Treisprezece ani de inchisoare… Aveam doar o hainuta de puscarias. Ne dadeau o zeama chioara si mamaliga fripta. M-au batut… M-au arestat acasa. Nici nu tin minte anul… Cand m-au anchetat am lesinat din bataie. Iacata ca n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost dupa aceea la Jilava, la Ocnele Mari si pe urma la Aiud. Eu ma mir cum mai sunt aici. De multe ori imi doream sa mor. Am avut mereu lasitatea de-a nu avea curajul sa ma sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot sa povestesc tot ce-am suferit pentru ca nu pot sa ofensez poporul roman spunandu-i ca in mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozitati."
Petre Tutea s-a nascut la 6 octombrie 1902 in satul Boteni, Muscel, intr-o familie de preot. La doar 9 ani, dupa ce ramane orfan de tata, devine copil de trupa, fiind crescut de soldati intr-o unitate militara din Campulung. Dovedind o inteligenta sclipitoare inca de la o varsta frageda, Petre Tutea este remarcat de ofiteri si trimis sa urmeze cursurile inferioare ale Liceului „Neagoe Basarab" din Campulung. Tutea urmeaza apoi cursurile superioare la Liceul Teoretic „Gheorghe Baritiu" din Cluj, absolvind apoi cursurile Facultatii de Drept din acelasi oras. Apreciat si remarcat de intelectualii ardeleni, Tutea este incurajat si sustinut de marele om politic Alexandru Vaida-Voevod sa studieze formele de guvernamant la Universitatea „Humbold" din Berlin. La reintoarcerea in tara, se preocupa tot mai mult de politica, elaboreaza studii economice si politice si se angreneaza in disputele cultural-ideologice ale vremii respective.
Tutea straluceste in lumea culturala interbelica, castigandu-si respectul si admiratia alaturi de alti contemporani de elita precum Mircea Vulcanescu, Mircea Eliade si Emil Cioran.
In timpul guvernarii maresalului Antonescu, este numit director general al Ministerului Economiei. In timpul regimului comunist, Tutea este condamnat la inchisoare intre anii 1943 si 1953, la care se adauga ulterior o condamnare la 18 ani de munca silnica, din care executa 8 ani ai sentintei, intre anii 1956 si 1964.
Regimul comunist l-a aruncat in temnita cu o condamnare de 5 ani (1948-1953), si apoi a fost condamnat la 18 ani de munca silnica, din care a executat 8 ani in aceasta stare (1956-1964), in diferite penitenciare, precum Bucuresti, Jilava, Ocnele Mari, dar mai ales la Aiud, unde era concentrat grosul varfurilor legionare. Motivul acestei condamnari il arata el insusi in lucrarea „Intre Dumnezeu si Neamul meu". Cu sanatatea subrezita de torturile indurate pe perioada detentiei, dar fara sa renunte vreo clipa la convingerile sale, Tutea este in sfarsit eliberat in anul 1964.
„La inchisoare, grija mea a fost sa nu fac neamul romanesc de ras. Si toti din generatia mea au simtit aceasta grija. Daca ma schingiuiau ca sa marturisesc ca sunt tampit, nu ma interesa, dar daca era ca sa nu mai fac pe romanul, ma lasam schingiuit pana la moarte. Eu nu stiu daca vom fi apreciati pentru ceea ce am facut; important e ca n-am facut-o niciodata doar declarativ, ci ca am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate sa ajungi sa suferi pentru un ideal in mod fizic."
Chiar si dupa eliberare, este tinut sub observatia agentilor Securitatii, care, in urma mai multor descinderi in locuinta sa, au confiscat manuscrise, studii si alte materiale pretioase in curs de elaborare, printre care se numara si „Antropologie crestina", „Cartea intrebarilor" si „Dogmele". Dupa Revolutie, Petre Tutea reuseste sa recupereze o parte din scrieri, care iau drumul publicarii. Faima ganditorului crestin atrage numeroase vizite din partea reporterilor, a oamenilor de cultura si a altor vizitatori. Tutea trece in nefiinta la 3 decembrie 1991, intr-o rezerva a Spitalului „Cristiana" din Bucuresti, dar nu inainte de a marturisi ca i-a iertat pe toti cei care l-au nedreptatit, torturat si chinuit.
Vorbe de duh ale marelui ganditor
„Nu ma intereseaza trecutul. De cate ori ma intreaba cineva cand m-am nascut, spun ca intr-unul din anii trecuti."
„Definitia mea este: Petre Tutea, romanul. Am aparat interesele Romaniei in mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferinta. Si convingerea mea este ca suferinta ramane totusi cea mai mare dovada a dragostei lui Dumnezeu."
„Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de taran din Muscel. La inchisoare, grija mea a fost sa nu fac neamul romanesc de ras. Si toti din generatia mea au simtit aceasta grija. Daca ma schingiuiau ca sa marturisesc ca sunt tampit, nu ma interesa, dar daca era ca sa nu mai fac pe romanul, ma lasam schingiuit pana la moarte. Eu nu stiu daca vom fi apreciati pentru ceea ce am facut; important e ca n-am facut-o niciodata doar declarativ, ci ca am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate sa ajungi sa suferi pentru un ideal in mod fizic."
„Mi-am dorit de multe ori sa fac o teza de doctorat cu tema: aflarea in treaba ca metoda de lucru la romani. (…) La intrebarile fundamentale „de ce?" si „in ce scop?", aporetica rurala romaneasca raspunde: „d-aia"."
„Limba romana are virtuti complete, adica poate fi vehicol a tot ce se intampla spiritual in om. E foarte greu de manuit. Prin ea poti deveni vultur sau cantaret de strana. Limba romana are toate premisele valorice pentru a deveni o limba universala, dar nu stiu daca e posibil acest mars istoric. Daca am fi fost un popor cuceritor… Noi, romanii, nu punctam universalitatea nicaieri. Si asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseste este indrazneala." „Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu."