Mistere neelucidate
Oamenii de stiinta nu au reusit inca sa risipeasca misterul „Liniilor Nazca". Dupa cum scria Albert Einstein, „cel mai frumos sentiment din lume este dat de mister. Cel care n-a cunoscut aceasta emotie are ochii inchisi". De peste 70 de ani, cercetatorii incearca sa infranga imaginatia poetilor si a romancierilor. Arheologii si cautatorii de mistere in natura au alergat catre acest loc devenit un fel „misterul camerei galbene".
"Liniile Nazca", cum au fost supranumite, care i-au intrigat pe arheologi, antropologi si orice alte persoane fascinate de culturile stravechi, reprezinta o serie de geoglife localizate in desertul cu acelasi nume, la suprafata unui platou arid, care se intinde pe o distanta de 80 km, intre orasele Nazca si Palpa, din Peru. Aici se intalnesc sute de reprezentari de diverse complexitati, de la simple linii, la forme stilizate de pasari, maimute, paianjeni, pesti, rechini, lame si soparle, totul la o scara de-a dreptul gigantica. Se crede ca au fost create de cultura Nazca, intre anii 200 i.Hr. si 700 d.Ch.
Despre descoperirile enigmatice din desertul Perului relateaza importante publicatii de arta si stiinta. Astfel, „National Geographic" acorda un amplu spatiu acestor misterioase desene din desertul sudului Perului, carora valuri de cercetatori le-au dat diverse interpetari. Ele au fost explicate fie ca drumuri incase sau planuri de irigatii, fie ca imagini menite sa fie admirate sau piste de aterizare pentru navele extraterestrilor. In desertul din sudul Perului, figurile intinse, gravate pe pamant au starnit uimirea calatorilor din avioane inca din timpul cand au fost vazute prima oara in 1920.
Misterioase si enigmatice, desenele din Nazca au fost, la inceput, sursa multor speculatii exagerate. Cu timpul insa, teorii avizate au inceput sa vada lumina.
Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, doctorul in matematica Maria Reiche, care si-a inchinat aproape toata viata cercetarii curioaselor desene peruane, a facut primele studii asupra geoglifelor. Ea a propus ipoteza conform careia autorii lor stapaneau savant arta masuratorilor si a transpunerii lor pe teren la scara impozanta. Liniile fusesera trasate pe pamantul de culoare galbuie cu ajutorul unui strat subtire de pietre inchise la culoare. Maria Reiche considera ca, inainte de a executa asemenea opere monumentale, indienii dispuneau de machete. Totusi, cercetatoarea era convinsa ca desenele nu puteau fi executate decat daca popoarele locale cunosteau taina zborului. Mai tarziu, americanul Bill Sporer a pornit in solutionarea enigmei de la iscusinta populatiei Nazca in arta tesaturilor. Din examinarea microscopica a patru bucati de tesatura descoperite in apropierea desenelor din pustiu, a reiesit ca vechii peruvieni foloseau in textilele lor o urzeala mai buna decat cea folosita astazi la confectionarea panzei de parasuta si mai solida decat cele folosite pentru aerostate. A luat nastere Proiectul Nazca-Palpa, un studiu multidisciplinar asupra populatiilor stravechi din regiune, urmarind sa descopere cauzele disparitiei acestei civilizatii, cat si semnificatia desenelor stranii pe care le-a lasat in urma sa, in nisipul desertului.
Alti cercetatori sunt de parere ca Liniile Nazca ar fi carari ce alcatuiesc traseul unui pelerinaj religios sau piste de aterizare pentru extraterestri.!
La capatul multora dintre liniile drepte ale desenelor s-au gasit gropi circulare, cu diametrul de aproximativ 10 metri, umplute cu pietre innegrite de foc. Impreuna cu reprezentarea unor obiecte plutitoare pe ceramica Nazca, toate au condus la ideea ca in aceste locuri s-ar fi putut aprinde focuri pentru a incalzi aerul dintr-un balon si a-l inalta.
Anul 1975 aduce cu sine si efectuarea unui experiment, pe baza ipotezei lui Sporer, cand, folosindu-se materiale si tehnici accesibile popoarelor din Nazca, s-a procedat la realizarea unui balon cu aer cald. Dupa ce a fost aprins un foc sub el, s-a ridicat cu cei doi piloti din nacela, confirmand posibilitatea ca locuitorii din Nazca sa fi cunoscut arta zborului.
Desigur, exista si propuneri mai excentrice, menite sa explice formarea desenelor, Erich von Daniken, sustinator fervent al ideii existentei civilizatiilor extraterestre, fiind unul dintre emitentii lor de vaza. Acesta vede in Valle de Palpa un aerodrom al extraterestrilor, care ar fi dirijat din avion efectuarea desenelor sau le-ar fi realizat cu ajutorul razelor laser. Ele ar fi servit drept repere de navigatie.
Teoria este insa respinsa cu tarie de catre Maria Reiche, care nu poate accepta ca prezumtivii vizitatori din cosmos se aflau la un nivel atat de primitiv incat sa fi pus in acest scop pietre.