Din aceeasi categorie
|
Carl Philipp Emanuel Bach - Compozitor si clavecinist 969 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Georg Philipp Telemann 1.087 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Menuet 5.846 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cele mai grozave picturi si muzica clasica, impreuna 247 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
George Frederick Handel - Documentar BBC / Part 1 of 5 1.863 vizite - 0 comentarii adaugat de floarea |
||||||||||||||||||
|
George Frederick Handel - Documentar BBC / Part 3 of 5 1.536 vizite - 0 comentarii adaugat de floarea |
||||||||||||||||||
|
George Frederick Handel - Documentar BBC / Part 5 of 5 1.493 vizite - 0 comentarii adaugat de floarea |
||||||||||||||||||
|
George Frederick Handel - Documentar BBC / Part 4 of 5 1.478 vizite - 0 comentarii adaugat de floarea |
||||||||||||||||||
|
George Frederick Handel - Documentar BBC / Part 2 of 5 1.346 vizite - 0 comentarii adaugat de floarea |
||||||||||||||||||
|
Joseph Haydn si muzica din Europa apuseana 1.907 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Arta
Johann Sebastian Bach
| Adaugat de Cozana | 31.07.2015 |  Adauga
la favorite |
1.624 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteS-a nascut la 21 martie 1685, la Eisenach, in tinutul Turingiei, unde familia Bach era cunoscuta prin numarul mare de muzicieni pe care i-a dat. Arborele genealogic al familiei Bach incepe cu Veit Bach (cca 1550-1619), un brutar cu recunoscute aptitudini muzicale. In aceasta familie cultivarea muzicii a devenit o traditie, multi membri indeletnicindu-se cu muzica, fie ca profesionisti, fie ca amatori. Tatal lui Sebastian, Johann Ambrosius, era un modest muzician, impovarat de o familie numeroasa cu opt copii, dintre care i-au ramas in viata patru, Sebastian fiind mezinul.
Ramas orfan la zece ani, fratele mai mare J. Christoph, organist la Ohrdurf, il ia la el si-l instruieste in domeniul muzicii, al clavecinului si al compozitiei. Elev al lui J. Pachelbel, unul dintre renumitii organisti germani ai vremii, J. Christoph i-a asigurat o severa educatie, ce contravenea nazuintelor copilului, caci in el mocnea deja flacara artistului. Simtind nevoia unui orizont mai larg, micul Johann copia pe furis compozitii ale renumitilor organisti, J. Pachelbel, J. Froberger, J. K. Kerl. Incorsetarea in regulile severe i-a servit insa la obtinerea unei virtuozitati de scriitura polifonica, atat de necesara artistului in manuirea cu lejeritate a mijloacelor de exprimare.
Dupa cinci ani (1700), se muta la Liceul din orasul Luneburg, unde devine si corist la biserica Sfantul Mihail. Timpul petrecut la Luneburg are mare importanta, deoarece aici cunoaste in biblioteca scolii creatii de Palestrina, Lasso, Schutz, Schein, Scheidt, Pachelbel s.a. Tot aici il are printre indrumatori pe organistul Georg Bohm, elev al lui J. Reincken si continuator al scolii germane nordice de orga. De la reprezentantii acestei scoli, Bach si-a insusit stilul amplu si fastuos, precum si dramaturgia si lirismul acestei muzici de orga. De la Bohm preia traditia prelucrarii polifonice a coralelor, pe care o va duce la mare inflorire in formele bazate pe coral. Dornic sa asimileze cat mai mult, se indreapta spre Hamburg pentru a-l auzi si cunoaste pe organistul si compozitorul Johann Adam Reincken.
Lipsit de mijloace pentru a urma Universitatea, la terminarea scolii din Luneburg este nevoit sa se angajeze ca muzician la diferite curti si, astfel, incepe sa se loveasca de vicisitudinile vietii de muzician, aflat in slujba unui senior sau a unui consiliu comunal. Dupa cateva luni petrecute ca violonist la curtea din Weimar, s-a angajat ca organist la Arnstadt (1704-1707), dar indatoririle postului nu-i puteau satisface aspiratiile muzicale si nici nu-i erau favorabile evolutiei sale artistice. Atat calitatea muzicii ce trebuia executata, cat si nivelul scazut de profesionalism al coristilor, pe care trebuia sa-i invete in continuu, nu puteau contribui la dezvoltarea sa.
