Din aceeasi categorie
|
Muzeul Literaturii Romane din Bucuresti 1.664 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Adolfo Bioy Casares 1.181 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
De la literatura SF la marile inventii 998 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
PROFETII DESPRE ROMANIA - PUTERILE SECRETE 2019 564 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Poveste despre Vasile Alecsandri 183 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Pozitia tragica a printului Charles 364 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Galileo Galilei 358 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria Orientului Mijlociu (Israel - Palestina) p.3-5 695 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Pasi spre Inviere - Joia Mare 609 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Bizantul – Imperiul pierdut 1.293 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Isaac Asimov - parintele literaturii SF
| Adaugat de Cozana | 06.06.2013 |  Adauga
la favorite |
1.270 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteAsimov s-a nascut in jurul lui 2 ianuarie 1920 (aceasta este data sa de nastere mentionata pentru scopuri oficiale; data exacta nu este cunoscuta) in oraselul Petrovici din regiunea Smolensk, RSFSR (astazi Rusia), in familia de morari evrei a Anei Rasela Berman (Anna Rachel Berman) si a lui Iuda (Judah).
Au emigrat in Statele Unite cand Asimov avea trei ani; cum parintii vorbeau cu el doar idis si engleza, nu a invatat niciodata rusa. Crescand in Brooklyn, New York, a invatat singur sa citeasca pana la varsta de cinci ani, si in tot timpul vietii, pe langa engleza, a ramas fluent si in idis. Parintii lui detineau un magazin de dulciuri si era de asteptat ca intreaga familie sa lucreze acolo.
A vazut revistele pulp (reviste ieftine de fictiune) expuse pentru vanzare in magazin si a inceput sa le citeasca. In anii copilariei sale a inceput sa scrie propriile povesti si pana la varsta de 19 ani a inceput sa le si vanda revistelor de science-fiction.
Asimov a murit la 6 aprilie 1992. La zece ani dupa moartea sa, editia lui Janet Asimov a autobiografiei lui Isaac, A fost o viata buna, a dezvaluit ca moartea sa a fost cauzata de SIDA; a contactat virusul HIV dintr-o transfuzie de sange infectata, in timpul operatiei la inima din 1983. Cauza propriu-zisa a mortii a fost cedarea cardiaca si renala, drept complicatii ale SIDA.
Janet Asimov sustine ca doctorii lui Isaac i-au incurajat in a nu dezvalui boala sa, in timp ce revista Locus publicase in aprilie 2002 ca insasi Janet a vrut sa pastreze acest fapt secret
Cariera lui Asimov se poate imparti in mai multe perioade. Cariera timpurie, dominata de science-fiction, a inceput in jurul anului 1940 cu povestiri scurte.
Aceasta a durat pana in jurul anului 1958, si a luat sfarsit dupa publicarea romanului Soarele gol. Dupa aceasta, el a publicat cu preponderenta literatura non-fictiune, si doar rareori science-fiction.
In urmatorul sfert de veac el a scris doar patru romane science-fiction.
Dupa 1982, a inceput cea de-a doua parte a carierei sale in domeniul S. F., cu publicarea romanului Marginea Fundatiei. Dupa aceasta si pana la sfarsitul vietii, Asimov a publicat multe continuari ale romanelor existente, intr-o maniera pe care n-a premeditat-o initial.
Science-fiction [modificare]
Asimov si-a inceput cariera prin publicarea unei povestiri intr-un magazin de science-fiction in 1939, Naufragiat pe Vesta, scrisa la doar 18 ani; putin mai tarziu, a publicat povestea scurta "Caderea noptii" (1941), descrisa in Bewildering Stories, numarul 8, ca una dintre "cele mai faimoase povestiri science-fiction ale tuturor timpurilor".[3] In 1968, Asociatia Scriitorilor de SF (Science-fiction Writers of America) a votat "Caderea noptii" drept cea mai buna povestire scurta SF scrisa vreodata.[4]
In scurta antologie Caderea noptii si alte povestiri, autorul scrie "Scrierea 'Caderii noptii' a fost un punct marcant in carierea mea profesionala... dintr-o data eram luat in serios si lumea science-fiction-ului a devenit constienta ca exist. Cu trecerea timpului, de fapt, s-a dovedit ca scrisesem un [text] 'clasic'."
