Boudicca

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

23.03.2015

Adauga la favorite

1.590 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Boudicca (celt. Boudic(c)a, redarea imprecisa a lat. Boadicea, moare in 61) — sotia lui Prasutaga conducatorul tribului Brit al icenilor dependent de Roma, locuitori ai regiunii Norfolk de azi in Britania de Est. Dupa moartea sotului, armatele romane i-au cucerit teritoriul, ceea ce i-a dat impuls de a conduce rascoala antiromana din anul 61. „Nicicand nu a mai existat o asemenea femeie. Statura ii era impunatoare iar prezenta terifianta. Lumina din ochii ei era salbatica si vocea ii era ca un tunet." spune despre ea Cassius Dio. Trecusera doar 41 de ani de la moartea lui Octavian Augustus, iar Roma parea mai puternica decat oricand. Nimeni si nimic nu parea in stare sa stea in calea indestructibilei masinarii de razboi romane, cu atat mai putin o femeie dintr-un obscur trib celtic. Si totusi, furtuna care avea sa se abata asupra Imperiului, zdruncinand insasi fundatiile acestuia, nu va ma fi uitata nicicand de cei ce se considerau, pana atunci, atotputernici.
Atunci cand imparatul Claudius a ordonat invazia Britaniei in anul 43, o reeditare, in fapt, a tentativei lui Caligula de a cuceri insula celtilor, principala tinta a armatei romane a fost orasul Camolundunum (Colchester), stapanit pe atunci de puternicul trib al catuvellaunilor, trib aflat sub comanda regelui Cunobelinus. Nu atat aurul, asa cum fusese cazul Galiei si cum avea sa fie si cel al Daciei, constituise principala motivatie a romanilor, cat fierul, cositorul si alte metale ce se gaseau din abundenta in nordicul tinut al celtilor.
A fost nevoie de numai doua batalii pentru ca tribul catuvellaunilor, cea mai puternica factiune celtica din Britania, sa fie infrant, si pentru ca restul triburilor sa se supuna legiunilor conduse exemplar de Aulus Plautius si de Vespasian, viitorul imparat al Romei. Nici chiar darzenia si curajul recunoscut al britonilor nu puteau face fata puternicelor trupe latine, dotate de insusi Claudius cu temutele divizii de elefanti de lupta africani.
Constienti de forta adversarului lor, liderii factiunilor locale depuneau armele si se recunosteau vasalii Romei. Maruntele revolte ale pictilor (stramosii scotienilor de azi), precum si cele ale triburilor galeze, nu reprezentau, nici pe departe, un motiv de ingrijorare pentru guvernatorii noii provincii romane. In fond, asemenea tulburari se regaseau in mai tot imperiul, iar legiunile romane erau experte in suprimarea rebeliunilor locale. Nimeni nu isi putea imagina ca in chiar inima provinciei, acolo unde rezistenta cuceritorilor era cea mai puternica, avea sa izbucneasca un razboi pe care Roma nu il va uita niciodata.
Poate ca tocmai siguranta romanilor in fata celtilor si superioritatea evidenta a armatei latine ii determinase pe guvernatori sa ignore sistemele, clasice deja, de fortificatii. Pur si simplu, in acceptiunea romana, localnicii nu se puteau ridica impotriva misiunii lor civilizatoare.
Schimbarea de pe tronul Romei, pe care Nero il ocupase dupa asasinarea lui Claudius, avea, insa, sa se rasfranga inclusiv asupra indepartatei provincii nordice. Influentati probabil de comportamentul desantat al noului imparat, soldatii romani si chiar sclavii familiilor de colonisti se dedau la cele mai crunte atrocitati. Jafurile, torturile, violurile si crimele infaptuite in vazul tuturor, erau, insa, mai mult decat puteau indura celtii vesnic rebeli.