In perioada de timp petrecuta la Arnstadt, el cere un concediu de patru saptamani si pleaca pe jos la Lubeck. Aici, batranul D. Buxtehude, in varsta de 68 de ani, isi desfasura activitatea de organist, cantand atat la slujbe, cat si la acele „Abendmusiken„. In loc de patru saptamani, el ramane patru luni, timp in care isi insuseste procedeele componistice si instrumentale ale marelui organist. Acest fapt a provocat indignarea conducatorilor bisericii din Arnstadt, asa incat, dupa scurt timp, s-a mutat la Muhlhausen, unde se casatoreste cu vara sa, Maria Barbara Bach. Climatul spiritual nefiindu-i nici aici favorabil, in anul 1708 pleaca la Weimar, unde activeaza ca organist si muzician al curtii. In anii petrecuti ca muzician la curtea ducala din Weimar (1708-1717) si apoi la Kothen (1717-1723) si-a indreptat privirile inspre muzica de camera, studiind cu ravna opera compozitorilor contemporani germani, francezi si italieni, transcriind numeroase lucrari ale acestora pentru orga si clavir. La Weimar a transcris concerte pentru orga (6) si pentru clavir (18) din creatia lui Vivaldi, Corelli, Benedetto Marcello, Telemann. Alteori, el prelucra numai anumite teme, utilizate in ample fugi (din Legrenzi, Albinoni, Corelli).
Ca muzician de curte, Bach a cunoscut bine muzica franceza, printru-un elev al lui Lully, prezent la curtea de la Celle. Curtile numerosilor principi germani, oricat de neinsemnati ar fi fost ei, se intreceau in a imita fastul si stralucirea curtii regale franceze. Versailles-ul dadea tonul modei in Europa si micii principi germani cautau sa-l imite, organizand serbari si receptii somptuoase, in care muzica avea un rol insemnat. Cei mai instariti isi permiteau sa tina chiar un teatru de opera.
In muzica de camera, arta clavecinistilor francezi, cu ornamentatia rococo-ului, s-a raspandit si la curtile germane. Bach a asimilat acest stil si pe cel al violonistilor italieni, dar a trecut aceste modalitati de exprimare prin propriul sau filtru creator. Din arta clavecinistilor francezi a surprins elemente viabile, si anume gratia si spontaneitatea melodica, inlaturand ornamentatia inutila sau daunatoare claritatii. Iar din muzica italienilor a preluat cantabilitatea, evitand linia melodica emfatica sau prea incarcata de ornamentica.
Din timpul sederii la Weimar, dateaza celebra intalnire a lui Bach cu organistul francez Jean Louis Marchand. Invitat la curtea regala din Dresda, in anul 1717, pentru un turnir muzical cu acest organist, Bach si-a uimit adversarul prin variatiunile improvizate la clavecin, incat, in preziua turnirului Marchand a plecat pe neasteptate.
La Weimar a scris cele mai bune lucrari pentru orga, in schimb la Kothen, neavand o orga pe masura cerintelor sale, si-a indreptat atentia spre muzica instrumentala de camera. Aici a scris cele sase Concerte brandenburgice (1721), comandate de markgraful Christian Ludwig de Brandenburg, si o parte din cantatele sale laice. In anul 1720, la Kothen, ii moare sotia. Dupa un an, se recasatoreste cu Anna Magdalena Wulken, muziciana cu o frumoasa voce de soprana si aptitudini muzicale, careia ii dedica, pentru studiu, acele gingase Klavierbuchlein, colectii de mici piese pentru incepatori. In 1720, a incercat sa ocupe postul de organist la biserica Sfantul Iacob din Hamburg, dar, in locul lui, a fost preferat un muzician ramas anonim. Aici va canta si la orga bisericii Sfanta Ecaterina, in fata organistului Reinecke. Acesta, auzindu-l cu ani in urma realizand variatiuni pe diferite teme, a exclamat cu entuziasm: „Credeam ca nu mai exista aceasta arta; vad ca inca mai traieste in dumneavoastra."