In 1942, a inceput sa scrie seria Fundatia -- mai tarziu reunita in Trilogia Fundatiei: Fundatia (1951), Fundatia si Imperiul (1952), si A doua Fundatie (1953) -- care povesteste caderea si renasterea unui vast imperiu interstelar, intr-un univers din viitor. Acestea, impreuna cu seria Robotilor, sunt cele mai faimoase scrieri de science-fiction ale sale. Multi ani mai tarziu a continuat seria cu Marginea Fundatiei (1982) si Fundatia si Pamantul (1986) si apoi s-a "intors" in perioada dinaintea actiunii trilogiei initiale cu Preludiul Fundatiei (1988) si Fundatia Renascuta (1992).
Povestirile cu roboti -- dintre care multe sunt colectate in Eu, robotul (1950) -- au fost incepute cam in aceeasi perioada cu Fundatia si se bazeaza pe un set de reguli de etica pentru roboti si masini inteligente, numite Cele trei legi ale roboticii, care au influentat profund alti scriitori si ganditori in privinta acestui subiect. O astfel de poveste scurta, Omul bicentenar, a fost ecranizata intr-un film avandu-l ca actor principal pe Robin Williams.
In 1948 a scris o povestire umoristica pseudo-stiintifica, Proprietatile Endocronice ale Tiotimolinei Resublimate, in care inventase o noua substanta, utilizabila pentru a calatori in timp. La acea vreme isi pregatea lucrarea de doctorat, asa ca s-a temut ca povestirea ii va afecta negativ obtinerea doctoratului si a cerut editurii sa-i publice textul sub un pseudonim. Totusi, povestirea a fost publicata din greseala cu numele sau adevarat, iar examinarea sa cu ocazia prezentarii lucrarii a fost indeajuns de severa cat sa-l ingrijoreze serios. Mai mult, la finalul acesteia, a fost intrebat explicit despre caracteristicile termodinamice ale substantei tiotimolina. Dupa o asteptare de 20 de minute, a primit rezultatul: devenise Dr. Asimov.
Robert Heinlein, L. Sprague de Camp si Isaac Asimov, Philadelphia Navy Yard, 1944
In anii 1950, pe care ii considera decada de aur a activitatii sale, a continuat sa scrie povestiri scurte pentru reviste SF. O parte dintre acestea sunt incluse in antologia Best Of, inclusiv "Intrebarea finala" (1956), care studia problema daca este omenirea capabila sa stopeze si sa inverseze entropia. Acest text a fost favoritul sau, si este considerat concurent al Caderii noptii. Referitor la el, Asimov a scris in 1973:
De ce este favoritul meu? Pe de o parte, ideea mi-a venit toata o data si nu a fost nevoie sa o analizez in detaliu; am scris-o intr-un ritm intens si nu a trebuit sa o mai modific aproape deloc. Acest gen de lucruri apropie intotdeauna povestea de autorul sau.Apoi, de asemenea, a avut un efect nemaipomenit asupra cititorilor mei. De foarte multe ori mi se scrie pentru a ma intreba asupra titlului exact al unei povestiri pe care as fi scris-o, si a ma ruga sa mentionez unde poate fi gasita aceasta. Cititorii nu-si amintesc titlul, dar din descriere reiese ca este vorba despre "Intrebarea finala". Acestea au facut ca in momentul in care am primit un telefon de mare distanta din partea cuiva cu o voce disperata, care a inceput astfel: "Dr. Asimov, am citit o poveste pe care cred ca ati scris-o dumneavoastra, dar al carei titlu nu mi-l mai amintesc...", sa il intrerup pentru a spune ca era "Intrebarea finala". Dupa ce i-am descris subiectul acesteia, s-a dovedit a fi intr-adevar povestirea cautata, ceea ce l-a convins pe barbatul respectiv ca pot sa citesc gandurile de la distante de mii de kilometri.
