Cauta:   

 

 
Din aceeasi categorie

 
  Piata de Craciun din Viena -2023
184 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Cabo de Palos-Spania
214 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Cafe Central Viena
160 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Piata de Craciun la Viena
1.083 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Ringstrasse-Viena
577 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Lucruri pe care sa nu le faci in Israel ca turist
165 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  25 de lucruri care trebuie facute la Seul (Coreea de Sud
1.110 vizite - 0 comentarii
adaugat de queen
 
  Wiener Rathaus -Viena
494 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Targ de Craciun la Viena
1.110 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Ghid de calatorie in Abu Dhabi
282 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
 
recomandam

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

 
 
AnuntulVideo >> Turism
 

 

50 DE LUCRURI PE CARE SA LE FACI LA VIENA

 
 
 
 
 
Adaugat de Cozana 14.11.2018  Adauga la favorite 202 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )
   
 
SA GUSTI:
1. Sa imparti cu cei dragi surpriza celui mai mare snitel din lume. Recunosc, pentru mine n-a fost chiar o surpriza, dar mi-a placut sa vad fata copilului. Printre multele restaurante in care se poate consuma acest urias, doua afirma ca au cel mai bun snitel vienez. Primul e Figlmuller, un restaurant aflat foarte aproape de Stephansdom, pe care l-am vazut plin an de an de fiecare data cand am ajuns in Viena, in sezon sau in extrasezon; al doilea e Plachutta – Gasthaus zur Oper, langa Opera.



2. Sa descoperi semnaturile unor mari personalitati pe peretele celui mai vechi restaurant din Viena. Intr-o zona mai linistita si foarte frumoasa a centrului vechi, intr-o cladire din 1447, se afla GreichenBeisel Inn. Ia uite cati au trecut pe acolo: Mozart, Bismarck, Brahms, Strauss, Beethoven, Wagner, Mark Twain, Johnny Cash, Einstein, Egon Schiele…


3. Sa mananci o portie zdravana si savuroasa de carnati la un chiosc de pe strada, dupa ce iesi de la Opera. Chiar daca nu vii de la Opera, trebuie sa stii ca lumea buna, imbracata la costum si tocuri, iese de la concert si se indreapta fie catre Cafe Sacher, fie catre un renumit chiosc cu carnati, Bitzinger sausage stands, fara sa-si faca vreo problema. Cine esti tu asadar sa nu te lasi tentat de carnea suculenta sfaraind chiar sub nasul tau, picanta sau nu, cu sau fara branza? Musai cu paine neagra si mustar.


4. Sa bei un ceai bun si sa cumperi si pentru acasa. In apropiere de Stephansplatz se afla magazinul Tee Gschwender. In zona pentru „cunoscatori" gasesti recipiente mari cu ceai din care iti ambaleaza pe loc, in functie de nevoi, ceai de calitate avand preturi ce variaza intre 4 si 50 de euro/100 gr. Ar fi bine sa iti faci provizii – in Bucuresti e mai scump si nu e de aceeasi calitate. Sus la etaj e o ceainarie mica, frumoasa si deloc aglomerata.

5. Sa iei micul dejun in oras. Fie ca alegi un loc precum Kurkonditorei Oberlaa, o cofetarie cu prajituri exceptionale, dar si variante cochete si sofisticate de mic dejun, sau un bistro frantuzesc cum e Le Bol (Neuer Markt 14), vei gusta atmosfera relaxata, de cele mai multe ori alaturi de cei care traiesc in Viena. Ca turist ai, in general, un mic dejun generos, inclus in oferta hotelului sau pensiunii, asa ca nu stii ce pierzi. Iesi macar o data in oras pentru micul dejun si vei intelege.


6. Sa te opresti pentru o gustare sau o cina usoara si un pahar cu vin la o cafenea foarte mica. Kleines Cafe din Franziskaner Platz 3 e un exemplu foarte bun. Chiar daca e populara printre turisti, isi pastreaza o atmosfera foarte calda si un public cu inclinatii artistice (daca nu ma insel este detinuta de un actor). Vara se poate sta si la terasa, iar piateta in care se afla este incantatoare.


