Din aceeasi categorie
|
Istoria ochelarilor 597 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Editura Compania va anunta o carte Eveniment 1.352 vizite - 0 comentarii adaugat de buster |
||||||||||||||||||
|
Edgar Hoover Personalitati care au marcat istoria lumii 1.448 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Civilizatii antice din Orient: Regatul Gandhara 729 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Marchizul de Lafayette - Generalul lui George Washington 920 vizite - 0 comentarii adaugat de marco |
||||||||||||||||||
|
Kuwait - O mica istorie 1.001 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cornetul de inghetata 935 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Romanovii - Istoria reala a dinastiei ruse (2013) Ep. 2 926 vizite - 0 comentarii adaugat de TUDOR |
||||||||||||||||||
|
Romanovii - Istoria reala a dinastiei ruse (2013) Ep. 1 854 vizite - 0 comentarii adaugat de TUDOR |
||||||||||||||||||
|
Romanovii - Istoria reala a dinastiei ruse (2013) Ep. 8 832 vizite - 0 comentarii adaugat de TUDOR |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
De la lupa si monoclu pana la ochelarii geek style
| Adaugat de Cozana | 09.01.2017 |  Adauga
la favorite |
950 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteLentilele, intr-o forma sau alta, sint produse si folosite de om de citeva mii de ani, dar prima mentiune scrisa o gasim in Grecia Antica, in comedia "Nephelai" (Norii) a poetului Aristofan – 424 iHr., care vorbeste despre o lentila convergenta folosita la a da foc unui obiect concentrind razele soarelui pe acesta. O alta mentiune provine din Egiptul antic, secolul 8 iCh. descrie ,,o simpla lentila din sticla in forma de menisc,,. Dovezile arheologice sunt ceva mai vechi - cele mai vechi lentile s-au descoperit in ruinele orasului asirian Ninive, acestea fiind confectionate din cristal slefuit. Se crede ca erau folosite ca lupe.
In secolul I, filosoful Seneca ii trimitea o scrisoare imparatului Nero, in care ii spunea ca literele se pot citi mai bine cu ajutorul unui vas transparent plin cu apa. Pliniu cel Batrin (23-79) scrie ca imparatul roman Nero folosea o bucata de smarald cu suprafetele concave pentru a urmari luptele de gladiatori, probabil pentru ca suferea de miopie. Proprietatile corective ale lentilelor nu se cunosteau, acestea fiind folosite pentru a filtra razele soarelui, pentru a sterge scrisul de pe tablitele de ceara sau pentru a cauteriza ranile (dupa cum relateaza Pliniu). Este posibil ca aceste cristale slefuite in forme convexe, sub forma unei lentile pentru a mari imaginea unui obiect sau scrieri sa fi fost importate in spatiul greco-roman de la egipteni. Grecii si Romanii au continuat folosirea acestor tipuri de lentile pentru a-i ajuta pe cei ce nu reuseau sa citeasca cu ochiul liber. Etimologia cuvantului lentila provine din latina, lentil insemnand linte, lentila biconvexa semanand intr-adevar cu un bob de linte.
Puterea de marire a sticlei cu suprafata rotunjita a fost remarcata inca din Evul Mediu. In secolul IX, Ibn Firnas a realizat un fel de lentile corective, pe care le-a numit „pietre pentru citit". Doua veacuri mai tarziu, este mentionat „un dispozitiv care mareste, o lentila convexa care produce o imagine marita" in lucrarea fizicianului si matematicianului arab Ibn al-Haztham ak-Hazin (965 – 1039). In scrierea sa, Cartea opticii, scrisa in 1028, el emite primele idei asupra propagarii luminii si trateaza pentru prima data problema folosirii lentilelor de cristal sau de sticla pentru marit si citit. Tot el a remarcat fenomenul persistentei imaginilor pe retina si a descris principiul care, mai tarziu, a stat la baza cinematografiei. Este primul tratat semnificativ de optica si printre altele se mentioneaza rolul cristalinului ochiului in formarea imaginilor pe retina.
