Din aceeasi categorie
|
Jean-Francois Millet 1.098 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Jean Giraud 513 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Jean-Pierre Augier 1.454 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Jean Gabriel Domergue 662 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Moment coregrafic -Cornel Patrichi si Alexandru Bocanet 1.538 vizite - 0 comentarii adaugat de Alexandra |
||||||||||||||||||
|
Cele 12 luni ala Ducelui de Berry 2.668 vizite - 0 comentarii adaugat de pele |
||||||||||||||||||
|
Charles Edouard Delort 1.352 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Edith Piaf partea a II-a 1.222 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Scoala de la Barbizon 1.762 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Johannes Ockeghem 1.228 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Arta
Jean-Michel Basquiat
| Adaugat de Cozana | 28.11.2013 |  Adauga
la favorite |
1.272 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteNascut la New York in anul 1960 si provenind dintr-o familie modesta, Basquiat va ajunge sa defineasca arta anilor ’80. Chiar daca a incercat sa romanteze povestea copilarie, spunand ca a fost sarac lipit si nu a putut sa isi manifeste afinitatea fata de arta decat la anii tarzii ai adolescentei, intr-o maniera care ne-ar aduce aminte de filmul romanesc Filantropica si celebra replica “Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste nimic!", nu a fost totul asa de negru precum ne lasa el sa credem. Tatal lui era contabil si ii aducea materiale de scris si desenat, iar mama lui l-a indemnat mereu spre arta, mergand cu el la diferite expozitii ale artistilor contemporani si incurajandu-l constant sa urmeze calea aceasta. Problema lui Jean-Michel a fost de fapt conditia sa: barbat de culoare provenit din ghetto-urile New York-ului, fara un statut social, fara o mostenire sau un loc in elita societatii.
In copilarie si-a demonstrat abilitatile extraordinare atat in arta cat si la invatatura. La 4 ani stia deja sa scrie si sa citeasca ca mai apoi la 11 ani sa poata face acelasi lucru nu numai in limba nativa, engleza, dar si in franceza si spaniola. Nu a fost tocmai elevul model totusi, neapreciind scoala si toate restrictiile care i se impuneau. A fugit de acasa la 15 ani, ca sa fie gasit mai tarziu de tatal sau,ras in cap si plin de vopsea,intr-o piata din oras. Cand s-a apropriat mai mult batranul Basquiat, Jean-Michel i-ar fi spus “Tata,o sa fiu faimos intr-o zi!"
La 17 ani a inceput cu adevarat artistul din el sa preia controlul. Impreuna cu un bun prieten, Al Diaz, si-a creat alter-egoul SAMO© (“Same Old Shit" - Aceleasi R**** de Zi cu Zi) si au dat startul unei campanii de “terorizare" a peretilor din zonele de inalta societate ale New York-ului, in special cele din imprejurimile Galeriilor de Arta. Basquiat avea un stil aparte de graffiti, compus din cateva simboluri si un cuvant, sau o propozitie scurta de genul “SAMO© saves idiots"(SAMO© salveaza idioti) sau “SAMO© as GOD"(SAMO© ca Dumnezeu). Intr-un interviu acordat revistei Village Voice, artistul a spus ca New York-ul este “Plin de pseudo burghezi crispati ce vor sa arate ca banii pe care nu ii au; vor sa isi cumpere prestigiu social. E ca si cum ar merge cu etichetele de preturi capsate pe capetele lor. Oamenii ar trebui sa traiasca mai spiritual!"
Planul lui Basquiat era ca mesajele sale “anti-materialiste" sa se regaseaca sub privirile celor mai recunoscuti “materialisti".Ironic,nu numai ca asta a fost cheia introducerii lui in lumea artei si obtinerea recunoasterii,dar este si un manifest al tendintelor elitei de a-i coopta pe cei ce li se opun.
