Romania TV este prima televiziune care a filmat dosarele de Securitate ale parintelui Arsenie Boca. Vreme de cincizeci de ani, in jurul lui Arsenie Boca au roit sute de informatori care prin rapoartele lor secrete au tesut, chiar daca uneori distorsionat, o radiografie a existentei Sfantului Ardealului. Miracolele care au nascut adevarate legende au fost investigate de Securitate si au ajuns in felul acesta la urechile lui Nicolae Ceausescu.
Manastirea Prislop din judetul Hunedoara a devenit un adevarat magnet pentru pelerinii crestin-ortodocsi din toata lumea. Mormantul parintelui Arsenie Boca, aflat in incinta acestei guri de rai, este locul unde sute de mii de oameni au venit sa se roage intru mantuirea lor sufleteasca si trupeasca. In ultimii ani, fenomenul Arsenie Boca este o adevarata revelatie ortodoxa. Viata parintelui, de la un capat la altul, a fost exemplara. Chiar supus celor mai groaznice incercari, Zian Boca, devenit mai apoi parintele Arsenie, nu a negociat niciodata dreapta credinta.
Scrutand biografia lui Arsenie Boca, identificam indiciile viitoarei sale misiuni divine. Fiul lui Iosif si al Crestinei, caci asa o chema pe mama sa, a vazut lumina zilei la 29 septembrie 1910, in satul Vata de Sus din Muntii Apuseni. Numele sau de mirean a fost Zian Valean Boca. Pare ca traseul sau initiatic a inceput inca din copilarie cand, in singuratatea Muntilor Apuseni, printre salbaticiunile padurii, i s-a relevat esenta divina a Universului. Dotat cu capacitati intelectuale exceptionale, fiul de taran autentic Zian Boca termina Liceul Avram Iancu" din Brad ca sef de promotie. Dintr-un impuls ce vesteste viitoarea sa menire, Zian sadeste in curtea liceului un gorun care exista si astazi si caruia i se spune gorunul lui Zian". Paradoxal insa viitorul sfant avea o inclinatie deosebita catre ceea cer numim stiintele exacte. Zian cerceteaza lumea si cu aceste instrumente. Dar, la capatul cautarii, gaseste intotdeauna mintea infinit creatoare a lui Dumnezeu. Artist plastic exceptional si muzician, parintele Arsenie alege pana la urma sa studieze la Academia Teologica din Sibiu unde se remarca deja prin atitudinea sa ascetica, mod de a fi care ii va atrage porecla sfantul". O porecla care se va dovedi profetica. Dar marea revelatie care il va transforma pe Zian Boca in parintele Arsenie se va petrece in 1939, pe muntele Athos din Grecia.
Acolo, pe Muntele Athos, Arsenie Boca dobandeste darul inaintevederii. Plin de credinta si dornic sa-si indeplineasca destinul de monah, ajunge la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus. Dupa Pastele din 1940, diaconul Zian Boca este tuns in calugarie primind numele de Arsenie. Din acel moment incepe sa se manifeste cu adevarat fenomenul Arsenie Boca - calugarul exemplar al ortodoxiei.