Utilizarea pe scara larga a lentilelor nu a avut loc pana la utilizarea ,,pietrelor pentru lectura" in secolul XI si inventia ochelarilor, probabil in Italia, in jurul anului 1280. Nicolae Cusanus se crede ca a fost primul care a descoperit beneficiile lentilelor concave pentru tratamentul miopiei, in 1451.
Cu inventarea ochelarilor este creditat si filosoful Roger Bacon (1215 – 1249), acesta redactand pe vremea cand era student o lucrare in care arata ca: „Daca cineva va cerceta literele sau alte obiecte mici prin intermediul unui cristal, unei sticle sau a altei substante transparente, care ar fi prelucrata ca o jumatate de sfera, cu partea convexa spre ochi, va vedea literele mult mai bine si i se vor parea mult mai mari." Dupa altii, in anul 1267, acelasi Roger Bacon, impreuna cu doi arabi a constatat ca prin fragmente de globuri de sticla se poate citi cu multa usurinta scrisul, acesta fiind marit.
In jurul anului 1280 se consemneaza ca sticlarii au observat ca persoanele in varsta vedeau mai clar obiectele daca priveau prin sticle cu suprafata convexa, iar persoanele cu miopie vedeau mai clar daca priveau prin sticle cu suprafata concava.
In acea perioada, naturalistul si fizicianul italian Salvino degli Armati (1245 – 1317) a facut multe experimentari legate de refractarea luminii. Deoarece avea probleme cu vederea, a cautat un remediu personal. In 1280, el si Alessandro da Spina, un calugar dominican de la Manastirea Sf. Ecaterina din Pisa, au gasit un mod de a mari obiectele folosind doua bucati de sticla cu o anumita grosime si curbura. A avut ideea de a fixa lentilele pe rama de lemn ce statea pe nas (ochelari fara brate), iar istoria il consemneaza pe el ca fiind inventatorul ochelarilor. De altfel, pe mormantul sau scrie „Aici se odihneste Salvino d’Armati din Florenta, inventator al ochelarilor. Fie ca Dumnezeu sa ii ierte pacatele. A.D. 1317.“
Un document din 15 iunie 1301, descoperit la Bologna, Italia, mentioneaza primele indicatii despre existenta ochelarilor „vitros ab oculis ad legendum“. Acest document si un altul din 1316 se refera la pretul de sase soldi bolognezi pentru „oculos de vitro cum capsula“. Primul manuscris referitor la ochelari dateaza din 1327, scris de Jean Brisebarre, aflat azi la Bibiloteca Nationala din Paris. Odata cu secolul al XIV-lea, numerosi intelectuali – artisti, pictori, sculptori – isi corecteaza viciile de refractie prin „besicles“. In Evul Mediu „diavolul“ era reprezentat grafic purtand „besicles“, pentru a putea sa vada mai bine pacatele oamenilor.
In 1352, Thomas de Modena, un discipol al lui Giotto, a pictat primul portret cu ochelari, al cardinalului Hugh de Provence (1200 – 1263) in biserica Sf. Nicolae din Treviso, la 30 de mile nord de Venetia. Sunt reprezentati ,,ogliarii" sau doua lentile montate cu manerele prinse impreuna, fixate bine pe nasul clericului. O curiozitate: cardinalul a murit inainte sa fie inventati ochelarii, dar constient de eruditia subiectului sau, pictorul i-a adaugat la portretul acestuia. Tomasso de Modena (1352) a mai realizat o serie de fresce in care sunt pictati mai multi calugari citind sau copiind manuscrise. Unul dintre calugari apare cu o lupa in mana, iar altul are ochelari pe nas. La inceputul secolului XV, in altarul unei biserici din Bad Wildungen s-a gasit reprezentarea unor ochelari. Papa Leon al X-lea purta ochelari, inclusiv la vanatoare si aprecia ca astfel poate vedea mai bine decat companionii sai. In anul 1508, Leonardo da Vinci a descris lentilele care stau direct pe ochi - un precursor al lentilelor de contact!