In toata aceasta vreme cat isi cladea un nume pentru el in scena artistilor de graffiti, Jean-Michel vindea vederi si carti postale, facute de propria mana, in SoHo. Iar o intamplare ciudata a facut ca el sa dea peste idolul sau Andy Warhol, care era insotit de criticul Henry Geldahler intr-o cafenea, si sa intre in vorba cu acestia. A izbutit sa ii vanda o vedere lui Andy, dar cand a incercat sa obtina mai mult de la cei doi, Henry la refuzat motivand ca este prea tanar; avea doar 18 ani atunci.
In 1980, dupa o cearta cu Al Diaz, pe zidurile din New York apare afirmatia “SAMO© IS DEAD" (SAMO© A MURiT). Marcand despartirea sa de radacini.
Dupa 3 ani productivi ca street-artist si dupa ce a cochetat putin si cu muzica, cantand la chitara in propria trupa Gray, Basquiat s-a dedicat picturii si este remarcat de un important om din lumea artei, Diego Cortez, care il invita sa participe, in 1981, la o expozitie de arta contemporana ce ii avea deja in circuit pe renumitii Keith Haring, Robert Mapplethorpe, Kenny Sharf si Andy Warhol. Annina Nosei il ia pe tanarul aspirant sub aripa ei dupa aceasta expozitie si ii ofera beciul de sub galeria sa din SoHo pentrul a-l folosi ca atelier. Ea l-a introdus mai tarziu si altor brokeri celebri care urmeaza sa il reprezinte pe Basquiat precum Larry Gagosian (posesorul galeriilor Gagosian Galleries) in Los Angeles iar peste ocean, in Europa, Bruno Bischofberger.
In 2 ani cota lui Basquiat a crescut de 10 ori,plecand de la $2.000-$10.000 pictura in 1982 si ajungand la chiar $50.000 in 1984.
Artistul lucra neincetat, 16-18 ore pe zi, uneori chiar 20, imbibat in marijuana si cocaina, dupa care obisnuia sa ia heroina pentru a putea adormi. Doar ca mai apoi, cand se trezea sa o ia de la capat. Annina avea momente cand nu-l mai astepta sa termine lucrarile. Chema cateodata potentialii clienti in atelier si vindea lucrarile inainte ca artistul sa apuce sa le finiseze, sau chiar daca erau doar pe jumate concepute.
La 5 ani dupa aparitia sa furtunoasa pe piata artei contemporane, devine primul artist de culoare care primeste recunoastere mondiala si totodata cel mai tanar artist inclus in prestigiosul studiu de arta contemporana Documenta.
In 1982, Bischofberger i-l prezinta lui Andy Warhol, cu care devine foarte bun prieten si de la care primeste sfaturi profesionale pe parcursul carierei sale. Andy chiar incearca sa il scape de droguri si sa il indrume spre un stil mai sanatos de viata, dar tot ce face Basquiat este sa isi cumpere de $150 pe zi mancare precum branzeturi frantuzesti, si sa le lase sa se strice in timp ce cheltuie $2000 saptamanal pe cocaina si heroina. Cei doi sustin si o expozitie comuna, in 1985, dar care se dovedeste a fi un esec si in cadrul careia un singur tablou este vandut dintre cele 60 de lucrari prezente. Acest fapt duce la racirea relatiilor dintre cei doi, influenta lui Andy nefiindu-i benefica in dezvoltarea artistica.
La doar 25 de ani, Jean-Michel isi cladise deja o reputatie de excentric, organizand deseori petreceri opulente la care erau invitati prietenii sai si apropriati acestora, dar si straini care se alegeau cu cadouri in bani sau tablouri din partea artistului.
Dualitatea personalitatii lui Basquiat este descrisa cel mai bine de unul din extravangatele obiceiuri ale sale: isi cumpara costume Giorgio Armani de cateva mii de euro in care picta si cu care mai apoi se afisa la evenimente publice, plin de vopsea. O manifestare evidenta a caracaterului sau paradoxal, in acelasi timp lacom si boem.