La sfarsitul anilor 50 si inceputul anilor 60, Asimov si-a schimbat oarecum centrul de interes si a micsorat numarul operelor de fictiune produse (a publicat doar patru romane intre Soarele gol din 1957 si Marginea Fundatiei in 1982, iar doua dintre acestea erau romane de mistere). In acelasi timp insa a crescut considerabil productia operelor de non-fictiune, in special pe teme stiintifice; lansarea primului satelit artificial, Sputnik, in 1957 a indus in cadrul opiniei publice a Statelor Unite impresia ca exista o distanta de recuperat in domeniul stiintific, iar editorii americani s-au grabit sa umple acest gol cu orice ar fi produs Asimov. Astfel, a primit foarte multe comenzi din partea acestora si s-a pus pe scris. De asemenea, revista Magazine of Fantasy and Science-fiction l-a invitat sa contribuie la un editorial lunar pe teme de popularizare a stiintei, in care Asimov avea o totala libertate de alegere. Primul articol de acest gen a aparut in noiembrie 1958, si au fost publicate in total 399, luna de luna, pana in momentul mortii autorului. Toate editorialele au fost adunate periodic in carti editate de cel mai important editor al sau, Doubleday and Company, si au contribuit la stabilirea reputatiei sale de "Mare Lamuritor" al stiintei.
A publicat de asemenea Ghidul lui Asimov in explicarea Bibliei, in doua volume -- Vechiul Testament in 1967 si Noul Testament in 1969 --, pe care apoi (in 1981) le-a republicat intr-un singur volum de 1300 de pagini. Oferind harti si tabele, ghidul parcurge toate cartile Bibliei, in ordine, explicand istoria fiecareia in parte si influentele politice la care a fost supusa, si detaliind biografiile personajelor importante.
A publicat doua volume cu caracter autobiografic: Cu amintiri inca verzi (1979) si Bucuria o mai simt inca (1980). Cea de-a treia autobiografie, I. Asimov: Memorii, ( joc de cuvinte care trimite la I, Robot, titlul original al cartii Eu, robotul), a fost publicata in aprilie 1994. Epilogul cartii a fost scris de Janet Asimov (nascuta Jeppson), la putin timp dupa moartea sa.
Asimov a scris si eseuri despre situatia sociala din America, printre care se numara si "Gandirea despre gandire" and "Science: Knock Plastic" (1967). Spre sfarsitul vietii a inceput sa scrie versuri umoristice, incepand cu volumul din 1975, Lecherous Limericks.
Au emigrat in Statele Unite cand Asimov avea trei ani; cum parintii vorbeau cu el doar idis si engleza, nu a invatat niciodata rusa. Crescand in Brooklyn, New York, a invatat singur sa citeasca pana la varsta de cinci ani, si in tot timpul vietii, pe langa engleza, a ramas fluent si in idis. Parintii lui detineau un magazin de dulciuri si era de asteptat ca intreaga familie sa lucreze acolo.
A vazut revistele pulp (reviste ieftine de fictiune) expuse pentru vanzare in magazin si a inceput sa le citeasca. In anii copilariei sale a inceput sa scrie propriile povesti si pana la varsta de 19 ani a inceput sa le si vanda revistelor de science-fiction.
Asimov a murit la 6 aprilie 1992. La zece ani dupa moartea sa, editia lui Janet Asimov a autobiografiei lui Isaac, A fost o viata buna, a dezvaluit ca moartea sa a fost cauzata de SIDA; a contactat virusul HIV dintr-o transfuzie de sange infectata, in timpul operatiei la inima din 1983. Cauza propriu-zisa a mortii a fost cedarea cardiaca si renala, drept complicatii ale SIDA.
Janet Asimov sustine ca doctorii lui Isaac i-au incurajat in a nu dezvalui boala sa, in timp ce revista Locus publicase in aprilie 2002 ca insasi Janet a vrut sa pastreze acest fapt secret
Cariera lui Asimov se poate imparti in mai multe perioade. Cariera timpurie, dominata de science-fiction, a inceput in jurul anului 1940 cu povestiri scurte.