Asa cum se intampla de obicei, au fost filozofi care au calificat lentilele drept „artificii inselatoare“ pentru ca imaginile pe care le dau nu sunt riguros egale cu cele pe care le vede ochiul. De altfel si Roger Bacon a fost arestat si inchis pentru ideile sale revolutionare. Abia in 1604 astronomul german Johannes Kepler avea sa publice un tratat de optica in care explica in mod stiintific modul in care lentilele puteau corecta vederea, de ce lentilele pozitive corecteaza presbitismul si lentilele negative, miopia.
Pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, lentilele erau biconvexe – cu doua fete convexe opuse, asa cum este confectionata lupa. Abia in secolul XX s-a constatat ca lentilele menisc, cu o fata convexa si una concava, deformeaza mai putin, permitand formarea imaginilor stigmatice. Primele lentile menite sa corecteze astigmatismul au fost create de britanicul George Airy in 1825.
Dispozitivele de prindere a lentilelor au evoluat de-a lungul timpului. Primele rame de ochelari au fost confectionate din lemn sau os de animal. Primii ochelari erau tinuti cu mana sau se fixau pe nas (de tipul pince – nez). Lentilele erau incastrate in os, metal si chiar piele. Spaniolii au incercat sa-i stabilizeze cu ajutorul unor panglici prinse de rama si apoi trecute pe dupa cap. Pana in secolul XVI, atat in Anglia cat si in Franta, folosirea ochelarilor pentru corectarea vederii se facea doar cu reticenta in public, pentru a nu lasa de inteles ca persoana are probleme de vedere si de aceea se prefera monoclul care putea fi ascuns cu usurinta.
Monoclul a aparut in Germania in secolul al XVIII-lea, dar cresterea popularitatii lui s-a datorat unui austriac, J.F. Vortlander, care a inceput sa-l produca pe la 1814. S-a raspandit mai ales in Germania si Rusia, unde aristocratia considera monoclul ca un simbol al superioritatii sale. Englezul George Adams a inventat lornionul (rama era tinuta cu o bagheta, dintr-o singura parte), care s-a bucurat de popularitate, mai ales in randul doamnelor, in secolul al XIX-lea.
La inceput, lentilele erau alese de client, pentru ca nu existau aparate care sa determine diopriile. Opticianul putea face o selectie in functie de varsta si simptome, dar ochelarii se dadeau pe „incercate". Din Italia, ochelarii s-au raspandit in Spania, Anglia, Franta, Tarile de Jos, Germania. In Anglia a aparut in 1629 o companie care fabrica ochelari.
Abia in secolul XVI apar pentru prima data bratele laterale de fixare dupa urechi a ochelarilor. In 1752, James Ayscough, designer de ochelari, breveteaza inventia si va folosi atat sticla transparenta cat si sticla cu tenta verde sau albastra pentru confectionarea ochelarilor. In aceasta forma persista si astazi ochelarii. Putem considera ca inventia sa de atunci a reprezentat aparitia primilor ochelari de soare insa fara o protectie reala la efectele daunatoare ale razelor solare asupra ochilor. De atunci si pana acum, ochelarii au suferit schimbari de design si forma, ramanand insa din punct de vedere al elementelor de baza neschimbat. Productia de lentile insa, odata cu dezvoltarea industriala, a suferit schimbari majore, in prezent fiind folosite cele din sticla special tratata si plastic.
Benjamin Franklin, cunoscut ca inventator al paratrasnetului, este considerat si el un inventator in domeniul ochelarilor. Schimbarea permanenta a ochelarilor de fiecare data cand trebuia sa citeasca o carte l-a indemnat sa ii ceara opticianului sa ii fabrice in 1780 o pereche de ochelari care sa contina ambele focalizari.
