De cum pasesti, dincolo de portile maiestuoase ale cimitirului Serban Voda, ai sentimentul straniu ca vii la cineva drag, chiar daca nu e asa. De-o parte si de alta a aleilor racoroase, monumentele funerare, unele dintre ele de o valoare inestimabila, isi deapana povestea. Aici si-au pus amprenta cei mai mari sculptori pe care i-a cunoscut Romania: Karl, Carol si Ferderic Stork, Oscar Han, Ion Mincu, Dimitrie Paciurea, Milita Petrascu, Emil von Becker, Ion Georgescu, Ion Jalea, Corneliu Medrea, Constantin Baraschi, Raffaello Romanelli.La 1831, legiuitorii bucuresteni hotarau desfiintarea cimitirelor parohiale de pe langa biserici si infiintarea unor cimitire care sa fie situate in afara orasului. Unul dintre acestea era pe ulita Serban Voda, acolo unde se afla, pe atunci, o gradina mare, apartinand baronului Barbu Bellu (1825 – 1900), ministrul cultelor si Justitiei. Lucrarile de amenajare au inceput la 26 noiembrie 1852. Arhitectul Alexandru Orascu intocmeste planurile pentru ridicarea capelei pe locul unde fusese candva biserica lui Bellu cel Batran (1799-1853). Interiorul era realizat de pictorul Lecca. Cimitirul incepe sa functioneze legal in septembrie 1858. C. A. Rosetti, initiatorul organizarii Cimitirului Bellu, este primul concesionar pe care il putem gasi in Arhiva Cimitirelor. In noiembrie 1859 cumpara un loc de veci aici, pentru fiica sa, Elena. Din anul 1862 Cimitirul Bellu trece sub aripa Municipalitatii bucurestene, asa ca, in momentul in care vechea capela se darama, primarul Emil Pache Protopopescu ridica una noua, ce va fi cladita in stilul catedralei din Karlsbad. Ea este pictata la inceput de Mihail Popp, iar mai tarziu repictata de Dimitrie Belisarie si Arthur Verona. Catapeteasma a fost sculptata in lemn de Anghel Dima. Boierii instariti au inceput atunci sa-si mute ramasitele stramosesti in cimitirul de aici. Sunt mentionate familiile Cantacuzino-Rafoveanu (1863), Scarlat Rosetti (1865), Vacarescu, Ghica, Florescu, Filitti, Mihailescu, Slatineanu, Campineanu etc. Cimitirul Bellu avea 17 hectare in 1859, iar in prezent masoara 28 de hectare. Ar putea deveni un fascinant obiectiv turistic, numai ca aici, nu se stie din ce motive, filmatul si fotografiatul sunt strict interzise. Sa te fereasca sfantul sa scoti vreodata camera foto si sa fii vazut! Vei fi inconjurat, pe data, de gardienii devotati (cui?) care te perchezitioneaza rapid, ca pe un infractor ordinar. "Nu e voie!" Doar atatea cuvinte au la ei. Si daca vrei sa pricepi, bine, daca nu ...