Razboiul de 100 de Ani a fost purtat intre Anglia si Franta in intervalul 1337-1453. Razboiul de 100 de Ani nu a fost un conflict continuu, ci o serie de ostilitati intrerupte de perioade lungi de pace.
Cauzele principale ale conflictului pot fi impartite in trei categorii: dispute teritoriale, pretentii dinastice si competitie economica
Prin moartea lui Carol al IV-lea fara urmasi directi (1328), dinastia capetiana se sfarsise, iar drepturile dinastice cele mai solide la tronul Frantei le avea chiar regele Angliei, Eduard al III-lea - fapt doar in aparenta paradoxal, tinand seama de mariajele dinastice dintre capetieni si Plantageneti, care ii aduceau acum regelui Angliei temeiuri puternice pentru a viza tronul Frantei. Alegerea regelui Angliei ca rege al Frantei punea insa probleme insurmontabile pentru nobilimea si inaltul cler francez, tocmai din prisma indelungatei rivalitati dintre cele doua tari si a conflictelor recente. S-a optat asadar pentru un candidat francez, contele de Valois - unchi al defunctului rege - incoronat la Reims ca Filip al VI-lea. Alegerea a fost justificata prin invocarea, pentru prima oara, a legii salice, care excludea transmiterea drepturilor dinastice pe linie materna - cazul lui Eduard al III-lea, a carui mama Isabela era sora ultimului rege capetian. Dupa cativa ani de negocieri si tatonari, in cursul carora Eduard l-a recunoscut pe Filip drept rege al Frantei si i-a depus omagiul ca duce al Aquitaniei, nu s-a putut ajunge la un consens in privinta statutului si obligatiilor regelui Angliei in calitatea sa de duce de Aquitania. In acest context, Eduard parea dispus sa reinvie pretentiile sale dinastice la tronul Frantei, chiar daca doar in scopul consolidarii pozitiei sale in Aquitania - cucerirea intregului regat al Frantei parand la acel moment o cauza fara sorti de izbanda. In 1337 Filip a declarat ducatul Aquitaniei confiscat sub pretextul unor acte de rebeliune ale lui Eduard. Razboiului de 100 de Ani incepuse.