La varsta de 18 ani, in aplauzele entuziaste ale supusilor sai, inaltul si frumosul print se urca pe tronul Bavariei sub numele de Ludovic al II-lea. Cand a implinit 40, era deja obez si ducea un trai retras, obsedat fiind de castelele sale de basm. La cateva zile dupa ce a fost declarat nebun si incapabil sa conduca regatul, a murit inecat.
Cand s-a facut ora opt, iar medicul psihiatru Bernhard von Gudden si pacientul sau regal nu se intorsesera inca de la plimbarea de seara, doctorul Miiller, asistentul lui Gudden, s-a alarmat. Acesta sugerase ca cei doi sa fie insotiti de infirmieri, asa cum se procedase la plimbarea de dimineata; Gudden, insa, refuzase.
Regele avea un comportament rational, aproape normal. In afara intrebarilor pe care le punea fara incetare, din punctul lui de vedere nu prezenta nici o alta problema.
In cautarea perechii disparute, doctorul Muller a trimis la inceput un singur politist, apoi la scurta vreme alti doi, de-a lungul malului lacului Starnberg, directie in care cei doi fusesera zariti ultima data indreptandu-se.
Pe masura ce se intuneca, ingrijorarea se transforma in panica, fapt pentru care intregul personal al castelului Berg a iesit sa cerceteze imprejurimile la lumina tortelor. Muller a trimis o telegrama la Curtea din Munchen, anuntand disparitia regelui si a doctorului.
Doua umbrele si o palarie, uitate pe o banca
La un moment dat, dupa ora 10, s-au auzit strigate ce anuntau primele descoperiri: doua umbrele lasate pe o banca si palaria regelui in apropiere. La marginea apei se puteau vedea plutind cateva obiecte intunecate; s-au dovedit a fi pardesiul si haina regelui.
Vaslind mai in largul lacului, cautatorii au gasit la scurt timp trupurile neinsufletite ale regelui Ludovic al II-lea si doctorului Gudden, purtate in voia curentului in apa putin adanca, la nici 25 de metri de mal. Ceasul regelui se oprise la ora 6:54 in acea seara de duminica, 13 iunie 1886.
Cand cele doua corpuri au fost examinate, s-a descoperit ca pe fata Gudden avea zgarieturi, iar deasupra ochiului drept o vanataie, capatata cel mai probabil in urma unei lovituri de pumn.
Urmele de pe gat sugerau o tentativa de strangulare. Trupul regelui nu prezenta leziuni. Incercase oare Ludovic sa evadeze si-l omorase pe Gudden cand acesta incercase sa-l opreasca? Sau oare regele il inecase pe doctor, iar apoi se sinucisese aruncandu-se in lac?
II omorase regele pe Gudden, iar apoi suferise un infarct? Oricare ar fi fost faptele, era sfarsitul tragic si socant al unei vieti ce incepuse sub auspicii atat de favorabile cu 41 de ani in urma.
Printul din poveste devine rege
Ludovic a devenit rege la 10 martie 1864, cu putin timp inainte de a implini 19 ani, in urma mortii premature a tatalui sau. Inalt, zvelt, cu par bogat, ondulat si negru si ochi albastri patrunzatori, Ludovic avea o tinuta semeata si o gratie aproape feminina. Poporul l-a indragit instantaneu.
Si cum orice rege trebuia sa aiba o consoarta si mostenitori, la inceputul lui 1867, Ludovic a ales-o pe frumoasa sa verisoara Sophie. Ludovic si Sophie alcatuiau un cuplu frumos, dar nunta ce urma sa aiba loc in august a fost amanata pentru octombrie, ca apoi logodna sa fie rupta brusc de rege cu cateva zile inainte de ceremonie.
Ludovic i-a marturisit unui curtean ca mai bine s-ar ineca intr-un lac alpin decat sa se casatoreasca.
Un rege retras si excentric
Ludovic nu si-a ascuns niciodata dispretul fata de viata de la Curtea din Munchen si, odata cu trecerea anilor, isi petrecea din ce in ce mai mult timp la resedintele sale din munti. La cina prefera compania busturilor sculptate ale lui Ludovic al XVI-lea si Mariei Antoaneta, decapitati in timpul Revolutiei Franceze.
