Din aceeasi categorie
|
Simone de Beauvoir 761 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Simone de Beauvoir 838 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Jean-Paul Sartre 1.191 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Jean-Paul Sartre 503 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Jean Marais 781 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Copiii ne vor acuza 97 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Edmond Francois Aman-Jean 880 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Paul Morphy 1.104 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Indragostitii blestemati (Franta 1952) Politist 97 min 96 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Tribururi izolate 798 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Jean-Paul Sartre
| Adaugat de Cozana | 12.07.2013 |  Adauga
la favorite |
1.121 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteJean-Paul Sartre pe numele complet Jean-Paul Charles Aymard Sartre; n. 21 iunie 1905, Paris, d. 15 aprilie 1980, Paris) a fost un filozof francez, reprezentant al existentialismului, scriitor (Premiul Nobel 1964), jurnalist si militant social. A influentat profund generatia care i-a urmat, in special tineretul din perioada de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, nu doar prin filozofia si opera sa literara, ci mai ales ca intelectual angajat. Diversele sale angajamente sociale sunt inseparabile de gandirea sa filozofica
O cunoaste pe cea care-i va fi alaturi intreaga viata, Simone de Beauvoir; relatiile lor (despartite dialectic in „necesare si contingente") fiind caracterizate de o libertate reciproca a implicarii, pe care amandoi o asuma plenar. Pana la izbucnirea celui de al doilea razboi mondial, Sartre preda filozofia la diferite licee din Le Havre, Laon si Paris, cu o intrerupere in 1933-1934, cand are o bursa de studii la Berlin, unde audiaza prelegerile lui Edmund Husserl si o seama de cursuri ale lui Martin Heidegger, a carui principala opera, Sein und Zeit, ii va inspira interpretari multiple asupra problematicii fiintei; ambii filozofi erau, pe atunci, putin cunoscuti in Franta. Prima sa opera literara, La Nausee (Greata) cuprinzand deja in germene ideile sale filosofice de mai tarziu, in special cea a contingentei radicale a existentei, apare in 1938. In 1940, concentrat, ia parte la asa-numitul „razboi ciudat"; dupa deschiderea ostilitatilor este luat prizonier de germani, dar eliberat din stalag un an mai tarziu. La Paris participa la cateva grupuri intelectuale de rezistenta impotriva ocupatiei germane (grupul „Socialisme et liberte" care scotea revista cu acelasi nume), activitate care a ramas necunoscuta Gestapo-ului si autoritatilor de ocupatie, astfel ca reuseste sa monteze in acei ani piesa de teatru Les Mouches (Mustele, 1943), cu o tematica antiautoritara. Cativa — Vladimir Jankelevitch, printre ei — aveau sa-i reproseze mai tarziu, cu toate acestea, o „lipsa de angajare politica" in acei ani ai ocupatiei. In 1943, publica cea mai importanta opera a sa, care a pus bazele existentialismului in Franta, L'Etre et le Neant (Fiinta si neantul).