Asa au aparut lentilele bifocale, pentru vedere si citit. La acea epoca, lentila era realizata din doua bucati legate intre ele printr-o montura metalica. Lentila cu doua focare dintr-o bucata, sculptata in masa, a fost pusa la punct in 1910 de catre Bentron si Emerson de la societatea Karl Zeiss, iar in 1908 J. L. Borch inventa un procedeu de sudare a celor doua parti.
In 1953, francezul Bernard Maitenaz a inventat lentilele progresive, denumite Varilux, utilizabile pentru vederea de aproape, intermediara si la distanta, fara ruperea imaginii. Procedeul tehnologic este foarte complex si presupune o automatizare de nivel inalt. Lentila de contact a fost imaginata pentru prima data de Leonardo da Vinci in lucrarea sa, Regulile ochiului, unde descrie o metoda optica pentru corectarea defectelor de refractie. Rezultate concludente in acest domeniu au fost obtinute intre 1887 si 1892 de catre August Muller in Germania, Eugene Fick si Sulzer in Elvetia si Eugene Kalt in Franta. Abia in 1936, societatea I.G. Farben din Germania a realizat primele lentile de contact din plexiglas.
In 1945 americanul Tuohy a realizat o lentila de contact care acopera numai corneea, iar in 1964, cehul Otto Wichterle a pus la punct o lentila supla hidrofila. In 1964, societatea franceza Essilor a realizat primele lentile solare de contact suple colorate. Un an mai tarziu, in 1985, Francis Viznia si dr. Roger Bonnet au realizat lentilele suple sau dure care corecteaza, in acelasi timp, miopia si presbitismul.
Primele lentile de contact de unica folosinta au fost realizate in laboratoarele americane Vistakon in anul 1989, iar in 1990 societatea franceza Essilor a lansat pe piata primele lentile elastice progresive pentru presbiti. Lentilele de contact au fost concepute pentru ochii atinsi de keratoconus, defect rar care nu poate fi corectat cu ochelari. Mai tarziu, aria de utilizare s-a extins din motive estetice ( in special in cazul artistilor), sau practice (cum este cazul sportivilor) la toate tipurile de ametropie.
In zilele noastre, savantii britanici de la Universitatea Johns Hopkins au gasit o solutie care ar putea reda vederea celor afectati de orbire: ochiul bionic. Acest dispozitiv, rezultat al cercetarilor interdisciplinare biologie-electronica, presupune plasarea in spatele ochiului uman a unei componente electronice care prelucreaza imaginile venite de la o camera video incorporata in ochelarii purtati de persoana cu deficiente de vedere. Dispozitivul transforma imaginile in impulsuri care sunt transmise mai departe la creier care le interpreteaza. Cu toate ca imaginile furnizate de ochiul bionic sunt departe de a fi perfecte, specialistii britanici sustin ca sunt suficient de clare pentru a permite unui orb sa se orienteze si sa se deplaseze evitand obstacolele.
In secolul I, filosoful Seneca ii trimitea o scrisoare imparatului Nero, in care ii spunea ca literele se pot citi mai bine cu ajutorul unui vas transparent plin cu apa. Pliniu cel Batrin (23-79) scrie ca imparatul roman Nero folosea o bucata de smarald cu suprafetele concave pentru a urmari luptele de gladiatori, probabil pentru ca suferea de miopie. Proprietatile corective ale lentilelor nu se cunosteau, acestea fiind folosite pentru a filtra razele soarelui, pentru a sterge scrisul de pe tablitele de ceara sau pentru a cauteriza ranile (dupa cum relateaza Pliniu). Este posibil ca aceste cristale slefuite in forme convexe, sub forma unei lentile pentru a mari imaginea unui obiect sau scrieri sa fi fost importate in spatiul greco-roman de la egipteni. Grecii si Romanii au continuat folosirea acestor tipuri de lentile pentru a-i ajuta pe cei ce nu reuseau sa citeasca cu ochiul liber. Etimologia cuvantului lentila provine din latina, lentil insemnand linte, lentila biconvexa semanand intr-adevar cu un bob de linte.
