Gabriel Liiceanu (n. 23 mai 1942, Ramnicu Valcea) este un filozof, interpret si scriitor roman. Discipol al filozofului Constantin Noica, in perioada comunista s-a facut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante institutii culturale romane, proiect formulat in anii Scolii de la Paltinis.
Dupa Revolutia din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spatiul cultural si politic romanesc, dobandind statutul de intelectual public important, dar starnind in acelasi timp si critici acerbe. In 1995 a aparut filmul documentar Apocalipsa dupa Cioran, narat si dupa un scenariu de Gabriel Liiceanu, continand singurul interviu romanesc filmat al filozofului Emil Cioran. Dupa 2000, a realizat impreuna cu Andrei Plesu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV si 50 de minute cu Plesu si Liiceanu la TVR1). In prezent este membru al Societatii Romane de Fenomenologie si al Grupului pentru Dialog Social. In opinia criticilor lui Gabriel Liiceanu, acesta impartaseste (alaturi de ceilalti membrii ai G.D.S-ului), o pozitie elitista si neo-populista.
Este absolvent al Facultatii de Filozofie (1965) si al Facultatii de Limbi Clasice (1973) din Bucuresti. In 1976 obtine doctoratul in filozofie cu teza Tragicul. O fenomenologie a limitei si depasirii. Tanar cercetator la Institutul de filozofie in anii '70, incepe sa frecventeze alaturi de Andrei Plesu "Scoala de la Paltinis" (statiune de munte in care filozoful Constantin Noica isi desfasura prin seminarii private, impreuna cu cativa discipoli, proiectul cultural de recluziune formativa voluntara in fata realitatii regimului comunist), ca elev preferat al lui Noica. Volumele Jurnalul de la Paltinis si Epistolar, marturii ale acestui parcurs formativ, au in epoca un ecou important in randul publicului cultivat.
Prin ideile valorizate si comentate cu precadere in opera (alienarea, contingenta, libertatea, aporia morala, facticitatea), tematica gandirii sale poate fi definita ca existentialista si agnostica („Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoastere reala", cf. Usa interzisa). Ideile sale si-au primit influenta cu predilectie din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl si onto-fenomenologia heideggeriana. Schiteaza in lucrarea Despre limita o fenomenologie existentiala definita de ideea transcenderii determinarilor generale si a necesitatii istorice, inspre o responsabilitate individuala obtinuta prin alegere, proiect si hotarare.