Din pacate nu a reusit sa balanseze talentul si geniul cu faima si averea pe care le dobandise.Era prea interesat de parerea celorlalti, mereu atent cu cine este vazut in public (a avut chiar si o scurta aventura cu Madonna). Plus dorinta lui de a fi cat mai celebru posibil, combinata cu dependenta de droguri aveau sa il inghete ca artist si sa il distruga din interior.
Dupa moartea lui Warhol, in 1987, Basquiat s-a retras aproape total in singuratate si heroina, prietenii lui gasindu-l mai mereu in stari avansate de paranoia. Stari ce erau alimentate si de faptul ca toata lumea voia sa profite de pe urma lui si ii erau furate lucrari din apartament sau din studio.
A reusit sa se adune si sa mai tina cateva expozitii, dintre care una celebra in New York, care i-a adus laudele criticilor pentru revenirea la stilul care l-a facut celebru. Dar totul a fost momentan si, chiar daca pentru scurt timp s-a declarat liber de dependenta de droguri, in 1988 este gasit mort in studioul sau din NoHo (North of Houston Street), cu fata la pamant, cauza fiind o supradoza de cocaina si heroina.
In final, tot pentru ce a luptat si lucrurile impotriva caruia a stat s-au intors contra lui si au reusit sa il doboare si sa il distruga. Ceea ce se spune despre artisti, ca cei mai buni mor tineri, pare a fi adevarat in cazul sau. Premeditand parca o moarte timpurie, a reusit sa munceasca incredibil de mult si sa lase mostenire sute de lucrari, concepute intr-o perioada de doar un deceniu.
Succesul aduce inamici, iar el nu a fost ferit de acest lucru. A avut parte de nenumarate critici si au fost cativa care l-au numit sarlatan sau chiar “oportunist fara talent". Dar cei care l-au cunoscut mai bine stiu ca a fost un geniu. Lisa Liebman a scris in Art in America ca urcarea vertiginoasa a pictorului s-a datorat “Elocventei inconfundabile a stilului sau, figurile pe care le desena dobandeau caracteristici imateriale, spirituale". Robert Damiani (Viceprimarul si Consilier pe probleme culturale al New York-ului) a avut o parere metaforica despre inaltarea si declinul sau,“Ca o expresie a timpurilor incomparabil de tragice in istoria lumii pe care Jean-Michel Basquiat le-a trait, el a tintit mereu sa mearga in directia opusa,spre infernele neexplorate nici macar de ostracizatii societatii, cei care isi petrec insignifianta existenta in penumbrele subteranului, abatuti de la drum. Precum acestia, a fost irezistibil atras de rascolitoarea profunzime a abisului". Kay Larson (Critic de arta), alaturi de alti cristici, a gasit paralele intre operele sale si versiunile romantate ale eroilor sai. “Stilul sau este o pulsare fara remuscari de cuvinte, diagrame, culori tipatoare si atitudini sfidatoare, foarte mult asemanatoarea cu cea a cantaretului de jazz Charlie Parker."
New York Times l-au pus pe coperta si au intitulat editia “New Art, New Money: The Marketing of an American Artist". Probabil ei au inteles cel mai bine conditia artistului. A fost supra-evaluat pentru a fi exploatat, iar in scurtul timp petrecut in lumea asta nu a fost lasat sa isi desavarseasca talentul. Dar ce ar spune toti cei care s-au indoit de el, acum cand un Basquiat se vinde cu pana la $10.000.000, fiind unul dintre cei mai buni perfomeri pe piata de arta contemporana?
Lucrarile lui Jean-Michel Basquiat transcend timpul si spatiul, au o valoarea profund spirituala si o adancime rar intalnita la un artist al ultimelor decenii. Au puterea sa se adreseze stereotipurilor universale si sa distruga barierele culturale. Iar toate acestea se datoreaza, paradoxal, schizofreniei regasite in personalitatea artistului. Dualitatea omului Basquiat se reflecta in lucrarile artistului Basquiat, la prima vedere semanand mai mult cu desenele unui copil decat cu opere de arta, dar la o examinarea mai amanuntita ne dam seama ca “fiecare linie inseamna ceva".