Puterea de marire a sticlei cu suprafata rotunjita a fost remarcata inca din Evul Mediu. In secolul IX, Ibn Firnas a realizat un fel de lentile corective, pe care le-a numit „pietre pentru citit". Doua veacuri mai tarziu, este mentionat „un dispozitiv care mareste, o lentila convexa care produce o imagine marita" in lucrarea fizicianului si matematicianului arab Ibn al-Haztham ak-Hazin (965 – 1039). In scrierea sa, Cartea opticii, scrisa in 1028, el emite primele idei asupra propagarii luminii si trateaza pentru prima data problema folosirii lentilelor de cristal sau de sticla pentru marit si citit. Tot el a remarcat fenomenul persistentei imaginilor pe retina si a descris principiul care, mai tarziu, a stat la baza cinematografiei. Este primul tratat semnificativ de optica si printre altele se mentioneaza rolul cristalinului ochiului in formarea imaginilor pe retina.
Utilizarea pe scara larga a lentilelor nu a avut loc pana la utilizarea ,,pietrelor pentru lectura" in secolul XI si inventia ochelarilor, probabil in Italia, in jurul anului 1280. Nicolae Cusanus se crede ca a fost primul care a descoperit beneficiile lentilelor concave pentru tratamentul miopiei, in 1451.
Cu inventarea ochelarilor este creditat si filosoful Roger Bacon (1215 – 1249), acesta redactand pe vremea cand era student o lucrare in care arata ca: „Daca cineva va cerceta literele sau alte obiecte mici prin intermediul unui cristal, unei sticle sau a altei substante transparente, care ar fi prelucrata ca o jumatate de sfera, cu partea convexa spre ochi, va vedea literele mult mai bine si i se vor parea mult mai mari." Dupa altii, in anul 1267, acelasi Roger Bacon, impreuna cu doi arabi a constatat ca prin fragmente de globuri de sticla se poate citi cu multa usurinta scrisul, acesta fiind marit.
In jurul anului 1280 se consemneaza ca sticlarii au observat ca persoanele in varsta vedeau mai clar obiectele daca priveau prin sticle cu suprafata convexa, iar persoanele cu miopie vedeau mai clar daca priveau prin sticle cu suprafata concava.
In acea perioada, naturalistul si fizicianul italian Salvino degli Armati (1245 – 1317) a facut multe experimentari legate de refractarea luminii. Deoarece avea probleme cu vederea, a cautat un remediu personal. In 1280, el si Alessandro da Spina, un calugar dominican de la Manastirea Sf. Ecaterina din Pisa, au gasit un mod de a mari obiectele folosind doua bucati de sticla cu o anumita grosime si curbura. A avut ideea de a fixa lentilele pe rama de lemn ce statea pe nas (ochelari fara brate), iar istoria il consemneaza pe el ca fiind inventatorul ochelarilor. De altfel, pe mormantul sau scrie „Aici se odihneste Salvino d’Armati din Florenta, inventator al ochelarilor. Fie ca Dumnezeu sa ii ierte pacatele. A.D. 1317.“
Un document din 15 iunie 1301, descoperit la Bologna, Italia, mentioneaza primele indicatii despre existenta ochelarilor „vitros ab oculis ad legendum“. Acest document si un altul din 1316 se refera la pretul de sase soldi bolognezi pentru „oculos de vitro cum capsula“. Primul manuscris referitor la ochelari dateaza din 1327, scris de Jean Brisebarre, aflat azi la Bibiloteca Nationala din Paris. Odata cu secolul al XIV-lea, numerosi intelectuali – artisti, pictori, sculptori – isi corecteaza viciile de refractie prin „besicles“. In Evul Mediu „diavolul“ era reprezentat grafic purtand „besicles“, pentru a putea sa vada mai bine pacatele oamenilor.