Aceasta a durat pana in jurul anului 1958, si a luat sfarsit dupa publicarea romanului Soarele gol. Dupa aceasta, el a publicat cu preponderenta literatura non-fictiune, si doar rareori science-fiction.
In urmatorul sfert de veac el a scris doar patru romane science-fiction.
Dupa 1982, a inceput cea de-a doua parte a carierei sale in domeniul S. F., cu publicarea romanului Marginea Fundatiei. Dupa aceasta si pana la sfarsitul vietii, Asimov a publicat multe continuari ale romanelor existente, intr-o maniera pe care n-a premeditat-o initial.
Science-fiction [modificare]
Asimov si-a inceput cariera prin publicarea unei povestiri intr-un magazin de science-fiction in 1939, Naufragiat pe Vesta, scrisa la doar 18 ani; putin mai tarziu, a publicat povestea scurta "Caderea noptii" (1941), descrisa in Bewildering Stories, numarul 8, ca una dintre "cele mai faimoase povestiri science-fiction ale tuturor timpurilor".[3] In 1968, Asociatia Scriitorilor de SF (Science-fiction Writers of America) a votat "Caderea noptii" drept cea mai buna povestire scurta SF scrisa vreodata.[4]
In scurta antologie Caderea noptii si alte povestiri, autorul scrie "Scrierea 'Caderii noptii' a fost un punct marcant in carierea mea profesionala... dintr-o data eram luat in serios si lumea science-fiction-ului a devenit constienta ca exist. Cu trecerea timpului, de fapt, s-a dovedit ca scrisesem un [text] 'clasic'."
In 1942, a inceput sa scrie seria Fundatia -- mai tarziu reunita in Trilogia Fundatiei: Fundatia (1951), Fundatia si Imperiul (1952), si A doua Fundatie (1953) -- care povesteste caderea si renasterea unui vast imperiu interstelar, intr-un univers din viitor. Acestea, impreuna cu seria Robotilor, sunt cele mai faimoase scrieri de science-fiction ale sale. Multi ani mai tarziu a continuat seria cu Marginea Fundatiei (1982) si Fundatia si Pamantul (1986) si apoi s-a "intors" in perioada dinaintea actiunii trilogiei initiale cu Preludiul Fundatiei (1988) si Fundatia Renascuta (1992).
Povestirile cu roboti -- dintre care multe sunt colectate in Eu, robotul (1950) -- au fost incepute cam in aceeasi perioada cu Fundatia si se bazeaza pe un set de reguli de etica pentru roboti si masini inteligente, numite Cele trei legi ale roboticii, care au influentat profund alti scriitori si ganditori in privinta acestui subiect. O astfel de poveste scurta, Omul bicentenar, a fost ecranizata intr-un film avandu-l ca actor principal pe Robin Williams.
In 1948 a scris o povestire umoristica pseudo-stiintifica, Proprietatile Endocronice ale Tiotimolinei Resublimate, in care inventase o noua substanta, utilizabila pentru a calatori in timp. La acea vreme isi pregatea lucrarea de doctorat, asa ca s-a temut ca povestirea ii va afecta negativ obtinerea doctoratului si a cerut editurii sa-i publice textul sub un pseudonim. Totusi, povestirea a fost publicata din greseala cu numele sau adevarat, iar examinarea sa cu ocazia prezentarii lucrarii a fost indeajuns de severa cat sa-l ingrijoreze serios. Mai mult, la finalul acesteia, a fost intrebat explicit despre caracteristicile termodinamice ale substantei tiotimolina. Dupa o asteptare de 20 de minute, a primit rezultatul: devenise Dr. Asimov.