Eu mazgalesc cuvintele pentru ca voi sa le vedeti mai bine – faptul ca ele sunt obscure te face sa vrei sa le citesti.
Testamentul lui Basquiat ne face sa reflectam asupra vietii sale si sa ne intrebam daca nu cumva am vazut de prea multe ori aceeasi desfasurare de evenimente, tanar talent razbeste si ajunge faimos si bogat numai ca sa fie devorat de succes sfarsind tragic si lasand o lume indoliata nu doar pentru moartea sa,dar si pentru ce ar fi putut ajunge, si poate ar fi cazul sa ne intrebam daca nu cumva e o problema cu societatea si nu cu individul. Cum bine spunea artista Thais Beltrame,
Eu nu vreau sa fac ceva trist, vreau doar sa fac ceva sincer. Inocenta are viata scurta pe pamant si niciunul dintre noi nu scapa cu adevarat de rigorile si greutatile vietii.
In copilarie si-a demonstrat abilitatile extraordinare atat in arta cat si la invatatura. La 4 ani stia deja sa scrie si sa citeasca ca mai apoi la 11 ani sa poata face acelasi lucru nu numai in limba nativa, engleza, dar si in franceza si spaniola. Nu a fost tocmai elevul model totusi, neapreciind scoala si toate restrictiile care i se impuneau. A fugit de acasa la 15 ani, ca sa fie gasit mai tarziu de tatal sau,ras in cap si plin de vopsea,intr-o piata din oras. Cand s-a apropriat mai mult batranul Basquiat, Jean-Michel i-ar fi spus “Tata,o sa fiu faimos intr-o zi!"
La 17 ani a inceput cu adevarat artistul din el sa preia controlul. Impreuna cu un bun prieten, Al Diaz, si-a creat alter-egoul SAMO© (“Same Old Shit" - Aceleasi R**** de Zi cu Zi) si au dat startul unei campanii de “terorizare" a peretilor din zonele de inalta societate ale New York-ului, in special cele din imprejurimile Galeriilor de Arta. Basquiat avea un stil aparte de graffiti, compus din cateva simboluri si un cuvant, sau o propozitie scurta de genul “SAMO© saves idiots"(SAMO© salveaza idioti) sau “SAMO© as GOD"(SAMO© ca Dumnezeu). Intr-un interviu acordat revistei Village Voice, artistul a spus ca New York-ul este “Plin de pseudo burghezi crispati ce vor sa arate ca banii pe care nu ii au; vor sa isi cumpere prestigiu social. E ca si cum ar merge cu etichetele de preturi capsate pe capetele lor. Oamenii ar trebui sa traiasca mai spiritual!"
Planul lui Basquiat era ca mesajele sale “anti-materialiste" sa se regaseaca sub privirile celor mai recunoscuti “materialisti".Ironic,nu numai ca asta a fost cheia introducerii lui in lumea artei si obtinerea recunoasterii,dar este si un manifest al tendintelor elitei de a-i coopta pe cei ce li se opun.
In toata aceasta vreme cat isi cladea un nume pentru el in scena artistilor de graffiti, Jean-Michel vindea vederi si carti postale, facute de propria mana, in SoHo. Iar o intamplare ciudata a facut ca el sa dea peste idolul sau Andy Warhol, care era insotit de criticul Henry Geldahler intr-o cafenea, si sa intre in vorba cu acestia. A izbutit sa ii vanda o vedere lui Andy, dar cand a incercat sa obtina mai mult de la cei doi, Henry la refuzat motivand ca este prea tanar; avea doar 18 ani atunci.
In 1980, dupa o cearta cu Al Diaz, pe zidurile din New York apare afirmatia “SAMO© IS DEAD" (SAMO© A MURiT). Marcand despartirea sa de radacini.
