Din aceeasi categorie
|
Mari tenori ai operei 1.466 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Johann Sebastian Bach 1.611 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Joseph Haydn si muzica din Europa apuseana 1.890 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
O scurta istorie a artei Persiei In spatele capodoperei 116 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Obiecte de artizanat; lemn sau bambus-Japonia 1.102 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Michelangelo Buonarroti - Documentar BBC-Partea 4-a HD 2.091 vizite - 0 comentarii adaugat de alexandra |
||||||||||||||||||
|
Cum sa pictezi un trandafir 644 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Peter Paul Rubens 1.989 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Francisco Goya- pictor spaniol 3.268 vizite - 0 comentarii adaugat de alexandra |
||||||||||||||||||
|
Isadora Duncan - Cea mai mare dansatoare din Lume (1966) 1.588 vizite - 0 comentarii adaugat de piata |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Arta
Monodie-polifonie
| Adaugat de Cozana | 06.06.2018 |  Adauga
la favorite |
894 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteMonodie
Despre muzica europeana a evului mediu timpuriu putem vorbi cu mai multa certitudine decat despre cantarile vechilor Elini. Muzica pe care o ascundeau neumele (notele) medievale reprezenta partea cantata a ceremoniilor religioase ortodoxe si catolice. In perioada timpurie a evului mediu ea consta dintr-o unica si firava linie melodica, adica o monodie (o singura voce, un cant religios), destinata intonarii de catre un cantaret sau un grup. Desfasurandu-se pe un spatiu melodic (ambitus) restrans, aceasta cantare putea totusi imbraca forme diferite, de la psalmodia ce repeta un singur sunet, intercaland pe alocuri scurte formule melodice,pana la cantul propriu-zis, bogat in melisme. Cantarile liturgice ortodoxe au fost organizate in secolul al VIII-lea de Ioan Damaschinul intr-o carte numita octoih. Cele mai vechi canturi care s-au pastrat dateaza din secolul al IX-lea. Cantarile liturgice catolice au capatat denumirea de gregoriene dupa papa Grigore I, despre care se crede ca le-a unificat si codificat in jurul anului 600. Cele mai vechi canturi gregoriene care s-au pastrat dateaza din secolul al X-lea.
Cantul este expresia atotputerniciei ideologiei crestine in evul mediu, cand autoritatea bisericii era temuta nu numai de multimea credinciosilor, dar si de regi si imparati. Era unul din mijloacele cele mai eficace prin care biserica se mentinea stapana pe sufletul multimilor. Viata poate fi ingradita, ea nu poate fi insa impiedicata sa se manifeste conform ceritelor ei firesti. Intimidati si speriati de viziunile apocaliptice cu care biserica ii ameninta, oamenii nu refuzau atunci cand scapau de sub sfanta tutela, desfatarea prilejuita de cantecele lumesti mai putin severe, frematatoare si generoase. Nu putem reconstitui creatia folclorica a acestori vremuri, dreptul la notare fiind rezervat doar cantului si priceperea scrierii neumelor nevand-o decat monahii, dar existenta unei bogate si variate muzici populare este mai presus de orice indoiala. Antipod al cantarii religioase, ea nemultumea puterea religioasa si aceasta nemultumire lua violente atunci cand ecoul cantecelor pline de viata ale multimii razbatea pana in biserica, amenintand integritatea muzicii viguros codificata.
In vestul Europei, Carol cel Mare, spirit evlavios, s-a straduit sa ajute biserica sa-si mentina nestirbita puterea, chemand la o hotarata eliminare a tot ce altera puritatea cantarii liturgice. „Revertimini vos ad notem sancti Gregorii, quia manifeste corrupisti cantum" (Voi care stricati cantarile, respectati notarea sfantului Grigore); poruncea el intr-o fraza ramasa celebra. Modul de a nota muzica este acum mai exact si evolueaza treptat in vestul Europei in directia scrierii actuale, ceea ce permite o deslusire destul de fidela a textelor ajunse pana la noi. Se incheaga portativul nostru modern pe care iau loc, la inceput sub forma unor mici patrate negre, iar cu vremea rotunjindu-se, notele semnificand inaltimi si durate diferite, asa cum le vedem astazi insemnate in partituri. Un calugar benedictin, Guido d’Arezzo (991/992-dupa 1033), a jucat un rol de seama in cristalizarea acestui sistem de notatie. In estul Europei autoritatea religioasa ortodoxa nu a incurajat noul sistem de notatie (neumele continua sa fie utilizate astazi, in paralel cu notatia moderna). Din acelasi motiv polifonia nu a fost adoptata in serviciul religios ortodox.