7. Sa bei o cafea la una dintre cafenelele istorice. Cafenelele sunt o adevarata institutie in Viena (fapt dovedit si de includerea lor in in lista Patrimoniului Cultural Intangibil UNESCO). Sunt descrise ca locuri in care consumi timp si spatiu, dar primesti nota de plata doar pentru cafea. Intr-adevar, odata ce ti s-a oferit o masa, sunt sanse minime sa fii deranjat si poti sa tragi de o cafea cat doresti. Am avut ocazia sa incerc mai multe cafenele si tipuri de cafea, gasesti un ghid aici:


8. Sa mananci o excelenta inghetata italieneasca. Sunt mai multe variante, eu am incercat doua. Favorita e Eissalon am Schwedenplatz, a doua e popularul Zanoni&Zanoni. Pe langa acestea, au aparut si locuri mai mici, cu inghetate artizanale care pun mai mult accent pe ingrediente de calitate, provenite de la ferme sau culturi ecologice.


9. Sa vezi Carpatii de sus dintr-o cafenea rotitoare. Asa spun ei, ca in zilele limpezi se vad Carpatii. Un lucru e sigur, Viena se vede foarte frumos din Donau Turm.

10. Sa mergi la piata, alta decat Naschmarkt. E adevarat, Naschmarkt este foarte bine pozitionata, se ajunge usor din centru si e langa cladirea Secesiunii sau frumoasele case create de Otto Wagner. Dar daca vrei sa vezi si altceva, dincolo de ruta turistica, incearca de exemplu Brunnenmarkt, in Ottakring. Te vei trezi deodata in alta lume, cu atmosfera araba chiar. E bine de stiut ca in acest cartier sunt si foarte multe restaurante bune si cu preturi mai mici, cu specific de care doresti, pe alese.


11. Sa mergi macar o data iarna la Viena, pentru punch, carnati, turta dulce, castane coapte si alte delicii pe care le gasesti la minunatele targuri de Craciun.



12. Sa degusti un vin la Wein & Co (Jasomirgottstr. 3-5), un magazin de vinuri si totodata bar, la doi pasi din Stephansplatz, dar si in alte locuri prin Viena. Cu bune si rele, locul iti ofera sansa sa incerci aproape orice la pahar, fara sa fii nevoit sa iei toata sticla. Si mai bine ar fi sa mergi la tavernele (heurige) aflate departe de centru, acolo unde se poate bea vinul anului, produs in viile Vienei. Ai mai multe detalii aici.

13. Sa bei apa de la robinet si de la „fantanile" moderne de pe strada. Serios vorbind, dupa atata mancare, vin, cafea sau ceai, avem nevoie si de apa. Apa de la robinet e mandria vienezilor, apa de izvor adusa cu grija din munti. Nu iti irosi banii pe apa imbuteliata.

S
14. Sa te distrezi la Prater. Sa nu incerci sa o faci in zile in care toata lumea e libera, cum ar fi 1 mai. Am comis-o noi si, chiar daca preturile au fost reduse cu aceasta ocazie, fapt care ne-a ajutat, aglomeratia a fost pe masura.


15. Sa experimentezi sunetele oraselor si sa conduci Orchestra Filarmonica a Vienei. Muzeul muzicii din Viena este o experienta interactiva si educativa deosebita, orice varsta ai avea. Si da, la final poti conduce o orchestra, dar ai grija cum o faci, muzicienii te vor mustra daca nu esti serios!


16. Sa vezi cu ochii tai meteoriti, dinozauri sau cum ai arata tu ca om preistoric. Sa te emotionezi cand ajungi la sectiunea cu animalele disparute sau pe cale de dis paritie, in Muzeul de Istorie Naturala. Acesta este un muzeu in care ori iti alegi subiectele care te intereseaza, ori stai o zi intreaga, ori vii de mai multe ori. Merita!

Muzeul de Istorie Naturala

17. Sa intelegi istoria Vienei intr-un mod amuzant si interactiv, la Time Travel.



18. Sa mergi la un spectacol de dresaj la Scoala Spaniola de Calarie. Locul si atmosfera sunt deosebite, de la spectacol in sine as fi avut asteptari mai mari, comparativ cu ceea ce am avut ocazia sa vad la o scoala de acelasi calibru in Franta, dar nu am regretat, experienta a fost deosebita. Daca e sa mergi, alege oricum varianta unui spectacol, vizionarea antrenamentelor nu iti ofera mare lucru.