Dupa 3 ani productivi ca street-artist si dupa ce a cochetat putin si cu muzica, cantand la chitara in propria trupa Gray, Basquiat s-a dedicat picturii si este remarcat de un important om din lumea artei, Diego Cortez, care il invita sa participe, in 1981, la o expozitie de arta contemporana ce ii avea deja in circuit pe renumitii Keith Haring, Robert Mapplethorpe, Kenny Sharf si Andy Warhol. Annina Nosei il ia pe tanarul aspirant sub aripa ei dupa aceasta expozitie si ii ofera beciul de sub galeria sa din SoHo pentrul a-l folosi ca atelier. Ea l-a introdus mai tarziu si altor brokeri celebri care urmeaza sa il reprezinte pe Basquiat precum Larry Gagosian (posesorul galeriilor Gagosian Galleries) in Los Angeles iar peste ocean, in Europa, Bruno Bischofberger.
In 2 ani cota lui Basquiat a crescut de 10 ori,plecand de la $2.000-$10.000 pictura in 1982 si ajungand la chiar $50.000 in 1984.
Artistul lucra neincetat, 16-18 ore pe zi, uneori chiar 20, imbibat in marijuana si cocaina, dupa care obisnuia sa ia heroina pentru a putea adormi. Doar ca mai apoi, cand se trezea sa o ia de la capat. Annina avea momente cand nu-l mai astepta sa termine lucrarile. Chema cateodata potentialii clienti in atelier si vindea lucrarile inainte ca artistul sa apuce sa le finiseze, sau chiar daca erau doar pe jumate concepute.
La 5 ani dupa aparitia sa furtunoasa pe piata artei contemporane, devine primul artist de culoare care primeste recunoastere mondiala si totodata cel mai tanar artist inclus in prestigiosul studiu de arta contemporana Documenta.
In 1982, Bischofberger i-l prezinta lui Andy Warhol, cu care devine foarte bun prieten si de la care primeste sfaturi profesionale pe parcursul carierei sale. Andy chiar incearca sa il scape de droguri si sa il indrume spre un stil mai sanatos de viata, dar tot ce face Basquiat este sa isi cumpere de $150 pe zi mancare precum branzeturi frantuzesti, si sa le lase sa se strice in timp ce cheltuie $2000 saptamanal pe cocaina si heroina. Cei doi sustin si o expozitie comuna, in 1985, dar care se dovedeste a fi un esec si in cadrul careia un singur tablou este vandut dintre cele 60 de lucrari prezente. Acest fapt duce la racirea relatiilor dintre cei doi, influenta lui Andy nefiindu-i benefica in dezvoltarea artistica.
La doar 25 de ani, Jean-Michel isi cladise deja o reputatie de excentric, organizand deseori petreceri opulente la care erau invitati prietenii sai si apropriati acestora, dar si straini care se alegeau cu cadouri in bani sau tablouri din partea artistului.
Dualitatea personalitatii lui Basquiat este descrisa cel mai bine de unul din extravangatele obiceiuri ale sale: isi cumpara costume Giorgio Armani de cateva mii de euro in care picta si cu care mai apoi se afisa la evenimente publice, plin de vopsea. O manifestare evidenta a caracaterului sau paradoxal, in acelasi timp lacom si boem.
Din pacate nu a reusit sa balanseze talentul si geniul cu faima si averea pe care le dobandise.Era prea interesat de parerea celorlalti, mereu atent cu cine este vazut in public (a avut chiar si o scurta aventura cu Madonna). Plus dorinta lui de a fi cat mai celebru posibil, combinata cu dependenta de droguri aveau sa il inghete ca artist si sa il distruga din interior.
Dupa moartea lui Warhol, in 1987, Basquiat s-a retras aproape total in singuratate si heroina, prietenii lui gasindu-l mai mereu in stari avansate de paranoia. Stari ce erau alimentate si de faptul ca toata lumea voia sa profite de pe urma lui si ii erau furate lucrari din apartament sau din studio.
A reusit sa se adune si sa mai tina cateva expozitii, dintre care una celebra in New York, care i-a adus laudele criticilor pentru revenirea la stilul care l-a facut celebru. Dar totul a fost momentan si, chiar daca pentru scurt timp s-a declarat liber de dependenta de droguri, in 1988 este gasit mort in studioul sau din NoHo (North of Houston Street), cu fata la pamant, cauza fiind o supradoza de cocaina si heroina.
