Infarctul miocardic (IM) sau Infarctul miocardic acut (IMA), numit frecvent si atac de cord, este intreruperea fluxului sangvin la nivelul unei portiuni a cordului, ce determina moartea celulelor miocardice. Cel mai frecvent se produce prin obstructia unei artere coronare in urma rupturii unei placi de aterom, care este un depozit de lipide si celule albe (in special macrofage) la nivelul peretelui arterial. Ischemia (reducerea fluxului sangvin) si hipoxia rezultate, netratate in timp util, duc la moartea (necroza) muschiului inimii (miocardului).
Simptomele clasice ale infarctului miocardic acut sunt durere brusca de piept (in mod specific raspandindu-se spre bratul stang sau partea laterala stanga a gatului), dispnee, greturi, voma, palpitatii, transpiratii si neliniste (adeseori descrisa ca o senzatie de moarte iminenta).[1] Femeile pot avea mai putine simptome tipice fata de barbati, cele mai comune fiind dispneea, slabiciune, o stare de discomfort abdominal si astenie fizica.[2] Aproximativ un sfert din toate infarctele miocardice sunt „silentioase", fara durere in piept sau alte simptome
Infarctul miocardic, atacul cardiac sau atacul de cord este o urgenta medicala in care circulatia sanguina a cordului este blocata brusc, determinand moartea muschiului cardiac prin lipsa de oxigen.
Majoritatea infarctelor miocardice sunt determinate de un trombus care blocheaza una dintre arterele coronare. Arterele coronare aduc sange bogat in oxigen la inima si substante nutitive. Daca acesta este blocat, muschiul miocardic sufera de hipoxie si moare.
Un trombus (cheag de sange) se formeaza de obicei acolo unde o artera coronara este stenozata de catre o placa ateromatoasa. Uneori aceasta placa se fisureaza sau chiar se rupe, declansand formarea trombusului.
Ocazional, factorii de stres pot declansa un infarct miocardic.
Nu toate persoanele prezinta aceleasi simptome in infarctul miocardic. Cele comune sunt: durerea retrosternala, dispneea, oboseala inainte cu cateva zile de infarct. O persoana care are angina realizeaza ca crizele anginoase au devenit mai frecvente si mai severe. In timpul unui atac cardiac bolnavul poate simti durere precordiala care iradiaza spre umarul stang, bratul stang, spre gat sau interscapular.
Aproape una din trei pesoane care au atac de cord nu simt durere. Acestea sunt mai ales femeile, persoanele non-caucaziene, peste 75 de ani, persoanele cu insuficienta cardiaca, diabet sau care au mai avut un atac de cord in antecedente.
Greata, sincopa, transpiratiile abundente bruste, senzatia de presiune cardiaca si pierderea cunostintei sunt alte semne si simptome care se regasesc frecvent la pacienti.
Deoarece un atac de cord poate fi amenintator de viata, barbatii peste 35 de ani si femeile peste 50 de ani care experimenteaza durere retrosternala necesita investigare de specialitate.
Infarctul miocardic poate fi confirmat la cateva ore de la declansarea sa prin electrocardiografie, masurarea markerilor serici, ecocardiografie.
Jumatate dintre decesele prin infarct miocardic apar in primele 3-4 ore dupa ce au debutat simptomele. Este important ca aceste simptome sa fie recunoscute si tratate ca o urgenta medicala.
Cu cat este initiat mai repede tratamentul, cu atat pacientul are sanse mai mari sa supravietuiasca. Mestecarea unei tablete de aspirina dupa ce a fost chemata ambulanta poate reduce marimea trombusului care blocheaza artera coronara. Poate fi administrat un beta-blocant pentru a incetini ritmul batailor cardiace, pentru ca inima sa nu lucreze atit de intens si sa reduca necroza miocardului. Persoanei care a suferit un atac de cord i se administreaza oxigen pentru a ajuta inima sa lucreze mai bine si pentru a diminua zona de infarctizare.
Terapia contine agenti antiagreganti plachetari si anticoagulanti care sa dizolve trombusul. Daca bolnavii nu raspund la terapia medicamentoasa se opteaza pentru angioplastie sau chirurgie arteriala coronariana de by-pass, mai ales la persoanele care au suferit un atac de cord sever.
Infarctul miocardic este asociat cu o mortalitate de 30%, peste jumatate dintre decese survenind in perioada de prespitalizare. Prognosticul este variabil si depinde de interventia terapeutica, marimea zonei infarctizate si controlul terapeutic post-infarct.