Polifonie[modificare | modificare sursa]
Muzica medievala polifonica s-a dezvoltat exclusiv in vestul Europei. Ea a avut doua forme de manifestare. Dat fiind faptul ca exista o intensa viata religioasa muzica medievala polifonica, desi s-a dezvoltat din muzica populara, a imbracat formele superioare ale muzicii sacre in cadrul Bisericii romano-catolice.
Dintre numeroasele influente exercitate de muzica populara asupra coralului gregorian, deosebit de rodnica s-a dovedit cea a cantarii pe mai multe voci. Ciocnirea cu aceasta modalitate de a canta trebuie sa fi stimulat instinctul muzical al calugarilor cu o sensibilitate mai dezvoltata pentru frumos. Atrasi de bogatia expresiva a cantului pe mai multe voci, ei si-au propus sa transplanteze si in domeniul liturgic procedeele observate in practica populara. Straduindu-se a depasi monotonia,ei au tins sa largeasca tiparele traditionale ale cantarii pe o singura voce.
Asadar, inviolabila psalmodie in unison a coralului gregorian vede la un moment dat alaturandu-i-se o a doua voce care evolueaza intr-un strict paralelism cu ea, la interval de cvarta sau cvinta – asa zisul organum. Vocea de baza se numea cantus firmus, cea suprapusa era vocea organala. In secolele X – XI, melodia ce se suprapunea peste cantus firmus capata din ce in ce mai mult independenta, executa miscari contrastante in raport cu directia vocii fundamentale iar adesea desfasoara gratioase vocalize in jurul sunetelor taraganat expuse ale acesteia. Discantus se va numi aceasta melodie inflorita pe trunchiul stravechii si severei psalmodii gregoriene care, din cantus firmus a devenit tenor (adica melodia tinuta in registrul grav).
„Cantarea bisericeasca incepe astfel sa-si deschida alte perspective, muzica incepe sa sune din ce in ce mai ingenios, mai bogat , facand din ceremonia liturgica nu numai un prilej de reculegere, dar si unul de desfatare artistica. Convinsa ca o comunicare cu divinitatea nu este posibila decat in atmosfera creata de cintecele prescrise de Antifonarul papei, biserica avea motive mai mult decat indestulatoare sa se indigneze. De aici, anatemele pe care diferitele concilii ecleziastice le aruncau aspra acestor fenomene de innoire si laicizare, incercand sa stavileasca evolutia, sa readuca muzica bisericeasca pe fagasul cuminte al gregorianului. Era insa in zadar; oricat ar fi de amenintatoare, anatemele nu puteau opri torentul impetuos a carui inaintare era alimentata de o profunda necesitate launtrica. Muzica tinuta vreme lunga in catusele monodiei, isi vedea lanturile cedand si, pe masura eliberarii, dadea la iveala noi uimitoare posibilitati de expresie. Erau zorii polifoniei, primele scanteieri ale acestei splendide lumi sonore care avea sa se cristalizeze prin dezvoltarea si perfectionarea cantarii pe mai multe voci. Extrem de importanta, aceasta rascruce dintre cele doua milenii; acum se pun bazele unei noi dimensiuni a gindirii muzicale aceea in virtutea careia muzica poate fi conceputa, redata si perceputa pe cateva planuri concomitent".
https://www.youtube.com/watch?v=heGVXWlHD0k&t=33s
Barocul muzical are 3 perioade: -incipient -median -tirziu
Caracteristici:
• Inlocuirea muzicii vocale cu cea instrumentala;
• Grija de a crea sunete mai perfectionate;
• In domeniul instrumentatiei apar noi instrumente muzicale cum ar fi cele de percutie,noi instrumente de suflat,etc.
Suita baroca este caracterizata prin contrast tematic si unitate tonala.Ea este formata din dansuri:sarabanda,allemanda,giga,couranta,rondeau,bouree,poloneza.