In 1945, Sartre initiaza aparitia revistei literare si politice Les Temps Modernes, redactand manifestul-program impreuna cu prietenul sau Maurice Merleau-Ponty. In 1946 tine la Sorbona o celebra conferinta intitulata „Existentialismul este un umanism" (vezi "Legaturi externe"), in care expune filozofia si morala existentialista, punand capat unor speculatii naive asupra acestei doctrine filozofice. In acei ani Sartre inclina tot mai mult catre o ideologie de stanga sau de inspiratie marxista si manifesta - cu deosebire in 1951-54 - o simpatie fata de comunism ca societate alternativa, si fata de Uniunea Sovietica, simpatie care-l indeparteaza mai apoi de o seama de prieteni, precum Andre Gide, Albert Camus, Andre Malraux. Dupa reprimarea violenta de catre armata sovietica a revoltei anti-comuniste din Ungaria (1956), reactia imediata a lui Sartre a fost de condamnare a represiunii; se indeparteaza de partidul comunist francez; continua sa faca vizite private in Uniunea Sovietica, China comunista si Cuba lui Fidel Castro. Abia dupa inabusirea „Socialismului cu fata umana" din Cehoslovacia de catre fortele Tratatului de la Varsovia in 1968, Sartre se distanteaza total, printr-o condamnare ferma si definitiva, de asa-numitul „socialism real", ramanand doar un militant de stanga, un intelectual impotrivindu-se discursului autoritatii. In timpul razboiului din Algeria este hotarat de partea F.L.N.-ului; ca represalii, armata clandestina O.A.S. pune la cale un atentat cu bomba, aruncandu-i in aer locuinta pe 7 ianuarie 1952. Din pricina luarilor sale de pozitie, asa cum arata documentele epocii, Sartre este sub supravegherea serviciilor secrete franceze vreme de ani de zile, avand pe urmele sale zeci de agenti, i se violeaza corespondenta si ii sunt ascultate convorbirile telefonice. In 1964 refuza Premiul Nobel pentru literatura, caci „nici un om nu merita sa fie consacrat din timpul vietii", gest care provoaca scandal. Accepta in schimb presedintia Tribunalului International, curte simbolica initiata de filozoful si militantul englez Bertrand Russel pentru condamnarea razboilului din Vietnam. Sustine miscarea studenteasca de protest din vara anului 1968, recunoscandu-i importanta politica si morala. Sanatatea i se degradeaza rapid in acei ani. Uzat de o supraactivitate literara si politica, de consumul de tutun, alcool sau amfetamine (dupa propria-i marturisire, ajunsese la un tub de 20 de pastile pe zi, pentru a putea sa scrie in ritmul propus), intr-o zi isi pierde cunostinta. Este nevoit apoi sa-si diminueze orele si ritmul de munca. Vederea ii slabeste tot mai mult, iar in plimbarile sale nu mai poate face mai mult de un kilometru pe zi.
In toamna lui 1973 devine fondatorul si conducatorul cotidianului de stanga Liberation, dar sanatatea subreda ii limiteaza activitatea; in special scaderea progresiva a acuitatii vizuale pana aproape de orbire il impiedica sa mai scrie si il constrange sa-si angajeze un secretar particular. Jean-Paul Sartre moare in 15 aprilie 1980 la spitalul Broussais din Paris, in varsta de 75 de ani, in urma unei embolii pulmonare. Stirea mortii sale provoaca o vie emotie in intreaga lume. Zeci de mii de oameni, veniti de pe toate meridianele, vor insoti cortegiul funerar pana la cimitirul Montparnasse din Paris pentru a-i aduce ultimul omagiu. A ramas faimoasa remarca unui tanar catre tatal sau la sfarsitul acelei zile: „Am fost la manifestatia impotriva mortii lui Sartre". Considerat „filozoful libertatii", zeci de volume, monografii si studii apar in fiecare an in intreaga lume despre ideile, opera si viata sa.
Premiul Nobel [modificare]
Domnule Secretar,Dupa anumite informatii de care am luat cunostinta astazi, as avea anul acesta unele sanse sa obtin premiul Nobel. Desi ar fi prezumtios sa ma pronunt asupra unui vot inainte ca el sa aiba loc, imi iau libertatea de a va scrie pentru a risipi sau a evita o neintelegere. Va asigur mai intai, Domnule secretar, de profunda mea stima pentru academia suedeza si premiul cu care ea a onorat atatia scriitori. Cu toate acestea, din niste motive care imi apartin si din altele care sunt mai obiective, doresc sa nu figurez pe lista laureatilor posibili, si nu pot si nici nu vreau, nici in 1964, nici mai tarziu, sa accept aceasta distinctie onorifica.Va rog, Domnule secretar, sa acceptati scuzele mele si sa credeti in inalta consideratie pe care v-o port,J.-P. Sartre
Scrisoarea nu e insa deschisa decat dupa ce votul are loc; pe 22 octombrie 1964, un membru al Academiei anunta oficial: „Premiul Nobel din acest an a fost atribuit scriitorului francez Jean-Paul Sartre pentru opera sa care, prin spiritul de libertate si prin cautarea adevarului pe care le reprezinta, a exercitat o vasta influenta asupra epocii noastre."