19. Sa faci o baie in Dunare sau sa te plimbi cu bicicleta pe Donau Insel, un loc verde in care gasesti foarte multe locuri de distractie pentru copii, spatii amenajate pentru picnic, plaje cu nisip, tobogane, piscine, scoli de surf sau plimbari cu barca, sau pur si simplu alei pe care te poti plimba si relaxa. Mai multe detalii despre Donau Insel aici.

20. Sa vizitezi o padure tropicala la Haus des Meeres. Padurea tropicala e doar o parte dintr-o interesanta lume acvatica.

21. Sa mergi cu copilul la Zoom Kindermuseum. Ai multe programe pentru cei mici, vezi doar sa nu fie exclusiv in germana, daca nu cunosti limba.

22. Sa mergi la un spectacol cu marionete la teatrul pentru copii de langa Schoenbrunn.

23. Sa ii lasi pe cei mici sa intre in pielea copiilor de regi si regine la Muzeul Copiilor de la Schoenbrunn. Se pot costuma si pot studia cum traiau si cu ce se jucau copiii din familiile regale.


24. Sa te joci intr-un labirint. Exista unul potrivit pentru copiii mai mici in gradinile de la Schoenbrunn.

25. Sa vezi cum natura se imbina cu arhitectura si devine poveste la Hundertwasser House. Fotografii si detalii aici.


26. Sa recuperezi anii uitati sau ignorati din scoala si sa intelegi mai bine legile fizicii si minunile tehnicii, intr-o maniera interactiva, la Muzeul tehnicii.

27. Sa te bucuri de interioarele si colectiile de la Kunsthistorisches Museum. Nu am observat sa aiba programe in alte limbi pentru copii, dar au sigur un ghid audio special pentru acestia.


28. Sa participi la un curs sau un atelier de arta pentru copii si familii la Albertina. Albertina are o poveste interesanta despre arta, pasiune si generozitate, si imbina intr-un mod special arta cu resedinta unor printi din familia Habsburgilor. Mai multe detalii despre muzeu aici.

29. Sa vezi daca poti participa la un atelier de arta pentru familii si la Leopold Museum. Am vizitat muzeul in repetate randuri si e senzational, dar n-am fost cu LumeaMica la ateliere, astept sa imi spui tu cum e, daca ai incercat asa ceva.

30. Sa vezi cel mai popular sarut, in original. Stiu ca ai ocazia sa il vezi peste tot si ca te-ai plictisit deja de promovarea agresiva a lui Klimt, dar nu judeca pana nu vezi originalul la Palatul Belvedere. Este o experienta utila atat pentru tine, cat si pentru copil, care va invata poate sa faca deosebirea intre arta si kitsch. Despre Klimt si unde te mai poti intalni cu el am scris si aici.

31. Sa alergi dimineata prin parcurile centrale inainte de micul dejun. Sa vezi cat de linistit e orasul la acea ora, sa te bucuri de parcurile goale si de aerul neasteptat de curat intr-un oras asa de mare. Si sa descoperi, poate, mici surprize somnoroase.


32. Sa patinezi in fata primariei pe patinoarul urias care este amenajat acolo in fiecare iarna.

33. Sa vezi cea mai neobisnuita fabrica de energie – Hundertwasser District Heating Plant, locul in care gunoiul se transforma in energie. Nu e deschisa pentru public, dar o poti mirosi de afara, la statia Spittelau. O mai poti admira si daca faci o mini croaziera pe apa in Viena, exista mai multe variante disponibile aici.



34. Sa descoperi farmacii vechi, transformate uneori in magazine, cafenele sau farmacii mai noi, pastrand totusi mobilierul original. Mi-am notat cateva pe harta, in centru.



35. Sa gasesti semnul de circulatie din 1912 care impunea ca trasurile sa fie precedate de o persoana ce trebuia sa mearga pe jos si sa atentioneze pietonii asupra venirii vehiculului. Zona: Fleischmarkt numarul 9. Fleischmarkt, Griechengasse si stazile alaturate alcatuiesc o parte mai putin batuta a orasului vechi ce merita vazuta la pas. In general e amuzat sa observi diferentele dintre placutele vechi cu nume de strazi, ale caror identitate s-a schimbat in timp.