Spre deosebire de musafirii in carne si oase, explica regele, statuile veneau numai invitate si se puteau retrage la dorinta sa. Facand din noapte zi, Ludovic dormea de dupa-amiaza pana la miezul noptii, cand pleca in lungi plimbari singuratice prin Alpii inzapeziti.
In sala de spectacole de la Curte, erau puse in scena reprezentatii elaborate, la care regele era unic spectator.
Dupa scurta idila cu Sophie, Ludovic a ajuns sa prefere compania tinerilor ofiteri si actori chipesi. Jurnalele regelui, publicate abia dupa moartea sa, scoteau la iveala disperarea incercarilor, se pare nereusite, de a-si reprima homosexualitatea.
Majoritatea legaturilor sale cu barbati au fost de scurta durata, cu exceptia celei avute cu intendentul grajdurilor, Richard Hornig, care a durat aproape 20 de ani. In iulie 1870, Franta a declarat razboi Prusiei, dar a fost rapid invinsa de o coalitie a statelor germane, printre care se numara si Bavaria.
Cancelarul Bismarck i-a impus lui Ludovic sa se alature formarii unui imperiu german condus de regele Wilhelm I al Prusiei. Astfel, regatul Bavariei a fost inclus in Imperiul German.
Mania constructiilor
Cum independenta Bavariei era acum limitata, lui Ludovic ii reveneau mai putine sarcini in calitate de monarh — ceea ce nu parea sa il afecteze catusi de putin. Inspirat de Versailles, regele a hotarat sa cladeasca palate la fel de impunatoare si in propria tara.
A inceput constructia castelelor din Neuschwanstein in 1869, Linderhof in 1870 si Herrenchiemsee in 1878.
Aceste castele de basm au fost descrise ca vulgare, artificiale, exotice si eclectice ca stil arhitectural si au inghitit milioane de marci, lasandu-l pe Ludovic dator vandut trezoreriei regale. Dupa ce datoria sa a ajuns la 14 milioane de marci, Ludovic a mai solicitat un imprumut de 20 de milioane, insa de data aceasta a fost refuzat.
Alunecarea spre nebunie
In afara de mania constructiilor, Ludovic a inceput sa dea si alte semne, inca si mai alarmante, de instabilitate psihica. Momentele de calm si buna dispozitie erau urmate de crize necontrolate de furie.
Poruncea ca slujitorii nesupusi sa fie biciuiti, torturati, inchisi, exilati in America sau chiar decapitati, dar nu dadea vreun semn de surprindere sau nemultumire cand ordinele nu ii erau duse la indeplinire. Dupa ce isi pierdea cumpatul si lovea vreun servitor, regele incerca sa-si rascumpere gestul oferind daruri scumpe sau bani.
Gras si neglijent in vestimentatie, incerca uneori sa-si reinvie frumusetea pierduta angajand frizeri pentru a-i ondula parul. Nimeni nu se putea apropia la mai mult de 45 de centimetri de el sau sa vada ce mananca.
Un ascensor de serviciu ii fusese instalat in dormitor, astfel ca mesele sa-i poata fi servite fara sa fie nevoit sa vada pe cineva. In cele din urma, a ajuns sa-si strige poruncile din spatele usilor inchise si sa comunice cu propriii ministri doar in scris. Documentele oficiale ramaneau nesemnate sau erau pierdute.
Calatoriile cu servitorii sub clar de luna se incheiau adesea cu picnicuri, chiar daca pamantul era acoperit de zapada, iar jocurile de copii se prelungeau pana in zori. Iar daca vremea proasta ducea la intreruperea vreuneia dintre excursiile sale nocturne, impreuna cu escorta sa profita de ospitalitatea taranilor uimiti.
Cand pleca de la sau se intorcea la Linderhof, Ludovic imbratisa cu pasiune un anumit stalp; in timpul plimbarilor, se pleca in fata unui copac anume si saluta politicos un gard viu. Erau voci pe care numai el le auzea si conversatii amuzante pe care le purta cu el insusi.
