Legendarul unificator al Chinei, omul al carui nume sta la baza denumirii actuale a statului chinez, este o personalitate istorica fabuloasa, care fascineaza in principal prin paralela dintre el si Zidul Chinezesc si Armata de Teracota. Mai putin cunoscut este faptul ca acest suveran de mare anvergura este responsabil in egala masura de o crestere fara precedent a statutului artelor, culturii si politicii chineze, precum si de multa distrugere, crime si teroare. Indiferent daca va fi privit prin prisma realizarilor politice sau a tiraniei sale, Qin Shi Huang este probabil cel mai importat imparat din decursul milenarei istorii a Chinei.
Fiul de rege cu ambitii de unificator
Qin Shi Huang, s-a nascut in anul 259 inainte de Hristos, sub numele initial de Ying Zheng, fiind unul dintre fii regelui statului Qin. La varsta de doar 13 ani, acesta a indeplinit conditiile de a-i succeda tatalui sau pe tron. Fire agresiva si ambitioasa, tanarul Ying Zheng a castigat puterea deplina la varsta de 22 ani.
Atunci s-a nascut visul sau de a cuceri si unifica cu orice mijloace formatiunile statale cunoscute sub titulatura de „Cele sase State Razboinice", adica regatele rivale Han, Zhao, Chu, Yan, Wei si Qi. Spera astfel ca cele sase regate sa ajunga pentru totdeauna sub puterea politica, economica si militara a regatului sau natal, Qin.
Ying Zheng si-a indeplinit in cele din urma visul, dupa lupte indelungate si sangeroase, soldate cu sute de mii de morti. A reusit asadar ca in anul 211 inainte de Hristos, sa creeze primul imperiu centralizat din istoria multimilenara a statului chinez. Ocazie cu care a pus bazele si dinastiei care i-a purtat numele, dinastia Qin (211-206 inainte de Hristos).
Dupa unificarea tuturor statelor, Qin Shi Huang a considerat ca realizarea sa a fost mult deasupra legendarilor „San Huang" ( cei trei imparati) sau a asa numitilor „Wu Di" (cei cinci suverani). Din acest motiv a creat un nume nou pentru el unind Huang cu Di si luandusi supranumele de „Shi", adica – Cel Dintii, in traducere directa. In final, Qin Shi Huang Di insemnand – Primul Imparat al Chinei.
Pentru a-si conduce si controla noul imperiu, Qin a trebuit sa reformeze politicile interne, economia si cultura. In politica, monarhul chinez a abolit sistemul vasalitatii ereditare si a impartit noua entitate statala in provincii si prefecturi, conduse direct de de el.
Bazandu-se pe legea veche din tara sa natala, regatul Qin, noul imparat a creat o serie de legi prin care fostele state rivale trebuiau sa livreze forta de munca pentru stabilizarea dinastiei Qin.
Din acel moment, toti locuitorii imperiului erau egali in drepturi dar mai ales in indatoriri. Sistemul taxelor, noua moneda si sistem de masura si greutati, au fost cu toate standardizate si impuse pe tot teritoriul imperiului.
n cadrul culturii, imparatul Qin a unificat ideogramele chinezesti pentru a crea o forma scrisa universal valabila. Nu s-a sfiit sa execute in masa invatatii, caligrafii si filozofii care i s-au opus.
Zidul Chinezesc, marele simbol al civilizatiei antice chineze, a purtat urma conceptelor si ideilor despre statul centralizat sustinute de imparatul Qin. O alta realizare magnifica a fost celebra Armata de Teracota, un ansamblu de statui de soldati si cai, in marime naturala, realizate din lut ars, si descoperite in secolul trecut in apropierea mausoleului lui Qin Shi Huang.
Printre alte mari realizari ale acestui imparat fondator, se remarca imensul canal de irigatii Ling din Guilin, provincia Guaxing, si proiectul de irigatii din Duijiangyan, langa Chengdu, provincia Sichuan. A construit si o infrastructura functionala care a dus la cresterea prosperitatii in toate provinciile, si a reusit sa respinga invaziile venite din exteriorul granitelor.
Ucigasul de invatati si declinul imperiului
Perioada Statelor Razboinice, in care cele sase regate unificate de imparatul Qin se luptau neincetat intre ele, a fost una deosebit de sangeroasa si instabila. Cu toate acestea, lipsa unei autoritati centrale, a permis inflorirea conceptelor filozofice, alaturi de libertatea de gandire si toleranta religioasa. Confucianismul, alaturi de numeroase scoli taoiste erau in plin avant, iar budismul patrundea timid in tinuturile chinezesti.
Climatul cultural si spiritual mostenit din perioada Statelor Razboinice i-a displacut total imparatului Qin care vedea aceste institutii si scoli drept potentiale pericole pentru autoritatea sa. Din acest motiv, imparatul a ordonat cel mai mare genocid al cartilor si textelor religioase in istorie.
Toate lucrarile si scrierile care nu corespundeau viziunii sale despre lume, au fost arse in anul 213 inainte de Hristos.
Cu acea ocazie s-au pierdut lucrari inestimabile din domenii variate precum medicina, poezie, literatura, religii, ezoterism, arte martiale, politica si multe altele. Nemultumit de distrugerea cartilor, imparatul Qin a ordonat ca aproximativ 460 de invatati si filozofi sa fie arsi pe rug pentru vina de a-i fi contrazis ideile, alti 700 fiind ingropati de vii sub aceeasi invinuire.
Pe intreaga perioada in care a domnit, imparatul a aprobat doar scolile care urmau linia asanumitului legalism – concept care viza urmarea legilor imepriale sau suportarea consecintelor, alaturi de scolile fidele mohismului, un curent filozofico-religios fondat de Mo-Tzu, dezvoltat in acelasi timp cu taoismul, confucianismul si legalismul imperial.
Odata cu inaintarea sa in varsta, imparatul incepuse sa fie de-a dreptul obsedat de frica de moarte. Atunci a inceput cu disperare sa caute asa numitul „Elixir al Vietii" despre care vorbeau initiatii taoisti, o potiune cu o formula secreta care facea nemuritor pe oricine ar fi baut din ea. Ingroziti de toanele imparatului, numerosii medici si alchimisti de la curtea imperiala, lucrau neincetat pentru descoperirea potiunii.