In anul 1723 s-a stabilit la Leipzig in calitate de cantor la biserica Sfantul Toma, unde avea obligatia de a instrui copiii din cor in ale muzicii, de a scrie, de a repeta cu coristii scolii si de a executa in fiecare saptamana cate o noua cantata. Conditiile istovitoare de lucru, dar mai ales atitudinea obtuza si chiar rauvoitoare a conducatorilor orasului sau ai bisericilor (el va dirija si corul bisericii Sfantul Nicolae), de care depindea, si grijile familiale au innegurat viata genialului muzician. In pofida greutatilor si a climatului muzical cu totul impropriu unei creatii de larg orizont, Bach scrie in ultima perioada a vietii sale cele mai mari si mai valoroase lucrari: cantatele „tragice", Magnificat, Pasiunile si Missa in si minor.
Cu ocazia vizitei facute la Berlin (1747) regelui flautist Friedrich al II-lea al Prusiei, (la curtea caruia functiona ca clavecinist fiul sau K. Philipp Emanuel) Bach a improvizat o magnifica fuga pe searbada tema data de rege. Intors la Leipzig, a scris pe aceasta tema sapte ricercare, doua canoane si o sonata a tre (pentru flaut, vioara si clavir). Reunite, aceste piese au fost trimise regelui sub titlul de Ofranda muzicala, reprezentand exercitii de polifonie si demonstratii de virtuozitate tehnica.
Intre anii 1729-1740 a condus si “Collegium musicum", societate muzicala studenteasca fondata de Telemann, fapt care i-a prilejuit crearea unor piese 159 instrumentale, uverturi-suite si cantate laice. Desi n-a scris muzica de opera, el se interesa de creatia dramatica, urmarind spectacolele de la Teatrul de Opera ale curtii din Dresda. Aici fusese adus, in 1717, venetianul Antonio Lotti, iar mai tarziu, saxonul italienizat Johann Adolf Hasse, care a condus viata muzicala din Dresda. Cele doua solo cantate italiene, „Amorul tradator" si „Nu stiu ce-i durerea", precum si „Cantata cafelei", sunt marturii ale contactului sau cu opera in stil italian.
In vremea sa s-a construit prima claviatura cu ciocanele, Hammerklavier-ul (1701), prevazut cu dispozitiv de oprire a vibratiei coardelor (Dampfer, etouffeur). Cunoscut pentru virtuozitatea executiilor sale, Bach era adesea invitat sa incerce noile instrumente construite. El insusi perfectionase instrumentul, incercand construirea asa-numitei viola pomposa, de dimensiuni mai mari decat viola da gamba si a propus construirea unui Lautencymbal cu corzi de metal si mat, pentru efecte timbrale speciale. Spre sfarsitul vietii, Bach a incercat sa-si tipareasca lucrarile, luand personal parte la pregatirea placilor de zinc, fapt ce a contribuit la orbirea sa. O scurta perioada de revenire a vederii (de 10 zile) a precedat sfarsitul sau din anul 1750.
Din cei 21 de copii pe care i-a avut, au supravietuit opt: 4 fete si 4 baieti. Fiica cea mai mare, avand o voce frumoasa de soprana, s-a ocupat de muzica, iar cei patru fii au devenit importanti muzicieni. organist si compozitor, Wilhelm Friedmann (1710-1784), supranumit “Bach din Halle" va fi unul din intemeietorii noului stil galant si un precursor al simfoniei si al liedului german. Clavecinistul regelui Prusiei si capelmaestru la Hamburg, al doilea sau fiu, K. Philipp Emanuel (1714-1788), “Bach de Berlin si Hamburg", a contribuit la statornicirea formei de sonata si la innoirea tehnicii pianistice. Johann Christoph (1732-1795), numit “Bach din Buckeburg", s-a remarcat prin calitatile sale de organist in acest oras. Un ultim fiu, Johann Christian (1735-1782), “Bach din Milano si Londra" a suferit o influenta italiana ca elev al lui Padre Martini. Stabilindu-se la Londra, a devenit compozitorul preferat al curtii regale, scriind muzica in stil italian, simfoniile lui contribuind, in oarecare masura, la crearea genului ce va domina a doua jumatate a veacului al XVIII-lea..
Creatia bachiana nu este numai o sinteza artistica a stilurilor muzicale care se incrucisau la inceputul secolului al XVIII-lea, ci si o incununare a evolutiei muzicii polifonice si un moment de varf al epocii Barocului. La baza limbajului sau muzical sta coralul protestant, cu linii melodice provenite nemijlocit din creatia populara. Aceasta radacina in arta populara constituie cheia de bolta a expresivitatii operei sale, in pofida aspectului ei aparent abstract.
