Din aceeasi categorie
|
Doctorii nazisti 305 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Robert Burns 1.135 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Dr. J.Robert Oppenheimer (1904-1967) 1.062 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Inegalitate pentru toti 362 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Robert Mugabe va implini 91 de ani in 21 februarie 983 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Spadasinul (SUA 1948 ) Aventuri 80 min 97 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Robert Moog, inventatorul sintetizatorului 481 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Oppenheimer: Povestea adevarata 115 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Niccolo Paganini 844 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Johannes Brahms - "succesorul" lui Beethoven 1.445 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Robert Schumann
| Adaugat de Cozana | 18.09.2015 |  Adauga
la favorite |
893 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteS-a nascut pe 8 iunie 1810 la Zwickau, Germania. Tatal sau era un editor, iar copilaria sa a fost indreptata in mod egal catre cultivarea in domeniul literaturii si in cel muzical. El insusi povesteste ca a inceput sa compuna inainte de a implini sapte ani.
La paisprezece ani a scris un eseu despre estetica muzicii, dar a si contribuit la un volum editat de catre tatal sau cu titlul "Portrete ale barbatilor celebri". Aflat inca in scoala la Zwickau, citea, in afara de Friedrich Schiller si Johann Wolfgang von Goethe, pe Lord Byron si autorii greci de tragedii. Insa cea mai mare, dar si cea mai indelunga influenta literara exercitata asupra sa, a fost fara indoiala cea a lui Johann Paul Friedrich Richter, evidenta in romanele sale din tinerete, "Juniusabende" si "Selene", dintre care primul a fost completat in 1826.
In 1828 paraseste scoala si dupa un turneu, unde il intalneste pe Heinrich Heine la Munchen, merge la Leipzig pentru a studia dreptul. Interesul sau in muzica a fost stimulat in timpul copilariei, auzind interpretarea lui Ignaz Moscheles la Carlsbad, iar in 1827 entuziasmul sau a crescut ascultand lucrarile lui Franz Schubert si Felix Mendelssohn. Insa tatal sau, care incurajase aspiratiile muzicale ale copilului, murise in 1826, iar atat mama sa, cat si tutorele sau, dezaprobau o cariera muzicala pentru el.
Problema parea sa se fi solutionat considerand intentia exprimata a lui Schumann de a studia dreptul, insa atat la Leipzig, dar si la Heidelberg, unde a mers in 1829, neglijeaza dreptul in favoarea filozofiei, iar "copilul Naturii" pur si simplu a inceput sa compuna.
Spiritul nelinistit de care era urmarit este dezvaluit in scrisorile sale din acea perioada. De Paste in 1830 il asculta pe Paganini la Frankfurt. In iulie in acelasi an scrie mamei sale, "Intreaga mea viata a fost o lupta intre Poezie si Proza, sau numeste-o Muzica si Drept". Pana la Craciun se afla inca o data la Leipzig, luand lectii de pian cu vechiul sau maestru, Friedrich Wieck.
In anxietatea sa de a accelera insusirea unei executii perfecte, isi accidenteaza mana dreapta. Alte surse presupun ca inabilitatea mainii drepte ar fi fost cauzata de medicamentele impotriva sifilisului. Aceste surse sustin ca a incercat o procedura chirurgicala radicala pentru a separa tendoanele inelarului de cele ale degetului mijlociu (musculatura primului este legata de cea a mijlociului), facandu-l astfel cel mai "slab" deget. Indiferent de cauze, ambitiile sale ca pianist fiind ruinate, ia hotarirea de a se dedica complet compozitiei si incepe un curs teoretic sub Heinrich Dorn, dirijor la opera din Leipzig. Cam in aceasta perioada proiecteaza o opera cu subiectul Hamlet.
