AnuntulVideo >>
Alte rubrici >>
Vedete
Cuplul Zelda si F. Scott Fitzgerald a fost unul dintre cuplurile reprezentative pentru America interbelica. Amandoi frumosi si celebri. El, un scriitor care s-a afirmat de tanar, insa nerecunoscut de critici la adevarata sa valoare, ea, o femeie ambitioasa, care si-a dorit ca sot un barbat realizat.
Hemingway, prietenul bun al lui Scott Fitzgerald, nu o placea pe Zelda si a invinuit-o de esecurile prietenului sau. Nu a fost singurul. Nu de putine ori, insa, mai ales in ultimii douazeci de ani, Zelda Fitzgerald e considerata o victima, femeia talentata care a stat in umbra unui barbat talentat. Ca intotdeauna, adevarul e, probabil, undeva la mijloc.
Zelda Sayre, fiica unui judecator din Alabama, a fost o femeie frumoasa, ambitioasa, si nu lipsita, pare-se, de talent literar. Scrisorile, jurnalul si un roman este tot ce ne-a ramas de la ea, totul cuprins in volumul de 480 de pagini editat in 1991 de Matthew J. Bruccoli. Primii biografi i-au atribuit un rol secundar in evolutia literara a lui Scott Fitzgerald.
Cu toate astea, F. Scott Fitzgerald recunoaste ca, in afara de el insusi, Zelda a fost modelul sau preferat. „Intr-adevar, m-am casatorit cu eroina romanelor mele", va marturisi autorul Marelui Gatsby intr-un interviu din 1921.
Iata ce noteaza in jurnalul sau unul dintre prietenii lui Scott Fitzgerald, Alexander McKaig, despre cuplul proaspat format: „I-am vizitat pe Scott Fitz si pe nevasta lui, o Southern belle provinciala si plina de temperament. Mesteca guma, isi arata genunchii. Nu cred ca aceasta casnicie poate sa reuseasca.
Amandoi beau de sting. Cred ca peste vreo trei ani vor fi divortati, Scott va scrie ceva important si va muri la 23 de ani intr-o mansarda…". Acelasi Alexander McKaig, dupa o vizita a sotilor Fitzgerald, scrie in jurnalul sau: „Fitz ar trebui sa o lase pe Zelda in pace si nu sa fuga dupa ea… Partea proasta este ca Fitz este total acaparat de personalitatea Zeldei…
In 1925, apare Marele Gatsby. Acest roman ar fi trebuit sa acopere datoria de 7. 000 de dolari pe care Scott o avea, bani cu care sotii Fitzgerald au calatorit in Europa. Cronicile nu sunt tocmai pozitive, dimpotriva.
Romanul este primit cu circumspectie de critici. Scott, pentru a-si plati datoriile, scrie foarte multe povestiri. Hemingway o blameaza pentru situatia lui Scott, care devenise un alcoolic, pe Zelda: pentru ea isi irosea talentul scriind povestiri, in loc sa scrie romane. Tot Hemingway noteaza urmatoarele despre Scott: „El reprezinta cea mai mare tragedie a unui talent in generatia noastra blestemata".
In 1929, lucrurile nu stau prea bine pentru cuplul Fitzgerald. Lucrul la cel de al patrulea roman inainteaza cu greu, Scott devine din ce in ce mai deprimat.
Zelda se izoleaza intr-o lume numai a ei si are un comportament de neinteles pentru Scott. Nici macar pe Scottie, fiica cuplului Fitzgerald, nu o mai tolereaza in preajma. In 1932, starea Zeldei se inrautateste. In acelasi an, apare si romanul Zeldei, Save Me the Waltz. In 1934, Zelda este internata, dupa o cadere nervoasa, la o clinica de langa Baltimore.
Este inceputul sfarsitului. Zelda va ramane internata prin clinici, iar in 1940, Scott Fitzgerald va muri brusc, in urma unui accident cardiovascular; avea 44 de ani si lasa un roman neterminat. „Inca o moarte la Hollywood." Este inmormantat discret, in prezenta catorva prieteni apropiati. La 10 martie 1948, un incendiu izbucneste in bucataria spitalului Highland din Ashville, unde e internata Zelda; noua dintre pacienti isi pierd viata, printre care si Zelda.