Concertul din aceasta perioada se numeste grosso si are doua grupe de instrumente:soli si tutti.
Sonata este de doua feluri:
• da chiesa (religioasa)
• da camera (laica)
Preludiul are plan tonal inconstant
Fuga este monotematica iar ca structura se imparte in doua sau trei sectiuni: expozitie, divertisment si eventual repriza sau incheiere.
Se compun, de asemenea opere, oratorii, pasiuni. Compozitorii acestei perioade sunt binecunoscutii Johann Sebastian Bach,
Despre muzica europeana a evului mediu timpuriu putem vorbi cu mai multa certitudine decat despre cantarile vechilor Elini. Muzica pe care o ascundeau neumele (notele) medievale reprezenta partea cantata a ceremoniilor religioase ortodoxe si catolice. In perioada timpurie a evului mediu ea consta dintr-o unica si firava linie melodica, adica o monodie (o singura voce, un cant religios), destinata intonarii de catre un cantaret sau un grup. Desfasurandu-se pe un spatiu melodic (ambitus) restrans, aceasta cantare putea totusi imbraca forme diferite, de la psalmodia ce repeta un singur sunet, intercaland pe alocuri scurte formule melodice,pana la cantul propriu-zis, bogat in melisme. Cantarile liturgice ortodoxe au fost organizate in secolul al VIII-lea de Ioan Damaschinul intr-o carte numita octoih. Cele mai vechi canturi care s-au pastrat dateaza din secolul al IX-lea. Cantarile liturgice catolice au capatat denumirea de gregoriene dupa papa Grigore I, despre care se crede ca le-a unificat si codificat in jurul anului 600. Cele mai vechi canturi gregoriene care s-au pastrat dateaza din secolul al X-lea.
Cantul este expresia atotputerniciei ideologiei crestine in evul mediu, cand autoritatea bisericii era temuta nu numai de multimea credinciosilor, dar si de regi si imparati. Era unul din mijloacele cele mai eficace prin care biserica se mentinea stapana pe sufletul multimilor. Viata poate fi ingradita, ea nu poate fi insa impiedicata sa se manifeste conform ceritelor ei firesti. Intimidati si speriati de viziunile apocaliptice cu care biserica ii ameninta, oamenii nu refuzau atunci cand scapau de sub sfanta tutela, desfatarea prilejuita de cantecele lumesti mai putin severe, frematatoare si generoase. Nu putem reconstitui creatia folclorica a acestori vremuri, dreptul la notare fiind rezervat doar cantului si priceperea scrierii neumelor nevand-o decat monahii, dar existenta unei bogate si variate muzici populare este mai presus de orice indoiala. Antipod al cantarii religioase, ea nemultumea puterea religioasa si aceasta nemultumire lua violente atunci cand ecoul cantecelor pline de viata ale multimii razbatea pana in biserica, amenintand integritatea muzicii viguros codificata.
In vestul Europei, Carol cel Mare, spirit evlavios, s-a straduit sa ajute biserica sa-si mentina nestirbita puterea, chemand la o hotarata eliminare a tot ce altera puritatea cantarii liturgice. „Revertimini vos ad notem sancti Gregorii, quia manifeste corrupisti cantum" (Voi care stricati cantarile, respectati notarea sfantului Grigore); poruncea el intr-o fraza ramasa celebra. Modul de a nota muzica este acum mai exact si evolueaza treptat in vestul Europei in directia scrierii actuale, ceea ce permite o deslusire destul de fidela a textelor ajunse pana la noi. Se incheaga portativul nostru modern pe care iau loc, la inceput sub forma unor mici patrate negre, iar cu vremea rotunjindu-se, notele semnificand inaltimi si durate diferite, asa cum le vedem astazi insemnate in partituri. Un calugar benedictin, Guido d’Arezzo (991/992-dupa 1033), a jucat un rol de seama in cristalizarea acestui sistem de notatie. In estul Europei autoritatea religioasa ortodoxa nu a incurajat noul sistem de notatie (neumele continua sa fie utilizate astazi, in paralel cu notatia moderna). Din acelasi motiv polifonia nu a fost adoptata in serviciul religios ortodox.
