Masada (in ebraica = „fortareata de piatra“) este o cetate situata pe un platou montan izolat de pe coasta vestica a Marii Moarte. A fost locuita in ultimii 3 000 de ani, iar in secolul II i.Hr., pe virful sau plat s-a construit un castel care se inalta la 470 de metri deasupra Marii Moarte. In anul 73 d. Hr., aceasta fortareata a reprezentat ultimul bastion al zelotilor si esenienilor evrei in lupta lor impotriva Romei.
Castelul fusese marit de Irod, regele iudeilor, in anii 30–36 d.Hr., pentru a deveni cea mai mare cetate din tara. Motivul acestor modificari era amenintarea permanenta a Romei. Cleopatra, regina Egiptului, insistase pe langa generalul roman Marc Antoniu pentru detronarea lui Irod, iar in anul 72 d.Hr. (cand Irod murise deja), Legiunea a Zecea, impreuna cu alte trupe suplimentare au inceput asediul Masadei. Garnizoana de aparare a fortaretei avea suficiente alimente, astfel incit, in loc sa-i infometeze, romanii au construit o rampa din piatra, lemn si nisip pe o latura a cetatii, pe aceasta rampa au ridicat un turn si de acolo au atacat necontenit bastionul. In acelasi timp, au inceput sa loveasca zidurile cetatii cu un berbece.
Dupa aproape doi ani de asediu, cei din fortareata si-au dat seama ca nu mai au nici o speranta si au hotarat ca este mai bine sa se sinucida decat sa cada in mainile romanilor care, cu siguranta, i-ar fi ucis. Se aflau acolo 960 de barbati, femei si copii. Au fost trasi la sorti primii care aveau sa moara, precum si calaii acestora. La sfarsit, cand aproape toti murisera, supravietuitorii (calaii) au tras la sorti zece oameni care sa-i omoare pe cei ramasi. Fiecare victima s-a intins la pamant, imbratisandu-si familia deja moarta, si si-a oferit gatul pentru a-i fi taiat. In final a mai ramas un singur om care, dupa ce s-a asigurat ca toata lumea murise, si-a infipt sabia in corp, cazand alaturi de familia sa.
Potrivit istoricului evreu Josephus Flavius, doua femei si cinci copii care se ascunsesera intr-un rezervor de apa au supravietuit acestei sinucideri in masa.