Ca slujitor al bisericii, muzica sa a fost intim legata de serviciile religioase, numeroase pagini fiind marturii ale profundei sale evlavii. Desi a crezut nestirbit in fericirea vietii vesnice, in creatia sa nu a redat omul impacat, care asteapta cu seninatate viata de dincolo, ci omul cu toate indoielile, cu nesfarsitele sale ispite si caderi. In antiteza, aduce imagini luminoase si inaltatoare, ancorate in neclintita credinta a prezentei divine in viata omului.
Fire echilibrata si modesta, el si-a dedicat creatia preamaririi lui Dumnezeu si 160 inaltarii spirituale a omului. De o smerenie rara, Bach isi incepea fiecare lucrare cu rugaciunea “Iisuse, ajuta-ma" si o sfarsea cu inscriptia “numai pentru slava lui Dumnezeu".
Ramas orfan la zece ani, fratele mai mare J. Christoph, organist la Ohrdurf, il ia la el si-l instruieste in domeniul muzicii, al clavecinului si al compozitiei. Elev al lui J. Pachelbel, unul dintre renumitii organisti germani ai vremii, J. Christoph i-a asigurat o severa educatie, ce contravenea nazuintelor copilului, caci in el mocnea deja flacara artistului. Simtind nevoia unui orizont mai larg, micul Johann copia pe furis compozitii ale renumitilor organisti, J. Pachelbel, J. Froberger, J. K. Kerl. Incorsetarea in regulile severe i-a servit insa la obtinerea unei virtuozitati de scriitura polifonica, atat de necesara artistului in manuirea cu lejeritate a mijloacelor de exprimare.
Dupa cinci ani (1700), se muta la Liceul din orasul Luneburg, unde devine si corist la biserica Sfantul Mihail. Timpul petrecut la Luneburg are mare importanta, deoarece aici cunoaste in biblioteca scolii creatii de Palestrina, Lasso, Schutz, Schein, Scheidt, Pachelbel s.a. Tot aici il are printre indrumatori pe organistul Georg Bohm, elev al lui J. Reincken si continuator al scolii germane nordice de orga. De la reprezentantii acestei scoli, Bach si-a insusit stilul amplu si fastuos, precum si dramaturgia si lirismul acestei muzici de orga. De la Bohm preia traditia prelucrarii polifonice a coralelor, pe care o va duce la mare inflorire in formele bazate pe coral. Dornic sa asimileze cat mai mult, se indreapta spre Hamburg pentru a-l auzi si cunoaste pe organistul si compozitorul Johann Adam Reincken.
Lipsit de mijloace pentru a urma Universitatea, la terminarea scolii din Luneburg este nevoit sa se angajeze ca muzician la diferite curti si, astfel, incepe sa se loveasca de vicisitudinile vietii de muzician, aflat in slujba unui senior sau a unui consiliu comunal. Dupa cateva luni petrecute ca violonist la curtea din Weimar, s-a angajat ca organist la Arnstadt (1704-1707), dar indatoririle postului nu-i puteau satisface aspiratiile muzicale si nici nu-i erau favorabile evolutiei sale artistice. Atat calitatea muzicii ce trebuia executata, cat si nivelul scazut de profesionalism al coristilor, pe care trebuia sa-i invete in continuu, nu puteau contribui la dezvoltarea sa.
In perioada de timp petrecuta la Arnstadt, el cere un concediu de patru saptamani si pleaca pe jos la Lubeck. Aici, batranul D. Buxtehude, in varsta de 68 de ani, isi desfasura activitatea de organist, cantand atat la slujbe, cat si la acele „Abendmusiken„. In loc de patru saptamani, el ramane patru luni, timp in care isi insuseste procedeele componistice si instrumentale ale marelui organist. Acest fapt a provocat indignarea conducatorilor bisericii din Arnstadt, asa incat, dupa scurt timp, s-a mutat la Muhlhausen, unde se casatoreste cu vara sa, Maria Barbara Bach. Climatul spiritual nefiindu-i nici aici favorabil, in anul 1708 pleaca la Weimar, unde activeaza ca organist si muzician al curtii. In anii petrecuti ca muzician la curtea ducala din Weimar (1708-1717) si apoi la Kothen (1717-1723) si-a indreptat privirile inspre muzica de camera, studiind cu ravna opera compozitorilor contemporani germani, francezi si italieni, transcriind numeroase lucrari ale acestora pentru orga si clavir. La Weimar a transcris concerte pentru orga (6) si pentru clavir (18) din creatia lui Vivaldi, Corelli, Benedetto Marcello, Telemann. Alteori, el prelucra numai anumite teme, utilizate in ample fugi (din Legrenzi, Albinoni, Corelli).