In final, tot pentru ce a luptat si lucrurile impotriva caruia a stat s-au intors contra lui si au reusit sa il doboare si sa il distruga. Ceea ce se spune despre artisti, ca cei mai buni mor tineri, pare a fi adevarat in cazul sau. Premeditand parca o moarte timpurie, a reusit sa munceasca incredibil de mult si sa lase mostenire sute de lucrari, concepute intr-o perioada de doar un deceniu.
Succesul aduce inamici, iar el nu a fost ferit de acest lucru. A avut parte de nenumarate critici si au fost cativa care l-au numit sarlatan sau chiar “oportunist fara talent". Dar cei care l-au cunoscut mai bine stiu ca a fost un geniu. Lisa Liebman a scris in Art in America ca urcarea vertiginoasa a pictorului s-a datorat “Elocventei inconfundabile a stilului sau, figurile pe care le desena dobandeau caracteristici imateriale, spirituale". Robert Damiani (Viceprimarul si Consilier pe probleme culturale al New York-ului) a avut o parere metaforica despre inaltarea si declinul sau,“Ca o expresie a timpurilor incomparabil de tragice in istoria lumii pe care Jean-Michel Basquiat le-a trait, el a tintit mereu sa mearga in directia opusa,spre infernele neexplorate nici macar de ostracizatii societatii, cei care isi petrec insignifianta existenta in penumbrele subteranului, abatuti de la drum. Precum acestia, a fost irezistibil atras de rascolitoarea profunzime a abisului". Kay Larson (Critic de arta), alaturi de alti cristici, a gasit paralele intre operele sale si versiunile romantate ale eroilor sai. “Stilul sau este o pulsare fara remuscari de cuvinte, diagrame, culori tipatoare si atitudini sfidatoare, foarte mult asemanatoarea cu cea a cantaretului de jazz Charlie Parker."
New York Times l-au pus pe coperta si au intitulat editia “New Art, New Money: The Marketing of an American Artist". Probabil ei au inteles cel mai bine conditia artistului. A fost supra-evaluat pentru a fi exploatat, iar in scurtul timp petrecut in lumea asta nu a fost lasat sa isi desavarseasca talentul. Dar ce ar spune toti cei care s-au indoit de el, acum cand un Basquiat se vinde cu pana la $10.000.000, fiind unul dintre cei mai buni perfomeri pe piata de arta contemporana?
Lucrarile lui Jean-Michel Basquiat transcend timpul si spatiul, au o valoarea profund spirituala si o adancime rar intalnita la un artist al ultimelor decenii. Au puterea sa se adreseze stereotipurilor universale si sa distruga barierele culturale. Iar toate acestea se datoreaza, paradoxal, schizofreniei regasite in personalitatea artistului. Dualitatea omului Basquiat se reflecta in lucrarile artistului Basquiat, la prima vedere semanand mai mult cu desenele unui copil decat cu opere de arta, dar la o examinarea mai amanuntita ne dam seama ca “fiecare linie inseamna ceva".
Eu mazgalesc cuvintele pentru ca voi sa le vedeti mai bine – faptul ca ele sunt obscure te face sa vrei sa le citesti.
Testamentul lui Basquiat ne face sa reflectam asupra vietii sale si sa ne intrebam daca nu cumva am vazut de prea multe ori aceeasi desfasurare de evenimente, tanar talent razbeste si ajunge faimos si bogat numai ca sa fie devorat de succes sfarsind tragic si lasand o lume indoliata nu doar pentru moartea sa,dar si pentru ce ar fi putut ajunge, si poate ar fi cazul sa ne intrebam daca nu cumva e o problema cu societatea si nu cu individul. Cum bine spunea artista Thais Beltrame,
Eu nu vreau sa fac ceva trist, vreau doar sa fac ceva sincer. Inocenta are viata scurta pe pamant si niciunul dintre noi nu scapa cu adevarat de rigorile si greutatile vietii.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.