Ideea fuziunii unei teme literare cu ilustrarea sa muzicala, despre care se poate spune ca a luat prima forma in Papillons (op. 2), este semnalata intr-o oarecare masura in prima critica a lui Schumann, un eseu privind Variatiile lui Chopin pe o tema din Don Juan, care a aparut in Allgemeine musikalische Zeitung, in 1831. In eseu, opera este discutata de catre personajele imaginare Florestan si Eusebius (omologii lui Vult si Walt din romanul Flegeljahre de Jean Paul), iar lui Meister Raro (reprezentandu-l fie pe insusi compozitorul, fie pe Wieck) i se cere, de asemenea, opinia.
Insa pana la vremea cand Schumann a scris Papilonii (1831) mersese cu un pas mai departe. Scenele si caracterele romancierului sau favorit trecusera acum definitoriu si constient in muzica si intr-o scrisoare trimisa de la (aprilie 1832) le ordona fratilor sai: "cititi ultima scena in Flegeljahre de Jean Paul cat mai repede posibil, pentru ca Papilonii reprezinta o reprezentare muzicala a acelei mascarade."
In iarna anului 1832 Schumann viziteaza rudele sale din Zwickau si Schneeberg, in ambele locatii fiind interpretata prima parte din simfonia sa in G minor, care ramane nepublicata. In Zwickau muzica a fost cantata la un concert oferit de fiica lui Wieck, Clara, care avea atunci numai treisprezece ani. Moartea fratelui sau Iulius precum si cea a cumnatei Rosalie in 1833 par a-l fi indus pe Schumann intr-o profunda melancolie.
Pana la ivirea verii lui 1834, insa, se recupereaza suficient pentru a fi capabil de a incepe Die neue Zeitschrift fur Musik, lucrarea in care aparea partea mai importanta a scrierilor sale critice. Primul numar este publicat la 3 aprilie 1834. El afecta o revolutie in gusturile vremii, cand Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven si Carl Maria von Weber erau neglijati in favoarea operelor oamenilor superficiali ale caror nume sunt astazi uitate. A aduce omagii lui Frederic Chopin si Hector Berlioz in acele zile era nevoie sa curtezi incarcatura de excentrism al preferintelor, desi geniul ambilor maestri era apreciat si proclamat in mod descis in noul jurnal.
Obligatiile editoriale ale lui Schumann, care l-au tinut foarte ocupat in vara anului 1834, au fost intrerupte de relatiile sale cu Ernestine von Fricken, o fata de optsprezece ani, cu care s-a logodit. Ea era fiica adoptiva a unui om bogat din Boemia, ale carui variatii pe o anumita tema au stat la baza propriilor Studii simfonice ale lui Schumann. Schumann sfarseste logodna, din motive ramase pana astazi obscure.
In Carnaval (op. 9, 1834), una dintre cele mai geniale si mai caracteristice lucrari de pianoforte, Schumann incepe aproape fiecare sectiune cu notele muzicale semnificand in germana literele care formeaza cuvantul Asch (A, E-bemol, C si B sau alternativ A-bemol, C si B), satul in care se nascuse Ernestine, note muzicale intalnite si in numele compozitorului. Prin sub-titlul "Estrella" al uneia dintre sectiunile din, compozitorul face referire la Ernestine, iar prin sub-titlul "Chiarina", se refera la Clara Wieck. Eusebius si Florestan, personajele imaginare atat de des intalnite in scrierile sale critice, se regasesc si aici, exceptand imitatii briliante ale lui Chopin si Paganini, iar lucrarea se aseamana cu un mars al Davidsbundler-- liga de oameni ai lui David impotriva filistinilor in care pot fi auzite accentele clare ale adevarului in comparatie cu zgomotele falsitatii. In Carnaval, Schumann a mers mai departe decat in Papilonii, deoarece in prima lucrare el insusi a creat povestea de la baza ilustrarii muzicale.
