Din aceeasi categorie
|
Nicolae Grigorescu primul dintre fondatorii picturii rom 558 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Patriarhul artei romanesti - Nicolae Grigorescu 502 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Patriarhul artei romanesti - Nicolae Grigorescu 483 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
In memoriam- Ion lucian a incetat din viata, samb 1.640 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Muzeul Jud. Stefan cel Mare Vaslui 487 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Mezzosoprana, 1.894 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Secretele desenelor lui Botticelli 323 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Henri Cartier-Bresson 557 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Palatul Stirbey 610 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Christoph Willibald Gluck 1.373 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Arta
Ion Popescu Gopo - Parintele desenelor animate romanesti
| Adaugat de Cozana | 29.11.2013 |  Adauga
la favorite |
3.788 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteIon Popescu-Gopo (n. 1 mai 1923, Bucuresti; d. 29 noiembrie 1989, Bucuresti) a fost un artist plastic roman, creatorul a nenumarate filme de desen animat in care personajul principal era „omuletul lui Gopo", o creatie proprie care l-a facut celebru si i-a castigat cateva premii nationale si internationale, actor, editor de film, scenarist si regizor de film.
Gopo s-a impus, prin creatiile sale artistice, ca o mare personalitate a cinematografiei romanesti, castigand, in 1957, premiul "Palme d'or" la Festivalul International de Film de la Cannes, Franta, cu filmul de scurt metraj Scurta istorie. A primit titlul de Artist Emerit (anterior anului 1962).
Pseudonimul sau de Gopo provine de la numele de familie ale parintilor sai, numele de fata al mamei sale, Gorenco, si numele tatalui, Popescu.
Ion Popescu-Gopo s-a nascut la data de 1 mai 1923 in orasul Bucuresti. Gopo a debutat in presa in anul 1939 publicand caricaturi, la fel ca si pionierii animatiei romanesti Aurel Petrescu si Marin Iorda. A studiat la Academia de Arte din Bucuresti, pe care nu a absolvit-o. A urmat in schimb la Moscova un curs de animatie pe care l-a absolvit.
In animatie debuteaza in anul 1949 alaturi de tatal sau si Matty Aslan cu scurt-metrajul de animatie Punguta cu doi bani. Din anul 1950 incepe lucreze la Studioul cinematografic Bucuresti, in cadrul sectiei de animatie. Primele desene animate erau zoomorfe si constituiau fabule educative in spiritul epocii.
In anul 1951, Gopo produce un alt desen animat: Ratoiul neascultator. Urmeaza, in regia aceluiasi, Albina si porumbelul, apoi: Doi iepurasi (1952), Marinica (1953), O musca cu bani (1954), Surubul lui Marinica si Ariciul rautacios (1955), Galateea (1957) etc.
Fiind un spirit inovator si nonconformist, Gopo a incercat intotdeauna sa depaseasca barierele tehnice si modelele, straduindu-se sa fie un pionier in tot ce a intreprins. „Omuletul lui Gopo", sau, mai simplu, „omuletul", creatia lui Ion Popescu-Gopo, este personajul nud si schitat din cateva linii, care interpreteaza insa atat de complet problemele lumii contemporane.
Mai tarziu a marturisit ca nereusind sa realizeze desene animate de perfectiunea tehnica a filmelor americane de animatie, Gopo a initiat o revolta anti-Disney:[1]
„Cand am vazut ca nu pot sa egalez perfectiunea lui tehnica, am inceput sa fac filme anti-Disney. Deci, frumusete-nu, culoare-nu, gingasie-nu. Singurul domeniu in care puteam sa-l atac era subiectul."
—Ion Popescu-Gopo
Primul sau succes, Marele Premiu (Palme d'or) la Cannes (1957) cu Scurta istorie, a fost si cel mai mare. Iata cum a apreciat la vremea respectiva Georges Sadoul inovatia lui Gopo:
„Filmul sau acumuleaza in zece minute idei poetice, intr-o povestire umoristica plina de ritm si imaginatie. Este foarte important ca filmul sau nu datoreaza cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici scolii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmulet a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalata prin stralucirea unui mare premiu."
—Georges Sadoul
Insusi Ion Popescu-Gopo declara, peste ani:[2]
„Am facut un omulet cu mare economie de linii. Ochii lui sunt doua puncte, nu si-i poate da peste cap si nici nu se uita gales. Mi-am redus de bunavoie posibilitatile. Gura lui este aproape imobila. Nu am folosit nici expresia fetei. Subiectul insa a capatat forta."
—Ion Popescu-Gopo
Cu 7 arte (1958) Gopo a atins apogeul (obtinand Marele Premiu pentru cel mai bun film de animatie, la Festivalul de Film de la Tours), dar Ecce homo! (1977) a fost primit cu raceala, astfel incat artistul si-a abandonat pentru moment Omuletul.
El creeaza la mijlocul anilor '60 filmul-pilula. Cateva exemple de parabole condensate care ilustreaza genul sunt: Balanta, Ploaia, Ulciorul.