Polifonie[modificare | modificare sursa]
Muzica medievala polifonica s-a dezvoltat exclusiv in vestul Europei. Ea a avut doua forme de manifestare. Dat fiind faptul ca exista o intensa viata religioasa muzica medievala polifonica, desi s-a dezvoltat din muzica populara, a imbracat formele superioare ale muzicii sacre in cadrul Bisericii romano-catolice.
Dintre numeroasele influente exercitate de muzica populara asupra coralului gregorian, deosebit de rodnica s-a dovedit cea a cantarii pe mai multe voci. Ciocnirea cu aceasta modalitate de a canta trebuie sa fi stimulat instinctul muzical al calugarilor cu o sensibilitate mai dezvoltata pentru frumos. Atrasi de bogatia expresiva a cantului pe mai multe voci, ei si-au propus sa transplanteze si in domeniul liturgic procedeele observate in practica populara. Straduindu-se a depasi monotonia,ei au tins sa largeasca tiparele traditionale ale cantarii pe o singura voce.
Asadar, inviolabila psalmodie in unison a coralului gregorian vede la un moment dat alaturandu-i-se o a doua voce care evolueaza intr-un strict paralelism cu ea, la interval de cvarta sau cvinta – asa zisul organum. Vocea de baza se numea cantus firmus, cea suprapusa era vocea organala. In secolele X – XI, melodia ce se suprapunea peste cantus firmus capata din ce in ce mai mult independenta, executa miscari contrastante in raport cu directia vocii fundamentale iar adesea desfasoara gratioase vocalize in jurul sunetelor taraganat expuse ale acesteia. Discantus se va numi aceasta melodie inflorita pe trunchiul stravechii si severei psalmodii gregoriene care, din cantus firmus a devenit tenor (adica melodia tinuta in registrul grav).
„Cantarea bisericeasca incepe astfel sa-si deschida alte perspective, muzica incepe sa sune din ce in ce mai ingenios, mai bogat , facand din ceremonia liturgica nu numai un prilej de reculegere, dar si unul de desfatare artistica. Convinsa ca o comunicare cu divinitatea nu este posibila decat in atmosfera creata de cintecele prescrise de Antifonarul papei, biserica avea motive mai mult decat indestulatoare sa se indigneze. De aici, anatemele pe care diferitele concilii ecleziastice le aruncau aspra acestor fenomene de innoire si laicizare, incercand sa stavileasca evolutia, sa readuca muzica bisericeasca pe fagasul cuminte al gregorianului. Era insa in zadar; oricat ar fi de amenintatoare, anatemele nu puteau opri torentul impetuos a carui inaintare era alimentata de o profunda necesitate launtrica. Muzica tinuta vreme lunga in catusele monodiei, isi vedea lanturile cedand si, pe masura eliberarii, dadea la iveala noi uimitoare posibilitati de expresie. Erau zorii polifoniei, primele scanteieri ale acestei splendide lumi sonore care avea sa se cristalizeze prin dezvoltarea si perfectionarea cantarii pe mai multe voci. Extrem de importanta, aceasta rascruce dintre cele doua milenii; acum se pun bazele unei noi dimensiuni a gindirii muzicale aceea in virtutea careia muzica poate fi conceputa, redata si perceputa pe cateva planuri concomitent".
https://www.youtube.com/watch?v=heGVXWlHD0k&t=33s
Barocul muzical are 3 perioade: -incipient -median -tirziu
Caracteristici:
• Inlocuirea muzicii vocale cu cea instrumentala;
• Grija de a crea sunete mai perfectionate;
• In domeniul instrumentatiei apar noi instrumente muzicale cum ar fi cele de percutie,noi instrumente de suflat,etc.
Suita baroca este caracterizata prin contrast tematic si unitate tonala.Ea este formata din dansuri:sarabanda,allemanda,giga,couranta,rondeau,bouree,poloneza.
Concertul din aceasta perioada se numeste grosso si are doua grupe de instrumente:soli si tutti.
Sonata este de doua feluri:
• da chiesa (religioasa)
• da camera (laica)
Preludiul are plan tonal inconstant
Fuga este monotematica iar ca structura se imparte in doua sau trei sectiuni: expozitie, divertisment si eventual repriza sau incheiere.
Se compun, de asemenea opere, oratorii, pasiuni. Compozitorii acestei perioade sunt binecunoscutii Johann Sebastian Bach,
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.