Pe 3 octombrie 1835 Schumann l-a intalnit pe Mendelssohn la casa lui Wieck din Leipzig, iar aprecierea sa fata de marele sau contemporan este aratata cu aceeasi libertate generoasa care l-a remarcat in toate relatiile sale fata de ceilalti muzicieni si care mai tarziu i-a permis sa recunoasca geniul lui Brahms inca din perioada cand acesta se afla in obscuritate.
In 1836 cunostinta dintre Schumann si Clara Wieck, deja cunoscuta drept pianist, se dezvolta in dragoste, iar la un an Schumann cere consimtamantul tatalui Clarei pentru mariaj, insa este refuzat. In seriile Fantasiestucke pentru pian (op. 12) ofera inca o data o ilustrare sublima a fuziunii de idei literare si muzicale sub conceptii intrupate in piese precum Warum si In der Nacht. Dupa scrierea ultimului dintre aceste doua, simte in muzica sugestia fantezista a unei serii de episoade din povestea Hero si Leander.
Kreisleriana, considerata de compozitor ca una dintre cele mai reusite lucrari ale sale, a fost scrisa in 1838, iar aici realismul compozitorului este din nou purtat cu o treapta mai sus. Kreisler, poetul romantic adus in contact cu lumea reala, a fost un caracter cules din viata reala de catre poetul E. T. A. Hoffmann (q.v.), iar Schumann il utilizeaza drept un mustiuc imaginar pentru recitalul din muzica propriilor sale trairi. Phantasie in C (op. 17), compusa in vara anului 1836, este o lucrare dispunand de cea mai inalta calitate a pasiunii. Odata cu Faschingschwank aus Wien, cea mai apreciata lucrare a sa pentru pian, scrisa in 1839, dupa o vizita la Viena (timp in care descopera o simfonie pana atunci necunoscuta compusa de Schubert), aceasta perioada a vietii sale se sfarseste.
Cum Wieck era inca impotriva mariajului, Robert si Clara se lipsesc de acesta si se casatoresc la 12 septembrie la Schonefeld, in apropiere de Leipzig.
Anul 1840 poate fi considerat drept cel mai prolific al carierei lui Schumann. Pana acum compuse aproape exclusiv pentru pianoforte, dar in acest singur an compune aproape o suta si cincizeci de piese. Biografii lui Schumann il reprezinta ca fiind cuprins intr-o furtuna de melodii, dulceata, dubiul si disperarea acestora fiind toate atribuite sentimentelor variate starnite de dragostea sa pentru Clara. Insa ar fi nefondat sa spunem ca numai aceasta influenta a stat la baza perfectiunii textuale din compozitii precum Fruhlingsnacht, Im wunderschonen Monat Mai si Schone Wiege meiner Leiden.
Principalele cicluri ale compozitiilor din aceasta perioada au fost cele din Liederkreis de J. von Eichendorff (op. 39), Frauenliebe und Leben de Chamisso (op. 42), Dichterliebe de Heine (op. 48) si Myrthen, o colectie de melodii, inclusiv poeme de Goethe, Ruckert, Heine, Byron, Burns si Moore. Piesele Belsatzar (op. 57) si Die beiden Grenadiere (op. 49), ambele la scrierile lui Heine, reliefeaza cel mai bine talentul de compozitor de balade, desi balada dramatica este mai putin inrudita lui decat lirica introspecta. Precum afirma Grillparzer, "El si-a creat o noua lume, una ideala, in care miscarile sale sunt aproape precum dorintele sale."
Insa a fost nevoie de multa vreme pentru ca Schumann sa primeasca recunoasterea cuvenita. In timpul vietii sale singurele semne de onoare primite au fost doctoratul obtinut in cadrul Universitatii de la Jena (1840) si profesoratul din 1843 in cadrul Conservatorului din Leipzig.