Putine lucruri se stiu despre prima parte a vietii Boudiccai, sotia regelui Prasutagus al tribului icenilor ,al carei nume vine din termenul „bouda" care inseamna victorie. In fapt, nici chiar numele acesteia nu este pe deplin cunoscut istoricilor de azi, cu atat mai mult cu cat in cronicile antice regina celtica este numita Budica, Boadicea, Buddug sau Budiga . Ea era roscata,cu parul lung pana in talie si drept,inalta,cu o minte agera,voce aspra si privire patrunzatoare. Singurele insemnari ale romanilor o amintesc doar ca sotie a lui Prasutagus, lider clientelar noii stapaniri din Britania, un personaj nedemn de luat in seama, cu atat mai mult cu cat politica latina fata de femei era una cat se poate de restrictiva. Cu siguranta, insa, ignoranta Romei fata de cutumele celtice avea sa se dovedeasca fatala pentru zecile de mii de legionari campati in Britania.
Scanteia revoltei pornea in momentul mortii lui Prasutagus, regele care, dorind sa-si multumeasca atat supusii cat si stapanitorii, isi impartea regatul in doua parti, o parte pe care o ceda neconditionat Romei, si o alta pe care o incredinta sotiei sale si celor doua fiice ale cuplului regal. Si totusi, planurile pacifiste ale liderului icen nu au fost pe placul guvernatorului Gaius Suetonius Paulinus. Nerecunoscand, prin legea romana, dreptul la mostenire al femeilor, romanii erau decisi sa dea un exemplu populatiei locale. Drept urmare, Boudicca era biciuita in public in timp ce fiicele adolescente ale acesteia erau violate in vazul multimii de catre soldatii ce trebuiau sa asigure ordinea provinciei. Mai mult, familia regala icena, lipsita si de ultimele posesiuni, era somata sa plateasca o suma exorbitanta autoritatii latine. Era ultimul exces pe care Roma si l-a mai permis in fata reginei celte.
Nici cele mai loiale factiuni britanice nu puteau ramane indiferente in fata unui asemenea abuz. Triburile celtice care aveau propriile lor motive sa ii urasca pe romani se strangeau de acum in jurul reginei orbita de furie si de dorinta razbunarii. Era anul 60 d .H., atunci cand Boudicca ridica impotriva Romei o armata cu nu se mai vazuse nicicand in Britania. Pentru prima oara, triburile vesnic rivale se uneau impotriva dusmanului comun. Nu mai putin de 100.000 de celti porneau la lupta manati de un singur gand, cel al exterminarii romanilor. Iar lovitura acestora avea sa fie una crunta.
Prima tinta a rebelilor a fost Camolundunum, cea mai puternica si mai influenta colonie romana. Sprijinita de puternicul trib sudic al trinovantilor, Boudicca invada orasul si ucidea pe absolut toti locuitorii sai. Atat de mare fusese dorinta de razbunare a celtilor, incat din Camoludunum nu mai ramanea absolut nimic. Fortareata a fost, practic, demolata iar resturile acesteia era arse pana in temelii. In fapt, si astazi este vizibil stratul de lut rosu creat in urma puternicului incendiu starnit de rebeli. Nici chiar Legiunea a IX Hispana, condusa de viitorul guvernator Quintus Petilius Cerialis, nu a putut sa se opuna multimii dezlantuite. Imbatati de victoria iminenta, celtii starniti de Boudicca ii decimau pe aproape toti legionarii romani trimisi impotriva lor. Doar Quintus Cerialis si cativa dintre cavalerii sai reuseau sa fuga, pentru a se refugia in Galia.
Nu era, insa, decat inceputul furtunii care se abatea asupra romanilor. Incurajati de victoria reginei icene, celtii din triburile supuse rupeau lanturile robiei pentru a se alatura revoltei. Iar urmatoarea tinta a rebelilor era, de acum, Londinium (Londra de azi), oras care, desi nu exista decat de 17 ani, se dovedise un important punct strategic si comercial pentru majoritatea nobililor si centurionilor romani.
Constient de faptul ca nu putea apara un oras lipsit de fortificatii, guvernatorul Gaius Suetonius Paulinus, revenit de urgenta din campania impotriva druizilor galezi, abandona Londinium in mana celtilor, iar Boudicca facea curand uitat masacrul de la Camolundunum. Orasul era si el, la randul lui, demolat si intreaga populatie masacrata. Toti cei care refuzasera evacuarea, in speranta obtinerii clementei din partea reginei, se inselasera amarnic. Boudicca nu uitase supliciul la care fusese supusa alaturi de fiicele ei. In semn de razbunare, toate femeile romane erau spanzurate de maini, pentru ca sanii se la fie taiati si indesati in gura. Cele care supravietuiau acestor atrocitati erau trase in teapa in fata razboinicilor celti. Pastrand vechile obiceiuri barbare, rebelii ii decapitau pe toti barbatii romani pentru a le colectiona capetele si pentru a le expune ca trofee in propriile case.