In 1352, Thomas de Modena, un discipol al lui Giotto, a pictat primul portret cu ochelari, al cardinalului Hugh de Provence (1200 – 1263) in biserica Sf. Nicolae din Treviso, la 30 de mile nord de Venetia. Sunt reprezentati ,,ogliarii" sau doua lentile montate cu manerele prinse impreuna, fixate bine pe nasul clericului. O curiozitate: cardinalul a murit inainte sa fie inventati ochelarii, dar constient de eruditia subiectului sau, pictorul i-a adaugat la portretul acestuia. Tomasso de Modena (1352) a mai realizat o serie de fresce in care sunt pictati mai multi calugari citind sau copiind manuscrise. Unul dintre calugari apare cu o lupa in mana, iar altul are ochelari pe nas. La inceputul secolului XV, in altarul unei biserici din Bad Wildungen s-a gasit reprezentarea unor ochelari. Papa Leon al X-lea purta ochelari, inclusiv la vanatoare si aprecia ca astfel poate vedea mai bine decat companionii sai. In anul 1508, Leonardo da Vinci a descris lentilele care stau direct pe ochi - un precursor al lentilelor de contact!
Asa cum se intampla de obicei, au fost filozofi care au calificat lentilele drept „artificii inselatoare“ pentru ca imaginile pe care le dau nu sunt riguros egale cu cele pe care le vede ochiul. De altfel si Roger Bacon a fost arestat si inchis pentru ideile sale revolutionare. Abia in 1604 astronomul german Johannes Kepler avea sa publice un tratat de optica in care explica in mod stiintific modul in care lentilele puteau corecta vederea, de ce lentilele pozitive corecteaza presbitismul si lentilele negative, miopia.
Pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, lentilele erau biconvexe – cu doua fete convexe opuse, asa cum este confectionata lupa. Abia in secolul XX s-a constatat ca lentilele menisc, cu o fata convexa si una concava, deformeaza mai putin, permitand formarea imaginilor stigmatice. Primele lentile menite sa corecteze astigmatismul au fost create de britanicul George Airy in 1825.
Dispozitivele de prindere a lentilelor au evoluat de-a lungul timpului. Primele rame de ochelari au fost confectionate din lemn sau os de animal. Primii ochelari erau tinuti cu mana sau se fixau pe nas (de tipul pince – nez). Lentilele erau incastrate in os, metal si chiar piele. Spaniolii au incercat sa-i stabilizeze cu ajutorul unor panglici prinse de rama si apoi trecute pe dupa cap. Pana in secolul XVI, atat in Anglia cat si in Franta, folosirea ochelarilor pentru corectarea vederii se facea doar cu reticenta in public, pentru a nu lasa de inteles ca persoana are probleme de vedere si de aceea se prefera monoclul care putea fi ascuns cu usurinta.
Monoclul a aparut in Germania in secolul al XVIII-lea, dar cresterea popularitatii lui s-a datorat unui austriac, J.F. Vortlander, care a inceput sa-l produca pe la 1814. S-a raspandit mai ales in Germania si Rusia, unde aristocratia considera monoclul ca un simbol al superioritatii sale. Englezul George Adams a inventat lornionul (rama era tinuta cu o bagheta, dintr-o singura parte), care s-a bucurat de popularitate, mai ales in randul doamnelor, in secolul al XIX-lea.
La inceput, lentilele erau alese de client, pentru ca nu existau aparate care sa determine diopriile. Opticianul putea face o selectie in functie de varsta si simptome, dar ochelarii se dadeau pe „incercate". Din Italia, ochelarii s-au raspandit in Spania, Anglia, Franta, Tarile de Jos, Germania. In Anglia a aparut in 1629 o companie care fabrica ochelari.