In anii 1980, Ion Popescu-Gopo experimenteaza noi tehnici de animatie: miscarea acelor de gamalie (Si totusi se misca, 1980), a firelor de tutun (Animagic film, 1981), animarea obiectelor, statuetelor, parului (Tu, 1983).
In paralel cu filmele sale de animatie, Gopo abordeaza inca din anul 1956 si filmul cu actori in "Fetita mincinoasa". El a fost atat scenarist, cat si regizor, incercand paradoxal sa realizeze filme, uneori cu mult deasupra mijloacelor tehnice si materiale.
„Cand am inceput sa lucrez cu actorii, mi-am descoperit parca niste independente in miscare, m-am simtit ca un dinozaur cu membre lungi si neascultatoare", afirma el la inceputul anilor '80."
—Ion Popescu-Gopo
Desi filmele sale cu actori nu au merite artistice deosebite, Gopo a incercat sa ridice filmele la inaltimea imaginatiei sale. El si-a castigat astfel incontestabile merite de pionierat, abordand cu curaj basmul, feeria, teme universale si science-fiction-ul, aceasta in conditiile unei dotari tehnice insuficiente. Cunoscand faptul ca mijloacele tehnice avute la dispozitie sunt imperfecte, Gopo recurge la parodia SF, realizand filme cum ar fi: Pasi spre Luna (1963) sau Comedie fantastica (1975).
Basmele ecranizate de catre Ion Popescu-Gopo nu sunt simple ecranizari fidele, ci sunt actualizate si interpretate. Spre exemplu, Maria Mirabela (1981) nu e o simpla lectura a basmului Fata mosului si fata babei, ci un musical; in Ramasagul (1985) isi face aparitia o zana care se deplaseaza pe bicicleta s.a.m.d.
Pe langa activitatea sa de scenarist si regizor, Gopo a si interpretat cateva roluri in filmele proprii: Faust XX, Galax, Ramasagul, O zi la Bucuresti, dar si in filme ale altor regizori: O noapte de pomina (1939, r. Ion Sahighian) sau Dimitrie Cantemir (1973, r. Gheorghe Vitanidis), unde l-a interpretat pe tarul Petru cel Mare.
In paralel, ca o recunoastere a valorii operei sale, Gopo a fost ales in functii de conducere ale organizatiilor cineastilor: vicepresedinte al Asociatiei Internationale a Filmului de Animatie, presedinte al Asociatiei Cineastilor din Romania (1969-1989), director al sectiei de film din cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Functiile sale din cadrul OMS si al UNESCO explica didacticismul unora din desenele sale animate, cum ar fi Alo, Hallo! (1962).
Desi realizarile cinematografice ale sale, majoritatea irelevante estetic, provin dintr-un context istoric nefavorabil, Ion Popescu-Gopo este aproape intotdeauna unicul cineast roman mentionat in enciclopediile cinematografice. Marele cineast roman a murit la data de 29 noiembrie 1989 in urma unui infarct, in timp ce isi impingea masina ramasa inzapezita pe trotuar pentru a o aduce in curte.
Moartea sa a insemnat si sfarsitul animatiei romanesti clasice, studioul Animafilm (lipsit de sprijinul statului) ajungand aproape de faliment.
Gopo s-a impus, prin creatiile sale artistice, ca o mare personalitate a cinematografiei romanesti, castigand, in 1957, premiul "Palme d'or" la Festivalul International de Film de la Cannes, Franta, cu filmul de scurt metraj Scurta istorie. A primit titlul de Artist Emerit (anterior anului 1962).
Pseudonimul sau de Gopo provine de la numele de familie ale parintilor sai, numele de fata al mamei sale, Gorenco, si numele tatalui, Popescu.
Ion Popescu-Gopo s-a nascut la data de 1 mai 1923 in orasul Bucuresti. Gopo a debutat in presa in anul 1939 publicand caricaturi, la fel ca si pionierii animatiei romanesti Aurel Petrescu si Marin Iorda. A studiat la Academia de Arte din Bucuresti, pe care nu a absolvit-o. A urmat in schimb la Moscova un curs de animatie pe care l-a absolvit.
In animatie debuteaza in anul 1949 alaturi de tatal sau si Matty Aslan cu scurt-metrajul de animatie Punguta cu doi bani. Din anul 1950 incepe lucreze la Studioul cinematografic Bucuresti, in cadrul sectiei de animatie. Primele desene animate erau zoomorfe si constituiau fabule educative in spiritul epocii.
In anul 1951, Gopo produce un alt desen animat: Ratoiul neascultator. Urmeaza, in regia aceluiasi, Albina si porumbelul, apoi: Doi iepurasi (1952), Marinica (1953), O musca cu bani (1954), Surubul lui Marinica si Ariciul rautacios (1955), Galateea (1957) etc.
Fiind un spirit inovator si nonconformist, Gopo a incercat intotdeauna sa depaseasca barierele tehnice si modelele, straduindu-se sa fie un pionier in tot ce a intreprins. „Omuletul lui Gopo", sau, mai simplu, „omuletul", creatia lui Ion Popescu-Gopo, este personajul nud si schitat din cateva linii, care interpreteaza insa atat de complet problemele lumii contemporane.
