chestiunile internationale.
Filozofia sa este una dualista – lumea acopera doua tendinte aflate in conflict – forta vietii (elan vital) si lupta lumii materiale impotriva acelei forte. Fiintele umane inteleg materia prin intelectul lor, cu ajutorul caruia evalueaza lumea. Acestea exprima doctrinele stiintifice si privesc lucrurile ca entitati independente in spatiu. In contrast cu intelectul se afla intuitia, care provine din instinctul animalelor inferioare. Intuitia ne ofera o idee despre forta vietii care strabate toate fiintele. Intuitia percepe realitatea timpului; durata este exprimata din punctul de vedere al vietii si nu se poate divide sau masura. Durata este explicata prin fenomenul memoriei.