Primele marturii ale aparitiei acestui sortiment de biscuiti apar la sfarsitul primului mileniu.In anul 992, calugarul armean Grigorie Macarie se retrage in ultimii ani de viata in Franta, unde gateste tot felul de produse de patiserie. Dintre acestea, cel mai apreciat desert (poate si datorita originalitatii ingredientelelor lui) a fost turta dulce. „Piesa de rezistenta" din componenta „dulcelui“ o reprezinta – asa cum o divulga de la bun inceput denumirea din limba engleza, gingerbread– ghimbirul.
Prajiturile si biscuitii care contineau ghimbir printre ingrediente sunt prezenti in istoria secolului al XI-lea datorita Cavalerilor Cruciati. Intorsi din Orientul Mijlociu, ei aduc cu sine acest condiment ce urma sa fie folosit de brutarii din Evul Mediu, care coceau turta dulce in forme destul de elaborate, din lemn. Peste cateva sute de ani, in secolul al XIII-lea, turta dulce este prezenta in Suedia, unde ajunge datorita emigrantilor germani. Aici, turta era coapta de catre calugarite si vanduta impreuna de alti biscuiti meniti sa ajute digestia;dar si alaturi de biscuitii copti pentru a fi pictati si pusi in fereastra, pentru decorarea casei. Prin secolul al XVI-lea, desertul era deja vandut, in afara manastirilor, in farmacii si pietele populate de producatorii locali. Tot cam in aceeasi perioada, Market Drayton, un oras din Anglia, devine celebru pentru turta dulce produsa aici;o efigie mare, facuta din turta dulce, trona intrarea in urbe. In 1793 existau in Market Drayton patru brutarii care raspandeau mirosul tare, de ghimbir, pe toate strazile.
Fratii Grimm si formele de turta dulce
Daca la inceputuri turta dulce era coapta in principal sub forma unor inimi (iubire), porci (viata, bunastare) si ingeri (bunatate), in secolul al XV-lea au fost inventate cele mai populare forme, cele de barbati si de femei. Figurinele cu mare continut de ghimbir au fost consemnate pentru prima data la curtea reginei Elisabeta I a Angliei si erau, de cele mai multe ori, „chipul cioplit“ al unor personalitati care frecventau dineurile oferite de capul incoronat.
Si tot in primele secole de viata turta dulce avea drept componente principale pesmetul, zaharul, alunele de padure macinate si, fireste, ghimbirul. Cu timpul, englezii au inlocuit pesmetul cu faina de grau si au adaugat oua si indulcitori. Astazi, reteta e ceva mai elaborata si contine urmatoarele ingrediente:unt gras, zahar brun, faina de secara si de grau, scortisoara, nucsoara, cuisoare macinate, enibahar macinat, zahar vanilat si ghimbir. O adevarata bomba de condimente! In functie de tara unde este preparat, desertul are forme si denumiri diferite:in Polonia e numit „pierniczki" (un biscuit subtire, crocant), in Cehia i se spune „pernik", in Scandinavia veti manca un „pepparkakor", in timp ce nemtii prefera o versiune mai pufoasa numita „lebkuchen".
Incepand cu anii 1800, turta dulce a devenit „prajitura Craciunului“ in multe tari, probabil datorita accesului mult mai facil al populatiei la faina si zahar. Dupa ce fratii Grimm au descris o casa facuta din turta dulce in „Hansel si Gretel“, decorata cu tot soiul de bomboane si creme, brutarii germani au inceput sa coaca turta dulce si sub forma de casute. Iar in unele zone din Germania se mai pastreaza si astazi obiceiul modelarii turtei dulci sub forma unor case elaborate pe care, in ziua de Craciun, copiii urmeaza sa le rupa si sa le inghita pe nerasuflate.