Sartre e deci nevoit sa scrie inca o epistola Academiei, subliniind refuzul. Un extras semnificativ:
Motivele personale sunt urmatoarele: refuzul meu nu e un act improvizat. Am refuzat intotdeauna distinctiile oficiale. Dupa razboi, in 1945, cand mi s-a propus legiunea de onoare, am refuzat desi aveam prieteni care erau in guvern. La fel, n-am dorit niciodata sa intru in College de France asa cum mi-au sugerat unii dintre prietenii mei. (...) Nu e acelasi lucru daca semnez Jean-Paul Sartre sau daca semnez Jean-Paul Sartre laureat al premiului Nobel. (...) Un scriitor trebuie sa refuze sa se lase transformat in institutie, chiar daca acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum.
O cunoaste pe cea care-i va fi alaturi intreaga viata, Simone de Beauvoir; relatiile lor (despartite dialectic in „necesare si contingente") fiind caracterizate de o libertate reciproca a implicarii, pe care amandoi o asuma plenar. Pana la izbucnirea celui de al doilea razboi mondial, Sartre preda filozofia la diferite licee din Le Havre, Laon si Paris, cu o intrerupere in 1933-1934, cand are o bursa de studii la Berlin, unde audiaza prelegerile lui Edmund Husserl si o seama de cursuri ale lui Martin Heidegger, a carui principala opera, Sein und Zeit, ii va inspira interpretari multiple asupra problematicii fiintei; ambii filozofi erau, pe atunci, putin cunoscuti in Franta. Prima sa opera literara, La Nausee (Greata) cuprinzand deja in germene ideile sale filosofice de mai tarziu, in special cea a contingentei radicale a existentei, apare in 1938. In 1940, concentrat, ia parte la asa-numitul „razboi ciudat"; dupa deschiderea ostilitatilor este luat prizonier de germani, dar eliberat din stalag un an mai tarziu. La Paris participa la cateva grupuri intelectuale de rezistenta impotriva ocupatiei germane (grupul „Socialisme et liberte" care scotea revista cu acelasi nume), activitate care a ramas necunoscuta Gestapo-ului si autoritatilor de ocupatie, astfel ca reuseste sa monteze in acei ani piesa de teatru Les Mouches (Mustele, 1943), cu o tematica antiautoritara. Cativa — Vladimir Jankelevitch, printre ei — aveau sa-i reproseze mai tarziu, cu toate acestea, o „lipsa de angajare politica" in acei ani ai ocupatiei. In 1943, publica cea mai importanta opera a sa, care a pus bazele existentialismului in Franta, L'Etre et le Neant (Fiinta si neantul).
In 1945, Sartre initiaza aparitia revistei literare si politice Les Temps Modernes, redactand manifestul-program impreuna cu prietenul sau Maurice Merleau-Ponty. In 1946 tine la Sorbona o celebra conferinta intitulata „Existentialismul este un umanism" (vezi "Legaturi externe"), in care expune filozofia si morala existentialista, punand capat unor speculatii naive asupra acestei doctrine filozofice. In acei ani Sartre inclina tot mai mult catre o ideologie de stanga sau de inspiratie marxista si manifesta - cu deosebire in 1951-54 - o simpatie fata de comunism ca societate alternativa, si fata de Uniunea Sovietica, simpatie care-l indeparteaza mai apoi de o seama de prieteni, precum Andre Gide, Albert Camus, Andre Malraux. Dupa reprimarea violenta de catre armata sovietica a revoltei anti-comuniste din Ungaria (1956), reactia imediata a lui Sartre a fost de condamnare a represiunii; se indeparteaza de partidul comunist francez; continua sa faca vizite private in Uniunea Sovietica, China comunista si Cuba lui Fidel Castro. Abia dupa inabusirea „Socialismului cu fata umana" din Cehoslovacia de catre fortele Tratatului de la Varsovia in 1968, Sartre se distanteaza total, printr-o condamnare ferma si definitiva, de asa-numitul „socialism real", ramanand doar un militant de stanga, un intelectual impotrivindu-se discursului autoritatii. In timpul razboiului din Algeria este hotarat de partea F.L.N.-ului; ca represalii, armata clandestina O.A.S. pune la cale un atentat cu bomba, aruncandu-i in aer locuinta pe 7 ianuarie 1952. Din pricina luarilor sale de pozitie, asa cum arata documentele epocii, Sartre este sub supravegherea serviciilor secrete franceze vreme de ani de zile, avand pe urmele sale zeci de agenti, i se violeaza corespondenta si ii sunt ascultate convorbirile telefonice. In 1964 refuza Premiul Nobel pentru literatura, caci „nici un om nu merita sa fie consacrat din timpul vietii", gest care provoaca scandal. Accepta in schimb presedintia Tribunalului International, curte simbolica initiata de filozoful si militantul englez Bertrand Russel pentru condamnarea razboilului din Vietnam. Sustine miscarea studenteasca de protest din vara anului 1968, recunoscandu-i importanta politica si morala. Sanatatea i se degradeaza rapid in acei ani. Uzat de o supraactivitate literara si politica, de consumul de tutun, alcool sau amfetamine (dupa propria-i marturisire, ajunsese la un tub de 20 de pastile pe zi, pentru a putea sa scrie in ritmul propus), intr-o zi isi pierde cunostinta. Este nevoit apoi sa-si diminueze orele si ritmul de munca. Vederea ii slabeste tot mai mult, iar in plimbarile sale nu mai poate face mai mult de un kilometru pe zi.