Conspiratia de inlocuire a lui Ludovic
La inceputul anului 1886, necesitatea de a-l inlocui pe regele tot mai nebun devenise evidenta. Cum fratele sau, Otto, incepuse si el sa dea semne de nebunie, optiunea ministrilor a fost de a-l face pe acesta din urma rege doar cu numele, puterea reala urmand sa-i revina unchiului regelui, printul Luitpold.
Pentru a-l inlatura pe Ludovic, ministrii au apelat la renumitul psihiatru Gudden, care a fost convins sa-si asume ceea ce el numea „dureroasa sarcina“ de a-l declara pe regele Bavariei nebun.
Dupa ce a adunat marturii de la slujitori din trecut si din acel moment ai casei regale, doctorul Gudden a depus pe 8 iunie 1886 un raport de 19 pagini. „Maiestatea Sa se afla intr-un stadiu avansat de debilitate mintala“, era concluzia doctorului Gudden; boala lui „trebuie declarata incurabila si este de asteptat o agravare a deficientelor sale psihice“.
Cum aceasta stare se va prelungi pana la sfarsitul zilelor sale, „Maiestatea Sa trebuie considerata incapabila de a mai guverna regatul“. Doctorul Gudden nu l-a examinat niciodata personal pe rege, aparent multumindu-se sa adune informatii la mana a doua. Marturiile favorabile au fost ignorate, caci erau si servitori care au atestat bunatatea regelui.
Ospiciul regal si o moarte suspecta
Dupa o prima incercare de arestare esuata, ce avusese loc pe 9 iunie, o a doua comisie, condusa de doctorul Gudden, a sosit la resedinta din munti a regelui in zorii zilei de 12 iunie. Cu ajutorul unui servitor, Ludovic a fost ademenit spre scara turnului, unde a fost prins de infirmierii de la ospiciul din Munchen.
In jurul orei patru dimineata, regele, de o paloare cadaverica, si-a luat ramas-bun de la slujitorii sai credinciosi de la Neuschwanstein si s-a urcat intr-o trasura careia ii fusesera scoase clantele dinspre interior ale portierelor. Afara, in fata si in spate, stateau infirmierii ospiciului. O trasura preceda si o alta urma caleasca regala pe drumul de opt ore pana la castelul Berg.
Descoperirea cadavrelor
Scena descoperirii cadavrelor Regelui Ludovic si al Doctorului Gudden
Palatul de pe malul lacului fusese transformat intr-o inchisoare regala, cu bare de fier la ferestrele apartamentelor lui Ludovic si vizoare instalate la usi. Ludovic s-a comportat calm si s-a retras dupa pranz, cerand sa fie trezit ca de obicei la miezul noptii.
Ordinul i-a fost insa ignorat si regele parea iritat in momentul cand s-a trezit spre zori. Desi nu i se permisese sa participe la slujba de duminica, doctorul Gudden a fost de acord sa il insoteasca intr-o plimbare mai tarziu in cursul diminetii; doi infirmieri ii urmau discret la distanta.
Doctorul Gudden era atat de multumit de pacientul sau, incat la a doua plimbare, dupa-amiaza, s-a lipsit de acestia. S-a dovedit insa a fi o greseala fatala. Cum nu a existat nici un martor la moartea lui Ludovic si a doctorului Gudden, povestea adevarata nu va fi cunoscuta niciodata.
Cel putin unul dintre biografii regelui a ajuns la concluzia ca Ludovic l-a ucis pe psihiatru, iar apoi s-a sinucis; departe de a fi nebun, regele a inteles ca viitorul nu ii rezerva decat o viata in dizgratie si detentie.
Unul dintre contemporanii sai se pare ca era de aceeasi parere. Auzind de moartea varului sau, imparateasa Elisabeta a Austriei a declarat cu tristete: „Regele nu era nebun; era doar un excentric care traia intr-o lume a visurilor. Ar fi putut sa fie tratat cu mai multa blandete si astfel s-ar fi evitat un sfarsit atat de tragic".