Probabil nici un alt compozitor nu ar putea rivaliza vreodata cu Schumann in canalizarea energiilor proprii asupra unei singure forme muzicale. La inceput toate impulsurile sale creative erau transpuse in muzica pianoforte, apoi a urmat anul miraculos al melodiilor. In 1841 a compus doua dintre cele patru simfonii ale sale. Anul 1842 a fost dedicat compozitiei muzicii de camera si include cvintetul pianoforte (op. 44), astazi unul dintre cele mai cunoscute si admirate opere ale sale. In 1843 scrie "Paradis si Stiloul", primul eseu despre muzica vocala concertata.
Acum ca stapanea formele separate, compozitiile sale de aici inainte nu pot fi clasificate drept specifice unei anumite perioade. La Schumann, mai mult decat la orice alt muzician, achizitia de cunostinte noi se afla in stransa legatura cu cresterea propriei experiente de viata si a impulsului de a o exprima.
Stadiul vietii sale in care era foarte angrenat in muzica sa pentru Faustul lui Goethe (1844-1853) a fost unul critic pentru sanatatea sa. Prima jumatate a anului 1844 a petrecut-o alaturi de sotia sa in Rusia. La intoarcerea in Germania isi abandonase munca editoriala si pleaca din Leipzig catre Dresden, unde sufera de prostatie persistenta pe sistemul nervos. Cum incepea sa lucreze, era cuprins de tremuraturi si ingrijorari de moarte care se manifestau in frica de locuri inalte, de toate instrumentele metalice (chiar si clape) si de droguri. Suferea perpetuu din imaginarea ca nota A rasuna in urechile sale. In 1846 se recuperase si iarna reviziteaza Viena, calatorind la Praga si Berlin in primavara lui 1847, iar vara in Zwickau, unde este primit cu entuziasm, certificand faptul ca Dresden si Leipzig erau singurele mari orase in care compozitorul era apreciat la acea vreme.
Anului 1848 ii apartine singura sa opera, Genoveva (op. 81), o lucrare continand multa muzica frumoasa, dar lipsita de forta dramatica. Este interesanta din prima incercarii sale de a aboli recitativul, privit de Schumann drept o intrerupere a valului muzical. Subiectul din Genoveva, bazat pe lucrari de Tieck si Hebbel, nu a fost o alegere prea placuta; insa trebuie amintit ca incepand cu 1842 posibilitatile operei germane au fost puternic influentate de catre Schumann, care a scris: "Cunoasteti rugaciunea mea ca artist, seara si dimineata? Este numita 'Opera germana'. Acesta este un domeniu real al curajului .. ceva simplu, profund, german." Iar in carnetelul sau de sugestii pentru texte de opera se gasesc, printre altele: Nibelungen, Lohengrin si Till Eulenspiegel.
Muzica pentru Manfred de Byron este proeminenta intr-un an (1849) in care compune mai mult decat in oricare altul. Insurectia din Dresden il obliga pe Schumann sa se mute la Kreischa, un sat mic la doar cateva mile in afara orasului. In luna august a aceluiasi an, cu ocazia implinirii a o suta de ani de la nasterea lui Goethe, scene din Faust de Schumann sunt intrepretate la Dresden, Leipzig si Weimar, Liszt oferind ca intotdeauna sprijin si incurajari neincetate. Restul acelei lucrari a fost scrisa mai tarziu in acelasi ani, iar uvertura in 1853.
Intre 1850 - 1854 textele operelor lui Schumann sunt extrem de variate. In 1850 devine succesorul lui Ferdinand Hiller ca director muzical la Dusseldorf; intre 1851-1853 viziteaza Elvetia si Belgia, precum si Leipzig. In ianuarie 1854, Schumann merge la Hannover, unde audiaza o interpretare a operei sale Das Paradies und die Peri"
La 27 februarie 1854 se arunca in Rin. Este salvat de niste luntrasi, dar odata adus la mal se confirma nebunia sa. Desi biografii timpurii concluzionau ca acest comportament al lui Schumann era datorat sifilisului, cercetari ulterioare au aratat improbabilitatea acestei ipoteze. Mai mult, multe dintre simptomele pe care le manifesta, inclusiv crize de activitate maniaca sustinuta alternand cu perioade de depresie profunda, indica spre dereglari polare. Este transportat la un azil privat in Endenich, in apropiere de Bonn, Germania, unde va ramane pana la moartea sa, la 29 iulie 1856. Este inmormantat la Bonn, iar in 1880 pe mormantul sau este amplasata o statuie realizata de sculptorul Adolf Donndorf.