36. Sa te prinda o ploaie serioasa de vara in oras. Si sa nu-ti pese de asta. Da, la Viena am vazut cele mai frumoase ploi, frumoase mai ales prin atitudinea relaxata a oamenilor, chiar si atunci cand natura se dezlantuie.














37. Sa iei un tur cu trenul si bicicletele pana in cel mai frumos loc de plimbare si degustare: Wachau. Poti sa ajungi si fara bicicleta sau tren, daca alegi o croaziera pe apa. Eu iti recomand totusi varianta pe doua roti, vezi de ce si cat de mult ne-a placut in Wachau:



38. Sa petreci revelionul pe strada. S-a intamplat acum mult timp, dar sunt sigura ca e la fel de frumos si civilizat si acum, ca si atunci.

39. Sa vezi cel mai mic ceas care incape intr-un degetar. Muzeul ceasului este cel mai vechi muzeu din lume de acest gen (fondat in 1917) si are o colectie impresionanta.


40. Sa numeri 400 de fluturi tropicali intr-o cladire Art Nouveau – Casa Fluturilor din Burggarten. Nici restaurantul de alaturi nu e de ocolit. Detalii aici.

41. Sa mergi la un concert sau un musical. La Viena am vazut un spectacol de tango argentinian care m-a convins ca trebuie sa invat acest dans sau un concert pe stadion pe care nu-l voi uita niciodata. In curtea MQ (MuseumsQuartier) vara debuteaza cu un concert in aer liber al filarmonicii din Viena, dar sunt si multe alte evenimente mai ales pe timpul verii. Ai de unde alege, urmareste noutatile aici sau aici.


42. Sa vezi un spectacol de la Opera gratuit, in aer liber, in direct, pe ecranul urias montat in Piata Karajan. Din martie pana in iunie si in septembrie, te poti bucura gratuit de spectacole de top in aer liber.

43. Sa mergi acolo unde regele merge singur pe muzica de opera. Toaletele de la statia de metrou Karlsplatz, numite Opera Toilet, trebuie folosite fara ezitare, iti promit ca nu vei regreta. Nu le-am incercat, dar stiu ca si toaletele lui Adolf Loos de sub strada pietonala Graben sunt interesante.


44. Sa te relaxezi in uriasa si animata curte interioara de la MuzeumsQuartier, ascultand muzica, rumoarea oamenilor din jur, rasul tinerilor sau chicotitul copiilor. O atmosfera deosebita creata atat de cei care intra si ies de la muzeele din jur, cat si de cei care vin pur si simplu aici pentru a se intalni cu prietenii sau pentru a se relaxa. De aici ai acces la Muzeul Leopold, la mumok – Muzeul de Arta Moderna sau la ZOOM, muzeul pentru copii despre care am vorbit deja. Un program al evenimentelor, expozitiilor sau concertelor gasesti aici.



45. Sa citesti si sa te odihnesti intr-o fereastra cu vedere la Albertina. Chiar daca nu e vorba decat despre un hotel (The Guest House Vienna), nu pot sa nu-l mentionez, a fost cel mai incantator loc in care am tinut cartea in mana. Mi-a placut atat de mult ideea spatiului de lectura in geam, privind catre muzeul meu preferat din Viena!


46. Sa te balacesti in ape termale sau sa iti oferi o portie de relaxare si terapie la Therme Wien, un spa cu tot ce vrei, inclusiv zone dedicate copiilor, la Oberlaa. Detalii aici.

47. Sa nu faci nimic, sa stai pe iarba sau pe sezlong in parcul Freud din fata Votivkirche. Sezlongurile sunt puse la dispozitia tuturor, vara.


48. Sa nu faci nimic in varianta cu hamac in parcul Bruno Kreisky. O instalatie de arta s-a transformat aici in spatiu permanent de relaxare, pe timpul verii. Hamacele sunt puse la dispozitia vizitatorilor, din mai pana in octombrie. Cu hamacul personal se iese si in parcul Augarten, cea mai veche gradina baroca din Viena, mai ales in weekend (asa mi-a spus cineva care locuieste in Viena).

SA NU UITI:
49. Sa revii la Viena ori de cate ori te indeamna inima.

50. Sa nu te grabesti si sa vezi lucrurile pe indelete.


 

Semnaleaza o problema

 

* Nota: Filmele cu / fara subtitrare sunt preluate din youtube.com
  Introdu codul din imagine

Trimite

 
 
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.