Star Trek a debutat cu un serial de televiziune in 1966 desi au existat planuri pentru lansarea sa cu cel putin sase ani inainte. Desi seria originala a fost suspendata dupa numai trei sezoane din cauza cotei de audienta scazuta, ea a servit ca sursa de inspiratie pentru alte cinci serii de filme seriale. Impreuna, toate cele sase serii totalizeaza nu mai putin de 726 de episoade de-a lungul a 22 de sezoane de televiziune si alte 30 de programe de televiziune, situandu-se, astfel, pe locul 2 ca si cea mai prolifica franciza Science-fiction din istorie, dupa Doctor Who
.
Star Trek: Seria originla a debutat in Statele Unite la NBC pe 8 Septembrie 1966, fiind transmisa in Canada cu cateva zile mai inainte. Creat de chiar Gene Roddenberry, si avandu-l in rolul principal pe William Shatner in rolul Capitanului Kirk, aceasta serie descrie povestea echipajului unei nave spatiale si a misiunii de cinci ani a acesteia de a ajunge acolo unde "nici un om nu a ajuns vreodata". In timpul primelor doua sezoane, a fost nominalizat la premiile Emmy in calitate de cel mai bun serial dramatic.
Seria Originala nu a avut un rating foarte ridicat dar suportul din partea fanilor a facut ca aceasta sa continue pentru 3 ani, utimul episod fiind difuzat pe 3 Iunie 1969. Seria a avut un urias impact cultural in televiziune determinand aparitia urmatoarelor serii de seriale si a filmelor artistice.
In Romania, Seria Originala a fost transmisa de postul de televiziune Tele7abc pe parcursul anului 1994.
Star Trek: Generatia Urmatoare (cunoscuta pe scurt sub numele de Generatia urmatoare, NextGen, ST:TNG, sau TNG) prezina o noua nava spatiala (numita tot Enterprise) si un echipaj complet nou, insa cu aceeasi misiune: de a ajunge "acolo unde nici un om nu a mai ajuns". Seria a atras un numar considerabil de fani inca de la inceput.
Actiunea serialului Star Trek: Generatia urmatoare se petrece la 85 de ani dupa marile aventuri ale capitanului James T. Kirk
Star Trek: Generatia urmatoare a avut cel mai mare rating dintre toate cele sase serii si a fost serialul de televiziune numarul 1 pe durata ultimilor ani de difuzare. A fost singurul serial Star Trek nominalizat pentru un premiu Emmy la categoria "Cel mai bun serial dramatic" pentru ultimul sezon din anul 1994. Datorita popularitatii pe care a avut-o, Generatia urmatoare este referita ca Generatia de aur a Star Trek-ului creat de Gene Roddenberry
Televiziunea romana a difuzat incepand cu toamna anului 1993, in cadrul emisiunii
Star Trek: Deep Space Nine (ST:DS9 sau mai simplu DS9) a rulat pe parcursul a sapte sezoane si a fost prima serie creata fara ajutorul lui Gene Roddenberry. Avery Brooks joaca rolul comandatului (mai tarziu capitan) Benjamin Sisko, primul om de culoare cu rol de comanda din seria Star Trek. Aceasta este de altfel si prima serie in care actiunea principala nu se desfasoara pe o nava spatiala, desi USS Defiant este destul de frecvent utilizata.
Actiunea se desfasoara pe statia spatiala Deep Space Nine, despre care aflam in primul episod ca se gaseste in imediata apropiere a unei gauri de vierme unice care furnizeaza acces imediat catre indepartatul Sector Gamma. Din aceasta cauza statia este un obiectiv strategic precum si un centru vital pentru comert, care are insa o mare parte din spatiul inconjurator neexplorat. Statia este de asemenea obligata sa se implice in razboiul de lunga durata dintre rasele Bajoran si Cardassian, iar Sisko trebuie sa-si asume rolul de Emisar al Profetului pentru Bajorani.
Deep Space Nine pune in umbra unele dintre temele utopice accentuate in celelalte serii si se concentreaza mai mult pe razboi, religie si compromisuri politice. De asemenea, contine cu mult mai mult umor decat celelalte serii.
Star Trek: Voyager (cunoscut si sub numele de ST:VOY, ST:VGR, VOY sau Voyager) a avut sapte sezoane si este prima serie Star Trek in care un personaj feminin se afla la comanda unei nave spatiale (capitanul Kathryn Janeway).
Intriga seriei Voyager o copiaza oarecum pe cea a serialelor Odiseea Spatiala si Pierduti in spatiu. Aventura incepe in Sectorul Delta aflat la 70.000 de ani lumina de Pamant. Pe parcursul calatoriei de intoarcere pe Pamant, echipajul trebuie sa evite tentatiile si sa invinga provocarile.
Star Trek: Enterprise (numit simplu Enterprise pe parcursul primelor doua sezoane si a catorva episoade din sezonul al treilea si abreviat ST:ENT sau ENT) isi desfasoara actiunea cu zece ani inainte de fondarea Federatiei Unite a Planetelor, aproximativ la jumatatea perioadei dintre evenimentele istorice prezentate in filmul Star Trek: Primul contact si Seria originala. Seria descrie misiunile de explorare a spatiului de catre echipajul navei spatiale Enterprise, o noua nava de clasa NX, care este capabila sa ajunga mai departe si mai repede decat au reusit oamenii vreodata.
Star Trek: Enterprise a fost promovat ca fiind cea mai accesibila serie pentru noii veniti in universul Star Trek. Rating-urile pentru aceasta serie au inceput prin a fi ridicate, dar au scazut rapid. Asa cum s-a intamplat si cu Seria Originala, suportul fanilor a ajutat la continuarea difuzarii seriei la finalul celui de-al doilea sezon. Al patrulea sezon din Enterprise a fost cel mai laudat de critici si mai multe site-uri si critici au afirmat ca in aceast sezon Enterprise a ajuns la potentialul sau maxim. In ciuda acestui fapt, serialul a continuat sa piarda puncte de audienta si Paramount a anulat producerea
acestuia la inceputul anului 2005.