La paisprezece ani a scris un eseu despre estetica muzicii, dar a si contribuit la un volum editat de catre tatal sau cu titlul "Portrete ale barbatilor celebri". Aflat inca in scoala la Zwickau, citea, in afara de Friedrich Schiller si Johann Wolfgang von Goethe, pe Lord Byron si autorii greci de tragedii. Insa cea mai mare, dar si cea mai indelunga influenta literara exercitata asupra sa, a fost fara indoiala cea a lui Johann Paul Friedrich Richter, evidenta in romanele sale din tinerete, "Juniusabende" si "Selene", dintre care primul a fost completat in 1826.
In 1828 paraseste scoala si dupa un turneu, unde il intalneste pe Heinrich Heine la Munchen, merge la Leipzig pentru a studia dreptul. Interesul sau in muzica a fost stimulat in timpul copilariei, auzind interpretarea lui Ignaz Moscheles la Carlsbad, iar in 1827 entuziasmul sau a crescut ascultand lucrarile lui Franz Schubert si Felix Mendelssohn. Insa tatal sau, care incurajase aspiratiile muzicale ale copilului, murise in 1826, iar atat mama sa, cat si tutorele sau, dezaprobau o cariera muzicala pentru el.
Problema parea sa se fi solutionat considerand intentia exprimata a lui Schumann de a studia dreptul, insa atat la Leipzig, dar si la Heidelberg, unde a mers in 1829, neglijeaza dreptul in favoarea filozofiei, iar "copilul Naturii" pur si simplu a inceput sa compuna.
Spiritul nelinistit de care era urmarit este dezvaluit in scrisorile sale din acea perioada. De Paste in 1830 il asculta pe Paganini la Frankfurt. In iulie in acelasi an scrie mamei sale, "Intreaga mea viata a fost o lupta intre Poezie si Proza, sau numeste-o Muzica si Drept". Pana la Craciun se afla inca o data la Leipzig, luand lectii de pian cu vechiul sau maestru, Friedrich Wieck.
In anxietatea sa de a accelera insusirea unei executii perfecte, isi accidenteaza mana dreapta. Alte surse presupun ca inabilitatea mainii drepte ar fi fost cauzata de medicamentele impotriva sifilisului. Aceste surse sustin ca a incercat o procedura chirurgicala radicala pentru a separa tendoanele inelarului de cele ale degetului mijlociu (musculatura primului este legata de cea a mijlociului), facandu-l astfel cel mai "slab" deget. Indiferent de cauze, ambitiile sale ca pianist fiind ruinate, ia hotarirea de a se dedica complet compozitiei si incepe un curs teoretic sub Heinrich Dorn, dirijor la opera din Leipzig. Cam in aceasta perioada proiecteaza o opera cu subiectul Hamlet.
Ideea fuziunii unei teme literare cu ilustrarea sa muzicala, despre care se poate spune ca a luat prima forma in Papillons (op. 2), este semnalata intr-o oarecare masura in prima critica a lui Schumann, un eseu privind Variatiile lui Chopin pe o tema din Don Juan, care a aparut in Allgemeine musikalische Zeitung, in 1831. In eseu, opera este discutata de catre personajele imaginare Florestan si Eusebius (omologii lui Vult si Walt din romanul Flegeljahre de Jean Paul), iar lui Meister Raro (reprezentandu-l fie pe insusi compozitorul, fie pe Wieck) i se cere, de asemenea, opinia.
