Spartacus si Razboiul Gladiatorilor
Rascoala lui Spartacus (73 - 71 i.Hr.), numita si A Treia Rascoala a Sclavilor sau Razboiul Gladiatorilor, a fost ultima dintr-o serie de revolte fara succes ale sclavilor din Republica Romana, numite la modul general Rascoalele sclavilor din Roma antica.
A treia rascoala a sclavilor a fost singura care a amenintat in mod direct Italia, vatra Republicii Romane, si a inspaimantat poporul roman datorita numeroaselor succese pe care grupul de sclavi rebeli, al carui numar a crescut cu rapiditate, le-a obtinut impotriva armatei romane, intre 73 si 71 I.Hr. Pana la urma, rebeliunea a fost zdrobita prin concentrarea masiva de trupe de catre comandantul unic Marcus Licinius Crassus, desi revolta sclavilor a continuat sa produca efecte indirecte asupra politicilor romane si in anii care au urmat.
Intre anii 73 si 71 I.Hr., un grup de sclavi fugari, initial in jur de 78[1] de gladiatori, in special traci, gali si germanici,[2] al caror numar a depasit ulterior 120.000[3] de barbati, femei si copii, a marsaluit si luptat de-a lungul Italiei cu relativa impunitate, sub indrumarea catorva comandanti, incluzandu-l pe faimosul general-gladiator Spartacus. Adultii apti de lupta ai acestui grup de sclavi au constituit o forta armata surprinzator de eficienta care a demonstrat in mod repetat ca poate tine piept masinii de razboi romane, fie ca a fost vorba de patrule locale din Campania, de militia romana sau de foarte bine pregatitele Legiuni romane sub comanda unor consuli.
Plutarh a descris actiunile sclavilor drept o incercare de a scapa de stapanii lor si de a se refugia in Galia Cisalpina, in timp ce Appian si Florus au infatisat revolta drept un razboi civil in care slavii au pus la cale o campanie militara cu scopul de a captura insusi orasul Roma.
Favorite