In toamna lui 1973 devine fondatorul si conducatorul cotidianului de stanga Liberation, dar sanatatea subreda ii limiteaza activitatea; in special scaderea progresiva a acuitatii vizuale pana aproape de orbire il impiedica sa mai scrie si il constrange sa-si angajeze un secretar particular. Jean-Paul Sartre moare in 15 aprilie 1980 la spitalul Broussais din Paris, in varsta de 75 de ani, in urma unei embolii pulmonare. Stirea mortii sale provoaca o vie emotie in intreaga lume. Zeci de mii de oameni, veniti de pe toate meridianele, vor insoti cortegiul funerar pana la cimitirul Montparnasse din Paris pentru a-i aduce ultimul omagiu. A ramas faimoasa remarca unui tanar catre tatal sau la sfarsitul acelei zile: „Am fost la manifestatia impotriva mortii lui Sartre". Considerat „filozoful libertatii", zeci de volume, monografii si studii apar in fiecare an in intreaga lume despre ideile, opera si viata sa.
Premiul Nobel [modificare]
Domnule Secretar,Dupa anumite informatii de care am luat cunostinta astazi, as avea anul acesta unele sanse sa obtin premiul Nobel. Desi ar fi prezumtios sa ma pronunt asupra unui vot inainte ca el sa aiba loc, imi iau libertatea de a va scrie pentru a risipi sau a evita o neintelegere. Va asigur mai intai, Domnule secretar, de profunda mea stima pentru academia suedeza si premiul cu care ea a onorat atatia scriitori. Cu toate acestea, din niste motive care imi apartin si din altele care sunt mai obiective, doresc sa nu figurez pe lista laureatilor posibili, si nu pot si nici nu vreau, nici in 1964, nici mai tarziu, sa accept aceasta distinctie onorifica.Va rog, Domnule secretar, sa acceptati scuzele mele si sa credeti in inalta consideratie pe care v-o port,J.-P. Sartre
Scrisoarea nu e insa deschisa decat dupa ce votul are loc; pe 22 octombrie 1964, un membru al Academiei anunta oficial: „Premiul Nobel din acest an a fost atribuit scriitorului francez Jean-Paul Sartre pentru opera sa care, prin spiritul de libertate si prin cautarea adevarului pe care le reprezinta, a exercitat o vasta influenta asupra epocii noastre."
Sartre e deci nevoit sa scrie inca o epistola Academiei, subliniind refuzul. Un extras semnificativ:
Motivele personale sunt urmatoarele: refuzul meu nu e un act improvizat. Am refuzat intotdeauna distinctiile oficiale. Dupa razboi, in 1945, cand mi s-a propus legiunea de onoare, am refuzat desi aveam prieteni care erau in guvern. La fel, n-am dorit niciodata sa intru in College de France asa cum mi-au sugerat unii dintre prietenii mei. (...) Nu e acelasi lucru daca semnez Jean-Paul Sartre sau daca semnez Jean-Paul Sartre laureat al premiului Nobel. (...) Un scriitor trebuie sa refuze sa se lase transformat in institutie, chiar daca acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.