Aceeasi soarta o avea si Verulamium (orasul St. Albans de azi). Intreaga populatie era masacrata in timp ce rebelii, conform lui Dio Cassius, petreceau zgomotos. Cronicile romane amintesc de peste 80.000 de victime in cele trei orase, desi numarul acestora pare sa fi fost cu mult mai mare. Lor li se adauga si victimele din asezarile marunte care trecusera prin focul si sabiile de fier ale celtilor.
Nici chiar imparatul Romei nu mai putea ramane indiferent in fata unei asemenea revolte. Nero insusi si-a manifestat public intentia de a abandona Britania in mana rebelilor dezlantuiti. Pierderile de vieti erau uriase, iar populatia isi amintea de masacrul lui Arminius, liderul germanilor cherusci din padurea Teoteburg. Atunci, trei legiuni romane, alaturi de numeroase trupe auxiliare, fusesera decimate de rebelii germani, fara ca cineva sa se mai intoarca vreodata. De data aceasta, insa, revolta celtilor era cu mult mai mare. Doar sfatuitorii imparatului l-au determinat pe acesta sa continue lupta.
Teama legionarilor era totusi evidenta. Desi caliti in numeroase lupte pe tot cuprinsul imperiului, soldatii romani nu puteau ramane indiferenti in fata cruzimii reginei razboinice. Astfel, Poenis Postumus, prefect si conducator al Legiunii a II-a Augusta, refuza chemarea guvernatorului Gaius Suetonius Paulinus, model pe care il urmau si alte trupe stationate in Galia. Nimeni nu se incumeta sa lupte impotriva salbaticilor celti cu fetele vopsite in albastru.
Doar 10.000 de veterani reusise sa stranga Suetonius in fata imensei armate rebele care numara, de acum, peste 230.000 de oameni. Si totusi, desi raportul de forte era de cel putin 20 la 1, romanii aveau inca o arma secreta, disciplina. Aceasta avea sa fie, ca de multe ori pana atunci, cheia victoriei romane.
Increzatoare in propria armata si in temutele care de lupta celtice, cu mult superioare celor romane, Boudicca nu concepea ca razboinicii sai sa fie infranti de infima armata latina. Mai mult, ea aducea copiii, batranii si femeile pentru a fi martorii izgonirii romane din Britania. Totul trebuia sa fie un spectacol exemplar atat pentru celti, cat si pentru romani.
Lucrurile luau, insa, o cu totul alta intorsatura. Folosind clasica formatie de lupta romana, cu zidul de scuturi asezate in forma solzilor de peste, trupele romane se dovedeau impenetrabile. Primul val al rebelilor cadea sub loviturile de pillum, celebrele sulite latine, create special pentru a se rupe si indoi in ranile victimelor. Blocati in spate si pe flancuri de carutele in care se aflau spectatorii, celtii, in carele lor de lupta, erau incapabili sa se mai retraga sau sa sarjeze peste miile de cadavre din fata lor. Batalia se transforma incet intr-un masacru. Inaintand sistematic, romanii ucideau orice rebel care li se opunea. Peste 80.000 de celti cadeau pe campul de lupta, in timp ce multi dintre supravietuitori luau drumul sclaviei. Britania devenise din nou o provincie romana si avea sa ramana astfel timp de aproape patru secole.
Desi nu a cazut in lupta, Boudicca s-a stins la scurt timp dupa aceea, cel mai probabil intr-un act sinucigas. In ciuda victoriei sale, Suetonius il socase pana si pe Nero prin cruzimea de care a dat dovada, prin urmare, il va inlocui de urgenta cu mult mai indulgentul guvernator Publius Petronius Turpilianus. Astazi, istoricii sunt unanim de acord ca victoria lui Suetonius a reprezentat unul dintre momentele de cotitura ale istoriei. Infrangerea sa in fata reginei razboinice ar fi insemnat, mai mult ca sigur, o retragere defintiva a dominatiei romane din Britania, asa cum se intamplase si in fata triburilor germane din nordul Europei.

Boudicca

Semnaleaza o problema