Ca muzician de curte, Bach a cunoscut bine muzica franceza, printru-un elev al lui Lully, prezent la curtea de la Celle. Curtile numerosilor principi germani, oricat de neinsemnati ar fi fost ei, se intreceau in a imita fastul si stralucirea curtii regale franceze. Versailles-ul dadea tonul modei in Europa si micii principi germani cautau sa-l imite, organizand serbari si receptii somptuoase, in care muzica avea un rol insemnat. Cei mai instariti isi permiteau sa tina chiar un teatru de opera.
In muzica de camera, arta clavecinistilor francezi, cu ornamentatia rococo-ului, s-a raspandit si la curtile germane. Bach a asimilat acest stil si pe cel al violonistilor italieni, dar a trecut aceste modalitati de exprimare prin propriul sau filtru creator. Din arta clavecinistilor francezi a surprins elemente viabile, si anume gratia si spontaneitatea melodica, inlaturand ornamentatia inutila sau daunatoare claritatii. Iar din muzica italienilor a preluat cantabilitatea, evitand linia melodica emfatica sau prea incarcata de ornamentica.
Din timpul sederii la Weimar, dateaza celebra intalnire a lui Bach cu organistul francez Jean Louis Marchand. Invitat la curtea regala din Dresda, in anul 1717, pentru un turnir muzical cu acest organist, Bach si-a uimit adversarul prin variatiunile improvizate la clavecin, incat, in preziua turnirului Marchand a plecat pe neasteptate.
La Weimar a scris cele mai bune lucrari pentru orga, in schimb la Kothen, neavand o orga pe masura cerintelor sale, si-a indreptat atentia spre muzica instrumentala de camera. Aici a scris cele sase Concerte brandenburgice (1721), comandate de markgraful Christian Ludwig de Brandenburg, si o parte din cantatele sale laice. In anul 1720, la Kothen, ii moare sotia. Dupa un an, se recasatoreste cu Anna Magdalena Wulken, muziciana cu o frumoasa voce de soprana si aptitudini muzicale, careia ii dedica, pentru studiu, acele gingase Klavierbuchlein, colectii de mici piese pentru incepatori. In 1720, a incercat sa ocupe postul de organist la biserica Sfantul Iacob din Hamburg, dar, in locul lui, a fost preferat un muzician ramas anonim. Aici va canta si la orga bisericii Sfanta Ecaterina, in fata organistului Reinecke. Acesta, auzindu-l cu ani in urma realizand variatiuni pe diferite teme, a exclamat cu entuziasm: „Credeam ca nu mai exista aceasta arta; vad ca inca mai traieste in dumneavoastra."
In anul 1723 s-a stabilit la Leipzig in calitate de cantor la biserica Sfantul Toma, unde avea obligatia de a instrui copiii din cor in ale muzicii, de a scrie, de a repeta cu coristii scolii si de a executa in fiecare saptamana cate o noua cantata. Conditiile istovitoare de lucru, dar mai ales atitudinea obtuza si chiar rauvoitoare a conducatorilor orasului sau ai bisericilor (el va dirija si corul bisericii Sfantul Nicolae), de care depindea, si grijile familiale au innegurat viata genialului muzician. In pofida greutatilor si a climatului muzical cu totul impropriu unei creatii de larg orizont, Bach scrie in ultima perioada a vietii sale cele mai mari si mai valoroase lucrari: cantatele „tragice", Magnificat, Pasiunile si Missa in si minor.
Cu ocazia vizitei facute la Berlin (1747) regelui flautist Friedrich al II-lea al Prusiei, (la curtea caruia functiona ca clavecinist fiul sau K. Philipp Emanuel) Bach a improvizat o magnifica fuga pe searbada tema data de rege. Intors la Leipzig, a scris pe aceasta tema sapte ricercare, doua canoane si o sonata a tre (pentru flaut, vioara si clavir). Reunite, aceste piese au fost trimise regelui sub titlul de Ofranda muzicala, reprezentand exercitii de polifonie si demonstratii de virtuozitate tehnica.