Insa pana la vremea cand Schumann a scris Papilonii (1831) mersese cu un pas mai departe. Scenele si caracterele romancierului sau favorit trecusera acum definitoriu si constient in muzica si intr-o scrisoare trimisa de la (aprilie 1832) le ordona fratilor sai: "cititi ultima scena in Flegeljahre de Jean Paul cat mai repede posibil, pentru ca Papilonii reprezinta o reprezentare muzicala a acelei mascarade."
In iarna anului 1832 Schumann viziteaza rudele sale din Zwickau si Schneeberg, in ambele locatii fiind interpretata prima parte din simfonia sa in G minor, care ramane nepublicata. In Zwickau muzica a fost cantata la un concert oferit de fiica lui Wieck, Clara, care avea atunci numai treisprezece ani. Moartea fratelui sau Iulius precum si cea a cumnatei Rosalie in 1833 par a-l fi indus pe Schumann intr-o profunda melancolie.
Pana la ivirea verii lui 1834, insa, se recupereaza suficient pentru a fi capabil de a incepe Die neue Zeitschrift fur Musik, lucrarea in care aparea partea mai importanta a scrierilor sale critice. Primul numar este publicat la 3 aprilie 1834. El afecta o revolutie in gusturile vremii, cand Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven si Carl Maria von Weber erau neglijati in favoarea operelor oamenilor superficiali ale caror nume sunt astazi uitate. A aduce omagii lui Frederic Chopin si Hector Berlioz in acele zile era nevoie sa curtezi incarcatura de excentrism al preferintelor, desi geniul ambilor maestri era apreciat si proclamat in mod descis in noul jurnal.
Obligatiile editoriale ale lui Schumann, care l-au tinut foarte ocupat in vara anului 1834, au fost intrerupte de relatiile sale cu Ernestine von Fricken, o fata de optsprezece ani, cu care s-a logodit. Ea era fiica adoptiva a unui om bogat din Boemia, ale carui variatii pe o anumita tema au stat la baza propriilor Studii simfonice ale lui Schumann. Schumann sfarseste logodna, din motive ramase pana astazi obscure.
In Carnaval (op. 9, 1834), una dintre cele mai geniale si mai caracteristice lucrari de pianoforte, Schumann incepe aproape fiecare sectiune cu notele muzicale semnificand in germana literele care formeaza cuvantul Asch (A, E-bemol, C si B sau alternativ A-bemol, C si B), satul in care se nascuse Ernestine, note muzicale intalnite si in numele compozitorului. Prin sub-titlul "Estrella" al uneia dintre sectiunile din, compozitorul face referire la Ernestine, iar prin sub-titlul "Chiarina", se refera la Clara Wieck. Eusebius si Florestan, personajele imaginare atat de des intalnite in scrierile sale critice, se regasesc si aici, exceptand imitatii briliante ale lui Chopin si Paganini, iar lucrarea se aseamana cu un mars al Davidsbundler-- liga de oameni ai lui David impotriva filistinilor in care pot fi auzite accentele clare ale adevarului in comparatie cu zgomotele falsitatii. In Carnaval, Schumann a mers mai departe decat in Papilonii, deoarece in prima lucrare el insusi a creat povestea de la baza ilustrarii muzicale.
Pe 3 octombrie 1835 Schumann l-a intalnit pe Mendelssohn la casa lui Wieck din Leipzig, iar aprecierea sa fata de marele sau contemporan este aratata cu aceeasi libertate generoasa care l-a remarcat in toate relatiile sale fata de ceilalti muzicieni si care mai tarziu i-a permis sa recunoasca geniul lui Brahms inca din perioada cand acesta se afla in obscuritate.