Abia in secolul XVI apar pentru prima data bratele laterale de fixare dupa urechi a ochelarilor. In 1752, James Ayscough, designer de ochelari, breveteaza inventia si va folosi atat sticla transparenta cat si sticla cu tenta verde sau albastra pentru confectionarea ochelarilor. In aceasta forma persista si astazi ochelarii. Putem considera ca inventia sa de atunci a reprezentat aparitia primilor ochelari de soare insa fara o protectie reala la efectele daunatoare ale razelor solare asupra ochilor. De atunci si pana acum, ochelarii au suferit schimbari de design si forma, ramanand insa din punct de vedere al elementelor de baza neschimbat. Productia de lentile insa, odata cu dezvoltarea industriala, a suferit schimbari majore, in prezent fiind folosite cele din sticla special tratata si plastic.
Benjamin Franklin, cunoscut ca inventator al paratrasnetului, este considerat si el un inventator in domeniul ochelarilor. Schimbarea permanenta a ochelarilor de fiecare data cand trebuia sa citeasca o carte l-a indemnat sa ii ceara opticianului sa ii fabrice in 1780 o pereche de ochelari care sa contina ambele focalizari.
Asa au aparut lentilele bifocale, pentru vedere si citit. La acea epoca, lentila era realizata din doua bucati legate intre ele printr-o montura metalica. Lentila cu doua focare dintr-o bucata, sculptata in masa, a fost pusa la punct in 1910 de catre Bentron si Emerson de la societatea Karl Zeiss, iar in 1908 J. L. Borch inventa un procedeu de sudare a celor doua parti.
In 1953, francezul Bernard Maitenaz a inventat lentilele progresive, denumite Varilux, utilizabile pentru vederea de aproape, intermediara si la distanta, fara ruperea imaginii. Procedeul tehnologic este foarte complex si presupune o automatizare de nivel inalt. Lentila de contact a fost imaginata pentru prima data de Leonardo da Vinci in lucrarea sa, Regulile ochiului, unde descrie o metoda optica pentru corectarea defectelor de refractie. Rezultate concludente in acest domeniu au fost obtinute intre 1887 si 1892 de catre August Muller in Germania, Eugene Fick si Sulzer in Elvetia si Eugene Kalt in Franta. Abia in 1936, societatea I.G. Farben din Germania a realizat primele lentile de contact din plexiglas.
In 1945 americanul Tuohy a realizat o lentila de contact care acopera numai corneea, iar in 1964, cehul Otto Wichterle a pus la punct o lentila supla hidrofila. In 1964, societatea franceza Essilor a realizat primele lentile solare de contact suple colorate. Un an mai tarziu, in 1985, Francis Viznia si dr. Roger Bonnet au realizat lentilele suple sau dure care corecteaza, in acelasi timp, miopia si presbitismul.
Primele lentile de contact de unica folosinta au fost realizate in laboratoarele americane Vistakon in anul 1989, iar in 1990 societatea franceza Essilor a lansat pe piata primele lentile elastice progresive pentru presbiti. Lentilele de contact au fost concepute pentru ochii atinsi de keratoconus, defect rar care nu poate fi corectat cu ochelari. Mai tarziu, aria de utilizare s-a extins din motive estetice ( in special in cazul artistilor), sau practice (cum este cazul sportivilor) la toate tipurile de ametropie.
In zilele noastre, savantii britanici de la Universitatea Johns Hopkins au gasit o solutie care ar putea reda vederea celor afectati de orbire: ochiul bionic. Acest dispozitiv, rezultat al cercetarilor interdisciplinare biologie-electronica, presupune plasarea in spatele ochiului uman a unei componente electronice care prelucreaza imaginile venite de la o camera video incorporata in ochelarii purtati de persoana cu deficiente de vedere. Dispozitivul transforma imaginile in impulsuri care sunt transmise mai departe la creier care le interpreteaza. Cu toate ca imaginile furnizate de ochiul bionic sunt departe de a fi perfecte, specialistii britanici sustin ca sunt suficient de clare pentru a permite unui orb sa se orienteze si sa se deplaseze evitand obstacolele.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.