Intre anii 1729-1740 a condus si “Collegium musicum", societate muzicala studenteasca fondata de Telemann, fapt care i-a prilejuit crearea unor piese 159 instrumentale, uverturi-suite si cantate laice. Desi n-a scris muzica de opera, el se interesa de creatia dramatica, urmarind spectacolele de la Teatrul de Opera ale curtii din Dresda. Aici fusese adus, in 1717, venetianul Antonio Lotti, iar mai tarziu, saxonul italienizat Johann Adolf Hasse, care a condus viata muzicala din Dresda. Cele doua solo cantate italiene, „Amorul tradator" si „Nu stiu ce-i durerea", precum si „Cantata cafelei", sunt marturii ale contactului sau cu opera in stil italian.
In vremea sa s-a construit prima claviatura cu ciocanele, Hammerklavier-ul (1701), prevazut cu dispozitiv de oprire a vibratiei coardelor (Dampfer, etouffeur). Cunoscut pentru virtuozitatea executiilor sale, Bach era adesea invitat sa incerce noile instrumente construite. El insusi perfectionase instrumentul, incercand construirea asa-numitei viola pomposa, de dimensiuni mai mari decat viola da gamba si a propus construirea unui Lautencymbal cu corzi de metal si mat, pentru efecte timbrale speciale. Spre sfarsitul vietii, Bach a incercat sa-si tipareasca lucrarile, luand personal parte la pregatirea placilor de zinc, fapt ce a contribuit la orbirea sa. O scurta perioada de revenire a vederii (de 10 zile) a precedat sfarsitul sau din anul 1750.
Din cei 21 de copii pe care i-a avut, au supravietuit opt: 4 fete si 4 baieti. Fiica cea mai mare, avand o voce frumoasa de soprana, s-a ocupat de muzica, iar cei patru fii au devenit importanti muzicieni. organist si compozitor, Wilhelm Friedmann (1710-1784), supranumit “Bach din Halle" va fi unul din intemeietorii noului stil galant si un precursor al simfoniei si al liedului german. Clavecinistul regelui Prusiei si capelmaestru la Hamburg, al doilea sau fiu, K. Philipp Emanuel (1714-1788), “Bach de Berlin si Hamburg", a contribuit la statornicirea formei de sonata si la innoirea tehnicii pianistice. Johann Christoph (1732-1795), numit “Bach din Buckeburg", s-a remarcat prin calitatile sale de organist in acest oras. Un ultim fiu, Johann Christian (1735-1782), “Bach din Milano si Londra" a suferit o influenta italiana ca elev al lui Padre Martini. Stabilindu-se la Londra, a devenit compozitorul preferat al curtii regale, scriind muzica in stil italian, simfoniile lui contribuind, in oarecare masura, la crearea genului ce va domina a doua jumatate a veacului al XVIII-lea..
Creatia bachiana nu este numai o sinteza artistica a stilurilor muzicale care se incrucisau la inceputul secolului al XVIII-lea, ci si o incununare a evolutiei muzicii polifonice si un moment de varf al epocii Barocului. La baza limbajului sau muzical sta coralul protestant, cu linii melodice provenite nemijlocit din creatia populara. Aceasta radacina in arta populara constituie cheia de bolta a expresivitatii operei sale, in pofida aspectului ei aparent abstract.
Ca slujitor al bisericii, muzica sa a fost intim legata de serviciile religioase, numeroase pagini fiind marturii ale profundei sale evlavii. Desi a crezut nestirbit in fericirea vietii vesnice, in creatia sa nu a redat omul impacat, care asteapta cu seninatate viata de dincolo, ci omul cu toate indoielile, cu nesfarsitele sale ispite si caderi. In antiteza, aduce imagini luminoase si inaltatoare, ancorate in neclintita credinta a prezentei divine in viata omului.
Fire echilibrata si modesta, el si-a dedicat creatia preamaririi lui Dumnezeu si 160 inaltarii spirituale a omului. De o smerenie rara, Bach isi incepea fiecare lucrare cu rugaciunea “Iisuse, ajuta-ma" si o sfarsea cu inscriptia “numai pentru slava lui Dumnezeu".
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.