In 1836 cunostinta dintre Schumann si Clara Wieck, deja cunoscuta drept pianist, se dezvolta in dragoste, iar la un an Schumann cere consimtamantul tatalui Clarei pentru mariaj, insa este refuzat. In seriile Fantasiestucke pentru pian (op. 12) ofera inca o data o ilustrare sublima a fuziunii de idei literare si muzicale sub conceptii intrupate in piese precum Warum si In der Nacht. Dupa scrierea ultimului dintre aceste doua, simte in muzica sugestia fantezista a unei serii de episoade din povestea Hero si Leander.
Kreisleriana, considerata de compozitor ca una dintre cele mai reusite lucrari ale sale, a fost scrisa in 1838, iar aici realismul compozitorului este din nou purtat cu o treapta mai sus. Kreisler, poetul romantic adus in contact cu lumea reala, a fost un caracter cules din viata reala de catre poetul E. T. A. Hoffmann (q.v.), iar Schumann il utilizeaza drept un mustiuc imaginar pentru recitalul din muzica propriilor sale trairi. Phantasie in C (op. 17), compusa in vara anului 1836, este o lucrare dispunand de cea mai inalta calitate a pasiunii. Odata cu Faschingschwank aus Wien, cea mai apreciata lucrare a sa pentru pian, scrisa in 1839, dupa o vizita la Viena (timp in care descopera o simfonie pana atunci necunoscuta compusa de Schubert), aceasta perioada a vietii sale se sfarseste.
Cum Wieck era inca impotriva mariajului, Robert si Clara se lipsesc de acesta si se casatoresc la 12 septembrie la Schonefeld, in apropiere de Leipzig.
Anul 1840 poate fi considerat drept cel mai prolific al carierei lui Schumann. Pana acum compuse aproape exclusiv pentru pianoforte, dar in acest singur an compune aproape o suta si cincizeci de piese. Biografii lui Schumann il reprezinta ca fiind cuprins intr-o furtuna de melodii, dulceata, dubiul si disperarea acestora fiind toate atribuite sentimentelor variate starnite de dragostea sa pentru Clara. Insa ar fi nefondat sa spunem ca numai aceasta influenta a stat la baza perfectiunii textuale din compozitii precum Fruhlingsnacht, Im wunderschonen Monat Mai si Schone Wiege meiner Leiden.
Principalele cicluri ale compozitiilor din aceasta perioada au fost cele din Liederkreis de J. von Eichendorff (op. 39), Frauenliebe und Leben de Chamisso (op. 42), Dichterliebe de Heine (op. 48) si Myrthen, o colectie de melodii, inclusiv poeme de Goethe, Ruckert, Heine, Byron, Burns si Moore. Piesele Belsatzar (op. 57) si Die beiden Grenadiere (op. 49), ambele la scrierile lui Heine, reliefeaza cel mai bine talentul de compozitor de balade, desi balada dramatica este mai putin inrudita lui decat lirica introspecta. Precum afirma Grillparzer, "El si-a creat o noua lume, una ideala, in care miscarile sale sunt aproape precum dorintele sale."
Insa a fost nevoie de multa vreme pentru ca Schumann sa primeasca recunoasterea cuvenita. In timpul vietii sale singurele semne de onoare primite au fost doctoratul obtinut in cadrul Universitatii de la Jena (1840) si profesoratul din 1843 in cadrul Conservatorului din Leipzig.
Probabil nici un alt compozitor nu ar putea rivaliza vreodata cu Schumann in canalizarea energiilor proprii asupra unei singure forme muzicale. La inceput toate impulsurile sale creative erau transpuse in muzica pianoforte, apoi a urmat anul miraculos al melodiilor. In 1841 a compus doua dintre cele patru simfonii ale sale. Anul 1842 a fost dedicat compozitiei muzicii de camera si include cvintetul pianoforte (op. 44), astazi unul dintre cele mai cunoscute si admirate opere ale sale. In 1843 scrie "Paradis si Stiloul", primul eseu despre muzica vocala concertata.