Robert Heinlein, L. Sprague de Camp si Isaac Asimov, Philadelphia Navy Yard, 1944
In anii 1950, pe care ii considera decada de aur a activitatii sale, a continuat sa scrie povestiri scurte pentru reviste SF. O parte dintre acestea sunt incluse in antologia Best Of, inclusiv "Intrebarea finala" (1956), care studia problema daca este omenirea capabila sa stopeze si sa inverseze entropia. Acest text a fost favoritul sau, si este considerat concurent al Caderii noptii. Referitor la el, Asimov a scris in 1973:
De ce este favoritul meu? Pe de o parte, ideea mi-a venit toata o data si nu a fost nevoie sa o analizez in detaliu; am scris-o intr-un ritm intens si nu a trebuit sa o mai modific aproape deloc. Acest gen de lucruri apropie intotdeauna povestea de autorul sau.Apoi, de asemenea, a avut un efect nemaipomenit asupra cititorilor mei. De foarte multe ori mi se scrie pentru a ma intreba asupra titlului exact al unei povestiri pe care as fi scris-o, si a ma ruga sa mentionez unde poate fi gasita aceasta. Cititorii nu-si amintesc titlul, dar din descriere reiese ca este vorba despre "Intrebarea finala". Acestea au facut ca in momentul in care am primit un telefon de mare distanta din partea cuiva cu o voce disperata, care a inceput astfel: "Dr. Asimov, am citit o poveste pe care cred ca ati scris-o dumneavoastra, dar al carei titlu nu mi-l mai amintesc...", sa il intrerup pentru a spune ca era "Intrebarea finala". Dupa ce i-am descris subiectul acesteia, s-a dovedit a fi intr-adevar povestirea cautata, ceea ce l-a convins pe barbatul respectiv ca pot sa citesc gandurile de la distante de mii de kilometri.
La sfarsitul anilor 50 si inceputul anilor 60, Asimov si-a schimbat oarecum centrul de interes si a micsorat numarul operelor de fictiune produse (a publicat doar patru romane intre Soarele gol din 1957 si Marginea Fundatiei in 1982, iar doua dintre acestea erau romane de mistere). In acelasi timp insa a crescut considerabil productia operelor de non-fictiune, in special pe teme stiintifice; lansarea primului satelit artificial, Sputnik, in 1957 a indus in cadrul opiniei publice a Statelor Unite impresia ca exista o distanta de recuperat in domeniul stiintific, iar editorii americani s-au grabit sa umple acest gol cu orice ar fi produs Asimov. Astfel, a primit foarte multe comenzi din partea acestora si s-a pus pe scris. De asemenea, revista Magazine of Fantasy and Science-fiction l-a invitat sa contribuie la un editorial lunar pe teme de popularizare a stiintei, in care Asimov avea o totala libertate de alegere. Primul articol de acest gen a aparut in noiembrie 1958, si au fost publicate in total 399, luna de luna, pana in momentul mortii autorului. Toate editorialele au fost adunate periodic in carti editate de cel mai important editor al sau, Doubleday and Company, si au contribuit la stabilirea reputatiei sale de "Mare Lamuritor" al stiintei.
A publicat de asemenea Ghidul lui Asimov in explicarea Bibliei, in doua volume -- Vechiul Testament in 1967 si Noul Testament in 1969 --, pe care apoi (in 1981) le-a republicat intr-un singur volum de 1300 de pagini. Oferind harti si tabele, ghidul parcurge toate cartile Bibliei, in ordine, explicand istoria fiecareia in parte si influentele politice la care a fost supusa, si detaliind biografiile personajelor importante.
A publicat doua volume cu caracter autobiografic: Cu amintiri inca verzi (1979) si Bucuria o mai simt inca (1980). Cea de-a treia autobiografie, I. Asimov: Memorii, ( joc de cuvinte care trimite la I, Robot, titlul original al cartii Eu, robotul), a fost publicata in aprilie 1994. Epilogul cartii a fost scris de Janet Asimov (nascuta Jeppson), la putin timp dupa moartea sa.
Asimov a scris si eseuri despre situatia sociala din America, printre care se numara si "Gandirea despre gandire" and "Science: Knock Plastic" (1967). Spre sfarsitul vietii a inceput sa scrie versuri umoristice, incepand cu volumul din 1975, Lecherous Limericks.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.