Mai tarziu a marturisit ca nereusind sa realizeze desene animate de perfectiunea tehnica a filmelor americane de animatie, Gopo a initiat o revolta anti-Disney:[1]
„Cand am vazut ca nu pot sa egalez perfectiunea lui tehnica, am inceput sa fac filme anti-Disney. Deci, frumusete-nu, culoare-nu, gingasie-nu. Singurul domeniu in care puteam sa-l atac era subiectul."
—Ion Popescu-Gopo
Primul sau succes, Marele Premiu (Palme d'or) la Cannes (1957) cu Scurta istorie, a fost si cel mai mare. Iata cum a apreciat la vremea respectiva Georges Sadoul inovatia lui Gopo:
„Filmul sau acumuleaza in zece minute idei poetice, intr-o povestire umoristica plina de ritm si imaginatie. Este foarte important ca filmul sau nu datoreaza cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici scolii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmulet a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalata prin stralucirea unui mare premiu."
—Georges Sadoul
Insusi Ion Popescu-Gopo declara, peste ani:[2]
„Am facut un omulet cu mare economie de linii. Ochii lui sunt doua puncte, nu si-i poate da peste cap si nici nu se uita gales. Mi-am redus de bunavoie posibilitatile. Gura lui este aproape imobila. Nu am folosit nici expresia fetei. Subiectul insa a capatat forta."
—Ion Popescu-Gopo
Cu 7 arte (1958) Gopo a atins apogeul (obtinand Marele Premiu pentru cel mai bun film de animatie, la Festivalul de Film de la Tours), dar Ecce homo! (1977) a fost primit cu raceala, astfel incat artistul si-a abandonat pentru moment Omuletul.
El creeaza la mijlocul anilor '60 filmul-pilula. Cateva exemple de parabole condensate care ilustreaza genul sunt: Balanta, Ploaia, Ulciorul.
In anii 1980, Ion Popescu-Gopo experimenteaza noi tehnici de animatie: miscarea acelor de gamalie (Si totusi se misca, 1980), a firelor de tutun (Animagic film, 1981), animarea obiectelor, statuetelor, parului (Tu, 1983).
In paralel cu filmele sale de animatie, Gopo abordeaza inca din anul 1956 si filmul cu actori in "Fetita mincinoasa". El a fost atat scenarist, cat si regizor, incercand paradoxal sa realizeze filme, uneori cu mult deasupra mijloacelor tehnice si materiale.
„Cand am inceput sa lucrez cu actorii, mi-am descoperit parca niste independente in miscare, m-am simtit ca un dinozaur cu membre lungi si neascultatoare", afirma el la inceputul anilor '80."
—Ion Popescu-Gopo
Desi filmele sale cu actori nu au merite artistice deosebite, Gopo a incercat sa ridice filmele la inaltimea imaginatiei sale. El si-a castigat astfel incontestabile merite de pionierat, abordand cu curaj basmul, feeria, teme universale si science-fiction-ul, aceasta in conditiile unei dotari tehnice insuficiente. Cunoscand faptul ca mijloacele tehnice avute la dispozitie sunt imperfecte, Gopo recurge la parodia SF, realizand filme cum ar fi: Pasi spre Luna (1963) sau Comedie fantastica (1975).
Basmele ecranizate de catre Ion Popescu-Gopo nu sunt simple ecranizari fidele, ci sunt actualizate si interpretate. Spre exemplu, Maria Mirabela (1981) nu e o simpla lectura a basmului Fata mosului si fata babei, ci un musical; in Ramasagul (1985) isi face aparitia o zana care se deplaseaza pe bicicleta s.a.m.d.
Pe langa activitatea sa de scenarist si regizor, Gopo a si interpretat cateva roluri in filmele proprii: Faust XX, Galax, Ramasagul, O zi la Bucuresti, dar si in filme ale altor regizori: O noapte de pomina (1939, r. Ion Sahighian) sau Dimitrie Cantemir (1973, r. Gheorghe Vitanidis), unde l-a interpretat pe tarul Petru cel Mare.
In paralel, ca o recunoastere a valorii operei sale, Gopo a fost ales in functii de conducere ale organizatiilor cineastilor: vicepresedinte al Asociatiei Internationale a Filmului de Animatie, presedinte al Asociatiei Cineastilor din Romania (1969-1989), director al sectiei de film din cadrul Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS). Functiile sale din cadrul OMS si al UNESCO explica didacticismul unora din desenele sale animate, cum ar fi Alo, Hallo! (1962).
Desi realizarile cinematografice ale sale, majoritatea irelevante estetic, provin dintr-un context istoric nefavorabil, Ion Popescu-Gopo este aproape intotdeauna unicul cineast roman mentionat in enciclopediile cinematografice. Marele cineast roman a murit la data de 29 noiembrie 1989 in urma unui infarct, in timp ce isi impingea masina ramasa inzapezita pe trotuar pentru a o aduce in curte.
Moartea sa a insemnat si sfarsitul animatiei romanesti clasice, studioul Animafilm (lipsit de sprijinul statului) ajungand aproape de faliment.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.