Acum ca stapanea formele separate, compozitiile sale de aici inainte nu pot fi clasificate drept specifice unei anumite perioade. La Schumann, mai mult decat la orice alt muzician, achizitia de cunostinte noi se afla in stransa legatura cu cresterea propriei experiente de viata si a impulsului de a o exprima.
Stadiul vietii sale in care era foarte angrenat in muzica sa pentru Faustul lui Goethe (1844-1853) a fost unul critic pentru sanatatea sa. Prima jumatate a anului 1844 a petrecut-o alaturi de sotia sa in Rusia. La intoarcerea in Germania isi abandonase munca editoriala si pleaca din Leipzig catre Dresden, unde sufera de prostatie persistenta pe sistemul nervos. Cum incepea sa lucreze, era cuprins de tremuraturi si ingrijorari de moarte care se manifestau in frica de locuri inalte, de toate instrumentele metalice (chiar si clape) si de droguri. Suferea perpetuu din imaginarea ca nota A rasuna in urechile sale. In 1846 se recuperase si iarna reviziteaza Viena, calatorind la Praga si Berlin in primavara lui 1847, iar vara in Zwickau, unde este primit cu entuziasm, certificand faptul ca Dresden si Leipzig erau singurele mari orase in care compozitorul era apreciat la acea vreme.
Anului 1848 ii apartine singura sa opera, Genoveva (op. 81), o lucrare continand multa muzica frumoasa, dar lipsita de forta dramatica. Este interesanta din prima incercarii sale de a aboli recitativul, privit de Schumann drept o intrerupere a valului muzical. Subiectul din Genoveva, bazat pe lucrari de Tieck si Hebbel, nu a fost o alegere prea placuta; insa trebuie amintit ca incepand cu 1842 posibilitatile operei germane au fost puternic influentate de catre Schumann, care a scris: "Cunoasteti rugaciunea mea ca artist, seara si dimineata? Este numita 'Opera germana'. Acesta este un domeniu real al curajului .. ceva simplu, profund, german." Iar in carnetelul sau de sugestii pentru texte de opera se gasesc, printre altele: Nibelungen, Lohengrin si Till Eulenspiegel.
Muzica pentru Manfred de Byron este proeminenta intr-un an (1849) in care compune mai mult decat in oricare altul. Insurectia din Dresden il obliga pe Schumann sa se mute la Kreischa, un sat mic la doar cateva mile in afara orasului. In luna august a aceluiasi an, cu ocazia implinirii a o suta de ani de la nasterea lui Goethe, scene din Faust de Schumann sunt intrepretate la Dresden, Leipzig si Weimar, Liszt oferind ca intotdeauna sprijin si incurajari neincetate. Restul acelei lucrari a fost scrisa mai tarziu in acelasi ani, iar uvertura in 1853.
Intre 1850 - 1854 textele operelor lui Schumann sunt extrem de variate. In 1850 devine succesorul lui Ferdinand Hiller ca director muzical la Dusseldorf; intre 1851-1853 viziteaza Elvetia si Belgia, precum si Leipzig. In ianuarie 1854, Schumann merge la Hannover, unde audiaza o interpretare a operei sale Das Paradies und die Peri"
La 27 februarie 1854 se arunca in Rin. Este salvat de niste luntrasi, dar odata adus la mal se confirma nebunia sa. Desi biografii timpurii concluzionau ca acest comportament al lui Schumann era datorat sifilisului, cercetari ulterioare au aratat improbabilitatea acestei ipoteze. Mai mult, multe dintre simptomele pe care le manifesta, inclusiv crize de activitate maniaca sustinuta alternand cu perioade de depresie profunda, indica spre dereglari polare. Este transportat la un azil privat in Endenich, in apropiere de Bonn, Germania, unde va ramane pana la moartea sa, la 29 iulie 1856. Este inmormantat la Bonn, iar in 1880 pe mormantul sau este amplasata o statuie realizata de sculptorul Adolf Donndorf.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.